Buletinul Clubului Român din Chattanooga Numărul 66 (șaizeci și șase) Aprilie 2017 Poeziile lunii: Erotice



Yüklə 204.98 Kb.
səhifə1/5
tarix08.08.2018
ölçüsü204.98 Kb.
  1   2   3   4   5



Buletinul Clubului Român din Chattanooga

Numărul 66 (șaizeci și șase) Aprilie 2017

Poeziile lunii: Erotice

Emil Brumaru  – Lolo sau nesfârşitele posibilităţi ale iubirii

Motto: Nimeni nu avea ca Lolo
Sâni cât mingile de polo!


Oh, Lolo s-ar iubi, lin, şi cu ochii,
Când nu-i pot scoate trupul cald din rochii.
Oh, Lolo s-ar iubi, blând, şi-ntr-o nară
Şi în cealaltă, mai ales spre seară.
Oh, Lolo s-ar iubi, crud, şi-n ureche,
Spre a-mi simţi-n timpan cântarea veche.
Oh, Lolo s-ar iubi şi între ele,
Acele moi şi albe dulci mamele.
Oh, Lolo s-ar iubi, roz şi sub coate,
Lipindu-şi braţ de antebraţ cât poate.
Oh, Lolo s-ar iubi-n clei şi la ceafă,
Prinzându-şi părul tragic c-o agrafă.
Oh, Lolo s-ar iubi, pur, şi pe şira
Spinării, mlădiindu-se ca lira.
Oh, Lolo s-ar iubi, neîncetat,
Şi-n splină, şi-n rinichi, şi în ficat…


Sonet V

Scîrbit de cîte toate
Se-ntîmplă-n lumea asta,
Azi dimineaţă-n perne
Mi-am răsucit nevasta
Cu faţa-n jos şi-n locul
Cel tainic dibăcie
Am pus să intre-ntreagă
A mea grea bărbăţie.
Apoi am întrebat-o:
“Îţi place cînd în tine
Lucrează diamantul?”
Ea îmi răspunse: “Bine
Mă simt atuncea, dragă;
Parcă aş fi o fragă!!!”

 

Mircea Cărtărescu – Să ne iubim, chera mu 



să ne iubim, chera mu, să ne iubim tujur
că mâine vom fi pradă inundaţiilor, surpărilor de teren, beţiilor crâncene,
că mâine un ieri cu labe de păianjen de fân îţi va umbla în cârlionţii de flori ai coiffurii
zăpăcindu-te, ambetăndu-te . . .
să fim tandri, bâigui poligonul căţelu lipindu-şi irişii
de şoldurile voluptoase ale autobazei filaret
să fim tandri, singurătatea mea, ciripi indicatorul de sens giratoriu
să fim tandri, mai zise o muscă.
primăvara ne lingea ca un pechinez pe faţă, pe mâini
ne făcea să ne întrebăm ce gust om avea pe limba infinită a nopţii plină de autocare şi stele,
primăvara ne mângâia depăşind uneori limitele maternităţii sau prieteniei nevinovate
arătându-şi provocatori sânii reci sub jacka ei de turcoaz jerpelit
oh, mai rămâi, şopti lustra către o scamă de pe covor,
nu vrei să te urci la mine? bem ceva, ascultăm muzică, îţi arăt biblioteca . . .
nu vrei să rămâi în noaptea asta la mine?
să ne ţinem de mână, îi spuse un medic primar de la spitalul emilia irza
iepurelui de tablă din vitrina cu jucării.
să ne iubim, să ne amăm, să creştem şi să ne înmulţim
cântau tergarulile şi velurul, drilul şi chembrica pe gabroveni
le răspundeau până la răguşeală plutonierii şi norişorii
să facem chestia aia, gâfâiau frizeriile.
ca nişte becuri electrice legate în serie
nervii plezneau pe antebraţ, venele se umflau pe torace,
în nări analizatorii mirosului îşi încuiau paltoanele în dulapuri
şi indicele de refracţie îşi halea sandviciul cu carne de pui
în holbarea perversă a ochiului.
ce de ocheade, câte accidente din neatenţie,
conturi încheiate, polite plătite,
îngeraşule, strănuta plămânul când se privi în oglindă
şi văzând în urma lui o uzină.
primăvara ne întindea pe pâine felia groasă de televizor
mintea noastră era îmbâcsită de proiecte de agrasiune, deja vedeam microcosmosul împânzit de tranşee,
deja visam la putere, la krakatit, la mirosul de blană de vulpe al omului invizibil
la ochii catifelaţi ai omului care trece prin zid…
creierul nostru îşi amintea de când stătea ghemuit
de când pulsa, de când palpita, fojgăia, colcăia, mişuna, şerpuia
antebratul îşi defula în aerul slăbănog sentimentul de a avea pene,
urechea – sentimentul de a fi auzit boncăluitul triceratopsului
şi bulele de hidrogen pleznind malaria peste faţă.
ai încredere în mine, gânguri flora întestinală
întinzându-se voluptos în braţele groazei
care purta în acea seară un costum simplu, cambrat, tineresc,
dă-mi un pupic, se ruga anabolismul de catabolism,
crudelo, nu mă chinui, rânjea maxilarul spre maxilar.


venea seara, oraşul se anima,
venea noaptea, străzile sfârâiau ca sifonul,
să fim tandri, loz necâştigător, să fim tandri, bătător de covoare,
să ne iubim, robinete, să facem excursii, mapă de plicuri!
în rochii de moloz şi nuiele verzi, de mezeluri şi de brânzeturi,
spoite cu vodcă şi motorină emoţiile ieşiseră la agăţat.
prin ganguri şi pasaje acoperite cu geam colorat
câte un pisoi zgâria în lădiţa vreunui dafin
şi în berării ospătarele se lăsau deşurubate de vii contra cost.
să ne iubim, unamuno, nebuno, să ne iubim, chera mu,
şi apoi să ne-nşelăm cu chibritele, cu patentul, cu pasta de dinţi,
să ignorăm influenţa exercitată în psihicul nostru
de complexul lui grozăveşti.
primăvara priveşte galbenă prin stratosferă, gâdilată de ozon şi de ioni,
să ne cunoaştem mai bine, melcule, zice,
să ne îmbrăţişăm, depoule, hârţiuto, tomberonule
…
iar noi la ţâşnitoarea din capătul aleii alexandru ne stropeam unul pe altul cu apă
chiar lângă policlinică, şi până şi copacii
miroseau a dentist.

 

Florin Iaru – Epilogolul 



Trec prin toate astea cu o mare viteză tristă
cînd – hop! – o demenţial de frumoasă autostopistă
îmi face semn cu lumină de mi se-neacă ochii.
Frînez într-o clipă. Cobor. Mi-o apropii.
Piele de aur în montură de smoală.
Gura – o epilepsie roşie în pielea goală.
Ţîţele – trase la compas şi pline
de gaz ilariant – făcute-s pentru mine.
În sfîrşit! Să răstorni ceva viu în iarba culcată!
Trag fermoare, cotrobăi, bag botul
în carnea care mi se deschide cu totul
şi mă silabiseşte înfrigurată.


Cînd mă ridic, ziua pluteşte moale şi fără idei.
Plăcerea îmi înnoadă la gît eşarfa ei.
– Chiar ţi-a plăcut?
– La nebunie frumoaso! Adio!
Fluier
… Viteza creşte…
în retrovizoare
moartea rîde satisfăcută la marginea unei şosele cu soare.


Dansatorii 

Dansam în stradă, dăduseră
muzica tare, la maxim.
Sărea sîngele din timpane, din nas.
Curgea bogat, înflăcărat pe piept.
Şi noi dansam tot mai avîntat.
Din ce în ce mai apropiaţi.
Din ce în ce mai aglomeraţi în singurătatea
ce ne răsucea răsuflările
ca pe o batistă, ca pe o mănuşă.


Numai chipul ei era palid.

Tot mai fierbinte, tot mai asudat,
degetele şi talia i le-am apucat
şi, cu un gest ieşit din minte,
i-am rupt rochia transparentă, cuminte.
Ce nebunie.
Iată pielea de catifea.
Iată subsuoara apunînd în decembrie.
Iată-i sînul iluminat de
muzica tăind în carne vie.
Erecţia o întîmpină bezmetică.
Era de o frumuseţe electrică.
Eram dansatorii înfriguraţi ai străzii,
alunecînd pe sîngele ce se închega şi zicea
că mai sîntem vii – puţin, încă puţin, măcar un minut –
dansîndu-ne partea.


Corpul meu dansator
a intrat în frigul ei calm, palid, perfect,
iar sîngele a acoperit muzica încet, precaut.

 

Nora Iuga – parcul cu platani 



din nou noaptea ca-n adolescență
prin bucătarii poemele mele bezmetice
tu care știai atât de bine
să citești stările
să te legi de cauzalități nevăzute
tu care aveai un voal negru
acopereai cu el veioza
când voiai să-ți găsești
pivniță trupului
acolo pe gem în colțul din stânga
fluturele cu cap de mort


și tu cu amorurile tale
mototolindu-ți cearceafurile
în gândul unei femei imaginare
tu alergând sub felinarele roșii
când spermă, când ploaia, când liniștea
îți disputau spațiul dintre două rugăciuni
poți să faci ce vrei
eu tot aduc fără să știi
în această hârtie nerușinată
fiecare poem e un viol
fiecare ficțiune e refugiul unui masochist
de unde nevoia asta
de inteligență a sexului
de unde atâtea curbe insinuante
în sângele ciclic al trandafirului
mă gândesc la bărbatul răstignit
pe crucea unei femei
mă gândesc la aerul roșu
din nara unei vite înjunghiate
mi-amân pe mâine descrierea
parcului cu platani

 

Claudiu Komartin – Poem de dragoste



pornind de la un vers de Ilhan Berk 
Aceste poeme neterminate sunt gleznele tale
şi gestul discret de retragere al cotului
când te aşezi lângă mine între perne şi caşti
e încă un vers pe care nu mi-l va lua nimeni


nu am nici un chef să mă adun
22 de ţigări şi nici un gând dus până la capăt
o albină se loveşte de geam
apoi din nou
mierea se prelinge pe marginea ceştii
de-acolo pe cearşaful mototolit
ca atunci când îţi acopereai sânii cu braţele
(pudoarea aceea ne-apropia de
înţelesul dragostei)
mâinile şi picioarele noastre
incredibile
inventând lumea
buzele părul atingerea sexelor degetele încolăcite
ca iedera pe terase


dar acum e târziu
în toată-ncăperea nu a rămas
decât forma pe care trupul tău a lăsat-o
în cutele cearşafului – o parte
din respiraţia ta e aici,
mirosul gâtului,
al sânilor,
al pubisului
iar eu te privesc din nou de deasupra patului
cum zâmbeşti ca un copil mare şi crud
păpuşa de ceară închisă în somnul ei galben
fără memorie
fără nici un regret.

 

Dan Sociu – Arta moartă a comparației 



Pielea i se făcea trandafirie

și sînii îi săltau cînd mă mișcam în ea

și noaptea în pat îmi spunea pe întuneric

poveștile ei horror de medicinistă.
Aș fi vrut să o iau de nevastă


și să-i văd toată viața sînii săltînd

și pielea înrozindu-i-se sub mine

dar nu s-a putut.
Înainte să-mi strîng cortul,


mi-a zis ceva foarte frumos din Semiologie,

că la astm suflul plămînilor e ca vîntul șuierînd pe sub uși,

la pneumonie ca scîrțîitul zăpezii aerate sub tălpi

și că plămînii bolnavi de bronșitã fîlfîie

agitați ca porumbeii închiși pe iarnă în voliere.
Am stat o dată în spital cu dramă pancreatică


și în salonul meu era un șofer bătrîn,

cu plămînii sparți sub un autobuz,

cînd încerca să-i repare motorul.
O bătrînă micuță aștepta toată noaptea


pe un scaun lîngă patul lui. Dormea puțin,

îi pîndea respirația

ca un aparat meteo uitat în munți

care analizează semnalele avalanșei. Bătrînul era

terminat dar bătrîna era o

inspirație pentru femeile noastre

și chiar aveau nevoie de așa ceva:

20 de bărbați impotenți (șio fată cu sarcină extrauterină),

 

cu tuburi în uretre, intestinele explodate, oasele rupte,



mințile marcate de groază pe veci

și în jur chirurgi tineri și coioși și afară

soarele pe străzi, viața. Așa e întotdeauna la dramele

clare, apare cîte un înger inspirator,
dar în rest, suntem singuri și pierduți


în banalitatea zilelor, nici măcar răbdători ca porumbeii

ascultînd cum se zguduie în vînt pereții subțiri ai volierei

pentru că nai cum să compari nimic cu nimic,
pentru cã ești primul om din lume,


primul care trăiește, primul care greșește.
Dacă ar fi să-mi aleg un model inspirator,


ar fi piticul din pasajul Comedia, –

iarna trecută, într-o seară, l-a întrebat cineva

de ce nu s-a dus la circ, ar fi trăit altfel,

ar fi avut un loc al lui și o viață interesantă.
Piticul a mîrîit în pardesiul lui de piele


și a refuzat să răspundă. Mi-a plăcut

că se ține tare, chiar dacă doarme uneori

pe scări la clubul Control și fetele cu dresuri

colorate pășesc peste el. În sensul ăsta

am spus ca model de viață – cum aș fi vrut

să fiu dacă n-aș fi plecat cu circul.

 

Mihai Eminescu –  Şezi călare… 

Două guri ai, chip frumos,
Una-n faţă, una-n jos,
Una dulce şi fudulă,
Alta este pentru pulă.
Ia mai saltă-te din perne
Că, puicuţă, m-oi aşterne
Frumuşel deasupra ta
Să adorm de s-a putea;…

 

Geo Bogza – Prefață la un roman de dragoste 



Tu mi-ai fost scrisă mie
Nu deprimării, nu tristeții mele
Ci adevăratului eu, puternic — și fără nici un pic de milă,


Privesc trupul tău fraged de fată tânără
Și o furtună de gânduri infernale se dezlănțuie în mine
Sângele și oasele mele îmi dictează tot ce trebuie să fac
N-am să mă dau în lături de la nici o ticăloșie
Ființa ta plăpândă a fost scrisă puternicului din mine
Și tu ești prada pe care de mult am așteptat-o să-mi cadă în ghiare.
Joc singur noaptea – și cânt
Și, ca pe un complice de crime îmi privesc sexul, sălbatic
în erecție;
El va trece prin pulpele tale suave si va lasa urme de nedescris.
Si sunt de pe acum fericit
Atâtea nopți de chin, de febră și delir
Atâtea bube care mi-au copt în suflet
Se vor sparge – și vor curge în tine odată cu prima ejaculare.


Proză scurtă: TODERICĂ - de Radu Părpăuță
Într-o bună zi de toamnă târzie merg la școala de centru să-mi iau salariul și mă întâlnesc cu Toderică, șeful de la UTC. Sare și mă îmbrățișează cu multă efuziune. Obținusem post de curând în satul natal, așa că nu-l cunoșteam bine pe Toderică. Era mai mic ca mine cu vreo patru ani, iar eu lipsisem mai mulți ani din sat.

-Băi, Radule, îmi zice Toderică, nu mai cunoști lumea, ce dracu’! Stai ca un pustnic, nu te vezi cu băieții, cu fetele.

-Nu prea am timp, zic într-o doară.

-Pentru prieteni trebuie să-ți faci timp, băi, Radule! Uite vină la o ședință de UTC. Băieții te apreciază, ești un exemplu pentru noi, cei mai tineri. Ai publicat și la ziar…

Ezitam în continuare, dar știam în același timp că nu prea e bine să te pui de-a curmezișul când vine vorba de „activități” din astea.

-Hai, hai, dă-te cu lumea, n-ai ce face, îmi zice Toderică și-mi comunică data și ora ședinței UTC viitoare.

M-am luat cu Mihăilă, profesorul de geogravarză, așa zicea el, și m-am dus în ziua cu pricina, la ora 5, la școala veche, unde era programată ședința. Trecuse de ora fixată, dar nu am găsit decât pe femeia de serviciu, tanti Rusanda, care făcea focul în sala de clasă pregătită pentru ședință, și vreo două eleve de-a opta, proaspete uteciste, cărora Toderică le spusese să rămână după ore la școală. Fetele nu știau de ce. După vreun sfert de oră Toderică apare cu câțiva băieți speriați aduși direct de la sectorul zootehnic al CAP-ului – tocmai terminaseră lucrul. Purtau salopete și cizme de cauciuc cu tureatca răsfrântă. Între timp mai apăruseră câțiva tineri profesori, care erau încă uteciști. Ca și mine.

Pe urmă Toderică trece în fugă, cu salturi de lăcustă, la crâșma de peste drum. Se aflau acolo afară niște băieți. Îi văzusem când venisem. Erau antrenați într-o activitate-concurs cu mare priză la tineretul masculin din localitate: concursul „Care urinează la cea mai mare distanță”. Mă gândeam chiar să-i propun lui Toderică să se confecționeze pe plan local niște hârdaie pentru colectat urina. Aceasta se poate utiliza cu succes în agricultură, ca îngrășământ, ținând cont de faptul că, în urma halbelor consumate, respectivul lichid avea conținut ridicat de gluten, săruri minerale, malț și hormoni feminini. E de mirare la cât de bună poate fi pișoalca de bere!

Începe ședința. Se alege prezidiul, printre cei aleși fiind și eu, la propunerea lui Toderică. Mai întâi este invitată tovarășa Băiețică, profesoară de istorie, să facă o scurtă informare politică. Voinică, șoldoasă, mustețoasă și cu glas de sirenă… de locomotivă, tovarășa Băiețică prezintă bilanțul ultimei vizite a Tovarășului Ceaușescu într-o țară din Africa. Nu mai țin minte ce țară era, una care începea cu „Z”. Zambia? Zair? Zanzibar? A, da, mi-am amintit. Era vorba de Algeria. Sunt subliniate (cu pixul) ideile care se degajă dintr-o cuvântare a Tovarășului ținută în fața adunării unor șefi de trib berberi.

-Berberi, adică bărbieri, deci barbologie pe uscat, îmi șoptește Mihăilă, ales și el în prezidiu, și face semnul bărbieritului pe la obraz. Îmi pitesc obrazul după niște coli de hârtie, fiindcă nu cadra cu seriozitatea posacă a celor din prezidiu.

După ce Băiețică termină și se așează în mijlocul fetelor din sală, Toderică începe să citească un raport privind activitatea organizației pe ultimul trimestru, semestru sau ultimul an, nu mai rețin. Soba s-a încălzit, în sală e deja cald, iar participanții concursului de la cârciumă încep să picotească. O vagă miroznă de bălegar se insinuează în sală. Pe măsură ce soba se încălzea duhoarea devea tot mai persistentă. Rămânea un mister de unde venea. De la crăpăturile din cahle, care fuseseră muruite de tanti Rusanda cu lut amestecat cu balegă de cal? Sau de la cizmele în proces de dezghețare ale celor de la sectorul zootehnic?

Raportul era amplu și conținea destule citate lungi din opera Tovarășului, în care se vorbește de dăinuirea noastră pe aceste meleaguri, de producătorii de bunuri materiale, care luptă și dă-i, și dă-i și luptă cu asupritorii îmbuibați, dar, fir-ar al dracului, exploatarea flămânzilor producători de bunuri materiale a continuat și s-a tot intensificat de la Burebista încoace; și uite așa, din rău în mai rău lupta de clasă s-a tot ascuțit până ce s-a făcut brici, numai că a venit socialismul, care… ne va aduce paradisul din comuna primitivă, când ne vom urca din nou cu ceata în copaci și vom culege plus-valoarea sau așa ceva. Cam asta era ideea.

Pe urmă se trece la activitatea organizației. Urechile se ciulesc, ochii bleojdiți ai consumatorilor de bere se cască. Toderică citește realizările în domeniul politico-ideologic și cine s-au evidențiat: Cutare, Cutare și Cutare. Apoi sunt prezentate unele carențe, neajunsuri și deficiențe în activitatea politico-ideologică:

-Exemple negative: tovarășul Părpăuță Radu, citește răspicat Toderică.

Rămân înlemnit. Cei din prezidiu se uitau în pod, în podea, la încrengătura de crăpături a sobei de teracotă, numai la mine nu. Toderică continuă cu prezentarea activității de strângere a deșeurilor. S-au strâns atâtea sticle, atâtea kilograme de deșeuri din hârtie, iar evidențierea activității de strângere a fructelor de pădure încă nu se poate face, fiindcă e în plină desfășurare.

-Suntem în toiul campaniei, tovarăși, spune pe un ton glumeț Toderică, însă cei din sală sunt destul de apatici.

Apoi Toderică evidențiază pe Cutare, Cutare și Cutare, iar la exemple negative:

-Exemple negative: tovarășul Părpăuță Radu, citește mirat Toderică, parcă nevenindu-i să creadă.

La activitățile cultural-educative, ne citește Toderică, realizările sunt cu adevărat notabile. A fost reușită în mod special serbarea intitulată „Stejarul din Scornicești”. S-au evidențiat în mod deosebit tinerele tovarășe profesoare Cutare și Cutare („și ce păcat că de la anul, din cauza vârstei, nu vor mai fi în rândurile noastre, ale uteciștilor!”), apoi tovarășii Cutare, Cutare și Cutare. Urmau exemplele negative, iar eu îmi așteptam rândul ca Brâncoveanul satârul:

-N-avem decât un exemplu negativ, dă din cap cu regret tovarășul Toderică. Din păcate tot tovarășul Părpăuță Radu.

Nu știu unde s-ar fi ajuns cu critica josniciei mele retrograde, căci Toderică a trebuit să se oprească din citirea raportului său. În ușă a apărut tovarășa Bârlea, secretara de partid a comunei, iar Toderică s-a repezit înspre ea cu salturi lăcustești. Tovarășa Bârlea îl aștepta demnă, cu nasul demn, vinețiu, plin de puncte negre ca o perniță de ace, cu cocul demn, șoriciu.

O știam destul de bine. Era de o stupiditate exemplară, ca să zic mai pe ocolite, adică era slăvit de proastă. Avea comportamentul tipic de tovarășă cu coc, devotată, energică, care conspecta întotdeauna cu minuție cuvântările Tovarășului „de o excepțională valoare teoretică și practică”, care se entuziasma sincer la felul cum „ne-am prezentat” la ultima fază interjudețeană a „Cântării României” sau la „Antena vă aparține”, care „bifa” toate acțiunile organizate, toate plenarele, toate ședințele, drumețiile tovărășești, etc. Era profesoară de limba română la bază și a povestit la un moment dat în cancelarie foștilor colegi cum a învățat ea matematică cu domnul Boroboață. Deborda de entuziasm, relatând vajnicele metode pedagogice de odinioară, când bunul domn Boroboață o dădea cu capul de tablă. Și atunci am avut o revelație asupra capacităților ei intelectuale, am priceput adică de unde i se trage.

Iar când s-a măritat, abia la 45 de ani, tot cu un activist, tovarășul Ștefuriuc, se poate spune că a tunat și i-a adunat. S-au potrivit ca tusea și cu junghiul sau ca hadaragul pe pârpâriță, cum se zice la mine în sat (dacă nu știți ce înseamnă, am să vă explic altă dată). Ștefuriuc ăsta dădea niște ordine, că i se dusese vestea dincolo de fruntariile județului. Fiindcă primăvara șoseaua se inunda în urma topirii zăpezii, a ordonat ca zăpada să fie cărată pe deal. Toată iarna au cărat căruțașii zăpada pe vârful dealurilor. Bineînțeles, primăvara zăpada s-a topit și apa a luat-o la vale, că apa îndeobște obișnuiește să curgă la vale, așa că acuma nu se putea merge pe șosea decât cu TAB-ul, transportor amfibiu blindat – o mândrie a tehnicii militare românești, care chiar în perioada aceea a fost lansat… la apă. Am mers și eu cu acest TAB, iar ofițerul de pe blindat mi-a spus că a fost coleg de școală cu tovarășul Ștefuriuc și că ambii au făcut matematica cu bunul domn Boroboață. Aaa, m-am iluminat! Și tovarășul Ștefuriuc a fost dat cu capul de tablă!

Dar să ne întoarcem la ședința unde eram pe cale să ajung dușmanul poporului. Toderică o conduce în față pe tovarășa Bârlea și o roagă să ia loc în prezidiu, să ne împărtășească din experiența domniei sale. Când mă vede, tovarășa Bârlea excalamă:



-Aaa! Tovarășul Părpăuță! Bine ați venit în rândurile noastre. E bine să cunoașteți probleme noastre, frământările noastre, e bine să vă dați cu lumea. Să nu mai fiți mereu vai! un exemplu negativ.




Dostları ilə paylaş:
  1   2   3   4   5


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©genderi.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə