Ion pachia tatomirescu I dum

; buzele – „treapt@“ a senzorialului / carnalului, „garoaf@“ a rostirii, a exprim@rii sinelui etc.; morm$ntul – punct terminus al vie]ii, loc al ocult@rii, al trecerii din «[ara-cu-Dor» ^n «[ara-f@r@-Dor», spa]iu al metamorfozelor ens-ului uman, al „transcenderii“ etc. Catharsis-ul blagian este rezultatul tr@irii ^n tot mai «largi fiori de sf$nt mister», condi]ie sine qua non a poeziei expresioniste.

Poezia Din ceas, dedus..., «compus@ ^n toamna lui 1929, utiliz$nd un material poetic din 1920», cu care se deschide volumul Joc secund, publicat de Ion Barbu ^n 1930, }i poezia secund@ a acestui volum, Timbru, mai ^nt$i «ap@rut@ cu titlul Apropiat, ^n Sbur@torul, din noiembrie 1926» (BPoe, 154 sq.), se constituie ^ntr-o barbian@ art@ poetic@ hermetic-parnasian@, „^n dou@ p@r]i“: I («Din ceas, dedus...»): Din ceas, dedus ad$ncul acestei calme creste, / Intrat@ prin oglind@ în m$ntuit azur, / T@ind pe înecarea cirezilor agreste, / %n grupurile apei, un joc secund, mai pur. // Nadir latent ! Poetul ridic@ însumarea / De harfe resfirate ce-în sbor invers le pierzi / {i c$ntec istove}te: ascuns cum numai marea, / Meduzele c$nd plimb@ sub clopotele verzi. (BPoe, 154); II («Timbru»): Cimpoiul ve}ted luncii, sau fluierul în drum, / Durerea divizat@ o sun@-încet, mai tare... / Dar piatra-în rug@ciune, a humei despuiare / {i unda logodit@ sub cer, vor spune – cum ? // Ar trebui un c$ntec înc@p@tor, precum / Fo}nirea m@t@soas@ a m@rilor cu sare; / Ori lauda gr@dinii de îngeri, c$nd r@sare / Din coasta b@rb@teasc@ al Evei trunchi de fum. (BPoe, 155).

Cu privire la „prima parte“ de „ars poetica“, Din ceas, dedus..., George C@linescu nota c@ «hermetismul lui Ion Barbu e adesea numai filologic», cele dou@ catrene din „deschiderea“ Jocului secund fiind «o cugetare clar@, ^n limbaj dificil, arta poetic@ a liricului: Poezia (ad$ncul acestei calme creste) este o ie}ire (dedus) din contingent (din ceas) ^n pur@ gratuitate (m$ntuit azur), joc secund, ca imaginea cirezii resfr$nt@ ^n ap@; e un nadir latent, o oglindire a zenitului ^n ap@, o sublimare a vie]ii prin retorsiune» (CILR, 892). Desigur, aceast@ prim@ parte a artei poetice barbiene gr@ie}te despre faptul indiscutabil c@ Poetul }i Poezia apar]in sferei ceasului, adic@ prezentului, la mijlocul axei spa]io-temporalit@]ii, ^n vectorizare paradoxist-geometric-lirico-semantic@, ^ntre polul plus („plus-infinit“), al realului / istoriei, al cosmosului nostru, sugerat de calma creast@, zenitul, }i polul minus („minus-infinit“), simetric, constituit de ad$ncul..., «nadirul latent», sau „creasta invers@“, „ca o piramid@ cu v$rful ^n jos“. Este infinitul cunoa}terii ^n plan diacronic, istoria ens-ului uman, devenirea Fiin]ei, ^nsemn$nd evolu]ie ^ntre dou@ „repere“ de care suntem con}tien]i ca grupuri ale apei (se }tia }i ^n perioada interbelic@ faptul c@, la moarte, un corp uman de o sut@ de kilograme, prin incinerare, se transform@ ^n dou@ kilograme de cenu}@, restul evapor$ndu-se, „fiind ap@“ / „compu}i ai apei“; astfel, se deduce u}or c@ fiin]ele umane sunt sublime „grupuri ale apei“). Poezia pur@, jocul secund, re]ea de cristale ale Logosului, c$nd se ^neac@ / dispare „animalitatea planetar@“ / „spiritul de turm@ din jungl@“ («cirezile agreste») prin „umanizare“, ^n «grupurile apei», are menirea ca, din prezent / «din ceas», s@ oglindeasc@ m@re]ia lumii, «calma creast@», zenitul, dar }i opusu-i, «nadirul latent», s@-i deduc@ ^ntreaga istorie / via]@, spre a proiecta-o ^n sfera ^nalt@ a spiritului sacru, «^n m$ntuit azur», chiar „t@ind“ nodul gordian existen]ial ca Alexandru Macedon. Numai astfel «Poetul ridic@ ^nsumarea de harfe resfirate», sum@ de tr@iri }i „harfe“ (metonimie / sinecdoc@: Poet / Poezie) ce pot fi pierdute ^n „sborul invers“, „zborul“ dinspre tinere]e spre b@tr$ne]e, dinspre via]@ spre moarte, dinspre lumin@ spre ^ntuneric; numai ^n acest chip istovitor, tr@ind / cunosc$nd profund marea vie]ii, se na}te veritabila poezie, pura poezie, asemenea meduzelor.

%n Timbru, se continu@ „ars poetica“ parnasiano-hermetic@ barbian@; cimpoiul }i fluierul (metonimie / sinecdoc@: Poet / Poezie) sunt instrumentele specifice rapsozilor pelasgo-daco-thraci / valahi (dacorom$ni-arhaici), neamului orfeicilor; misia Poetului / Poeziei este de a c$nta «durerea divizat@», durerea lumii ^ntregi din fiecare ens / ins al ei; dar nu numai omul este demn de c$ntare, ci }i «piatra ^n rug@ciune» („statuile“), «a humei despuiare» („arta ceramic@“), natura ^ntreag@, «unda logodit@ sub cer», adic@ toat@ crea]ia dumnezeiasc@. Poezia trebuie s@ fie «c$ntec ^nc@p@tor», atoatecuprinz@tor, ca «fo}nirea m@t@soas@ a m@rilor cu sare», ori ca imnul edenic al ^ngerilor din clipa ^n care Dumnezeu a f@urit pe Eva din coasta b@rb@teasc@ a lui Adam. Poezia pur@ ^n accep]iunea barbian@ se vrea holo-c$ntec, ori c$ntare a Genezei, a ^ntregului cosmos.

Prima ars poetica a paradoxismului, Peristylium, angaj$nd holopoemul („poemul perceperii ^ntregului cosmic din care suntem parte“), a fost publicat@ ^n revista craiovean@, «Ramuri», din 15 septembrie 1966, de un reprezentant al disipativ-grupului: «La ]@rmii freneziei }i ^n solsti]iile sale, tr@irile s-au condensat, echilibr$nd ^ndr@zneala cu fort@rea]a chiar ^n momentul c$nd Praxiteles }i-a terminat proiectul sub chenarele privirilor Frineii. ... Poezia este imensul miraj al sevelor efervescente ce traverseaz@ sufletul de la imperceptibil la grandiosul obiectiv, de la atom la sistemul solar, de la s@m$n]@ la plant@, de la g$lg$itul izvorului de munte la imensele scurgeri oceanice, de la substan]ele ^ntunericului la germenii luminii, de la c@utarea inert@ la descoperirea sacadat@. ... C@ totu}i, c$nd pip@i s@ge]ile graiului, vreau s@-mi proptesc m$na pe um@rul Par$ngului, s@ strig, s@ m@ fac auzit de toat@ lumea, s@ dau drumul c$ntecelor / ^nc$ntecelor mele – p@s@ri sincere de aur – s@ zboare-n largurile c$mpurilor, fertiliz$ndu-le; dar ^nc@ o dat@: habent sua fata... ... Poezia este explozia sentimentului extrem al poetului. / Nu vreau s@ fac nici ars poetic, nici parad@. / Nu-mi st@-n fire asemenea lucru, ci, mai degrab@, / permite]i-mi s@ scot baltagul / de crom }i fulgere, / potrivit v$rstei mele, / s@ tai mun]ilor / pintenii ]an]o}i, / de l$ng@ periferia / sentimentelor, / de l$ng@ c@lc$iele / unde zv$cne}te artezian / s$ngele inimii / modeste, nobile, / s@ tr@snesc / coifurile-mb$csite / de egoism...!» (TPer*, 14). %n «Operele imperfecte» (1979), Nichita St@nescu a publicat }i poezia Evocare, surprinz$nd un aspect fundamental al esteticii st@nesciene, revolta sublim@ a semnificantului ^mpotriva semnificatului, modul ^n care semnificantul „atrage“, „na}te“ semnificatul, ori – dup@ cum ne ^ncredin]eaz@ ^n alt context (cf. SSubl, 11) chiar poetul – chipul decurgerii materiei din Cuv$nt. %n «Evocare», e vorba despre proasp@t-n@scuta Poezie, identific$ndu-se ^n iubirea absolut@ a protagonistului liric: «Ea era frumoas@ ca umbra unei idei – / a piele de copil mirosea spinarea ei...». Dou@ dimensiuni lirico-semantice se eviden]iaz@: cea concret@, descrierea Iubitei / Poeziei, palpabil@, corporal@, }i cea abstract@, a ideii, a umbrei ideii. Desigur, ca }i la nou-n@scut, fiin]area poeziei se certific@ prin strig@t, dintr-o „limb@ moart@“ ^n numele unei dialectici a viului. %n catrenul al doilea suntem aten]iona]i asupra reperelor / dimensiunilor imponderabile: „ea nu avea greutate“, fiind ca aerul respirat; dar are gust ca sarea at$t de „sl@vit@ la ospe]e de barbari“; e vorba de un „osp@] al spiritului“, la care se consum@ Poezia, „sarea tuturor marilor idei“. Se mai prezint@ cu dou@ fe]e, mai mult dec$t „ianusbifrontice“, una „r$z$nd@“ }i cealalt@ „pl$ng$nd@“ cu lacrimi mari. %n distihul „conclusiv“, Nichita St@nescu reia aser]iunea-vers din „deschidere“, ^n care substituie ideea cu g$ndul – «ea era frumoas@ ca umbra unui g$nd» –, idee / g$nd proiectat(@) ca ^ntr-o cosmogenez@, ca ^ntr-o na}tere a p@m$ntului „^ntre apele primordiale“: «%ntre ape, numai ea era p@m$nt.» (v. TEv, 90 sqq.; cf. TSp, 107 / 155 sqq.).
 Asonan]@

(lat. ad sonare, „a suna“; cf. fr. assonance)

Asonan]a ca figur@ de stil / sunet este o repeti]ie ce const@ în reluarea vocalei accentuate în dou@ sau în mai multe propozi]ii / versuri (considerat@ un „surogat de rim@“ / „rim@ imperfect@“, poezia cult@, în majoritatea cazurilor, evit$nd-o).

Din infinitatea de exemple, re]inem: «Pe Arge} ^n jos / Cu turma ai fost. / ... / {i mereu lucra. / Zidul se suia / {i o cuprindea...» (Monastirea Arge}ului); «Trec$nd pe strada ta / Pe care nimeni n-o mai }tie / Al nop]ii fo}net evoca: / – Filosofie ! // %ncet, un paznic fluiera / Poema-at$ta de t$rzie... / Pustiul nop]ii evoca: / – Filozofie !» (Demult de G. Bacovia).

Dar la Eminescu, ^ntr-un catren, g@sim }i o asonan]@ savant@ „de rangul trei“: sunetul / litera (e) se reia prin cuv$ntul „de rim@“ de trei ori (asemene); }i ^n toat@ strofa, sunetul / litera e se repet@ de treisprezece ori: «Nu e nimic }i totu}i e / O sete care-l soarbe, / E un ad$nc asemene / Uit@rii celei oarbe.» (Luceaf@rul de M. Eminescu).
 Autenticitate

(cf. fr. authenticité)

Prin autenticitate – în antitez@ cu academismul – este desemntat@ de c@tre critica literar@ acea însu}ire a unei opere literare de a fi necontraf@cut@, de a se identifica în „datul de via]@ tr@it auctorial“, implic$nd ideea de „confesiune neliteraturizat@“, de ecritur@ de tip gidean, conceput@ ca «reflex al libert@]ii absolute de a fi sincer cu tine însu]i» (DTL, 42).
 Autocenzur@

(cf. fr. autocensure)

Prin autocenzur@ se în]elege acea calitate a responsabilit@]ii prin oper@ a unui artist în fa]a sa, în fa]a istoriei }i în fa]a posterit@]ii, prin care eul î}i relev@ lucrarea de „cenzor al sinelui“ întru autenticitate }i progres al valorii.
  Autor

(lat. auctor, „cel ce porne}te lucrarea“, „creator“, „f@ptuitor“)

Prin autor se în]elege o persoan@ care a creat o oper@ într-unul din stilurile func]ionale: beletristic, }tiin]ifico-tehnic, administrativ-juridic, publicistic, ori în perimetrul arhitecturii, muzicii, picturii, sculpturii etc.

Exist@ }i alte sensuri ale termenului: persoan@ care a s@v$r}it nemijlocit o infrac]iune; autor moral = instigator; «persoan@ care transmite un drept al s@u alteia sau ale c@rei drepturi }i obliga]ii se transmit, ca totalitate, mo}tenitorilor ei» (DER, I, 254 / DEnc, I, 144).

Ilustr@m conceptul prin zece autori rom$ni celebri din perimetrul patristicii }i beletristicii: Niceta Remesianu (aprox. 340 – 416), episcop dacorom$n, inauguratorul filonului de aur al imnologiei rom$ne, creatorul imnului ^ntregii Cre}tin@t@]i, Laud@ [ie, Doamne... / Te Deum laudamus... (cf. CDCD, 102 – 111); Sf$ntul Dacorom$n Ioan Cassian (n. la Mo}ia Cassienilor / Casian, provincia Sci]ia Mic@ / Dobrogea, Rom$nia, 29 februarie 360 – m. 23 iulie 435, Marsilia-Fran]a), z@milslitorul Convorbirilor duhovnice}ti (cf. CDCD, 5 sqq.); Aethicus Dun@reanu / d’Ister (370 – 435, aprox.), realizatorul Cosmografiei, cel ce, aidoma ^nainta}ilor cu }tiin]a de a se face nemuritori (ori Zalmoxianismul), a str@b@tut calea-spiral@-planetar@ – cunosc$nd America mai devreme cu un mileniu dec$t Columb –, Cosmografie prin care s-a transmis }i alfabetul pelasgo-daco-thracic / valahic, sau dacorom$nesc-arhaic, din 23 de litere, aplic$nd scrierii principiul fonetic (cf. CDCD, 136 – 143); Dimitrie Cantemir (Ia}i, Rom$nia, 26 octombrie 1673 – 21 august 1723, Dimitrievka, Rusia), p@rintele „romanului“ rom$nesc hermetic, fabliau, o ampl@ alegorie politic@ evmezic@, Istoria ieroglific@ (scris@ ^ntre anii 1703 }i 1705), Mihai Eminescu (Boto}ani, 15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889, Bucure}ti), autorul neasemuitei capodopere a romantismului universal, Luceaf@rul; Camil Petrescu (Bucure}ti, 9 aprilie 1894 – 14 mai 1957, Buc.), cel ce pune bazele romanului analitic }i ale dramei de idei; Lucian Blaga (Lancr@m-Alba, 9 mai 1895 – 6 mai 1961, Cluj-Napoca), ne^ntrecut reprezentant al expresionismului european; Marin Preda (Sili}tea Gume}ti / Teleorman, 5 august 1922 – 16 mai 1980, Bucure}ti), cel mai de seam@ reprezentant al realismului rom$nesc din epoca paradoxismului; Nichita St@nescu (Ploie}ti, 31 martie 1933 – 13 decembrie 1983, Bucure}ti), liderul revolu]iei semnificantului ^mpotriva semnificatului, decret$nd c@ materia decurge din Cuv$nt / necuv$nt, ^ntemeietorul paradoxismului ontologic al limbii (cf. TSp, 5 sqq.); Marin Sorescu (Bulze}ti-Dolj, 19 februarie 1936 – 8 decembrie 1996, Bucure}ti), fondatorul parado-xismului cosmologic, al dramei paradoxiste (Iona, 1968) }. a.; men]ion@m }i zece autori rom$ni din perimetrul }tiin]ei }i tehnicii: Gh. Marinescu (1863 – 1938), fondatorul }colii rom$ne}ti de neurologie, autorul lucr@rilor: Celula nervoas@ (1909), Encefalita letargic@ (1920) etc.; Nicolae Paulescu (1869 – 1931), fiziolog rom$n, descoperitorul insulinei, frustrat de Premiul Nobel pentru aceast@ descoperire (premiu acordat unor mode}ti cercet@tori americani care au valorificat insulina paulescian@); Gogu Constantinescu (1881 – 1965), pionier al construc]iilor din beton armat }i ^ntemeietor al sonicit@]ii, }tiin]@ / tehnic@ privind mecanica mediilor continue, bazat@ pe transmiterea energiei prin vibra]ii elastice ^n fluide (cf. DEnc, I, 443); Vasile P$rvan (1882 – 1927), unul din cei mai de seam@ istorici }i arheologi ai Dacorom$nit@]ii, autorul celebrelor lucr@ri: Getica (1926), Dacia (1928) etc. (cf. DER, III, 697); H. Coand@ (1886 – 1972), inventatorul }i constructorul primului avion reactiv din lume, descoperitorul efectului Coand@ (cf. DEnc, I, 413); Constantin Noica (Vit@ne}ti-Teleorman, 24 iulie 1909 – 4 decembrie 1987, P@ltini}-Sibiu), autor al celebrelor lucr@ri filosofice: Pagini despre sufletul rom$nesc (1944), Dou@zeci }i }apte de trepte ale realului (1968), Rostirea filosofic@ rom$neasc@ (1970), Crea]ie }i frumos în rostirea rom$neasc@ (1973), Eminescu sau g$nduri despre omul deplin al culturii rom$ne}ti (1975), Devenirea întru fiin]@ (1981), Scrisori despre logica lui Hermes (1986), una dintre cele mai interesante lucr@ri de logic@ din secolul al XX-lea, Cuv$nt împreun@ despre rostirea rom$neasc@ (august, 1987) etc.; Romulus Vulc@nescu (Bucure}ti, 23 februarie 1912), etnolog, sociolog al culturii, autorul monumentalelor lucr@ri: Fenomenul horal (1944), Etnologia juridic@ (1970), Coloana cerului (1972), Mitologie rom$n@ (1985) etc.; Mihai Dr@g@nescu (F@get-Prahova, 1929), fondatorul }colii rom$ne}ti de dispozitive electronice, autorul lucr@rilor de filosofie: Ortofizica (1985), Inelul lumii materiale (1989), Informa]ia materiei (1990) etc. (cf. DEnc, II, 141); Constantin P$rvu, alc@tuitorul monumentalei lucr@ri interdisciplinare, Universul plantelor (1997); Dumitru Prunariu (Bra}ov, 27 septembrie 1952), inginer }i cosmonaut rom$n, coautor al lucr@rilor: La cinci minute dup@ cosmos (1981), Istoria avia]iei rom$ne (1984), Dimensiuni psihice ale zborului aerospa]ial (1985) etc. (cf. DAstr, 318; {MAD, 185 sqq.). Desigur, listele pot fi ^mbog@]ite cu alte nenum@rate nume de autori, nu numai din sferele stilurilor func]ionale beletristic }i }tiin]ifico-tehnic, ci }i din perimetrul administrativ-juridic (Vasile Popa, Petru Petri}or, Dumitru Adrian Cr@ciunescu, Drept administrativ }i contenciosul administrativ, Timi}oara, Editura Helicon, 1995), publicistic (Ion Iliescu: Eminescu în Banat, 1964; Sond@ri în istoria presei rom$ne}ti, 1998 etc.), ori din perimetrul muzicii (Ciprian Porumbescu: Crai nou, operet@; Balada – pentru vioar@ }i pian etc.), al picturii (Ion [uculescu: Noaptea salc$milor, P@pu}ile, norul }i fluturii etc.), sculpturii (Constantin Br$ncu}i: Pas@rea m@iastr@, Masa t@cerii, Poarta s@rutului, Coloana credin]ei f@r@ sf$r}it etc.), arhitecturii (actuala cl@dire a Teatrului din Timi}oara, inaugurat@ la 15 ianuarie 1928, cu ocazia prezent@rii piesei Trandafirii ro}ii de Z. B$rsan, de c@tre o trup@ a teatrului craiovean, are ca autor pe arhitectul D. Marcu; Catedrala Ortododox@ din Pia]a {tefan Furtun@ din Timi}oara, ridicat@ ^ntre anii 1931 }i 1936, are ca autor pe arhitectul Victor Vlad) etc.
 Avangard@ / avangardism

(cf. fr. avant-garde > rom. avangard@ + suf. -ism > avangardism)

%ntr-o cultur@ / literatur@, prin avangard@ se în]elege „deta}amentul“ de oameni de }tiin]@, de arti}ti – poe]i, prozatori, dramaturgi, sculptori, pictori, muzicieni }. a. – ce ac]ioneaz@ violent-novator pe un domeniu, explor$nd „terenuri“ necunoscute, turbion@rile / curentele st$rnite numindu-se avangardism.

Ca „zon@ extrem@“ a unei literaturi raportat@, de regul@, la „segemntul temporal“ de „manifestare t$n@r@“ / „afirmare incisiv@“ al unei genera]ii ^n „trena“ c@reia mai intr@ dou@-trei („genera]ii / valuri creatoare“), avangarda (^n cazul literaturilor europene, cea mai important@, exercit$ndu-se „din ajunul“ primului r@zboi mondial, mai exact, din 1912 / 1913 – Bucure}ti-Rom$nia / 1916 – Zürich-Elve]ia, }i p$n@ dincoace de cel de-al doilea r@zboi mondial), av$nd ^n sinonimie sintagma de modernism extrem }i ^n antonimie pe cea de tradi]ionalism „recent“, este menit@ „s@ defri}eze jungla realului“, „s@ arunce“ spre noi ]@rmuri „fragilele pun]i“ de luare ^n st@p$nire de c@tre arta cuv$ntului (ori de c@tre arte, ^n general) a unor „terenuri“ / „spa]ii vitale“ ^nc@ necunoscute, „periferice“. Prin analogie, avangarda reprezint@ „zona de }antiere periferice“ a unui „burg (al Spiritului)“ – în cazul literaturii, „burg al Cuv$ntului / Logosului“ –, ori – dinspre „cosmica aur@“ a conceptului – se poate spune c@ are coresponden]@ ^ntr-o „coroan@ solar@“, ^ntr-o arie de manifestare a protuberan]elor / exploziilor solare, de unde }i „fluctuantele str@luciri“, dar ^ntotdeauna cu „pr@bu}irea“ / „revenirea“ acestora ^n „nucleul aparent-stabil / invariabil“ al unui veritabil soare (^n care se situeaz@ Poezia), al unei adev@rate stele (^n care se ^nr@z@re}te o literatur@), indiferent de „m@rimile“ / „densit@]ile“ lor. Avangarda (literar@) d@ impresia c@ neag@ centrul, ^n realitate ra]iunea ei de a fi const@ ^n expansiunea / extinderea (dilatarea) centrului / nucleului (unei literaturi); dup@ „consumarea“ oric@rei avangarde veritabile (cre$ndu-se „hiatusul“ pentru ^nvolburarea altei avangarde), nucleul / centrul (cu straturile recente ale modernismului bine temperat, ori ale clasiciz@rii / tradi]ionaliz@rii) unei literaturi se m@re}te, ^}i schimb@ coordonatele spa]io-temporale. Dac@ astfel se prezint@ avangarda, nu tot a}a stau lucrurile }i cu spiritul avangardist (cu care deseori „se confund@“ avangarda), deoarece el caracterizeaz@ }i avangarda propriu-zis@, sau modernismul extrem (arie ^n care are cea mai mare incandescen]@), }i modernismul bine temperat, }i tradi]ionalismul recent („activ“ / „fierbinte“) gra]ie procesului de „clasicizare“ etc. %n cadrul literaturii universale / na]ionale din secolul al XX-lea, avangarda (sinonim@, cum s-a mai spus, modernismului extrem) ^nseamn@ manifestarea c$torva curente: dadaismul, futurismul, suprarealismul, expresionismul etc. Rom$neasca avangard@ ca modernism extrem, cu „primul deta}ament“ alc@tuit – ^n perimetrul poeziei }i al “pictopoeziei“ – din Ion Vinea, Tristan Tzara, Marcel Iancu, B. Fundoianu, Ilarie Voronca, Stephan Roll, Sa}a Pan@, Constantin Nisipeanu }. a., dispun$nd de revistele: Simbolul, 1912 (revist@ de „recunoa}tere“ / „tatonare“ avangardist@, redactat@ ^n Bucure}ti de Ion Vinea, Tristan Tzara }i Marcel Iancu), Chemarea, 1915 (redactat@ ^n Bucure}ti de Ion Vinea }i Tristan Tzara), Contimporanul, 1923 – 1930 (redactat@ ^n Bucure}ti de Ion Vinea, av$nd colaboratori deja celebri: Tristan Tzara, Ilarie Voronca, B. Fundoianu, Urmuz, T. Arghezi, Ion Barbu, Al. Philippide, Camil Petrescu }. a.), 75 H. P., 1924 (redactat@ ^n Bucure}ti de V. Brauner, Marcel Iancu }i M. H. Maxy, cu colaborarea lui Ion Vinea, Ilarie Voronca, Stephan Roll, F. Brunea), Punct, 1925 (redactat@ ^n Bucure}ti, de Stephan Roll }i Scarlat Callimachi), Integral, 1925 – 1928 (redactat@ ^n Bucure}ti de F. Brunea, Ion C@lug@ru, M. H. Maxy, Ilarie Voronca, }i ^n Paris, sub redac]ia lui B. Fundoianu / Fondane, Matis Teutsch }. a.), Urmuz, 1928 (redactat@ ^n C$mpina, sub direc]ia lui George Bogza), Unu, 1929 – 1932 / 1935 (redactat@ ^n Dorohoi, ^n 1928, }i ^n Bucure}ti, din iulie 1929, de Sa}a Pan@, Stephan Roll }i Ilarie Voronca), Alge, 1930 – 1931 (redactat@ ^n Bucure}ti, sub direc]ia lui Aureliu Baranga, av$nd ^ntre colaboratori pe Gherasim Luca, Paul P@un, Mattis Teutsch, Mihai Hubert }. a.) etc. (cf. HDic, 358 et passim) – este mai înt$i o reac]ie împotriva rafinamentelor parnasiene }i simboliste din }colile „cele mai înalte“, de la Literatorul lui Macedonski }i de la Via]a Nou@ („Viea]a Nou@“) a lui Ovid Densu}ianu, o „negare“ a formulelor / tiparelor tradi]ionale, printr-o programat@ desolemnizare a lirismului în numele „libert@]ii absolute a cuv$ntului“, devenind apoi, prin / dup@ „circuitul european de Bucure}ti – Zürich“, o «expresie a unui moment istoric de criz@», ar@t$nd «disponibilitate pentru anarhia absolut@», în majoritatea artelor, pentru «acte de rebeliune spectaculos-excentrice» (DTL, 44).

Rom$neasca avangard@ ca modernism bine temperat apare drept zon@ a „inova]iilor / primenirilor reale“, „temeinice“, ilustr$ndu-se ^ndeosebi prin reprezentan]ii cercului de la Sbur@torul lui E. Lovinescu (Ion Barbu, Camil Baltazar, Ilarie Voronca, G. C@linescu, Vl. Streinu, Pompiliu Constantinescu, Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Gh. Br@escu }. a.), ^n direc]ia c@ruia se aflau, ori „se al@tur@“ G. Bacovia, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, A. Maniu }. a. Criticul literar Emil Manu, abord$nd aspectele avangardei din literatura rom$n@ }i «poe]ii genera]iei 1940» («Geo Dumitrescu, Ion Caraion }i chiar Constant Tonegaru» – Poezia, I, 199), remarc@ „o scindare“, din vremea celui de-al doilea r@zboi mondial, a suprarealismului rom$nesc. E. Manu consider@ c@ poe]ii genera]iei ’40 «au temperat excesele suprarealiste (...) p$n@ la anulare» (ibid.); mai semnaleaz@ «dou@ „puseuri“ suprarealiste», unul ^n 1945 }i cel@lalt, „ultimul“, «^ntre 1960 – 1970», caracteristic, a}adar, genera]iei modernist-resurec]ionale, sau genera]iei Labi}–St@nescu–Sorescu. %n 1945, (avangardistul) „grup“ suprarealist Gherasim Luca – D. Trost a lansat „manifestul“ Dialectique de la dialectique, «utiliz$nd o terminologie freudist@» }i declar$nd «c@ ne na}tem f@r@ s@ vrem, ^ntr-o familie pe care n-o cerem, }i-ntr-o ]ar@ pe care n-o alegem, devenind ^n via]@ robii unor conven]ii», tr@g$nd concluzia potrivit c@reia «prin desfiin]area dragostei de mam@, de familie }i de patrie devenim liberi ^n mod absolut» (ibid., 200); tot ^n 1945, grupul suprarealist Gellu Naum – Paul P@un – Virgil Teodorescu a lansat manifestul «Critica mizeriei», manifest ^n care este abordat@ «eliberarea expresiei umane prin eliberarea total@ a omului» (ibid.). Direc]ia avangardist-suprarealist@ de dup@ al doilea r@zboi mondial continu@ s@ fie reprezentat@, fire}te, prin / peste „obsedantul deceniu“, de Sa}a Pan@ – poetul «}ocurilor intelectuale», al «r@sturn@rii raportului dintre concret }i abstract», trat$nd sentimentele ca pe fiin]e }i echival$nd «obiectele cu st@rile de spirit», de {tefan Roll – autor de piruete urmuziene, de Virgil Gheorghiu – creator de „golfuri onirice“ pentru „^mbl$nzit volupt@]i intelectuale“ (cf. Poezia, I, 206), de Constantin Nisipeanu – „convertitorul“ avangardismului estetic ^n „avangardism social“, ^ndeosebi ^n «Cartea cu oglinzi» (1962), de Geo Bogza – autor de «c$ntece de revolt@, de dragoste }i moarte», „c$ntece“ constituindu-se, ^n 1978, la cinci decenii de la debut, ^ntr-o admirabil@ constela]ie liric@, «Orion», de Virgil Teodorescu – cel ce, ^n «Bl@nurile oceanelor }i alte poeme» (1945 / 1969), „clasicizeaz@“ / „tradi]ionalizeaz@“ suprarealismul, de Gellu Naum – posesorul miraculosului alambic (athanor) al alchimi}tilor, „eviden]iat“ }i de titlul volumului publicat ^n anul 1968, Athanor, unde materia brut@, unde cuv$ntul banal se metamorfozeaz@ ^n chintesen]@, angaj$nd suprarealismul ^ntr-un «onirism paradoxal lucid» (ibid., 220). Notabil este faptul c@ Emil Manu observ@ un „ultim puseu suprarealist“ la genera]ia resurec]iei poetice dintre 1965 – 1970, dovad@ a „asimil@rii“ avangardei de c@tre aceast@ genera]ie, „puseu“ avangardist-suprarealist care este de fapt un alt-modernism, modernismul resurec]ional, ^ntemeiat de genera]ia Labi}-St@nescu-Sorescu: «Ca o compensare de ordin teoretic, ultimul “puseu” suprarealist dintre 1960 – 1970, ^n experien]a unor tineri ca Ion Gheorghe, ^n primul r$nd, e o reluare a unor idei mai generale ale avangardismului interbelic, adaptate sintetic la noua faz@ a poeziei rom$ne}ti» (ibid., 200). Asimilarea avangardei, ^ndeosebi, a dadaismului, suprarealismului etc., de c@tre genera]ia Labi}-St@nescu-Sorescu, ^nlesnit@ }i de prezen]a „ultimilor corifei“ suprareali}ti: Virgil Teodorescu, Gellu Naum }. a. (^n via]a scriitoriceasc@ }i ^n libr@rii, ^n revistele literare etc.), are loc ^ntre anii 1960 }i 1964, ^ntr-o irepresibil@ sete de modernitate }i, ^n acela}i timp, dintr-o arz@toare dorin]@ de a riposta stihuitorilor proletculti}ti, „ripost@“ cunoscut@ }i prin sintagma „explozia liric@“ din 1964 – 1965, „explozie“ ce reu}e}te s@ nelini}teasc@ / alarmeze chiar }i unele spirite deschise recept@rii critice a valorilor modernismului: Eugeniu Speran]ia, Vl. Streinu }. a.: «Printr-un proces greu de analizat, poezia antira]ional@, f@r@ a mai fi ^ntr-adev@r fructul unei similarit@]i temperamentale, }i-a c$}tigat ^n ultimul timp adeziunea unui mare num@r de tineri autori, foarte fecunzi }i cu o masiv@ prezen]@ ^n cele mai multe periodice literare. Vorbind despre impresia pe care o d@ acest lirism contemporan, unul dintre cei mai autoriza]i critici rom$ni de ast@zi, Vladimir Streinu, isc@le}te, ^n revista „Contemporanul“ de la 16 decembrie 1966, un foarte judicios articol din care extragem r$ndurile de mai jos: „Aceast@ impresie vine de la cohorta de poe]i care-}i robesc l@udabila voin]@ de noutate a tinere]ii unui ezoterism nivelant, acelei industrii comune de imagini abstruze, idee neajuns@ la exprimare, vr@jitorie f@r@ vraj@ }i incanta]ie f@r@ c$ntec. Paradoxul conformismului ^n inconformism le submineaz@ fatal tinere]ea }i poezia. {i mirarea cea mai legitim@ este c@ mai toate revistele de literatur@, dup@ ce au cultivat proza rimat@, ritmat@ sau doar u}or metaforizat@, cultiv@ de c$]iva ani aceast@ poezie, ^n uniform@, de data asta european@“. Dup@ c$teva edificatoare exemple, autorul ^}i ^ncheie articolul cu un verdict ce merit@ s@ fie memorat: „Poesis nu este ^ns@ Pythia care delir@ ^n fumiga]ii toxice, dup@ cum nu este nici clovnes@ modern@, oric$t de n@stru}nic@“.» (SpPoe, 165).
 Balad@

(lat. ballare, pe filier@ provensal@, ballada – „dans“ / „c$ntec“; cf. fr. ballade)

Balada este specia genului epic înf@]i}$ndu-se ca un amplu poem narativ, f@r@ a exclude }i unele accente lirice, unde, în general, se proiecteaz@ un eveniment eroic, av$nd protagoni}ti, fie din timpuri istorice, fie din vremuri legendare, mitice, sau fantastice, fie din realitatea imediat@.

%n literatura rom$n@, specia este multimilenar }i bogat reprezentat@ at$t ^n sfera oralit@]ii – Pe-o Gur@ de Rai / Miori]a (cu peste 1600 de variante; cele din Cri}ana – Ieste-un munte cu oi multe, S$ntu-}i trei p@cur@ra}i etc. – au conservat elementele de ceremonial / ritual eroic-funerar ce de-aproape }ase milenii se dateaz@ ^n spa]iul Dacorom$niei – arheologic }i cu C₁₄ –, ^nc@ din orizontul cultural / civilizatoriu al anului 3400 ^. H. – cf. TIR, I, 222), Me}terul Manole (conserv$nd mitul fundamental pelasgo-thraco-dacic / valahic, sau dacorom$nesc, al jertfei zidirii, atestat arheologic ^n Dacorom$nia, de-aproape }apte milenii, mai exact, din orizontul anului 4950 ^. H.), Soarele }i Luna, Toma Alimo} (Salymo} = „eroul / omul Soarelui-Mo} / Tat@l-Cer, sau Zalmoxis“), Corbea, Iancu Jianu, Radu Calomfirescu, Pintea Viteazul, Constantin Br$ncoveanu, Ghi]@ C@t@nu]@ etc. –, c$t }i ^n sfera cult@ – Andrii Popa de Vasile Alecsandri, Nunta Zamfirei de George Co}buc, Pintea de {t O. Iosif, Ric@ de Miron Radu Paraschivescu, Balada trupului care s-a fr$nt pe roat@ de Radu Gyr, Mistre]ul cu col]i de argint de {tefan Augustin Doina}, Moartea c@prioarei de Nicolae Labi}, Balada neîncol]it@ de Nichita St@nescu, Jiana de Ion Pachia Tatomirescu, Balada lui Ion de Octavian Blaga etc.

Baladele sunt clasificate dup@ raportul narator-subiect ^n: (1) balade istorice («Constantin Br$ncoveanu», «Radu Calomfirescu» etc.), (2) balade cavalere}ti-zalmoxiene («Toma Alimo}», «Corbea», «Gruia lui Novac», «Iovan Iorgovan» etc.), (3) balade haiduce}ti («Iancu Jianu», «Pintea Viteazul» etc.), (4) balade fantastice («Soarele }i Luna»), (5) balade legendare («Me}terul Manole»), (6) balade p@store}ti («Pe-o Gur@ de Rai» / «Miori]a», «Fata de maior», «Codreanu» etc.), (7) balade familiale («Brum@relul», «Cr@i}or cu mult dor», Ghi]@ C@t@nu]@ ) etc.

Balada a intrat ^n aten]ia „g$ndiri}tilor“, ^ndeosebi a lui Nichifor Crainic }i a lui Radu Gyr, ^nc@ dintre anii 1927 – 1930, deoarece ^n aceast@ specie s-au conservat mituri fundamentale dacorom$ne}ti: ^n «Me}terul Manole» – mitul jertfei zidirii }i ^n «Miori]a» / «Pe-o Gur@ de Rai» – mitul mioritic, ori, mai exact spus, mitul armoniz@rii p@r]ii în sacrul întreg cosmic etc.

„G$ndirismul“ baladesc al lui Radu Gyr. Exploatarea resurselor eposului eroic dacorom$nesc de c@tre Radu Gyr ^}i relev@ prima rodire ^n volumul Pl$nge Str$mb@-Lemne, din 1927: «Dup@ cum anun]@ titlul – subliniaz@ Ov. S. Crohm@lniceanu – sunt puse s@ vorbeasc@ aici personajele basmelor noastre; ne ^ntre]in pe r$nd: Str$mb@-Lemne, Sfarm@-Piatr@, Muma P@durii, Ileana Cos$nzeana, F@t-Frumos, Zmeul, Statu-Palm@, Alb }i Verde %mp@rat. Prin monologurile uria}ilor ajungem iar la o liric@ a „voiniciei“, care simte nevoia unei violente cheltuiri de for]@ fizic@. Str$mb@-Lemne se laud@ c@ a f@cut „s@ trosneasc@“ via]a, str$ng$nd-o ^n bra]ele lui (Chiot uria}). Izvoarele unor atari puteri sunt anteice, c@ci gigantul, ^n momentele de cump@n@, r@cne}te: Dar tu, p@m$nt, m-ajut@ }i te crap@ / {i d@-mi din seva ta s@ beau o gur@ – / S@ dau de-a rostogolul cerul greu, / {i-un munte în}f@c$nd – c$t nou@ turle – / %n frunte s@-l ]intesc pe Dumnezeu, / S@ tune patru z@ri, c$nd o s@ urle ! („Geam@t de uria}“). Poetul tr@ie}te existen]ele ^nainta}ilor, comunic$nd cu ei ^n acela}i duh al solului natal. Copil, a sm@l]uit c$ndva oale de lut, pun$ndu-}i ^n sunetul lor sufletul („Dacul“); pe vremea n@v@lirilor barbare, a oftat ad$nc, privind pustiirea ]@rii }i a scornit doina („Jupanul“); ^n chilia unei m@n@stiri, a scris psalmi rom$ne}ti }i pentru asta a fost t$r$t prin judec@]i }i zdrobit apoi pe roat@ („C@lug@rul“); la cur]ile boierilor olteni, a c$ntat sub cerdacuri, dar, fiindc@ a f@cut s@ pl$ng@ o doamn@, ascult$ndu-l, so]ul ei a pus s@ fie tras ^n ]eap@ („Guzlarul“). Radu Gyr are mereu la ^ndem$n@ metafora }i posed@ un talent de a versifica remarcabil. (...) ...putem izola din Cerbul de lumin@ (1928), mai ales, excelentele momente lirice, cum e urm@torul care sugereaz@ printr-o galopad@ nebun@ insinuarea ^n suflet a unui sentiment nelini}titor: ... Se sf$}ia amurgul în pomii de m@rgean. / Izbea în zare v$ntul de fier, ca un ciocan, / {i se zb@teau ar]arii aprin}i, ca s@ se sting@... // Atunci, lu$ndu-mi pu}ca }i roibul f@r@ ching@, / pornii spre Olt în goan@... De-aici, din stuf@ri}uri, / mi se p@rea c@ toamna m@ cheam@ cu t@i}uri / de strig@te de li}i]i }i gemete de plopi... / ... Din v@g@uni, din mla}tini, din b@l@rii, din gropi, / ie}ea, ad$nc@, seara, vuind, ca o bulboan@...» (CrohL, II, 166 sq.). Un rafinat expresionism „tradi]ionalizat dacorom$ne}te“, cu extraordinare metafore plasticizant-revelatorii, se remarc@ }i ^n volumul Cununi uscate (1938), determin$ndu-l pe criticul / istoricul literar Ov. S. Crohm@lniceanu s@ mai noteze: «...metaforele „sublime“ sunt r@sp$ndite cu nemiluita: o c@r@ruie „unduie}te pe l$ng@ vis“ }i „piere ^n filde}“; crinii sunt „ciobani de borangic“; c$rcium@rese ro}ii ]in hanurile lor deschise pentru g$ng@nii zvelte; cr@i]ele sfioase au „carne de madon@“; „amfore cu z@ri“ se r@stoarn@ peste un „ostrov de lene}e candori“; pomii, ^ntinz$nd „aripe albe“, par „vulturi de cle}tar“; ^n seara „roz@“, luceferii, ca „p@unii“, ^i ciugulesc poetului din m$ini. El e prin excelen]@ seniorul acestui domeniu feeric: „Radu, cneazul g$ndacilor cere}ti“, „Gyr – prin]ul trist }i lene}, domnind prin busuioc“, „v@taf peste l@custe }i lalele }i logof@t pe crinii de ghea]@ }i topaz“. La sentimentul chtonic ne conduc adev@rate orgii horticole.» (CrohL, II, 163). O prim@ etap@ resurec]ional-baladesc@ dacorom$neasc@ din secolul al XX-lea, mai precis, dintre anii 1927 }i 1943, este cea „programatic-g$ndirist@“. Radu Gyr a ^ncununat programul de la «G$ndirea» privitor la revitalizarea speciei, a baladescului, ^n anul 1943, c$nd a reu}it s@ publice, ^n ciuda vremurilor vitregitoare ale r@zboiului, un celebru volum de Balade, structurat pentaciclic: Fuga Lupului, C$ntece, [ar@, M$n@stiri }i F$nt$na cu pandur. Potrivit credin]elor r@mase ^n sfera Cre}tinismului Cosmic – specific Valahilor / Dacorom$nilor, desigur, din Zalmoxianism –, sufletul eliberat / desc@tu}at din „temni]a trupului p@m$ntesc“ se ^ndreapt@ („c@l@uzit“ de f@pturile psihopmpe „specializate“ pe formele de relief spiritual ale Dacorom$niei – Vidra L@tr@toare, ^n zona m@tcii dun@rene }i a c$mpiei, Lupul pentru zonele deluros-muntoase etc.) din Matc@ ^n sacrul Munte / Cogaion, trece prin Gura de Rai („andreonul“ salmo}ian / zalmoxian), unde-i Creierul Muntelui, de-aici ^n@l]$ndu-se (gra]ie Bradului / Axis Mundi, ori p@s@rilor psihopompe, M@iastrele – Privighetoarea, Cioc$rlia, Pajura etc.) ^n Lun@ (= Sora Soarelui / Spuma Laptelui), pe fa]a-i nev@zut@, put$ndu-se metamorfoza }i ^n V$rcolac (cf. VMR, 303). %n poemul – ce d@ titlul primului ciclu din volumul publicat de Radu Gyr ^n 1943 –, Fuga lupului, f@ptura mitic@ din steagul str@mo}ilor cu }tiin]a de a se face nemuritori, Lupul, simbol al sufletului ^n traiectoria-i teluric-celest@, este surprins de poet ^n superb-expresioniste tonalit@]i balade}ti: Mu}c$nd paznicul, din cu}ca lui, spre munte, / lupul ca o flac@r@-a ]$}nit... / Tremur@ p@durile pe frunte / cu inelul brumelor sfin]it. // Lunec@ din bahnele ce]oase / miros v$n@t de s@lb@teciuni. / V$ntul sur, pe labe somnoroase, / se t$r@}te ca o fiar@ prin solduni. // Lupul fuge. Z@ri îi cad în blan@. / Crengile: arcane, }bil]uri, bice. / Brazii clatin@ albastra lor capcan@, / din puhoaie îl stropesc alice. // %nd@r@t, se surp@ vremea cu lung vuiet / ca o st$nc@ pr@bu}it@. Jnepii fug. / Noaptea zorn@ie. Ad$ncurile suie. / R$pe-l beau. {i piscurile-l sug. // Dar ajuns pe mu}chiul v$rfurilor aspre, / cerul viu îi curge pe spinare / }i v@zduhul g$lg$ind de astre / îl cuprinde-ntr-o lichid@-mbr@]i}are. // L$ng@ lup se gudur@ z@noage, / Feriga se bucur@ c@-l simte, / vizuini fl@m$nde }i b$rloage / cu urechi ciulite-i sar 'nainte. // P@rul ca o cea]@ grea pe spate / se sb$rle}te de t@cere }i de veac. / St$ncile îi joac@-n ochi, mirate, / botul linge umbrele, buimac... // St@ pe muchea gresiilor crunte, / n@ucit de spa]iu }i de piatr@. // Ro}ie }i r@t@cind în munte, / luna vine din pr@pastii, speriat@. // Lupul mu}c@, lacom, carnea lunii, / din]ii se împl$nt@ }i sf$}ie, / }i, rup$nd ca dintr-o prad@ vie, / de pe bot îi curge s$ngele genunii. (GyB, 13 sq.). %n ciclul secund, C$ntece, autorul trece prin rafin@riile estetic-expresioniste motive din doine / balade dacorom$ne}ti (1. «Cucuruz cu frunza-n sus», 2. «Pas@re galben@-n cioc», 3. «C@r@ruie, c@r@ruie...», 4. «Inelu}-^nv$rtecu}», 5. «Frunz@, frunz@ de cucut@», 6. «Bate v$ntul vinerea», 7. «De trei ori potcovii calul», 8. «Doi voinici trec peste Jii», 9. «Codrule», 10. «Sus, pe dealurile Cernii», 11. «Ziurel de ziu@», 12. «La poarta lui {tefan-Vod@», 13. «Printre cimbru }i susai» etc.), purt$nd receptorul ^n cele mai ozonate sfere ale catharsis-ului: Inelu}-înv$rtecu}, / moarte, joc cu lunecu}, / în ce inelar c@zu}i ? // Juvaerul t@u de fum / toate le preschimb@-n scrum, / c@ podoaba-]i de n@luc@ / pic@-n deget }i-l usuc@... // Inelu}-înv$rtecu}, / cu smaragdul juc@u}, / z$mbetele cu livezi / cum le stingi }i le-nnoptezi ? / M$inile, de ce le-nchizi / sub un zarz@r cu omizi ? («4» / GyB, 39); uneori, ^n reverber@ri „molcom-thanatic-eroice“, cu Jiul aidoma funebrului vad / r$u styxial, dar ^mpl$ntat prin sacrele-i izvoare ^n baza Cogaionului: Jos în vad, la r@g@lii, / doi voinici trec peste Jii. // Unul c$nt@ dor de duc@ / pe-un c$rlan ca o n@luc@, / alb ca viscolele lunii, / alb ca-n Joia Mare prunii... // Altul tace – }i pe fa]@, / îi st@ g$ndul ca o cea]@. / Tace }i-n frunzar se stinge, / pe un murg ca de funinge. // Jos, în vad, la r@g@lii, / doi voinici trec peste Jii. // C$nt@ unul. Lunc@ lin@, / miruie-mi-l cu sulfin@. / Crengile, miresele, / peste doru-i ]ese-le. / Noaptea cu poenele, / graurii cu penele, / s@-i sfin]easc@ genele. // Tace altul. {i cum tace, / gem, în calea lui, r@stoace. / Unde-i calc@ murgul, pune / numai somn }i usc@ciune. / Iarba sf$r$ie, întoars@, / frunza st@ cu pleoapa ars@. // Jos, în vad, la r@g@lii, / doi voinici trec peste Jii. // Unul c$nt@... Ce z@pad@ / i-nflore}te-n trup livad@ ? / Care stea în piept îi c$nt@ ? / Ce gr@dini îl vor la nunt@ ? / Care-amieze p@dure]e / mi-l a}teapt@ s@-l r@sfe]e ? / Haiduce}te,-mp@r@te}te, / via]a lui cu cerbi gone}te. // C$nt@. {i cu el în zare / merg gr@dinile c@lare. // Altul tace. Merge, unde ? / C@tre ce v$ltori rotunde ? / Care noaptea mi-l înghite / cu triste]ile-otr@vite ? / Care joag@re ca fierea / vor s@-i ron]@ie t@cerea ?... // (...) / Unul tace, altul c$nt@, / }i cum trec }i-n z@ri se-mpl$nt@, / luna prin z@voi se pierde / ca o }ea de aur verde. («8» / GyB, 47 sq.). %n ciclul al treilea, [ara, «vechi t@r$m cu doine leg@nate, / unde Corbea putrezea ^n ocne joase, / ^ntre vipere ca b$rnele de groase / }i-ntre broa}tele c$t plo}tile umflate...», cu «iez@re cu funduri de vioar@, / peste gresii, peste zale de bicaz», cu apele ^n «chiote albastre de pandur», d$nd «buzna-n dimine]i / cu spin@ri sb$rlite de mistre]i / }i lichide vulpi de aur pur», cu sui} de «rai pe un picior de plai, / ca s@ vin@ heruvimi s@-}i moaie-n rou@ / nuf@rul c@lc$iului b@lai», cu mun]ii arz$ndu-}i «r@runchii ^n uzin@», cu «codri-ad$nci }i c$mpul cu tarlale», duc$ndu-se pe c@i ferate, la ora}e, «ca s@ ling@ cerul, cu furnale, / p$ntec de cuptoare s@ ^ngroa}e», cu toamn@-visterie a ]@nd@rilor «din viori de chihlimbar», l@s$ndu-te s@ calci «peste br@]@ri }i-aur@rie», s@ mergi «prin curcubeie }i prin jar», c@ci «meri de purpur@ se scutur@ de stele / }i Brumar miroase-a ]uic@ }i-a podgorii», cu «umbra zimbrului din fum de leaturi», ^n [ara, unde «horbote-au suflat pe z@ri de miere / m$n@stiri de crin }i de topaz», ^ntr-un profund patriotism, suntem ^nt$mpina]i de „icoane“ de Dac, aprinz$ndu-}i nestemata „^n limpezimile zborului de s@ge]i“ («Dacul» – GyB, 73), de Desc@lec@tor, „pornind la v$n@toare“ c$nd soarele i s-a p@rut «un cap de zimbru» (Desc@lec@torul – GyB, 75), de Ctitor-de-M$n@stiri, de Tip@ritor-de-Bucoavne, de Zidar-de-Arge}, de Cronicar, de Mo], ori de icoanele domnilor / „regilor“ fundamentali ai Dacorom$niei Nord-Dun@rene: Basarab, [epe}, ^ntruchipare a ^naltului spirit justi]iar dacorom$nesc peste ultima jum@tate de mileniu (cf. [epe} – GyB, 81), {tefan cel Mare, Ioan Vod@ }. a., de icoanele sfin]ilor-c@rturari dacorom$ni: Popa Ion Rom$nu de S$mpetru, {incai, Mure}an }. a. (cf. GyB, 79 – 110). %n ciclul al patrulea, cinci balade sunt dedicate urm@toarelor m$n@stiri fundamentale dacorom$ne}ti din salba carpatin-cogaionic@: Tismana, Cozia, Fr@sinei, Arnota }i M$n@stirea-dintr-un-Lemn. Autohtonismul resurec]ional-baladesc-g$ndirist a culminat ^n anul 1943, ^n cel de-al cincilea ciclu, F$nt$na cu Pandur, unde, mai ^nt$i, protagonistul baladesc-liric ia ^ntruchiparea puterii unui Salmo}-Zalmas-Zalmoxis, al@ptat de ursoaic@, a}a cum este surprins }i ^ntr-o celebr@ statuet@ cogaionic@ apar]in$nd culturii Turda}-Vincea (cf. TIrel, XXV, 719): {ase ani am supt la maic@ / }i-un alt an la o ursoaic@. // Foaie verde a cucutii, / al]i opt ani am supt din butii / vin cu s$nge de vultur, / s@-mi stea fruntea în azur, / vin cu s$nge gros de lup, / s@-mi sb$rleasc@ p$nda-n trup. // Fr$ng, pe dup@ g$t, un trunchi, / }i-mi d@ codrul în genunchi. / %n frigare coc jivine, / chem r@stoacele cu mine. / Umbra 'nalt@ prin sloduni / mi-o ling pe}teri }i furtuni. / Birui r$pele la tr$nt@, / mun]ii m@ poftesc la nunt@. / Beau din plosc@ zarea-ntreag@, / îndes luna în d@sag@. / Cu ]urcana, ]urc@ vie, / Sv$rlu-n rai la S$n-Ilie. // C$ntul meu în rotocoale / v$j$e }i d@ t$rcoale. / Suflu cer peste voroave, / din luceferi fac potcoave, / c@ în grajdurile mele / roibii-s potcovi]i cu stele / }i ocale mari de vise, / pentru drumurile-nchise. // Noaptea, dorm pe-un bra] de joarde / l$ng@ sufletul ce arde. / {i prin somnul cu poiene / ies, din lacuri, S$nziene. / Vin, uit$ndu-}i apele, / s@-mi s@rute pleoapele / }i s@-mi dea comorile: / umerii cu zorile, / ochii cu livezile, / s$nii cu z@pezile, / gura cu m@rgelele, / coapsele cu stelele... («Vlag@», GyB, 135 sq.; slodun = gorun / stejar brum@riu – Quercus pedunculiflora). Sunt ^n acest ciclu }i alte capodopere ale baladescului gyrian: Corbea, Balada ghiocului cu moarte-n [arigrad, R@va} de la C@lug@reni, La Dr@g@}ani, odat@, Balada trupului care s-a fr$nt pe roat@, F$nt$na cu Pandur, Domnul de Rou@, Balada fetei de la Jiu, Balada fratelui care-a murit de cium@ etc.

Cercul Literar de la Sibiu }i «resurec]ia baladei» din mai 1945. %n prim@vara anului 1943, c$]iva studen]i de la Universitatea Clujean-Sibian@, au format – ^nr@z@ri]i de prezen]a, de spiritul lui Lucian Blaga – un cerc literar, unde s-au distins, ^ntre nenum@ra]i al]ii: Radu Stanca, Ion Negoi]escu, Cornel Regman, I. D. S$rbu, {tefan Aug. Doina}, Eugen Todoran, Ovidiu Drimba, V. Iancu, Leti]ia Papu, Eta Boeriu, Francisc P@curariu, Ioanichie Olteanu, Deliu Petroiu }. a. Gruparea este cunoscut@ ^n istoriile literaturii sub numele de Cercul Literar de la Sibiu. „Actul de na}tere“ al grup@rii, manifestul Ardealul estetic – o scrisoare c@tre d. E. Lovinescu a „Cercului literar de la Sibiu“, „un protest ^mpotriva ideologiei oficiale“, „o adeziune“ la modernism / lovinescianism, a fost publicat la 13 mai 1943, de cotidianul bucure}tean Via]a (nr. 743). Marele critic literar interbelic a r@spuns cu promptitudine; ^n num@rul (757) din 27 mai 1943, aceea}i gazet@ bucure}tean@ a publicat R@spunsul d-lui E. Lovinescu la scrisoarea „Cercului Literar din Sibiu“. Din ianuarie 1945, gruparea literar@ de la Sibiu a avut }i un organ de pres@, Revista Cercului Literar, ^n primul num@r fiind publicat }i articolul-program, Perspectiv@, din care spicuim: «Manifestul Cercului Literar, spre deosebire de cele care l-au precedat, ca expresie a orient@rii genera]iilor noi rom$ne}ti, n-a tins la ini]ierea unui curent nou, la revolu]ionarea tiparelor literare, la formul@ri ^ndr@zne]e }i la inven]ii frontale»; a}adar, «aparent nici o voin]@ de inovare, nici un experimentalism, nici o veleitate avangardist@; dimpotriv@, o voin]@ de ordine, de ^ncadrare ^n permanen]ele culturii; „este]ii“ Cercului de la Sibiu se situau, de la ^nceput, pe o mai larg@ platform@ axiologic@ dec$t aceea a estetismului de care fuseser@ acuza]i la apari]ia Manifestului; estetism ambiguu, dealtfel, al unor tineri scriitori care preconizau primatul esteticului ^n crea]ia }i judecata literar@, resping$nd ^n acela}i timp facilit@]ile unui estetism cultivat pentru gra]iile unice ale esteticului; c@ut$nd „fenomenul artistic, orient@ri stilistice noi“, „cerchi}tii“ se puneau „^n slujba valorilor nepieritoare“ (...); foarte moderni, f@r@ s@ ajung@ la extremismul avangardei (...), estetismul Cercului Literar ancora arta ^ntr-o sfer@ care dep@}e}te infinit artisticul }i, ^n acela}i timp, dezancora arta l@s$nd-o s@ pluteasc@ ^n voie pe o mare a libert@]ilor estetice, juc$ndu-se – prin ironie, parodie }i cochet@rie dezinvolt@ – cu riscurile autoanihil@rii artei; dovada cea mai peremptorie a acestui estetism ambiguu al poe]ilor }i criticilor Cercului Literar din Sibiu o g@sim ^n tezele „cerchi}tilor“ privind resurec]ia baladei.» (Nicolae Balot@ – Poezia, I, 388). %n eseul Resurec]ia baladei de Radu Stanca, publicat ^n Revista Cercului Literar, nr. 5 / mai 1945, balada i se ^nf@]i}eaz@ ca «o poezie liric@ ^n care starea afectiv@ c$}tig@ un plus de semnifica]ie prin utilizarea unui material artistic ^nvecinat (dramaticul)» (SAcv, 44), baladescul reprezent$nd «^n fond, o stare liric@ dramatic@», «o stare perpetu@ de conflict dramatic», elementul dramatic fiind «de natur@ anecdotic@», av$nd «conflict cu semnifica]ii poetice }i nu dramatice (ca ^n cazul poeziei pur dramatice)...» (ibid.).

Baladele lui Radu Stanca. %n realitate, dup@ cum demonstreaz@ propria-i crea]ie poetic@, Radu Stanca (Sebe}, 5 martie 1920 – 26 decembrie 1962, Bucure}ti) a relevat capacitatea baladei – specie prin excelen]@ a genului epic – de „a se deghiza“ ^n spa]iile lirico-dramatice, cultiv$nd trinomul baladesc: 1. lamenta]ia (eroului cu fruntea pe-o limit@ tragic@: Lamenta]ia Ioanei d’Arc pe rug, Lamenta]ia poetului pentru iubita sa, Nocturn@, Pistolul, Triste]e înainte de lupt@, Un cneaz valah la por]ile Sibiului etc.) – 2. alegoria-legendar@ (povestea ^nt$mpl@rii / evenimentului la cea mai ^nalt@ tensiune: Balad@ studen]easc@, Buffalo Bill, Dou@sprezece umbre, Fata cu vioara, Regele vis@tor, Trandafirul }i c@l@ul, Trenul fantom@, Turn înecat, Vraja vr@jilor etc.) – 3. dramaticul eroic (adic@ „tradi]ionalul baladesc dacorom$nesc“: Balada celor }apte focuri, Balada lacrimei de aur, Capul de fat@, Cea mai frumoas@ floare, Co}marul tiranului, Domni]a blestemat@, Infidelul, Mic@ balad@ de dragoste, Pajul cu p@rul de aur, R@zbunarea }arpelui, Sfatul ]@rii, Spada regelui etc.). N. Balot@ sublinia faptul c@ «balada nu e pentru Radu Stanca un pretext istoric sau nu devine – pe plan tematic – o nara]iune, ci un lied scenic; poetul se ^nchipuie Un cneaz valah la por]ile Sibiului, at$t de vr@jit de coralul fecioarelor cet@]ii, ^nc$t nu simte cum un du}man ^l ^njunghie; ^n alt poem ascult@ un c$ntec misterios de org@, transpus la 1707; ^ntr-o balad@ studen]easc@ ^}i b@nuie}te sf$r}itul c$nt$nd moartea unui student inventator de visuri }i practicant de alchimii erotice...» (Poezia, I, 392). Dar balada care „l-a impus“, care a r@mas ^n memoria „cerchi}tilor“ }i a contemporanilor s@i, ^ndeosebi, prin presentimentul thanatic de dup@ „fantastica masc@“ a eroului / autorului, este «Corydon»: Sunt cel mai frumos din ora}ul acesta, / Pe str@zile pline c$nd ies n-am pereche, / At$t de gra]ios port inelu-n ureche / {i-at$t de-nflorite cravata }i vesta, / Sunt cel mai frumos din ora}ul acesta. // (...) // C-un tainic creion îmi sporesc frumuse]ea, / Fac baie în cidru de trei ori pe noapte / {i-n loc de scuipat am ceva ca un lapte, / Pantofi cu baret@ mi-ajut@ svelte]ea / {i-un drog scos din s$nge de scroaf@ noble]ea. Marele c$}tig al poeziei rom$ne}ti datorat resurec]iei Cercului Literar de la Sibiu, ^ndeosebi lui Radu Stanca, {tefan Augustin Doina} }. a., const@ ^n extinderea sferei baladescului de la o „scar@ na]ional@“ la o „scar@ planetar@ / cosmic@“. Ilustrativ@ ^n acest sens este }i balada Turn înecat, turnul simboliz$nd axis mundi, av$nd ^n crucea-i celest@ o cr@ias@ adormit@ „de dou@ mii de ani“, Runa, un soi zeiesc de „s@m$n]@ a lumii“, sortit a rodi dup@ „cataclism“ (aluzie, poate, chiar al doilea r@zboi mondial): Turnul dormea-ntre ape lini}tit / {i numai c$teodat@ fe]e sumbre / Se ab@teau sub zidul lui tihnit, / S@-l tulbure cu suli]e }i umbre. // Picior de om cu toate-acestea nu-i / Calc@ spirala sc@rii, unde Runa, / S$mburul viu }i pur, Regina lui, / De dou@ mii de ani dormea întruna. // (...) // Furtun@ mare îns@ se l@s@ / Odat@-asupra lui, }i-atunci, s@lbatic, / Intr$nd pe geamuri, valul o fur@ / {i-o duse-n dar oceanului molatic. // Tot aplec$ndu-}i trupul ca un trunchi / S-o caute-n abise, de pe maluri, / Turnul c@zu-ntr-o sear@ în genunchi / {i se-arunc@ de dorul ei în valuri...
  Basm
Basmul este specia genului epic în care via]a se reflect@ în fabuloase moduri, oferind un „ideal de atins“, fantasticele înt$mpl@ri / „f@ptuiri“ narate (de regul@, în planul t@r$mului luminii, al „Albei Lumi“, al „[@rii-Tinere]ii-f@r@-B@tr$ne]e-}i-Vie]ii-f@r@-Moarte“, adic@ al Edenului Zalmoxian, }i în planul t@r$mului genunii / infernului, al zmeilor, al „Lumii de Dincolo“, al „[@rii-f@r@-Dor“) dator$ndu-se unor eroi din sfera binelui, ce ac]ioneaz@ în cel mai înalt spirit justi]iar, at$t ca oameni c$t }i ca „fiin]e himerice“, în marele r@zboi împotriva celor din sfera maleficului, întotdeauna cu un deznod@m$nt fericit.

Din Estetica basmului, de George C@linescu, lucrare publicat@ ^n 1965, se }tie c@ «basmul e un gen vast, dep@}ind cu mult romanul, fiind mitologie, etic@, }tiin]@, observa]ie moral@ etc.; caracteristica lui este c@ eroii nu sunt numai oameni, ci }i anume fiin]e himerice, animale (...); fiin]ele neomene}ti din basm au psihologia }i sociologia lor misterioas@; ele cu omul comunic@, dar nu sunt oameni; c$nd ^ntr-o nara]iune ace}ti eroi himerici lipsesc, n-avem de-a face cu un basm; o prim@ opera]ie ^n analiza basmului este deci de a determina }i caracteriza protagoni}tii specifici.» (CEB, 9).

Basmul – ca specie epic-folcloric@, ori apar]in$nd literaturii culte – are o „r@sp$ndire mondial@“, nar$nd «^nt$mpl@ri fantastice ale unor personaje imaginare (fe]i-frumo}i, z$ne, animale n@zdr@vane etc.), aflate ^n lupt@ cu for]e nefaste ale naturii sau ale societ@]ii, simbolizate prin balauri, zmei, vr@jitoare etc., pe care ajung a le birui ^n cele din urm@»; ^n ceea ce prive}te basmele valahice, adic@ dacorom$ne}ti, cercet@torii remarc@: «o uimitoare bog@]ie }i originalitate», inventariind «p$n@ acum 500 de tipuri, din care cam jum@tate nu apar ^n clasific@rile interna]ionale»(DTL, 49).

Altfel spus, 250 de tipuri de basme valahice, sau dacorom$ne}ti, provin de la str@mo}ii daci cu }tiin]a de a se face nemuritori, ]in de sfera Zalmoxianismului – perceput azi, dup@ aproape dou@ milenii, drept Cre}tinism Cosmic (dup@ cum sublinia M. Eliade) –, au intrat ^n circuitul popular gra]ie unei anume oralit@]i culte propagate dinspre Academia Simpozionic@ din Cogaion / Sarmizegetusa. Majoritatea cople}itoare a basmelor noastre inconfundabile conserv@ fundamentalul mit dacorom$nesc al perechii ideale F@t-Frumos – Ileana Cos$nzeana (infra). Eroul „pozitiv“ din basmele pelasgo-thraco-dacilor, adic@ ale valahilor / dacorom$nilor Zalmoxianismului este F@t-Frumos; el „pl$nge“ ^n p$ntecul mamei-^mp@r@tese, refuz$nd s@ se nasc@, dac@ tat@l-^mp@rat nu-i promite [ara / %mp@r@]ia Tinere]ii f@r@ B@tr$ne]e }i Vie]ii f@r@ Moarte, de fapt, raiul conferit zalmoxian Cavalerilor Cogaionului / Dun@rii; aceasta ]ine de }tiin]a dacilor de a se face nemuritori în calitate de r@zboinici lupt$nd p$n@ la ultima pic@tur@ de s$nge pentru ap@rarea p@m$nturilor Patriei cu sanctuarele lui Samasua / Samo} (Soarele-Mo} / Tat@l-Cer, Dumnezeul Cogaionului / Sarmizegetusei). Odat@ ajuns ^n pagul maturit@]ii, F@t-Frumos porne}te pe un traseu misteric / ini]iatic, spre a pune ^n practic@ ^nv@]@turile acumulate de la dasc@lii s@i }i din bibliotecile ^mp@r@te}ti, privind }tiin]a de a se face nemuritor; proced$nd astfel, se re^nnoad@ firul menirii sale sacre ^n aceast@ existen]@ ^ntru Lumin@, ^ntru Samo} (Soarele-Mo} / Tat@l-Cer, Dumnezeul Cogaionului / Sarmizegetusei), desigur, ^ntre nunta tat@lui-^mp@rat (nunta ^nsemn$nd l@sarea la vatr@ a r@zboinicului-^mp@rat, abandonarea carierei militare, a calului n@zdr@van, a armelor etc., redescoperite de fiu la majorat) }i propria-i nunt@, cu Ileana Cos$nzeana – Sora Soarelui, Spuma Laptelui / Dochiana, eliberat@ din „%mp@r@]ia Zmeilor“, din Genune / Yin, dup@ ce trece o serie de „probe“ ale voiniciei: biruin]a asupra fiarelor – ur}i, mistre]i, balauri etc., asupra zmeilor / zmeoaicelor etc., „scene“ / „probe“ incizate }i ^n cele 25 de pl@cu]e de argint aurit, descoperite ^ntr-un morm$nt de Cavaler Zalmoxian, din Dacia Sud-Dun@rean@ (cf. CS, 236), „scene“ culmin$nd de fapt, analogic secundei perechi din tetrada „monoteist@“ a Zalmoxianismului, ^ntr-o „hierogamie“ din planul nostru teluric.

%n decaedrul basmelor folcloric-dacorom$ne}ti, eviden]iem: Tinere]e f@r@ b@tr$ne]e }i via]@ f@r@ de moarte, Basmul cu Soarele }i Luna, Domni]a din Gr@dina de Aur (ce st@ – ^ntre altele – }i ^n temeiul poemului «Luceaf@rul» de Mihai Eminescu – cf. CDR-18, 10 – 16), Greuceanu, Pr$slea cel Voinic }i merele de aur, Ileana Cos$nzeana – din cosi]@ floarea-i c$nt@, nou@-mp@r@]ii ascult@, F@t-Frumos }i Fata Criv@]ului, Cu Petrea F@t-Frumos, stebl@ de busuioc, n@scut la miezul nop]ii, Craivisin, fiul vacii }i Voinic-Verde-Busuioc (cf. BasSL, 33 sqq.). %n temeiul basmului cult, se afl@ basmul folcloric-dacorom$nesc; desigur, }i ^n decaedrul basmelor culte dacorom$ne}ti sunt neasemuite ^nr@z@riri, de la scriitorii din „epoca marilor clasici“: Mihai Eminescu – F@t-Frumos din lacrim@, Ion Creang@ – Povestea lui Harap-Alb, Ioan Slavici