Ion pachia tatomirescu I dum

Practica magic-ritualic@ / mitic@ a ^nmorm$nt@rii „regelui de arme“ din Dacia orizontului anului 3400 ^. H., av$nd la cap toporul (baltagul) / securea ]inut(@) cu m$na dreapt@, o g@sim reflectat@ veridic ^n testamentul protagonistului din oralotextul mioritic Corinda P@curarului pe-à Gur@ de Rai, ce este ^n circuitul sacru }i ^n zilele noastre, la V@r@dia de Mure} (Rom$nia), nu departe de necropolele de la Decea Mure}ului }i de la Tiszavalk, colind@ de unde afl@m }i „motiva]ia“ – t@ierea ploilor (probabil, din Cerul-de-Fier) cu toporul: Oi-Lerund@-Leroi-Ler...! / Oi-Lerund@-Leroi-Ler...! / Pe plai pe la noiu, / pe-a Gur@ de Raiu, / oi-Lerund@-leroi-Ler...! / Pe plai pe la noiu, / oi-Lerund@-leroi, / torcu-mi-se-ntorcu – / oi-Lerund@-Leroi, / trei ciopoi de oiu, / oi-Lerund@-Leroi, / cu trei p@curoniu – / oi-Lerund@-Leroi...! / Doi îs veri-primariu, / oi-Lerund@-Leroi, / unu-i striinelu – / oi-Lerund@-Leroi, / cei doi veri-primariu – / oi-Lerund@-Leroi, / ei se vorovau, / oi-Lerund@-Leroi, / ca s@ mi-l omoare – oi-Lerund@-Leroi, / pe cel striinelu – / oi-Lerund@-Leroi, / cu a lor topoare, / oi-Lerund@-Leroi...! / Mic@, / mioric@, / oi-Lerund@-Leroi, / ea-i în]elegeare, / oi-Lerund@-Leroi, / iarb@ nu p@}teare, / oi-Lerund@-Leroi, / nici ap@ nu beare – / oi-Lerund@-Leroi; / el, c$nd mi-o vedeare, / oi-Lerund@-Leroi, / frumos întrebare – / oi-Lerund@-Leroi: / «– Ce r$ndu-i p@ tine, / oi-Lerund@-Leroi, / de iarb@ nu pa}tiu, / oi-Lerund@-Leroi, / nici ap@ nu beiu – / oi-Lerund@-Leroi...?!?» / «– Cum eu ap@-oi beare, / oi-Lerund@-Leroi, / }i iarb’-oi p@}teare, / oi-Lerund@-Leroi, / c$nd s-or l@udat – / oi-Lerund@-Leroi, / cei doi veri-primariu – / oi-Lerund@-Leroi, / ca s@ mi te-omoare, / oi-Lerund@-Leroi, / cu a lor topoare – / oi-Lerund@-Leroi; / unde s@ te-ngroape – / oi-Lerund@-Leroi...?!?» / «– ‘N strunga oiloru, / oi-Lerund@-Leroi, / sau a mieiloru, / oi-Lerund@-Leroi...!» / «– Topora}ul t@u – / oi-Lerund@-Leroi, / unde s@ ]i-l pun@ – / oi-Lerund@-Leroi...?!?» / «– %n m$na direapta – / oi-Lerund@-Leroi: / ploaia c$nd ploiare, / oi-Lerund@-Leroi, / topora} t@iare – / oi-Lerund@-Leroi, / v$ntul c$nd b@teare, / oi-Lerund@-Leroi, / fluiera} c$ntare – / oi-Lerund@-Leroi, / neaua c$nd o ninge, / oi-Lerund@-Leroi, / oile s-or str$nge, / oi-Lerund@-Leroi, / pa mine m-or pl$nge – / oi-Lerund@-Leroi, / cu lacr@mi de s$nge – / oi-Lerund@-Leroi...!» (MRst, 15 – 18). Exist@ }i alte variante ajunse la noi din acela}i orizont cogaionic: «Ce pe mine m@-ngropa] / %naintea strungilor, / %n locu g@le]$lor, / Fluieru dup@ cura, / B@lt@ga}u-n m$na me / Cu tr$nghi]’-al@ture…» (ADFR, I, 151); «Topora}u mn’eu cel drag / Mi l-e] pune la cap, / Luncea me ce lucie / Mi i-] pune de cruce !» (ADFR, I, 152); «{i toporu mn’eu cel drag / Mie mi-l pune] la cap...» (ADFR, I, 153); Topora}ul meu cel dulce / Mi-l pune]i ^n loc de cruce… (FMtcg, 561) etc. {i Corinda P@curarului pe-à Gur@ de Rai, ajuns@ la noi din orizontul anului 3400 ^. H., este una dintre primele capodopere ale umanit@]ii, dovedind c@ oralitatea fundamentat@ de }colile tradi]ionale ale Zalmoxianismului este ^nc@ vie ^n adev@ra]ii Pelasgo-Thraco-Daci / Valahi (Dacorom$ni) ce, ^n antichitatea lui Aristotel, erau vesti]i }i pentru performan]a de a-}i fi versificat / c$ntat legile (cf. Problemata, XIX), c@ oralitatea de acest tip apar]ine }tiin]ei de a te face nemuritor, c@ %mp@r@]ia-Tinere]ii-f@r@-B@tr$ne]e-}i-Vie]ii-f@r@-Moarte este ^n noi. (cf. TIR, I, 204 sqq.)

%ntre 2300 ^. H. }i 2100 ^. H., spa]iul Pelasgo-Daciei / Pelasgo-Thraciei a cunoscut alte valuri euroasiatice migratoare: luvite, nesite, hittite, aheene etc. %n orizontul anului 1600 ^. H. se ^nregistreaz@ / dateaz@ complexul cultural Coslogeni-Sabatinovka. %}i face apari]ia }i evolueaz@ ^n trei faze: «^n primele dou@, aria sa de r@sp$ndire s-a limitat la Dobrogea }i la sudul Munteniei (p$n@ ^n preajma Bucure}tilor), arie extins@ ^ns@ ^n ultima faz@ p$n@ la Olt, ^nglob$nd ^n jurul Dun@rii fosta arie a culturii Zimnicea-Plovdiv (...); ^n aria sa de r@sp$ndire s-au descoperit }i depozite de bronzuri, cum cel de la Oinac (l$ng@ Giurgiu), ^n care majoritatea topoarelor, de tip transilv@nean, apar]in unei variante r@s@ritene»; «ceramica specific@ fazei III a culturii Coslogeni }i de tip Zimnicea, descoperit@ ^n stratul al VII-lea de la Troia, este dovada p@trunderii unei popula]ii danubiano-balcanice ^n nord-vestul Anatoliei, ^ncep$nd din secolul al XIII-lea }i p$n@ ^n secolul al XI-lea ^. e. n.» (DVDac, 73); varianta r@s@ritean@ a topoarelor dacic-transilv@nene }i extinderea culturii Coslogeni, de la Sabatinovka la Pulpudava (> Pulpudeva) / Plovdiv, ^n faza a III-a, se explic@ printr-un nou val de popula]ii migratoare din stepele dintre Nipru }i Volga / Urali; a fost un val puternic }i mi}carea lui spre sud s-a ]inut de ]@rmul M@rii Negre, dup@ cum eviden]iaz@ flux-refluxul cultural, ^ntre Sabatinovka }i Pulpudava / Plovdiv; este culoarul cultural / civilizatoriu ^n care valul de noi-veni]i din stepele nord-pontice cap@t@ ^ncr$ncenatul chip de Aheean – c@ci despre valul migra]iei aheene este vorba la mijlocul mileniului al II-lea anterior lui Hristos; Aheenii se revars@ ^n spa]iul pontic al Daciei, de unde sunt alunga]i de r@zboinicii daci ^n sudul balcanic; de aici, r@zboinicii pelasgo-daco-thraci i-au ^mpins ^n Arhipelagul Egeean }i ^n Anatolia; Aheenii au gr@bit sf$r}itul civiliza]iilor pelasgo-daco-thraco-micenian@, pelasgo-daco-thraco-minoic@, pelasgo-daco-thraco-troian@ }i hittit@; din Anatolia, Aheenii au organizat «coali]ia popoarelor m@rii» ^mpotriva Egiptului.

(2) Epoca „oralit@]ii culte“ a Zalmoxianismului (1600 î. H. – 313 d. H.) }i a fundamentelor Cre}tinismului Cosmic Dacorom$n. %n aceast@ perioad@ se ad$nce}te }i mai mult deosebirea religioas@ din s$nul celui mai mare popor al Europei, poporul Pelasgilor (av$nd }i nume diferite dup@ regiunile locuite); prin Reforma Zalmoxianismului se trece radical de la henoteism la monoteism („tetradic“, nu „triadic“, cum monoteismul Cre}tinismului de azi); spore}te enorm num@rul de Pelasgi-Dax / Daci, adep]ii noii religii, ai Zalmoxianismului, ajung$nd p$n@ ^n Capadochia („capul Daciei“); dar }i num@rul de Pelasgi-Thrac, adic@ de ^nchin@tori la vechii zeii ai Cogaionului, este imens. Cavalerii Zalmoxianismului (Daci / Thraci, „Cabiri“, „Dun@reni“ / „Danubieni“ etc.) ^}i fac apari]ia }i din necesitatea „protec]iei“ negustorilor autohtoni pe drumurile bronzului }i aurului, ale comer]ului cu arme, cu obiecte sacre, cu gr$ne, vite etc., at$t pe uscat c$t }i pe fluvii / m@ri, drumuri ce duceau din Dacia spre celelalte vetre de civiliza]ie din Eurasia, Africa }i, pare-se, chiar din America; }i confreriile r@zboinic-religioase au r@spuns solicit@rilor – mai ales dup@ invaziile luvito-nesito-hittite }i aheene – printr-un „ordin“ cavaleresc / eroic-religios, promov$nd ^naltul spirit justi]iar, potrivit cutumelor Daciei, potrivit celebrelor legi pelasgice / pelagine (bellagine / valahice), mai ales ^n acele vremuri de cumplit@ t$lh@rie / piraterie. Dacia f@cuse fa]@ noilor }i considerabilelor valuri de migratori euroasiatici de la sf$r}itul mileniului al II-lea ^. H., ori din orizontul anului 1600 ^. H., fiindc@ ^n centrele metalurgice ale principalelor „]@ri de r$uri / mun]i“, subordonate Cogaionului / Sarmizegetusei, fusese descoperit fierul, ap@ruser@ armele de fier cu care erau ^nzestra]i Cavalerii Zalmoxianismului, arme superioare celor de bronz, din „dotarea“ inamicilor; echidistant, pe re]eaua de drumuri, erau h@l]i („oracole“ / „temple“) zalmoxiene. %ntre anii 1630 ^. H. }i 1555 ^. H., aproximativ, tr@ie}te Salmosua I (Salmas / Salmo}, „Zalmas-Zalmoxis“, „Salmo} I Nemuritorul“), autorul Reformei Zalmoxianismului, ^ntemeietorul Dinastiei Zalmoxienilor (1600 ^. H. / 6575 E. V. – 82 ^. H.); regelui-zeu-medic al Daciei / Daco-Thraciei, Salmosua I / Salmo} I Nemuritorul – cu domnie aproximat@ ^ntre orizonturile culturale / civilizatorii dacice ale anilor 1600 ^. H. }i 1555 ^. H. –, i se datoreaz@ „corpul de ^nv@]@turi“, dogma Zalmoxianismului, sau }tiin]a Dacilor de a se face nemuritori. Literatura pelasgo-thraco-dac@ st@ sub pecetea „oralit@]ii culte“ a Zalmoxianismului; ^n toat@ Pelasgo-Thraco-Dacia ne afl@m ^ntr-o subperioad@ homeric@ (1600 – 600 î. H.); ^n Pelasgo-Dacia, prin }colile oralit@]ii Zalmoxianismului, ^nflore}te o literatur@ de tip epopeic turnat@ ^n ritmuri salmice, ori zalmic-genuniene – ca variantele baladelor cu versuri ^n m@sura 5 / 6 („stihuri perechi de c$te 5 silabe“ / decasilab-salmic, altern$nd cu „stihuri-perechi de c$te 6 silabe“ / dodecasilab zalmic-genunian): «Pe-o Gur@ de Rai» / «Miori]a», «Me}terul Manole» / «Monastirea Arge}ului», «Toma Salymo}» / «Toma Alimo}“ etc.; ^n Pelasgo-Thracia, ^n Pelasgo-Frigia, ^n Pelasgo-Bithinia etc., domin@ spiritualitatea / poezia pelasgic@ (belagic@ / valahic@) Linos, Thamyris }. a., p@stra]i de legend@, apoi Homer }i epopeile lui, «Iliada» }i «Odiseea». %n subperioada orfeic@ (600 – 20 d. H.), ^nc$nt@ «Imnurile» lui Orfeu-Thracul, poemele lui Musaiu, ale lui Olen }. a., dar }i aforismele lui Oan@ Carsia (grecizat: Anacharsis); regele-poet din Dacia, Cotison al II-lea, este elogia de Publius Ovidius Nasso, exilatul de la Roma la Tomis / Constan]a-Rom$nia (unde a murit ^n anul 18 d. H.). %n subperioada marmurei (20 d. H. }i 313 d. H.) impresioneaz@ poezia inscrip]iilor daco-romane.

(3) Epoca Rena}terii Valahe din „primul Cre}tinism“ (313 – 1054). Mai ^nt$i, se remarc@ o subperioad@ cosmografic-zalmoxian@, cre}tin-imnologic@ }i dogmatic-ortodox@ (313 – 610), sub pecetea Cosmografiei lui Aethicus Dun@reanu / d'Ister, a imnului ^ntregii Cre}tin@t@]i, Te, Deum, laudamus..., compus de Niceta Remesianu ^n orizontul anului 370, ori a Convorbirilor duhovnice}ti de Sf$ntul Ioan Cassian (360 – 435); perioada de Rena}tere Valah@ se stinge o dat@ cu moartea lui Focea (cu numele grecizat ^n „Focas“), la Constantinopol, acesta fiind ultimul din seria celor 42 de ^mp@ra]i dacorom$ni din fruntea Imperiului Roman (^ncep$nd de la Aurelian); de la bre}a avaro-slav@ }i p$n@ dincoace de migra]ia ungurilor ^n Pannonia, ^ncepe o cumplit@ subperioad@ a rezisten]ei valahice antibarbarizatoare (610 – 1054). E o „slab@ literatur@ a inscrip]iilor“, f@r@ poezia „marmurei de dinainte de 313“.

(4) Epoca post-Schismei Mari }i literatura valah@ în „sacrele limbi evmezice“ (1054 – 1600), sau epoca Rena}terii Valahe a Dinastiei As@ne}tilor. Se dezvolt@ o notabil@ literatur@ valah@ religioas@ ^n proasp@t-inventata slavon@ a Ortodoxismului, ^n replic@ latinei Catolicismului. O capodoper@ a literaturii valahe / rom$ne ^n slavon@, scris@ de domnitorul [@rii Rom$ne}ti ^n orizontul anului 1518, a cunoscut un mare circuit sub titlul «%nv@]@turile lui Neagoe Basarab c@tre fiul s@u Teodosie»; ^ntre orizonturile anilor 1500 }i 1600, marii c@rturari-mitropoli]i ai Principatelor Valahe nord-dun@rene, pe fondul luptei pentru r@sp$ndirea luminii tiparului, deschid }i o fertil@ subperioad@ a luptei pentru reintroducerea limbii valahe / rom$ne în Biseric@ / Stat.

(5) Epoca umanismului re-Unirii Valahe de sub Mihai Viteazul }i a biruin]elor «Bibliei de Bucure}ti» (1600 – 1711). Se remarc@ o subperioad@ a biruin]ei scrisului }i tiparului în limba valah@ / rom$n@ („punct culminant“: «Biblia de Bucure}ti», 1688) }i o subperioad@ a umanismului cronic@resc }i a enciclopedismul cantemiresc.

(6) Epoca }colilor iluminismului valah (1711 – 1821). Gra]ie intelectualit@]ii Valahimii / Dacorom$nimii din Peninsula Balcanic@, spiritul iluminist ^nflore}te mai ^nt$i ^ntr-o subperioad@ a {colii Iluminist-Valahe Antiotomane Moscopolene, fire}te, ca reac]ie ^mpotriva Imperiului Otoman, apoi, gra]ie intelectualit@]ii Valahimii / Dacorom$nimii din Transilvania, se ^nregistreaz@ }i o subperioad@ a {colii Iluminist-Valahe Antihabsburgice Ardelene, dar ca reac]ie ^mpotriva Imperiului Habsburgic (Dacorom$nitatea / Valahimea afl$ndu-se ^ntre ro]ile din]ate ale imperiilor evmezice care s-au ^mbinat la Carpa]i / Dun@re).

Desigur, mai bine cunoscute sunt epocile ce stau sub pece]ile curentelor literare, de la clasicism la paradoxism: (7) epoca simbiozei clasicism-romantismului pa}optist-unionist valah }i a deschiderilor spre realism (1821 – 1877, cu subperioada R@dulescu–Asachi, cu subperioada «Daciei Literare» }i cu subperioada Junimii: Maiorescu–Eminescu–Creang@–Caragiale), (8) epoca simbiozei parnasian-simboliste a regalit@]ii valahe (1877 – 1918, cu subperioada «Literatorului», sau a {colii Macedonskiene, cu subperioada s@m@n@torist-poporanist@ }i cu subperioada «Vie]ii Noi», sau a {colii Densu}iene), (9) epoca realismului }i expresionismului modernist-sbur@toresc al Rom$niei regale (1918 – 1945), (10) Epoca „dec@derii regalit@]ii“ }i a „terorii republicane proletcultiste“ din Rom$nia „lag@rului socialist“ (1945 – 1958 / 1960) }i (11) Epoca av$ntului republican al modernismului resurec]ional }i al revolu]iei paradoxismului (1960 / 1964 – 1989).

Revenind la (10) epoca „dec@derii regalit@]ii“ }i a „terorii republicane proletcultiste“ din Rom$nia „lag@rului socialist“ (1945 – 1958 / 1960), se cuvine s@ reamintim c@ perioada proletcultist@ este delimitat@ de anul 1945, an al sf$r}itului celui de-al II-lea r@zboi mondial, ori, mai exact, de anul 1948, de c$nd ^ncepe s@ se exercite „plenar“ dictatura proletariatului ^n Rom$nia, angaj$nd }i «un front destul de puternic al poeziei lupt@toare» (Mihai Beniuc / PLN, 9), }i de anul 1958, c$nd din Rom$nia – gra]ie unei ^n]elepte politici a Bucure}tiului din acel anotimp –, Moscova este convins@ a-}i retrage trupele de ocupa]ie ale Armatei Ro}ii.

(11) Epoca av$ntului republican al modernismului resurec]ional }i al revolu]iei paradoxismului (1960 / 1964 – 1989). Chiar dac@ din anul 1958, Rom$nia este singurul stat din „lag@rul socialist“ cu un „statut aparte“, adic@ „f@r@ trupe sovietice de ocupa]ie“, ie}irea „treptat@“ din „conul de negur@“ al stalinismului cultural, al „obsedantului deceniu“, se face ^ntre 1960 }i 1964, o dat@ cu marea re^nviere a modernismului literar rom$nesc interbelic; resurec]ia se datoreaz@ „genera]iei '60“, adic@ genera]iei Labi}-St@nescu-Sorescu; „culmina]ia“ resurec]ional-modernist@ este cunoscut@ drept „marea explozie liric@“ din anii 1964 }i 1965. „Explozia liric@“ declan}eaz@ }i revolu]ia poetic@ a paradoxismului dintre 1965 }i 1970 / 1975, propun$ndu-}i ^n primul r$nd conjugarea la moduri lirice autentice a paradoxurilor existen]iale din Rom$nia totalitarismului.

(12) Perioada literaturii rom$ne contemporane, sau „perioada celui de-al doilea paradoxism“ (1989 – 2002 / 2020). Acest ultim segment temporal, de la Revolu]ia Rom$n@ Anticomunist@ din Decembrie 1989 }i p$n@ ^n prezent / viitor – probabil, 2020 –, ori, „mai bine spus“, p$n@ la viitorul puternic „seism“ social, se constituie, se va constitui ^n „perioada“ literaturii rom$ne contemporane, ce ar putea fi – ^n func]ie de roadele reformei din ^nv@]@m$ntul rom$nesc declan}ate din 1997 ^ncoace – }i „perioada unui paradoxism secund“.
 Epopee

(cf. fr. épopée)

Prin epopee, specie a genului epic („ajuns@ la apogeu“ în vremurile antice }i „substituit@“ în vremurile moderne de roman), este desemnat@ o ampl@ nara]iune (în versuri / proz@), desf@}urat@, de regul@, în planuri paralele / secante, în antitez@, neap@rat într-unul afl$ndu-se eroii ridic$ndu-se dintre oameni }i în cel@lalt zeit@]i, semizei, mon}tri, demoni etc., obiectivul auctorial surprinz$nd, relat$nd fapte umane, supraumane, eroic-legendare, sau istorice, de obicei, de o deosebit@ însemn@tate pentru etnogeneza, pentru existen]a unui popor.

Dintre capodoperele speciei ^n literatura universal@ se eviden]iaz@ pentru „decaedrul de aur“: (1) «Epopeea lui Ghilgame}», relat$nd evenimente din orizontul anului 2800 ^. H. specifice arhait@]ii civilizatorii asiro-babiloniene dintre Tigru }i Eufrat, (2) «Mahabharata» (despre care se spune c@ ar fi cea mai lung@, ^nsum$nd aproximativ 215.000 de versuri) }i (3) «Ramayana» de Valmiki – epopei na]ionale indiene, (4) «Iliada» de Homer (despre care se spune c@ ^nsumeaz@ 15.000 de versuri) }i (5) «Odiseea» de Homer (despre care se spune c@ are 10.000 de versuri) – epopei pelasgo-thracice, focalizate pe r@zboaiele de la Troia }i pe evenimentele din Marea Thracic@, Egee etc., dintre orizonturile anilor 1194 – 1184 ^. H., (6) «Eneida» – o epopee a latinit@]ii, scris@ de Vergiliu (70 – 19 ^. H.), (7) «Divina comedie» de Dante Alighieri (Floren]a, 1265 – 1321, Ravena), (8) «Lusiadele» de Camões (1524 – 1580), (9) «Henriada» de Voltaire (1694 – 1778), (10) «[iganiada» de Ion Budai-Deleanu (1760 – 1820).

 Escatologie

(cf. fr. eschatologie)

Prin escatologie (eschatologie) este desemnat@ „o doctrin@“ despre destinele finale ale omenirii, despre „sf$r}itul lumii“, despre „judecata de apoi“ etc.
 Eseu

(cf. fr. essai, „^ncercare“)

Eseul – în accep]iunea de azi – este specia filosofic-literar@, sau cultural@, cu sfera nelimitat@ de domenii, permi]$nd autorului s@-}i afirme enciclopedismul în afara oric@ror dogme, f@r@ ostenta]ie, care const@ într-o investiga]ie }tiin]ific@ polidimensional@ a temei / adev@rului din obiectiv, înc$t orizontul „de start“ al cunoa}terii s@ fie întotdeauna „spart“ / „dinamitat“, spre a deschide, spre a înf@]i}a c@i într-un absolut nou }i „veritabil“ orizont.

Adrian Marino remarca faptul c@ eseul se num@r@ printre no]iunile literare actuale «de foarte larg@ circula]ie», fiind un «concept proteic, cu o mie }i una de fe]e, pe c$t de nebulos }i ambiguu ^n numeroase spirite, pe at$t de cultivat }i elogiat cu ostenta]ie ^n cele mai nea}teptate direc]ii; (...) monografia, biografia, studiul critic, articolul, cronica, prefa]a, romanul, nuvela etc., toate pretind a fi „eseuri“, toate vor s@ treac@ – prin snobism }i exces de distinc]ie – drept „eseuri“.»; «de fapt, mai toate sensurile de baz@ sunt ^ntrev@zute sau folosite ^nc@ de Montaigne, care prin ale sale Essais (1580) introduce no]iunea ^n europeana cultur@; ^ntr-un prim ^n]eles, „eseu“ vrea s@ spun@: examen, prob@, prob@ de examen, prin extensiune: verificare; c$nd Montaigne vorbe}te de „l’essay de mes facultés naturelles“, el folose}te ideea de „eseu“ ^n acest sens, foarte apropiat de altfel de etimologia cuv$ntului (lat. exagium = „c$nt@rire“, la figurat: „examen precis, exact“); nuan]a reapare ori de c$te ori eseistul modern m@rturise}te preocup@ri analitice, critice, de control / verificare, pe teme introspective sau obiective.» (MDil, 604 sq.). Tot din secolul al XVI-lea, eseul a intrat ^n sinonimie cu ideea de experien]@, c@ci sintagma „les essais de ma vie“ se t@lm@ce}te ^n „experien]ele“ vie]ii mele, «at$t pe latur@ de „^ncercare“, de „punere la ^ncercare“ („s’éprouver“, „s’exercer“), c$t }i de „c$}tigare de experien]@“ („enquierir“, „apprentissage“); f@c$nd „eseuri“, m@ dezvolt, cresc, asimilez noi adev@ruri, ^mi sporesc capacitatea mo-ral@ }i intelectual@» (ibid.); }i mai adaug@ Adrian Marino: «ambele sensuri prevestesc }i preg@tesc no]iunea modern@ de „experien]@“ interioar@ sau intelectual@, apoi de tr@ire a unei „aventuri“ spirituale.» (MDil, 605). Ar mai fi de re]inut: (1) „nuan]a epicuree“, no]iunea de eseu implic$nd }i ideea de degustare, ^n sensul c@ eseistul „gust@“ subiectul, ^l supune „^ncerc@rii“, consider$ndu-l un soi de „aperitiv“ al spiritului; (2) ^n efortul de a descoperi adev@rul, ^n „discutarea“ unei teme, eseul se relev@ drept tratare analitic@, ^ntre „^ncercare“ }i „studiu“; (3) din secolul al XVIII-lea, eseul cap@t@ tot mai mult un sens predominant }tiin]ific, «de „examen“ obiectiv, sistematic, metodic», devenind Versuch, „experiment“, }i chiar «investiga]ie }tiin]ific@» (MDil, 606); «ideea de baz@, autentic eseistic@, r@m$ne mereu relativist@: eseistul numai „^ncearc@“ s@ dea o solu]ie: n-o impune, nici n-o dogmatizeaz@; doar o propune; el ridic@ o problem@, pun$ndu-se pe sine }i pe al]ii la „^ncercare“; ispite}te, incit@ adev@rul; nu-l define}te integral, obligator }i cu at$t mai pu]in definitiv pentru nimeni.» (ibid.). A}adar, obiectul / obiectivul cunoa}terii eseistice r@m$ne „adev@rul“, dar un adev@r sui generis, «personalizat, particularizat, g$ndit }i exprimat ^n singularitatea sa sensibil@, nu ^n generalitatea sa abstract@; un adev@r concret, experimental, posibil, eventual, nu unul conceptual, discursiv, tradi]ional» (MDil, 609).

La evolu]ia aproape semimilenar@ a speciei, de la primele Eseuri de Michel de Montaigne (1533 – 1592), din anul 1580 ^ncoace, p$n@ la „apogeul“ atins ^n secolul al XX-lea, au contribuit nenum@rate personalit@]i ale Europei: Fr. Bacon (1561 – 1626), John Locke (1632 – 1704), G. W. Leibnitz (1646 – 1716), D. Cantemir (1673 – 1723), Lessing (1729 – 1781), J. W. Goethe (1749 – 1832), Fr. Schiller (1759 – 1805), A. Schopenhauer (1788 – 1860), Thomas Carlyle (1795 – 1881), R. W. Emerson (1803 – 1882), John Ruskin (1819 – 1900), Al. Odobescu (1834 – 1895), G. E. Fr. Nietzsche (1844 – 1900), M. Unamuno (1864 – 1936), Marcel Proust (1871 – 1922), Nicolae Iorga (1871 – 1940), Paul Valéry (1871 – 1945), A. Thibaudet (1874 – 1936), Thomas Mann (1875 – 1955), E. Lovinescu (1881 – 1943), V. P$rvan (1882 – 1927), Th. S. Eliot (1888 – 1965), Camil Petrescu (1894 – 1957), A. L. Huxley (1894 – 1963), Lucian Blaga (1895 – 1961), Mihai Ralea (1896 – 1964), T. Vianu (1897 – 1964), Pompiliu Constantinescu (1901 – 1946), Vl. Streinu (1902 – 1970), {. Cioculescu (1902 – 1988), Petre Pandrea (1904 – 1968), Mircea Eliade (1907 – 1986), Constantin Noica (1909 – 1987), Emil Cioran (1911 – 1995), Albert Camus (1913 – 1960) }. a.

%n „decaedrul de aur“ al eseului rom$nesc se ^nr@z@resc: Divanul sau G$lceava în]eleptului cu lumea sau Giude]ul sufletului cu trupul de Dimitrie Cantemir (dat$nd din intervalul: decembrie 1697 – iunie 1698), Pseudokynegetikos de Al. Odobescu (din 1874), Idei }i forme istorice de Vasile P$rvan (din 1920), Filosofia stilului de Lucian Blaga (din 1924), Teze }i antiteze de Camil Petrescu (din 1936), Amurgul g$ndurilor de Emil Cioran (din 1940), Eseuri critice de Pompiliu Constantinescu (din 1947), Aspecte ale mitului de Mircea Eliade (din 1963), Eseuri de Petre Pandrea (din 1971) }i Crea]ie }i frumos în rostirea rom$neasc@ de Constantin Noica (din 1973).
 Estetic@

(cf. fr. esthétique)

Ca }tiin]@ despre izvoarele artelor, estetica studiaz@ legile, categoriile artei, problemele referitoare la esen]a artei, la raportul dintre art@ }i realitate, la metodele de crea]ie artistic@, la genurile artei etc.
 Eufonie

(cf. fr. euphonie)

Prin eufonie este desemnat@ armonia ca „grij@ estetic@“ a poeziei spre a se evita sunete, ori grupuri de sunete stridente, cacofonice etc., spre a se realiza „sublimul acord“ între ritm / metru, rim@ }i idee / imagine etc.
  Eul liric (poetic)
Eul liric / poetic desemneaz@ individualitatea creatoare a „contingentelor eterne“ întru catharsis, din perimetrul artei cuv$ntului, „receptorul din Logos“ }i, totodat@, emi]@torul „f@r@ frontiere“, spre umanitate, „permanent“, sau „intermitent“, de produc]ii specifice „genului direct“, la persoana I, în calitatea de „cet@]ean cosmic“ }i de „voce divin@“, nu în calitate de individ uman, cu carte de identitate, ori cu pa}aport, individ uman pe care-l „locuie}te“ vremelnic drept ens de talent / geniu , dar cu care nu poate fi confundat, de vreme ce declar@ con}tient c@ în actul crea]iei (recept@rii din Logos) / emisiei: „eu sunt altul“, adic@ – pe segmentul emisiei versului tr@it – este eon / ens etern, participant la o teluric-celest@ ordine sacr@.

Toat@ lumea vorbe}te despre eul liric / poetic, dar se declar@ neputincioas@ c$nd este vorba de a-i da o defini]ie; de la E. A. Poe (1809 – 1849) }i Arthur Rimbaud (1854 – 1891), autorul aser]iunii: „eu e altul“, }i p$n@ la Paul Claudel (1868 – 1955), Paul Valéry (1871 – 1945), Ezra Pound (1885 – 1972), Thomas Stearns Eliot (1888 – 1965), Nichita St@nescu (1933 – 1983) }. a., se face distinc]ie ^ntre eul liric / poetic }i eul empiric / psihologic (acesta fiind considerat „izvorul celui dint$i“, dar „inferior“ – pentru c@ nu poate exprima tr@iri / idei, „neincluse ^n existen]a concret@ }i nici ^n subiectivitatea primar@ a insului“). Exist@ }i un eu cosmic ^n lirica modern@ – izvor$tor din consubstan]ialitatea ens-ului uman cu universul (v. infra – Zalmoxianismul), ca ^n crea]ia lui Lucian Blaga, „cea atent@“ la „revolta fondului nostru autohton“, ori un eu anonim (expresie a afund@rii eului ^n muzica sferelor mitului, ori a cristalelor-miteme), un eu dilematic / problematic (expresie a ^nstr@in@rii de lume datorat@ cunoa}terii ra]ionale a macrocosmului / microcosmului) etc.