„ne mutlu tüRKÜm diyene“ atatüRK
HAKSES - August / Ağustos 2000
Yüklə 1,23 Mb. Pdf görüntüsü
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- „Lalele, lalele, frumoasele mele lalele“
- Prima floare a fost adusă din Turcia în anul 1593 de Carolus Clusius. Acesta primise floare ca dar pentru
- In 1623, o lalea costa 2.900 dolari, iar peste alţi patru ani trei bulbi de lalea Semper Augustus s-au vîndut
- Cine se poate adresa acestei instituţii
- Care este termenul în care se poate formula o cerere adresată avocatului poporului
- Cum poate acţiona avocatul poporului
- G.A.
- Tehnoredactor: Fârtat Cicero Tiparul executat de : s.c.
- BALGI RUHAN Redactor coordonator Abdula Gülten
HAKSES - August / Ağustos 2000 pagina / sayfa 7 Ştiaţi că....? Nebunia
speculaþiilor cu laleua olandezã Cu toţii de amintim de minunatul şla- găr românesc, la modă pe atunci, adică prin anii 1960, şi pe care-l fredonam cu multă plăcere „Lalele, lalele, frumoasele mele lalele“. Şi astăzi mai sunt nostalgici care ascultând celebra melodie dedicată acestor flori care umplu cu gingăşia şi multitudinea de culori începând de la alb, roşu, galben, violet, pestriţ şi terminând cu acel negru care şi-a lăsat parfumul cavalerismului stendhalian să plutească peste vreme şi care pe nedrept a devenit simbolul unor ţări şi pretext pentru cântece şi subiecte literare. Mulţi oameni cred că aceste minunate flori decorative îşi au obârşia în Olanda, supranumită şi „ţara lalelelor“,dar puţini ştiu că lalelele au venit în această faimoasă ţară din Turcia, unde se numeau „lale“.
Clusius a plantat cîţiva bulbi de lalele turceşti înt-o mică grădină a Universităţii Leiden. Florile apărute au reţinut atenţia doctorului Adrian Pauw care a început să cultive, în proprietatea sa din Heemstede, varietatea de lalea Semper Augustus. Curînd, lalelele au devenit ultima modă în peisajul olandez şi european, dezlănţuind o furie a pasiunii aristocraţilor ce au început să le cumpere şi să le speculeze valoarea pentru frumuseţea şi raritatea lor.
Dar mai interesant este faptul că cei care cumpărau aceste flori nici măcar nu le vedeau, tranzacţiile făcîndu-se doar pe baza unui contract între vânzător şi cumpărător. Treptat a apărut investitorul speculant, numărul crescînd şi din cauza saturării pieţii preţul a scăzut brusc. Astăzi, în fiecare început de mai admirăm eleganţa lalei în parcuri,la florări şi în vaze din casele noastre crezând că sunt o parte din sufletul „Olandezului Zburător“. Dar acum, după ce aţi aflat originea acesi frumoase flori, pe lângă legendaru olandez vă veţi gândi cu siguranţă la ţara ei de origine, Turcia, la farmecul poeziilor divani, la gazelurile care atât de frumos au cântat-o, iar istoricii îşi vor împrospăta cunoştinţele cu acea perioadă renascentiste osmanală care a avut-o ca emblemă.
Grădinile i-au însoţit pe oameni din timpuri imemoriale. Se poate spune că prima menţiune despre o grădină a fost Paradisul, ce se afla într-un loc numit Eden (s-ar părea lângă lacul Van din Turcia modernă). Primele fiinţe omeneşti, Adam şi Eva, aveau ca sarcină extinderea, la scară globală, a marginilor acestei grădini. Şi, cu toate că nu se poate spune că s-a realizat această scară, totuşi se poate afirma că, vorbind în general, căutarea omenirii a bucuriei ce deriva din grădinile minunate reflecta totuşi dorinţa de a ajunge în Paradis. Să ne gândim la grădinile suspendate din Babilon care se număra printre cele şapte minuni ale lumii antice. Construite de regele Nebuchandnezzar cu mai mult de 2.500 de ani în urmă pentru soţia sa Median, grădinile urmau să imite dealurile şi pădurile din ţinuturile natale ale reginei pentru a suplini dorul de casă. De fapt, grădinile nu atârnau, ci erau mai degrabă nişte acoperişuri enorme cu grădini ce se întindeau peste nişte terase unde se afla destul pământ pentru a susţine chiar şi cei mai mari copaci. Locuitorii de astăzi ai apartamentelor de la ultimele etaje prin al căror acoperiş se scurge apa ar aprecia ingeniozitatea arhitecturală necesară prevenirii apei de la irigaţii să se infiltreze printre terase. Constructorii şi-au făcut treaba atunci cu materiale cum ar fi trestia, bitum şi plumb. Egiptul este o ţară cu tradiţie în grădinarit excepţional de lungă. Unele din picturile de pe pereţi din perioada timpurie, prezintă bărci alunecând pe suprafaţa apei acoperită cu nuferi şi frunze de lotus. Un plan peisagistic realizat de un oficial egiptean din 1400 i.Hr., prezintă eleştee, drumuri străjuite de copaci şi pavilioane. Ca şi astăzi, în Orientul Mijlociu, în perioadele timpurii, de asemenea, umbra era prima cerinţă a unei grădini. Astfel grădina lui Cirus cel Mare era una cu copaci şi livezi. De fapt, grădinile perşilor antici erau aşa de atrăgătoare încât, atunci când armatele cuceritoare ale lui Alexandru cel Mare s-au întors în Grecia, au adus cu ele seminţe, plante şi ceea ce este cel mai important idei. În Atena, fostul tutore al regelui Aristotel şi elevul sau Theophrastus au construit o grădina botanică pentru a studia şi clasifica plantele. Chiar şi tiranul Nero şi-a dorit la Roma propria sa grădină a Edenului. Pentru a-şi realiza propriul paradis el nu a ezitat să fac un iad pentru sute de familii pe care le-a evacuat şi le-a demolat casele pentru a avea o grădina care să se întindă pe o suprafaţă de 125 de pogoane în jurul palatului său. Alţi locuitori ai oraşului au învăţat să îmbine grădinile şi casele în spaţiile destul de restrânse ale oraşului. Întunecatul Ev mediu nu a lăsat destulă lumină pentru grădinărit în Europa de Vest. Cu toate acestea, în Imperiul Bizantin, cu centrul în fostul oraş Constantinopole, acum Istanbul, a persistat tradiţia grădinăritului. De data aceasta moda a constat în aranjamente fanteziste cum ar fi copaci din aur sau argint echipaţi cu păsari mecanice care dădeau din aripi şi ramuri care împrăştiau vin sau parfum. În sec. al XVII-lea influenţa arabă a devenit predominantă în istoria grădinăritului. Arabii au descoperit în grădinile persane multe asemănări cu Paradisul promis de Koran. Şi ce putea să fie mai important pentru locuitorii deşertului decât apa şi umbra? In felul acesta grădinile lor au devenit mici oaze cu bazine de apă în care se reflecta cerul albastru, apa curgătoare adăugând răcoare iar copacii oferind locuri umbroase pentru a proteja de vânturile fierbinţi. În sec. al XIII-lea Marco Polo ne relatează o poveste despre un şeic numit Aloadin. El realizase cea mai frumoasă grădină întâlnită vreodată. În ea se găseau cele mai fine fructe din lume, palate splendide ornamentate cu aur, patru izvoare ce aminteau de cele patru izvoare din Eden, unul curgând cu vin, unul cu lapte, unul cu miere şi ultimul cu apă. Domniţe frumoase cântau şi dansau. Oricine intra în palat credea că se afla în Paradisul promis de Koran. Acesta era şi scopul şeicului. În grădina lui nu a intrat nimeni în afară de acele persoane pe care dorea să şi le facă devotate cu trup şi suflet. La singura intrare existentă se afla un castel invincibil. Aici şeicul ţinea băieţi tineri cu vârste cuprinse între 12 şi 20 de ani, potriviţi să devină soldaţii săi. Aceşti tineri cunoşteau cu siguranţă cum arata Paradisul. Uneori şeicul droga un anumit număr de tineri şi ii ducea în grădină. Atunci când se trezeau, ei se credeau în Paradis unde doreau să trăiască pentru totdeauna. Dar, din păcate, atunci când şeicul avea nevoie de servitori credincioşi pentru a îndepărta un duşman nedorit din calea sa, ce alta alegere mai bună avea decât aceşti tineri credincioşi? Aşa că le dădea din nou o anumită cantitate de drog (hasiş), îi adormea şi îi scotea din grădină. Trezindu-se la realitatea neplăcută a vieţii aceşti tineri erau gata să meargă şi să moară pentru stăpânul lor despre care credeau că este un profet. De ce? Pentru că aceasta nu însemna altceva decât să se întoarcă cât mai repede în Paradis, adică grădina pe care nu ar fi dorit să o părăsească niciodată. În felul acesta se pregăteau asasinii credincioşi, gata să moară pentru stăpânul lor. Se pare că asasin deriva de la cuvântul Hash-hashin sau consumatorii de hasiş, drogul pe care îl primeau pentru a face expediţia credibilă. Aceasta poveste oferă în esenţa etimologia cuvântului “asasin” şi “asasinat”. Renaşterea a avut o nouă definiţie a paradisului: pentru că omul era considerat atât de luminat, natura trebuia sa i se subordoneze. Aceasta includea îndepărtarea a tot ceea ce era sălbatic, plantarea de pomi şi flori conform unui plan geometric precis. Pomii şi tufişurile erau tunşi cu meticulozitate pentru a li se da forma dorită. Apoi în secolele al XVIII-lea şi al XIX- lea, Anglia a deţinut supremaţia în designul grădinilor. De data aceasta, totuşi, în loc ca omul să se impuna asupra naturii, tendinţa a fost să se facă doar ajustări. Din nou pomilor li s-a permis să arate că pomii şi îmbinarea în peisaj era de a face ca totul sa pară cât mai natural. Grădinile englezeşti de la ţară au devenit şi sunt încă considerate exemple importante de desene elaborate ce se îmbină armonios cu natura. De-a lungul tuturor acestor secole Turcia otomană, de asemenea, a dat mare importanţă grădinii. În a doua jumatate a sec. al XVI-lea sultanul Murad III i-a ordonat guvernatorului din provincia anatoliană Mars să îi trimită un număr de 100.000 de bulbi de zambile. Motivul evident era un interes sincer pentru natura şi grădinărit. Opere de artă din această perioadă, incluzând covoare şi plăci de faianţă, reflecta în mod frecvent această dragoste faţă de florile cu desenul lor minunat. În Anatolia grădinile erau înconjurata de ziduri înalte iar casele se aflau în interiorul lor. În aceste grădini interioare, închise lumii exterioare, se cultivau flori, legume şi tot felul de pomi fructiferi. Grădinile palatului sultanilor puteau fi considerate copii în miniatura ale paradisului, cu căprioare alergând libere. Se pare că scopul iniţial al acestor grădini era să ofere cele necesare traiului în palat. Parcul Gulhane din Istanbul, de exemplu, avea vii şi grădini de legume. Darul cel mai preţios pe care l-a făcut Turcia lumii horticultorilor a fost laleaua. Cuvântul derivă din limba turcă de la “turbent” sau “turban”. Şi ce contribuţie senzaţională a fost! O dată introdusă în Europa de Vest, cerinţele au fost aşa de mari încât niciodata nu se putea obţine o cantitate suficientă de lalele. În special olandezii care nu erau cunoscuţi ca extravaganţi din punct de vedere emoţional, erau înnebuniţi după aceşti bulbi veniţi din Turcia. “Laleomania” s-a numit acea parte a secolului al XVII-lea când un singur bulb era evaluat la mii de dolari. În cele din urmă piaţa a intrat în colaps economic lăsând răni care s-au simţit multe zeci de ani mai târziu. Numele acestei flori- lalea- a fost dat de asemenea, de către binecunoscutul poet Yahya Kemal Beyatli unei anumite perioade din istoria Imperiului Otoman. Aceasta a fost la începutul sec. al XVIII-lea, când a început să se facă simţită dezvoltarea unui interes mai mare pentru viaţa şi manierele lumii occidentale, care includea şi experienţă în grădinarit. La începutul acelui secol desenele franceze au fost introduse în grădinile sultanilor otomani. Grădinile palatului au devenit locurile unde se ţineau recepţii oficiale şi se jucau jocuri. Sultanul Ahmed III, de exemplu, cu dragostea lui pentru flori şi grădinărit, şi-a pus amprenta peste tot în Istanbul. Grădinile cu lalele şi festivalurile lalelelor Emirgan de pe Bosfor işi au originea în această perioadă. Pentru ca viaţa să fie o satisfacţie deplină se preferă un mediu natural care era cultivat. Şi ce ar fi putut să constituie o alegere mai bună, mai plină de inspiraţie şi aşa de odihnitoare decât aceste flori cu mirosuri îmbătătoare şi a pomilor de toate felurile, în culori diverse şi veşnic verzi care aminteau de Paradis? Multe părţi ale Turciei moderne, în special coastele Mării Egee şi a Mării Negre, poseda o frumuseţe antică ce nu poate fi depăşită. Cei ce vizitează aceste locuri se cred în Paradis. Într-adevăr poate că strămoşii noştrii Adam şi Eva s-au născut într-un loc ca acesta. Într-o societate modernă este nevoie de instituţii moderne care să vină în întâmpinarea oamenilor. O asemenea instituţie este şi Avocatul Poporului. Mulţi dintre cititorii noştrii ar dori să ştie cum se pot adresa acestei instituţii. În numărul din luna aceasta ne-am propus să vă dăm câteva detalii ce vă vor fi de folos, sperăm. Cine se poate adresa acestei instituţii? Orice persoană fizică indiferent de cetăţenie, vârstă, sex, apartenenţă etnică, politică sau religioasă atunci când se consideră vătămată în drepturile şi libertăţile sale de către un organ al administraţiei publice, printr-un act sau fapt administrativ ilegal.
Cererea se formulează în scris şi se expediază prin poştă sau se depune direct la registratură,sau chiar poate cere o audienţă.Ce trebuie să cuprindă cererea? Datele personale ale persoanei şi motivul pentru care face cererea. Nu se iau în consideraţie plângerile anonime.
Care este termenul în care se poate formula o cerere adresată avocatului poporului? Cel mult 12 luni de la data la care petiţionarul a luat cunoştinţă de faptele care fac obiectul plângerii. Atenţie: Nu pot fi examinate cererile ce se referă la hotărârile judecătoreşti. Avocatul poporului nu poate efectua acte de cercetare sau urmărire penală: potrivit legii, avocatul poporului nu se substituie autorităţilor publice. In consecinţă, el nu poate decide în locul judecătorului sau procurorului. Cum poate acţiona avocatul poporului? Pentru soluţionarea cererilor, avocatul poporului poate decide efectuarea unei anchete proprii, atunci cînd se consideră necesar. După verificări, avocatul poporului poate emite recomandări în scris prin care solicită organului administrativ ori funcţionarului public în cauză să înlăture abuzul comis, să repare pagubele produse prin actul sau faptul administrativ ilegal şi să repună persoana lezată în drepturile sale legitime. El nu poate însă desfiinţa actul administrativ reclamat, dar pentru soluţionarea cererii se poate adresa prefectului, Guvernului şi în cele din urmă Parlamentului.
CUM VÃ ADRESAÞI AVOCATULUI POPORULUI G rãdini minunate G rãdini minunate Aspiraţia omului către Paradis - August / Ağustos 2000 pagina / sayfa Adresele de corespondenþã: Constanþa, B-dul Tomis nr. 113 – Tel. / Fax 041 - 618999 Galaþi, Micro 20, str. Oþelarilor, bl. K ap. 134 – Tel. 036 - 474979 Tulcea, Filiala U.D.T.R. Tehnoredactare computerizatã în sediul U.D.T.R.
Muntenia s.r.l. Constanþa Colectiv redacþional : Ervin Ibraim Bediha Cocoi Molali Neriman I.S.S.N. 1224-4694 DIRECTOR BALGI RUHAN Redactor coordonator Abdula Gülten ÇEVRE VE ÇOCUK Türküm, Doğruyum, Çalışkanım, Doğa’yı korurum... Çocuklar çiçek diker , Çiçeği sökmez. Çocuklart çimenleri sever , Çimenlere basmaz. Çocuklar ağaçları korur , Dalını kırmaz. Toprak, Su Ve Hava Demektir doğa. Arı çiçeği sever , Çiçek ağacı, Ağaç kuşu. Ben hepsini severim... Toprağı eker , Suyu içer , Havayı solurum; Kirletmem onları, Gözüm gibi korurum.” Yüklə 1,23 Mb. Dostları ilə paylaş:
|