Nicolaus olahus



Yüklə 2,07 Mb.
Pdf görüntüsü
səhifə6/227
tarix19.07.2018
ölçüsü2,07 Mb.
#57146
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   227

I. PERSONALITATEA LUI 

NICOLAUS OLAHUS

1. NICOLAUS OLAHUS – OMUL. 

ORIGINEA ŞI VIAŢA 

Viaţa şi activitatea lui Nicolaus Olahus este încă, pentru posteritatea sa, 

plină  de  date  neelucidate,  fapt  dovedit  şi  de  informaţiile  contradictorii  pe 

care le conţine chiar şi cea mai recentă şi mai avizată lucrare monografică 

referitoare la el (20).

În  tabelul  cronologic  care  figurează  ca  anexă  a  acestui  studiu,  la  data 

de 10 ianuarie 1493, citim: “Se naşte la Sibiu Nicolaus, primul copil al lui 

Varvarei şi al lui Ştefan Olahus” [s.n.], ca mai departe, la anul 1536, să aflăm 

că  “moare  Matei,  fratele  mai  mare  al  lui  Nicolaus  Olahus”  [s.n.]  (21).  De 

asemenea, în textul lucrării apare: “Din căsătoria lui Ştefan Olahus cu Varvara 

au  rezultat  în  ordinea  naşterii:  Matheus,  Nicolaus,  Ursula  şi  Elena”  (22). 

Un firav indiciu pare să ofere însuşi Olahus, când, în versurile sale ce jelesc 

pierderea fratelui său, zeul Apollo îl îndeamnă să nu-şi mai scalde în lacrimi 

ochii cei tineri: ”[…] teneros oculos desiste gravare / Fletibus […]” (23), 

deşi acest atribut nu ar trebui considerat numaidecât o sugestie a vârstei mai 

mici a lui Nicolaus, deoarece, în anul pierderii fratelui său, umanistul avea 

doar patruzeci şi trei de ani şi, deci, valoarea literară a atributului poate fi 

şi  una  determinativă,  nu  neapărat  comparativă,  prin  eventuala  sugestie.  În 

schimb, documentele cercetate de autorii monografiei sunt edificatoare, fapt 

pentru care menţionarea ca întâi născut a lui Nicolaus credem că nu este decât 

un lapsus calami.

Unele neclarităţi pe care le mai rezervă încă viaţa lui Nicolaus Olahus 

sunt,  însă,  într-adevăr,  consecinţa  unor  documente  derutante.  Din  procesul 

verbal redactat de Benedeck Zerchecky, aflăm că umanistul s-a stins din viaţă 




18







ANTAL GYÖNGYVÉR

la 17 ianuarie 1568, dar Alexius Horányi datează evenimentul la 14 ianuarie 

a aceluiaşi an, dând, totuşi, o altă vârstă a defunctului: şaptezeci şi şapte de 

ani şi cinci zile, faţă de şaptezeci şi cinci de ani şi şapte zile, cum stabileşte 

Zerchecky. Însuşi Olahus aminteşte, în Compendiarum suae aetatis chronicon 

(24), ca an al naşterii sale, anul l493, însă pe piatra sepulcrală, comandată de 

el prin testament, apare anul 1491 (25). 

În  privinţa  stabilirii  originii  umanistului,  biografii  săi  recurg  adesea  la 

informaţiile pe care le conţine însăşi opera sa, Hungaria, amintitul Chronicon

precum  şi  valoroasa  sa  corespondenţă  (26).  De  asemenea,  diplomele  de 

reînnobilare,  semnate  de  Ferdinand,  (din  23  noiembrie  1548  –  Bratislava, 

respectiv din 17 iunie 1558 – Viena, prin aceasta din urmă conferindu-i-se 

titlul de baron al imperiului) şi testamentul său (27), redactat la 26 iulie 1562, 

constituie o importantă sursă de date. Li se adaugă câteva însemnări legate 

de  un  cotidian  uneori  emoţionant,  pe  care  nu  le-am  găsit  citate  în  studii: 



Efemeridele, un soi de agendă sau de jurnal. Acestea, pe lîngă unele notiţe 

mai  puţin  interesante,  consemnează  grav  şi  lapidar  asediul  Timişoarei  de 

către Ahmed  paşa,  în  27  ianuarie  1552  (“Themesvar  obsessa  per Achmath 

Bassa.” (28) ), ocuparea ei, prin moartea “sărmanului Losontzy”, în 27 iulie 

1552  (“Themesvar  capta  morte  miseri  Losontzy.”  (29)  ),  numirile  sale  în 

anumite funcţii ori evenimente din viaţa cunoscuţilor săi. Din câteva cuvinte 

aşternute  în  fuga  condeiului  la  11  martie  1553,  se  poate  deduce  atmosfera 

relaţiilor dintre umanist şi Maria, regina văduvă pe care Olahus o însoţea cu 

devotament în pribegia sa: “Maiestas regina hoc die mecum loquuta est in 



Gracz privatim de Archi-Episcopatu Strigoniensi hora noctis septima. Quo 

die dixit se implevisse annum aetatis suae 51” (30). Tot în aceste însemnări 

stă scris că cetatea Lanser, despre care Olahus vorbeşte şi în testamentul său, 

a cumpărat-o la 11 iulie 1553, mutându-se în ea, singur, pe 15 ale aceleiaşi 

luni (31).

Deşi  originea  umanistului  părea  lămurită,  cercetări  mai  recente  (32) 

tulbură  adevărul  celor  presupuse  anterior.  Conform  unor  date  mai  recente, 

înrudirea  familiei  Olahus  cu  Dăneştii  stă  sub  semnul  întrebării,  afirmaţia 

umanistului în acest sens fiind chiar considerată o greşeală involuntară, mai 

ales că nici diploma de reînnobilare care, aminteşte înrudirea cu Drăculeştii, 

nu face referiri la Dăneşti: “[Diploma] din l558 aminteşte chiar nominal de 

Dracula, Mihnea şi Mircea […], care sunt strămoşii lui Olahus. De aceea, este 

curios că în Hungaria, vorbind despre […] voievodul Mihnea, [Olahus] scrie 

că îşi trage originea din neamul Dăneştilor. Trebuie să credem că e vorba de o 

greşeală neintenţionată” (33). Până la urmă, toate acestea constituie, de fapt, 

o falsă problemă, deoarece, urmărind filiaţia voievozilor Ţării Româneşti, se 



NICOLAUS OLAHUS – PERMANENŢE UMANISTE 

19

constată că Dăneştii şi Drăculeştii au o ascendenţă comună: pe domnitorul 

Radu I. Din cei doi fii ai acestuia, Dan I şi Mircea cel Bătrân, iniţial asociaţi 

la domnie, s-au născut Dan II, respectiv, Vlad Dracul, tatăl lui Vlad Ţepeş. 

(Moartea  fiului  acestuia,  Mihnea  vodă  cel  Rău,  părintele  lui  Mircea,  o 

relatează  umanistul  în  paginile  Hungariei  sale.)  Prin  urmare,  Olahus  nu 

comite nicio eroare pomenind înrudirea cu ambele ramuri, iar când spune că 

este rudă de sânge cu Mihnea, al Dăneştilor, nu face decât să omită ramura 

genealogică imediată, trecând direct la cea ascendentă. Este, însă, adevărat 

că umanistul nu îşi aminteşte cu precizie gradul de înrudire cu Mihnea, dar 

el  recunoaşte  indirect  acest  fapt,  într-o  scrisoare  datând  din  1553,  în  care 

voievodul este considerat unchiul tatălui său – “patris mei, si bene memini

patruus” [s.n.], deşi în testament îl numeşte unchi al său (34). 

Legătura  cu  voievodul  Transilvaniei,  Iancu  de  Hunedoara,  Olahus  o 

detaliază în aceeaşi Hungaria: “Manzillae, ab Argyes, ex uxore Marina, […] 

Ioannis Vaivodae sorore, duo erant inter alios filii: uni nomen fuit Stantzul, 

qui Danum et Petrum filios suscepit, alteri Stoian, hoc est Stephanus. Is me, et 

Matthaeum filios; Ursulam, et Helenam filias genuit” (35). Cu toate acestea, 

concluziile  exegeţilor  săi  pot  fi  reunite  în  următoarea  constatare:  “Pe  baza 

izvoarelor existente […], nu putem vorbi de înrudirea directă a lui Olahus cu 

familia Huniazilor” (36). Singura mărturie, în acest sens, rămân informaţiile 

transmise de scriitorul însuşi. 

Se caută explicaţii şi pentru vârsta înaintată – cincizeci de ani – la care a 

ajuns episcop umanistul, de vreme ce era de stirpe nobilă, întrucât se cunoaşte 

că “vârsta medie în momentul primirii înaltei demnităţi clericale pentru cei 

proveniţi  din  familii  aristocrate  era  de  douăzeci  şi  cinci  de  ani,  a  celor  de 

origine burgheză de treizeci şi nouă de ani, iar singurul episcop de origine 

iobagă a avut patruzeci şi şapte de ani” (37). Se presupune că faptul este o 

consecinţă a insistenţei reginei ca Olahus să-i fie la curte. De altfel, în pofida 

originii alese şi a legăturilor de sânge cu diferiţi domnitori, se pare că familia sa 

a dus un trai orăşenesc, după cum reiese din consemnarea oficială a procesului 

din 1517 cu Ioan Nagy (38) şi din faptul că nu a studiat în străinătate, dacă 

nu luăm în considerare îndrumările în ale limbilor clasice de care se bucură 

în Ţările de Jos din partea lui Jacobus Danus, Levinus Panagathus sau Petrus 

Nannius  şi  nici  studiul  furtim  din  anii  maturităţii:  “Zilele  acestea,  regina 

s-a dus pentru patru zile la vânătoare […]. Eu, obţinând un concediu de la 

ea, m-am dus la vestita universitate a celor trei limbi de la Louvain (39), la 

patru  mile  depărtare,  ca  să-mi  mai  înviorez  sufletul,  pentru  ca,  după  cum 

regina vânează mistreţi şi fiare prin codri, tot astfel eu să vânez la Louvain 

pronunţia grecească” (40). Cum însă, în scrisoarea lui Ludovic II către sfatul 

Sibiului, prin care regele îl înlocuieşte pe judele Ştefan Olahus cu fiul său 




Yüklə 2,07 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   227




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©genderi.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə