Părinţii orientali ai secolului al şaselea pâNĂ În secolul al optulea



Yüklə 2,3 Mb.
səhifə7/23
tarix17.11.2018
ölçüsü2,3 Mb.
#80705
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   ...   23

Enciclica lui Basilicus 476

„Împăratul Cezar Basilicus, evlaviosul, victoriosul, triumfantul, supremul, pururea vrednicul Augustus şi Marcus cel mai ilustru Cezar lui Timotei, Arhiepiscop al marelui Scaun al alexandrinilor, iubitului şi cinstitului de Dumnezeu.”

„A fost plăcerea noastră că indiferent ce legi au fost decretate din partea credinţei apostolice adevărate de aceşti predecesori pioşi ai noştii care au menţinut adevăratul serviciu al nedespărţitei şi pururea fiitoare Treimi ca să nu fie niciodată inoperative. Suntem dispuşi să anunţăm ca fiind propria voastră acţiune. Noi care preferăm evlavia şi zelul după cauza Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care ne-a creat şi ne-a făcut plini de mărire, mai înainte de orice pricepere în afacerile lumeşti şi fiind convinşi că unitatea în turma lui Hristos este păstrarea noastră ca şi subiecţi, temelia sănătoasă şi neclătinată a imperiului. Fiind mişcaţi de aceste consideraţii cu un zel dumnezeiesc şi oferindu-i Domnului şi Mântuitorului nostru unitatea Sfintei Biserici ca şi primele fructe ale domnie noastre, decretăm că baza şi aşezământul nostru, adică simbolul celor treisuteşioptâsprezce părinţi care s-au adunat în conformitate cu Duhul Sfânt, la Nicea în care credem că am fost botezaţi, că numai aceasta ar trebui să aibă primire la ortodocşi în toate sfinetele Biserici ale lui Dumnezeu, ca şi un formular al dreptei credinţe şi suficentă pentru distrugerea totală a oricărei erezii şi pentru unitatea completă a Bisericilor lui Dumnezeu. Aceasta fără nici un prejudiciu pentru forţa actelor celor o sutăşicinsprezece părinţi adunaţi în acest oraş imperial în conformitate cu sfântul sinod şi în comemorarea celor care au blasfemiat împotriva Duhului Sfânt. Fără nici un prejudiciu toate actele au trecut în oraşul mitropolitan al Efesului împotriva neevlavioşilor Nestorie şi cei care au favorizat subsecvent opiniile lui.”

„Procedurile care au perturbat unitatea şi ordinea sfintelor Biserici ale lui Dumnezeu şi pacea lumii întregi, adică aşa-numitului Volum al lui Leon şi toate lucrurile spuse şi făcute la Calcedon în inovaţie mai sus menţionatului simbol al credinţei celor treisupteşioptâsprezece sfinţi părinţi, fie prin calea definiţiei credinţei sau prin aşezarea simbolurilor sau a interpretării sau instrucţiei sau discursului, decretăm că aceştia ar trebui anatematizaţi aici şi pretutindeni de sfinţii episcopi în fiecare Biserică şi ar trebuie daţi flăcărilor când vor fi găsiţi, având în vedere că astfel s-au respectat doctrinele eretice de predecesorilor noştri, de cinstită pomenire, Constantin şi Teodosie cel Tânăr. Fiind astfel decretaţi ca fiind nuli, ei să fie excomunicaţi din sfânta şi soborniceasca Biserică Apostolică Ortodoxă, ca încălcând definiţiile mântuitoare şi veşnice ale celor treisuteşioptâsprezece părinţi şi cele ale binecuvântaţilor Părinţi care, prin Duhul Sfânt au decis la Efes; ca nimeni din preoţime sau laitate să li se permită să devieze de la constituţia sacră a crezului. Dimpreună cu toate inovaţiile sfântului simbol care au fost cauzate la Calcedon să fie anatematizată erezia celor care nu mărturisesc că unul născut Fiu al lui Dumnezeu a fost cu adevărat întrupat şi a devenit om prin Duhul Sfânt şi din fecioara Maria, Theotokos ci în conformitate cu orgoliul lor ciudat, fie din cer sau o simplă blasfemie şi apariţie. Pe scurt, fiecare erezie şi orice altă nouă inovaţie cu privire la gândire şi la limbaj, a fost creată în violarea simbolului sacru în orice loc şi timp. În măsura în care este datoria providenţei imperiale, de a furniza subiecţilor cu o deliberare, securitate, nu numai pentru prezent ci şi pentru viitor, decretăm că sfinţii episcopi să subscrie acestei enciclice sacre atunci când ea este arătată lor, ca şi o declaraţie distinctă ca ei să conducă prin crez pe cei treisuteşioptâsprezece părinţi. Prin definiţie care s-au adunat în oraşul mitropolitan al Efesului, că simbolul sacru al celor treisupteoprâsprezece părinţi se cuvine să conducă – în timp ce ei anatematizează fiecare piatră de poticnire ridicată la Calcedon faţă de credinţa ortodocşilor şi să respingă în întregime Bisericile ca şi un impediment la bunăstarea noastră generală.”

„Cei care după ce au redactat această scrisoare sacră, pe care am realizat-o în conformitate cu voinţa lui Dumnezeu în încercarea de a împlinii acea unitate pe care toţi o dorim pentru Bisericile lui Dumnezeu, vor încerca să aducă înainte ca să numească inovaţiile credinţei pe care le-am redactat la Calcedon, fie în scris, fie prin instrucţie, în orice manieră sau loc sau timp – cu privire la aceste persoane care sunt cauza confuziei şi tumultului în Bisericile lui Dumnezeu şi între subiecţii noştri şi duşmanii lui Dumnezeu şi faţă de siguranţa noastră, le poruncim în conformitate cu legile decretate de predecesorul nostru Teodosie de sfântă pomenire, împotriva unui astfel de rău, la care legile sunt subjugate la această Enciclică sacră – adică episcopi şi cler care au fost depuşi; dacă monahii sau laicii sunt subiectul exilului şi a oricărui fel de confiscaţie şi pedepsiţi de cele mai crude pedepse.”

„Astfel sfânta şi consubstanţiala Treime, Creatorul şi Susţinătorul universului, care a fost cinstit de către noi, primind în acest moment o slujbă din mâinile noastre pentru distrugerea aşa-numitelor pedepse şi confirmarea tradiţiilor adevărate şi apostolice ale crezului care au fost declarate favorabile şi pline de milă sufletelor noastre şi tuturor subiecţiilor noştii, dacă ne vor ajuta ca să păstrăm pacea lumii.” [Patrologia Graeca 86, 2599-2604].



Refuzul patriarhului Acachie de a semna enciclica

Timotei Aelurus şi Petru cel Plin, reprezentând respectiv patriarhatele Alexandriei şi al Antiohiei, au semnat documentul. Anastasie, patriarhul Ierusalimului a semnat la fel cum au semnat aproximativ cinci sute de episcopi. Acachie, patriarhul Constantinopolului, a refuzat să semneze. Motivul lui de a nu semna nu pare că a fost teologic, din moment ce Acachie a fost un lider între monofiziţi şi anti-calcedonieni în timp ce era preot în capitală. Se crede că Acachie a ţinut la Calcedon din cauza canonului Douăzecişiopt care a ridicat scaunul Constantinopolului la un fel de egalitate cu vechea Romă. Aceasta ar putea fi o simplificare. Acachie a primit două scrisori de la papa Simplicius care îl chema să nu semneze enciclica. Acachie a fost pronunţat depus dar condamnarea nu pare că a fost dusă la îndeplinire.



Timotei Aelurus şi respingerea monofizitismului extrem

În cele din urmă Timotei Aelurus a dezamăgit aripa eutihiană a partidului monofizit, căci el şi-a stabilit clar poziţia despre natura umanităţii lui Hristos. „Hristos a fost de aceiaşi natură cu noi în carne şi de aceiaşi natură cu Tatăl în Dumnezeire.” Se pare că eutihienii susţin că natura divină a lui Hristos a absorbit complet natura umană şi carnea lui Hristos a fost „cerească.” Eutihienii din această perioadă înainte l-au privit pe Timotei Aelurus şi Petru cel Plin ca şi calcedonieni. Timotei a fost de succes în obţinerea marii sale dorinţe de a ţine un sinod la Efes.



Timotei Aelurus şi Sinodul de la Efes

Timotei Aelurus a prezidat un sinod de peste aproximativ cinci sute de episcopi la Efes. Sinodul lui Timotei a promovat o anatemă asupra Sinodului de la Calcedon, acel sinod care „a întors lumea cu susul în jos.” Acest sinod a anulat drepturile patriarhale conferite de Constantinopol. Petru cel Plin s-a întors la Antiohia fără opoziţie – scaunul a fost vacant din cauza morţii episcopului Iulian. Timotei Aelurus a intrat în Alexandria cu tiumfalism. Comportamentul său era dincolo de reproş. El a tratat cu amabilitate ofiţerul care l-a arestat cu aproximativ şaptesprăzece sau optâsprăzece ani mai înainte. S-a comportat frumos cu Timotei Salafaciolus, oferindu-i o leafă din veniturile bisericii – un dinar pe zi, lucru suficent pentru un monah. Timotei Salafacilous nu a opus rezistenţă, întorcându-s la mănăstirea pe care mai înainte a părăsit-o pentru a îşi asuma greutatea datoriei de patriarh. Bunătatea şi gentileţea lui Timotei Aleurus a iritat pe mulţi dintre susţinătorii lui, căci el a refuzat să abordeze „strict” pe proterieni. El a cerut numai o renunţare verbală a Sinodului de la Calcedon ca şi o prerechizită pentru comuniune. Timotei a adus rămăşiţele trupului lui Dioscor înapoi la Alexandria şi l-a înmormântat cu cinste dimpreună cu restul patriarhilor acelui oraş.

Se pare că Timotei Aelurus a dobândit victoria. El nu s-a aşteptat la provocarea primită de la patriarhul Acachie. Patriarhul Constantinopolului a început să creeze intrigi pentru restaurarea lui Zenon ca şi împărat. El a avut susţinere de la Împărăteasa văduvă Verina. Nu a fost o mişcare lipsită de înţelepciune, fiindcă Zenon avea în spatele lui cea mai puternică forţă militară din imperiu – isaurienii. Acachie putea împărţii capitala care avea încă numeroşi susţinători la Calcedon în timp ce enciclica lui Basilicus i-a înfuriat pe acei calcedonieni şi a adus pe alţii în apărarea Calcedonului, fie pentru motive teologice sau pentru importanţa pe care au ataşat-o Canonului Douăzecişiopt. Patriarhul Acachie a apelat la celebrul Daniel Stilitul.

Patriarhul Acachie şi Sfântul Daniel Stilitul

Sfântul Daniel (mort în 493) a fost cel mai celebru dintre ucenicii Sfântului Simeon Stilitul – de fapt, Daniel a fost cel care a primit moştenirea lui Simeon după moartea acestuia din urmă. Daniel a petrecut primi săi ani la Samosata şi în alte mănăstiri din est. Când a ajuns la Constantinopol era deja de patruzecişişapte de ani. Daniel ara considerat un profet şi a avut încredere deplină în împăratul Leon I şi Sfântul Ghenadie patriarhul Constantinopolului din 458 până în 471. Sfântul Ghenadie a avut o reputaţie excelentă în Constantinopol şi în alte locuri. Hirotonirea Sfântului Ghenadie a împuternicit şi mai mult reputaţia acestuia din urmă. Fiind prezent împăratul, Sfântul Ghenadie l-a hirotonit pe Daniel preot fără ca Daniel să părăsească stâlpul său. Viaţa şi sfinţenia puterii de rugăciune a sfinţeniei lui au devenit faimoase în tot imperiul. Mai mult Sfântul Ghenadie a fost un teolog şi un exeget. Deşi mai de vreme în viaţa sa în 431 Sfântul Ghenadie a scris o critică la cele Doisprezece anateme ale Sfântului Chiril şi l-a acuzat pe Sfântul Chiril de blasfemie în Ad parthenium, lucrarea sa în adăugare la Volumul papei Leon, din ale cărui fragmente mai avem şi astăzi, au stabilit ortodoxia lui. Binecuvântat de Sfântul Ghenadie şi stabilindu-şi propria faimă pentru sfinţenie şi daruri profetice, Sfântul Daniel s-a pogorât de pe stâlpul său pentru al ajuta pe Acachie. Acest act a creat un sens de tensiune dramatică. Vita Danielis ne relatează că atunci când Sfântul Daniel s-a confruntat cu Împăratul Basilicus una dintre gărzile gotice „a căzut moartă” şi Basilicus a fost ameninţat cu judecata. Prezenţa duhovnicească a Sfântului Daniel a forţat esenţial pe Basilicus să se scuze şi să îşi strice strategia. La un anumit moment Acachie a primit o replică de la papa Simplicius, care l-a lăudat pe Acachie pentru tăria voinţei sale într-o situaţie critică. Papa Simplicius i-a scris lui Basilicus şi tuturor arhimandriţilor din Constantinopol insistând pe mutarea lui Timotei Aelurus. Basilicus a renunţat în cele din urmă. S-a redactat o nouă enciclică, o altă „sfântă enciclică,” care l-a denunţat pe Nestorie şi Eutihie „cu restul ereziilor.” Mai mult, s-au reafirmat drepturile patriarhului şi s-a condamnat orice reîntâlnire a unui sinod nou.



Întoarcerea împăratului Zenon şi asasinarea lui Basilicus

Spre finele lui August în 476 Zenon s-a întors în Constantinopol cu trupele sale isauriane. Prin decembrie un edict a abrogat autoritatea împăratului Basilicus, care a dispărut din istorie. Rumoarea a fost „imună ca zidul” – care era aproape de adevăr – Basilicus şi familia sa au fost îngropaţi într-o cisternă în Capadocia unde au murit de foame.

Primii cinci sute de episcopi care au semnat prima enciclică a lui Basilicus s-au grăbit să facă amenzi cu patriarhul Acachie cu excepţia lui Timotei Aelurus. Au mai existat doi alţii episcopi – Anastasie al Ierusalimului şi Epifanie de Migdala. Episcopii au pretins că au fost „obligaţi” să semneze şi o astfel de scuză a fost acceptată din motive evidente.

Moartea lui Timotei Aelurus şi alegerea lui Petru Mongus

Cei doi patriarhi monofiziţi, Timotei Aelurus în Alexandria şi Anastasie în Ierusalim au fost lăsaţi singuri din cauza vârstei lor – s-a crezut că este mai bine să fie lăsaţi să moară. Papa Simplicius în Scrisoarea 8 a sugerat că Zenon trebuia să îl execute pe Timotei Aelurus ca şi o mulţumire pentru întoarcerea la tronul imperial. Zenon a respins sfatul. Timotei a murit pe la mijlocul lui 477, nu cu mult după ce Zenon a cucerit tronul. Monofiziţii din Alexandria au ales şi au hirotonit pe Petru Mongus, o companie exilată a lui Timotei Aelurus. Din nou au existat acuzaţii ale unei hirotoniri neobişnuite. În scrisoarea sa către Simplicius (Scrisoarea 8), Acachie a pretins că Petru Mongus a fost hirotonit numai de un episcop, în grabă la miezul nopţii mai înainte ca Timotei să fie înmormântat. Că Petru a fost hirotonit noaptea a fost în conformitate cu o practică obişnuită în Alexandria şi Acachie trebuia să fie conştient de aceasta. În Alexandria succesorul patriarhal a fost aşteptat să ţină priveghere lângă trupul patriarhului decedat şi să ia cu propriile sale mâni palliumul Sfântului Marcu de pe gâtul patriarhului. Că numai un episcop l-a hirotonit pe Petru Mongus este o altă acuzaţie care dacă este adevărată, a violat legile canonice. Există puţine îndoieli că Petru a fost acceptat de populaţie. Ceea ce a fustrat şi a înfuriat pe papa roman a fost cererea patriarhului Acachie ca Petru Mongus să nu fie recunoscut pentru a se descoperii că Acachie negocia cu Petru Mongus. În acest moment papa roman susţinea pe cei doi calcedonieni – Timotei Salafaciolus în Alexandria şi Calendio în Antiohia.



Un timp de necaz în Antiohia

În mijlocul lui 478 Anastasie, patriarhul Antiohiei a murit. Martirius, un oponent al Sinodului de la Calcedon a fost ales şi hirotonit patriarh al Antiohiei. Martirus a cheltuit puţin în a lăsa poziţia sa să fie cunoscută. Zaharia oferă textul unei enciclice trimise de Martirius în care a pretins că adevărata credinţă se găsea în primele trei sinoade de la Nicea, Constantinopol şi Efes. Mai mult oricine accepta orice altă învăţătură nouă sau doctrină de la orice alt sinod, „Sardica, Ariminum sau Calcedon” trebuia anatematizat. Situaţia în Antiohia se îndrepta spre anarhie. Majoritatea populaţiei în Antiohia a fost anticalcedoniană dar au mai rămas un grup calcedonian puternic, constând mai mult din clasa superioară şi din ofiţeri imperiali. După Chronologia Ioan Malalas (15, 103), evreii din Antiohia i-au susţinut pe calcedonieni, rezultat care a dus la masacrarea evreilor de către anti-calcedonieni.



Numirea lui Calendio ca patriarh al Antiohiei

Împăratul Zenon l-a depus şi exilat pe Petru cel Plin. Pe calea sa în exil Petru a scăpat şi a intrat într-o mănăstire a susţinătorilor lui unde braţul imperial nu îl putea ajunge. Susţinătorii lui Pentru cel Plin l-au scos pe Ioan Codonatus ca şi candidat la patriarhie, un om pe care Petru cel Plin l-a hirotonit ca episcop de Apamea, deşi Ioan nu a locuit niciodată acolo. Autorităţile imperiale au respins candidatul şi l-au ales pe Ştefan I. Imediat monofiziţii l-au acuzat pe Ştefan I de a fi nestorian, o acuzaţie pe care nu au putut-o susţine substanţial. În orice caz, Ştefan I a fost omorât de o gloată. Un alt Ştefan a fost hirotonit patriarh de Acachie pentru a lua locul patriarhului asasinat. Ascest act realizat de Acachie a dus la alte acuzaţii, chiar şi de la papa Simplicius. De această dată subiectul a fost „puterea” şi „autoritatea” scaunului de la Constantinopol şi încălcarea drepturilor altor scaune. Acachie i-a răspuns papei Simplicius că el a acţionat numai pentru a-i asigura că un episcop ortodox a umplut scaunul Antiohiei şi pentru a nu stabilii un precedent. Simplicius a domolit şi a acceptat „alegerea neobişnuită” cu condiţia şi cu înţelegerea că ne in unsum posteritatis veniat statuta patrorum confundat. Ştefanul hirotonit de Acachie a murit în curând şi monofiziţii din nou au susţinut candidatura lui Ioan Codonatus. Zenon, determinat care a fost determinat să nu aibă nimic de a face cu partidul susţinut de Vasilicus de Basilicus, a conferit cu patriarhul Acachie şi ambii au fost de acord cu privire la Calendio, apocrisiarul din Antiohia la Constantinopol. Unele surse – Teofan şi Teodor Lector – pretind că Calendio a fost şi el hirotonit la Constantinopol dar aceste lucru pare puţin probabil, în special în lumina scrisorilor papei Simplicius către patriarhul Acachie. El a fost probabil hirotonit în Antiohia sub o supraveghere imperială apropiată. Portretul din Calendio din câte este relatat în surse este proaspăt. Caracterul său vine din principiu. El a fost un susţinător solid al Sinodului de la Calcedon şi deşi el a fost întotdeauna voitor să ofere concesiuni, nici o concesiune nu a fost schimbată ca şi sacrificiu pentru principiile şi crezurile sale teologice.

Calendio a anatematizat pe Petru cel Plin dar a adăugat la Trisaghion o schimbare importantă – mai înainte de „şi a fost răstignit pentru noi,” Calendio a adăugat „Hristos regele nostru.” A fost o lovitură puternică, fiindcă nici monofiziţii şi nici calcedonienii nu au putut obiecta la această frazare. Calendio a împlinit altceva semnificativ, ceva uitat de mult în Biserica vestică – el i-a împăcat pe eustaţienii schismatici. Calendio, având moaştele Sfântului Eustaţiu le-a adus din exil în Antiohia, a reconciliat pe eustaţieni cu biserica la Antiohia şi astfel a vindecat schisma care a durat timp de o sută şi cincisprezece ani.

Intrigile politice şi ecclesiale

Acachie, care era un pragmatist, a realizat destul de bine care era stadiul afacerilor. În vest nu mai era nici un împărat, lucru ce a însemnat că Simplicius al Romei a fost dependent de Zenon. A fost informat de noile schisme în trupul anti-calcedonienilor. Zaharia ne informează în Istoria Bisericii (5, 4) că episcopul de Ioppa, Teodot, a insistat pe o eradicare completă a Sinodului de la Calcedon şi volumul papei Leon se pretinde că a fost susţinut de treizeci de mii de monahi egipteni. Proterienii au încercat să se reconcilieze cu Petru Mongus, care după ce a auzit de ameninţările cu depoziţia şi exilul de către Zenon, au trăit în mănăstirile monofizite fără să renunţe la patriarhat braţul imperial nu îl putea ajunge în aceste mănăstiri. Zenon a insistat ca Timotei Salafaciolus să fie pus pe tronul alexandrin pentru tot restul vieţii. Această acţiune a fost luată. Rezultatul a fost izbugnirea a mai multă violenţă în Alexandria şi de această dată populaţia l-a acuzat pe Timotei Salafacious. Spre finele lui 481 şi începutul lui 482 Timotei Salafaciolus, un bătrân care ştia că nu are să mai trăiască mult şi-a trimis prietenul şi monahul pahomian, Ioan Talaia, la Constantinopol pentru a cere ca succesorul său să fie ales în clerul egiptean.



Ioan Talaia şi Petru Mongus

Comanadantul militar isaurian, Illus, care a pavat calea pentru întoarcerea cu reuşită a lui Zenon la Constantinopol, a devenit implicat acum în intriga împotriva lui Zenon. Se pare că Ioan Talaia l-a căutat pe Illus în Constantinopol. Zenon, care a aprobat „alegerea liberă” în Alexandria era conştient că Illus complota împotriva lui cu prefectul din Alexandria. Mai înainte de a părăsii Constantinopolul autorităţile au extras un jurământ de la Ioan Talaia că nu v-a căuta tronul patriarhal al Alexandriei. Timotei Salafacioulus a murit la scurt timp – există un vag cu privire la data actuală dar Schwartz o plasează pe februarie 482. Populaţia din Alexandria a reconfirmat alegerea lui Petru Mongus. Ioan Talaia, încălcându-şi jurământul, a fost hirotonit ca şi patriarhul calcedonian al Alexandriei. Informaţiile care ne vin de la Liberatus al Cartaginei în Breviarum causae Nestorianorum et Euthychianorum (17, 3) este că Ioan Talaia l-a informat pe Illus, atunci în Antiohia, de data alegerii dar nu la informat pe Acachie sau Zenon. Împăratul a fost furios că Ioan Talaia şi-a încălcat jurământul şi l-a acuzat de sperjur. În Istoria Bisericească a lui Evagrie Scolasticul Zenon este citat că l-a informat pe papa Simplicius că nu l-a recunoscut în nici un fel pe Ioan, un om care şi-a încălcat jurământul şi acesta a fost singurul motiv pentru care hirotonirea nu i-a fost recunoscută. Zenon a optat pentru Petru Mongus dar cu condiţii. Petru a acceptat o profesiune teologică a credinţei trasă de Acachie – Petru şi-a trimis o delegaţie în Constantinopol pentru a-şi argumenta cazul. Profesiunea de credinţă trasă de patriarhul Acachie a devenit celebrul Henotikon a lui Zenon. A fost gata în mijlocul lui 482.



Henotikonul lui Zenon

482

„Împăratul Cezar Zenon, pios, victorios, triumfător, suprem, pururea adoratul August, clericilor şi episcopilor şi monahilor şi laicilor din Alexandria, Egipt, Libia şi Pentapolis.”

„Fiind asigurat de origine şi constituţie, puternica şi invincibila apărare a suveranităţii noastre este credinţa dreaptă şi adevărată, care, prin inspiraţie divină, a fost aşezată de treisuteşioptsprezece părinţi adunaţi la Nicea şi o sutăşicincizeci de părinţi care, în acelaşi fel, s-au întâlnit la Constantinopol, au confirmat ceea ce noi analizăm ziua şi noaptea prin intermediul rugăciunii, picturilor zeloase şi a legilor pentru ca Sfânta şi Apostolica Biserică din orice loc să fie multiplicată, maica nesticăcioasă şi nemuritoarea posesoare a sceptrului nostru. Această laicitate evlavioasă, continuând în pace şi unanimitate cu respect la Dumnezeu să poată ca împreună cu episcopii, prea iubiţii de Dumnezeu, clerul, arhimandriţii şi monahii să ofere cererile lor acceptabil din partea suveranităţii noastre.”

„Atâta vreme cât marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor Iisus Hristos, care s-a întrupat şi a fost născut din fecioara Maria, sfânta fecioară şi Theotokos, aprobă şi acceptă mărirea noastră concordantă şi slujba, puterea duşmanilor noştii v-a fi zdruncinată şi distrusă şi v-a aduce pace cu binecuvântările ei, temperată, fruct abundent şi tot ceea ce îi este trebuincios omului v-a fi oferit liber.”

„De atunci credinţa irepresibilă este păstrată în noi şi în domeniul roman, petiţii au fost oferite nouă de la arhimandriţi evlavioşi şi de la eremiţi şi alte persoane venerabile, rugându-ne cu lacrimi ca unitatea să fie pronunţată pentru Biserici şi ca mădularele să fie unite împreună pe care duşmanul binelui l-a distrus, cu conştiinţa că apărarea v-a cădea asupra lui atunci când el v-a asalta trupul cu toată condiţia lui. Din moment ce se întâmplă ca din nenumătatele generaţii care pe parcursul a mai multor ani s-au retras din viaţă şi dintre care unii s-au mutat de la noi lipsiţi de regenerare şi în timp ce alţii au fost născuţi pe baza călătoriei inevitabile a omului fără să participe la euharistie. Multe crime s-au perpetuat. Nu numai pământul ci şi aerul a fost poluat de o mulţime de vărsare de sânge. Pentru ca acest stadiu al lucrurilor să fie schimbat în bine, cine nu s-ar ruga? Pentru acest motiv am fost nerăbdători ca voi să fiţi informaţi că noi şi Bisericile din fiecare colţ nu am susţinut şi nici nu am avut alt simbol sau învăţătură sau definiţie a credinţei sau crez decât simbolul credinţei menţionat şi confirmat mai sus a celor tresuteşioprâsprăzece părinţi. Dacă vreo persoană crede aşa, îl declarăm străin, după cum am spus, păstrătorul suveranităţii noastre şi al primirii acestui mesaj singur sunt toţi oamenii botezaţi când doresc iluminarea mântuirii.”

„A fost acest simbol pe care toţi Sfinţii Părinţi s-au adunat la Efes după cum a urmat, care au trecut condamnarea depoziţiei asupra neevlaviosului Nestorie şi care subsecvent şi-a retras simţămintele. Acest Nestorie şi restul i-au împărtăşit sentimentele. Pe acest Nestorie îl anatematizăm, dimpreună cu Eutihie şi restul care susţin opinii contrare celor menţionate mai sus, primind în acelaşi timp cele Doisprezece capitole ale lui Chiril, de binecuvântată pomenire, arhiepiscop al Bisericii Catolice a alexandrinilor.”

„Mai mult, mărturisim că Unul Născut Fiu al lui Dumnezeu, care şi-a asumat cu adevărat umanitatea, adică Domnul nostru Iisus Hristos, car este consubstanţial cu Tatăl cu privire la dumnezeire şi consubstanţial cu noi cu privire la umanitate, că El, pogorându-se şi devenind întrupat de la Duhul Sfânt şi de la Maria şi Fecioara şi Theotokos este una şi nu două. Căci afirmăm că ambele miracole şi suferinţele pe care le-a îndurat voluntar în carne sunt cele ale unei persoane singure. Căci noi nu acceptăm în nici un caz pe cei care fac o diviziune sau o confuzie sau introduc o fantomă. Căci această întrupare cu adevărat nepăcătoasă din Theotokos nu a produs o adăugare a unui Fiu fiindcă Sfânta Treime a continuat ca o Treime chiar şi atunci când o persoană din Treime, Dumnezeu Logosul, a devenit întrupat. Ştiind că Sfintele Biserici Ortodoxe din toate părţile şi nici preoţii iubiţi de Dumnezeu care sunt la capul lor şi nici propria noastră suveranitate nu ne-au permis şi nici nu ne permit orice alt simbol sau definiţie de credinţă decât acele sfinte definiţii menţionate mai sus, noi ne-am unit fără nici o ezitare.”

„Aceste lucruri vi le-am scris fără să afirmăm o nouă formă de credinţă, ci din asigurarea voastră. Oricine care crede astfel, în prezent sau în alte vremuri, fie la Calcedon sau în alte sinoade, îl anatematizăm. Şi în special sus menţionatul Nestorie şi Eutihie şi cei care le susţin doctrinele. Legaţi-vă de maica duhovnicească a Bisericii şi în ea bucuraţi-vă de aceiaşi comuniune cu noi, căci după cea menţionată mai sus şi după singura definiţie a credinţei, adică cea a celor treisuteşioptâsprăzece părinţi. Căci Maica voastră cea sfântă Biserica aşteaptă să vă îmbrăţişeze ca şi pe nişte copii adevăraţi şi iubeşte să vă asculte cuvintele, interzise atât de multă vreme. Grăbiţi-vă căci făcând astfel vă ve-ţi pune în slujba Stăpânului şi Mântuitorului şi Dumnezeu, Iisus Hristos şi vi se v-a poruncii suveranitatea noastră.” [Patrologia Graeca 86, 2619-2626].



Henotikonul v-a rămâne poliţa oficială a lui Zenon pe tot parcursul domniei şi a continuat sub domnia Împăratului Anastasie I (491-518). Henotikonul a fost repede acceptat de patriarhii Constantinopolului, Alexandriei şi al Ierusalimului. Testul teologic al lui Petru Mongus a devenit vehicolul unităţii estului. Simplicius al Romei l-a respins lucru la care trebuia să ne aşteptăm. Simplicius a apărat deja pretenţia lui Iaon Talia la scaunul patriarhal din Alexandria – Ioan a fugit în Roma după recunoaşterea lui Petru Mongus. Ceea ce putea face Roma cel mai mult pentru el a fost să îl facă episcop de Nola. Simplicius a murit la scurtă vreme după 483.


Yüklə 2,3 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   ...   23




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©genderi.org 2022
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə