Codul Penal al Republicii Austria

Codul Penal al Republicii Austria
Versiune consolidată

Codul penal integral, versiunea valabilă la 04.10.2016

Titlul complet:

Legea federală din 23 ianuarie 1974 privind faptele sancționate prin pedepse dispuse de organele judiciare (Codul penal, CP)
Publicat in Bundesgesetzblatt (Monitorul Oficial) nr. 60/1974 (nr. GP XIII RV 30 și 1000 AB 959 și 1011 pag. 84 și 98, BR: pag. 326)
Text

Partea generală
Titlul I. Principii generale
Art. 1. Nulla poena sine legeîn germană este traducerea acestui principiu, dacă doriți, puteți inlocui cu traducerea în română a principiului latin.

(1) Nici o pedeapsă sau măsură de siguranță nu poate fi aplicată decât pentru o faptă care este în mod explicit sancționată de legea penală și care era prevăzută și sancționată de legea penală și la data când a fost săvârșită.

(2) Nu se poate aplica o pedeapsă mai grea decât cea prevăzută de legea penală la data săvârșirii faptei. O măsură de siguranță nu se poate aplica decât dacă la data săvârșirii faptei respectiva măsură de siguranță, sau o pedeapsă sau măsură de siguranță similară erau prevăzute de legea penală. Prin aplicarea unei măsuri de siguranță cu caracter similar făptuitorul nu va putea fi supus unui tratament mai nefavorabil decât era prevăzut de legea aplicabilă la data săvârșirii faptei.
Art. 2. Săvârșirea prin omisiune

Dacă legea penală sancționează producerea unui rezultat, atunci răspunde penal și persoana care omite să îl împiedice, deși există o obligație legală de a acționa și omisiunea împiedicării rezultatului este asimilată îndeplinirii conținutului acțiunii respective.

Art. 3. Legitima Legitimă apărare

(1) Este în legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta doar în scop de apărare, care este necesară pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, care pune în pericol persoana sa sau a altuia, sănătatea, integritatea fizică, libertatea sau patrimoniul acesteia sau ale altuia. Nu este justificată fapta atunci când este evident că persoana este amenințată doar cu producerea unui mic dezavantaj și apărarea este disproporționatăinadecvată, având în vedere în special gravitatea prejudiciilor aduse atacatorului în scopul apărării.

(2) Persoana care depășește limita justificată de apărare sau care face uz de o apărare în mod evident disproporționată (alin. 1) se face vinovată, atunci când acestea se produc doar din motive de panică, temere sau groază, doar atunci când depășirea limitei se face din neglijență și fapta săvârșită din neglijență este sancționată de legea penală.
Art. 4. Nulla poena sine culpa

Fapta constituie infracţiuneinfracțiune numai dacă a fost săvârşităsăvârșită cu vinovăţievinovăție.

Art. 5. Intenția

(1) Fapta este săvârşităsăvârșită cu intenţieintenție directă (dolus directus gradul 2) când făptuitorul urmărește producerea unei fapte care întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni; în acest scop este suficient ca făptuitorul să prevadă rezultatul faptei sale și să accepte posibilitatea producerii lui.

(2) Fapta este săvârșită cu intenție directă (dolus directus gradul 1) când făptuitorul urmărește producerea unei fapte sau a unui rezultat pentru care legea prevede o acțiune săvârșită cu intenție directă.

(3) Fapta este săvârșită cu intenție indirectă (dolus eventualis) când făptuitorul nu doar că prevede producerea unei fapte sau a unui rezultat pentru care legea prezumă cunoașterea, ci chiar consideră certă producerea faptei sau a rezultatului.

Art. 6. Culpa

(1) Fapta este săvârșită din neglijență când făptuitorul nu manifestă grija pe care este obligat să o manifeste și pe care are capacitatea intelectuală și fizică de a o manifesta și pe care se prezumă că o manifestă, motiv pentru care nu realizează că fapta sa ar putea produce un rezultat care întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni.

(2) Fapta este săvârșită din neglijență și atunci când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu urmărește să îl producă.

(3) Fapta este săvârșită din gravă neglijență atunci când făptuitorul acționează cu o neglijență neobișnuită și frapantă, sesizantă în așa fel încât producerea unui rezultat care întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni este cu adevărat previzibilă.

Art. 7. Săvârșirea cu intenție și din neglijență

(1) Dacă legea nu prevede altceva, doar săvârșirea cu intenție este pedepsită.

(2) O pedeapsă severă în legătură cu o urmare specială a faptei poate fi aplicată făptuitorului doar dacă acesta a cauzat această urmarea cel puțin din neglijență.
Art. 8. Presupunerea eronată a unei cauze de neimputabilitate

Persoana care în mod eronat presupune o cauză de natură să excludă caracterul ilegal al faptei nu poate fi pedepsită pentru săvârșire cu intenție. Persoana va fi pedepsită pentru săvârșire din neglijență dacă eroarea este din neglijență și săvârșirea din neglijență ca traducător rămân fidelă originalului, în original repetițiile sunt exact ca în traducere, presupun ca autorii codului și-au asumat aceste repetiții, mai ales că nu este un text literar, ci tehnic este sancționată de legea penală.

Art. 9. Eroarea de drept

(1) Persoana care din cauza unei erori de drept nu realizează caracterul penal al unei fapte nu acționează cu vinovăție dacă eroarea nu îi este imputabilă.

(2) Eroarea este imputabilă atunci când caracterul penal era ușor de observat atât de către făptuitor, cât și de către orice terț sau atunci când făptuitorul nu s-a familiarizat cu normele relevante, deși conform profesiei, ocupației sale sau altor împrejurări ar fi avut această obligație.

(3) Dacă eroarea îi este imputabilă, se va aplica pedeapsa prevăzută pentru fapta săvârșită cu intenție, dacă făptuitorul acționează cu intenție, iar dacă acționează din neglijență, se va aplica pedeapsa prevăzută pentru fapta săvârșită din neglijență.

Art. 10. Starea de necesitate justificată

(1) Fapta persoanei care săvârșește o faptă penală în scopul de a se apăra pe sine sau pe un altul de un pericol considerabil și imimentiminent este justificată dacă prejudiciile rezultate din săvârșirea faptei nu sunt disproporționat mai mari decât pericolul de care se apără și dacă, în locul făptuitorului, comportamentul așteptat ar fi fost același și din partea unei persoane care respectă valorile ocrotite.

(2) Fapta persoanei nu este justificată dacă făptuitorul s-a expus pericolului fără o cauză legală. Făptuitorul va fi pedepsit pentru săvârșirea faptei din neglijență dacă a presupus circumstanțele în care fapta sa ar fi justificată in mod eronat, eroare care s-a produs din neglijență, iar săvârșirea din neglijență se pedepsește.
Art. 11. Iresponsabilitatea

Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu putea să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori nu putea să le controleze, din cauza unei boli psihice, a unui handicap psihic, a unei grave tulburări de cunoștință conștiență sau din cauza unei alte tulburări afective grave similară acestor stări.

Art. 12. Considerarea tuturor participanților ca făptuitori

Se pedepsește nu doar fapta autorului nemijlocit, ci și a oricărei persoane care determină o altă persoană să o săvârșească sau care contribuie în alt fel la săvârșirea acesteia.

Art. 13. Răspunderea penală individuală a participanților

Dacă la săvârșirea faptei participă mai multe persoane, fiecare dintre acestea va fi pedepsită corespunzător vinovăției sale.

Art. 14. Caracteristicile și circumstanțele făptuitorului

(1) Dacă legiuitorul condiționează răspunderea penală sau cuantumul pedepsei de anumite caracteristici sau circumstanțe personale ale făptuitorului care au legătură cu caracterul penal al faptei, legea va fi aplicabilă tuturor participanților dacă aceste caracteristici și circumstanțe se regăsesc fie și doar la unul dintre aceștia. Dacă însă caracterul penal al faptei depinde de faptul că aspectul dacă titularul caracteristicilor sau circumstanțelor personale săvârșește fapta în mod nemijlocit sau participă la săvârșirea acesteia în alt mod, atunci va trebui ca și această condiție să fie iîndeplinită.

(2) Dacă caracteristicile sau circumstanțele personale au legătură doar cu vinovăția, legea va fi aplicabilă doar participanților la care pot fi regăsite aceste caracteristici sau circumstanțe.
Art. 15. Tentativa

(1) Pedepsele pentru săvârșirea cu intenție nu se aplică doar pentru fapta consumată, ci și pentru tentativă și pentru fiecare participare la o tentativă.

(2) Tentativa există de îndată ce făptuitorul își pune în executare intenția de a săvârși fapta sau de a determina o altă persoană (art. 12) în acest sens, printr-o acțiune imediat premergătoare săvârșirii.

(3) Nu se pedepsește tentativa și participarea la aceasta dacă consumarea faptei nu a fost posibilă ca urmare a lipsei caracteristicilor sau circumstanțelor personale prevăzute de lege la persoana care acționează sau ca urmare a tipului de acțiune sau obiect al infracțiunii.

Art. 16. Desistarea de la tentativă

(1) Făptuitorul nu va fi pedepsit pentru tentativă sau participare la tentativă dacă renunță de bună voie la săvârșire sau, dacă participă mai multe persoane, împiedică săvârșirea sau dacă împiedică de bună voie producerea rezultatului.

(2) Făptuitorul nu se pedepsește nici dacă săvârșirea sau rezultatul nu se produc fără implicarea sa, dar acesta, fără să aibă cunoștință de această situație, încearcă de bună voie și serios să împiedice săvârșirea sau producerea rezultatului.
Titlul II. Categorii de fapte penale
Art. 17. Categorii de fapte penale

(1) Infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală și pedepsită cu detențiunea pe viață sau cu mai mult de 3 ani de închisoare.

(2) Toate celelalte fapte penale sunt delicte.
Titlul III. Pedepse, confiscarea specială și măsuri de siguranță
Art. 18. Pedeapsa cu închisoarea

(1) Pedepsele cu închisoarea sunt dispuse pe viață sau pe o durată determinată.

(2) Pedeapsa privativă de libertate pe durată determinată este cuprinsă între o zi și maximum 20 de ani.
Art. 19. Amenda

(1) Cuantumul amenzii se stabilește prin sistemul zilelor-amendă. Amenda constă din minimum două zile-amendă.

(2) Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se stabilește ținând seama de situația materială a condamnatului la momentul pronunțării sentinței în primă instanță. Suma corespunzătoare unei zile-amendă este stabilită la minimum 4 euro și maximum 5.000 euro.

(3) În cazul în care amenda nu poate fi colectată se va dispune o pedeapsă privativă de libertate înlocuitoare. O zi de pedeapsă privativă de libertate înlocuitoare corespunde unui număr de două zile-amendă.

(Observație: Alin. 4 a fost abrogat prin BGBl. nr. 762/1996).
Art. 19 a. Confiscarea

(1) Bunurile folosite de făptuitor la săvârșirea cu intenție a unei fapte penale, care au fost alese de către acesta în scopul săvârșirii faptei sau care au fost obținute prin săvârșirea acestei fapte, vor fi confiscate dacă, la data pronunțării hotărârii în primă instanță, se aflau în proprietatea făptuitorului.

(1a) Confiscarea se întinde și asupra nu înțeleg ce trebuie clarificat, traducerea este corectă bunurilor în echivalent aflate în proprietatea făptuitorului la data pronunțării hotărârii în primă instanță și prevăzute la alin. 1.

(2) Nu vor face obiectul confiscării bunurile care sunt irelevante din punctul de vedere al faptei sau din punctul de vedere al acuzațiilor reținute în sarcina făptuitorului.

Art. 20. Indisponibilizarea

(1) Instanța va dispune indisponibilizarea bunurilor dobândite în vederea săvârșirii unei fapte penale sau prin săvârșirea unei fapte penale.

(2) Vor face obiectul măsurii indisponibilizării și utilizarea bunurilor prevăzute la alin. 1 și bunurile în echivalent ale acestora.

(3) Dacă bunurile supuse indisponibilizării conform alin. 1 sau 2 nu au fost indisponibilizate sau confiscate (art. 110 alin. 1 punctul 3, art. 115 alin. 1 punctul 3 CPP), instanța va dispune confiscarea unei sume de bani echivalente valorii bunurilor dobândite conform dispozițiilor alin. 1 și 2.

(4) În măsura în care valoarea bunurilor supuse indisponibilizării nu poate fi stabilită sau poate fi stabilită doar prin eforturi disproporționat de mari, instanța va proceda la stabilirea acesteia conform propriilor convingeri.
Art. 20 a. Nedispunerea indisponibilizării

(1) Măsura indisponibilizării față de un terț conform dispozițiilor art. 20 alin. 2 și 3 este exclusă atunci când terțul a dobândit bunurile fără a avea cunoștință de săvârșirea faptei penale.

(2) De asemenea, indisponibilizarea este exclusă:

1. față de un terț care a dobândit prin cumpărare bunurile, fără a avea cunoștință de săvârșirea faptei penale;

2. dacă persoana în cauză a îndestulat pretenții de natură civilă izvorâte din faptă sau le-a garantat sau

3. dacă scopul său poate fi atins efectul său este atins prin alte măsuri legale.

(3) Nu se va dispune indisponibilizarea dacă valoarea bunului supus indisponibilizării sau perspectiva de executare sunt disproporționate față de efortul de procedură pe care l-ar presupune indisponibilizarea sau punerea în executare.
Art. 20b. Confiscarea extinsă

(1) Bunurile care se află în stăpânirea unui grup infracțional organizat (art. 278a) sau a unei organizații teroriste (art. 278b) sau care au fost folosite sau colectate în scopul finanțării actelor de terorism vor face obiectul confiscării extinse.

(2) Dacă a fost săvârșită o faptă penală prevăzută la art. 165, art. 278, art. 278c pentru săvârșirea căreia sau prin care au fost obținute bunuri sau dacă a fost săvârșită o astfel de infracțiune, vor face obiectul măsurii confiscării extinse și acele bunuri care au fost obținute în același timp cu săvârșirea faptei, în măsura în care există presupunerea rezonabilă că aceste bunuri provin din săvârșirea unei fapte penale și nu se poate face dovada originii licite a acestora.

(3) Dispozițiile art. 20 alin. 2 - 4 CP se aplică în mod corespunzător.

Art. 20c. Nedispunerea confiscării extinse

(1) Confiscarea extinsă conform art. 20b alin. 1 CP este exclusă în măsura în care persoane care nu sunt membre în grupul infracțional organizat sau în asociația teroristă sau care nu participă la finanțarea actelor de terorism emit pretenții legale cu privire la bunurile respective.

(2) Dispozițiile art. 20a CP se aplică în mod corespunzător.
Art. 21. Internarea într-o unitate de psihiatrie vezi Spital Jebel, Ștei, Sapoca etc pentru măsuri de siguranță

(1) Persoana care săvârșește o faptă sancționată cu pedeapsa cu închisoariiînchisoriiea de peste un an și care nu poate fi sancționată doar pe motiv că a săvârșit fapta sub imperiul unei stări de iresponsabilitate (art. 11) cauzate de o anormalitate mintală sau afectivă gravă, va fi internată de către instanță într-o unitate de psihiatrie pentru măsuri de siguranță, dacă, având în vedere starea persoanei și tipul faptei, există temerea că va săvârși din cauza anormalității sale mintale sau afective o faptă penală cu consecințe grave.

(2) În cazul în care există o asemenea temere, va fi internată într-o unitate de psihiatrie pentru măsuri de siguranță și persoana care, fără să fie iresponsabilă, din cauza anormalității sale mintale sau afective grave, săvârșește o faptă sancționată cu pedeapsa cu închisoariiînchisoriiea de peste un an. Într-un astfel de caz internarea va fi dispusă în același timp cu pronunțarea hotărârii.

(3) Ca fapte în înțelesul dispozițiilor alin. 1 și 2 nu se califică faptele penale contra patrimoniului, cu excepția cazului în care au fost săvârșite prin uz de violență împotriva unei persoane sau prin amenințarea cu un pericol iminent pentru integritatea sau viața unei persoane (art. 89).

Art. 22. Internarea într-o unitate de terapie pentru infractori dependenți

(1) Persoana care abuzează de consumul de substanțe euforizante și stupefiante și este condamnată pentru o faptă săvârșită sub influența acestor substanțe sau stupefiante sau pentru o faptă săvârșită în legătură cu dependența sa sau pentru săvârșirea unei fapte penale în stare de intoxicație (art. 287) va fi internată de către instanță într-o unitate de terapie pentru infractori dependenți, dacă, având în vedere persoana și tipul faptei, există temerea că va săvârși din cauza dependenței sale de substanțe euforizante sau stupefiante o faptă penală cu consecințe grave sau fapte penale cu consecințe deloc de neglijat.

(2) Internarea nu va fi dispusă dacă infractorul are de executat mai mult de 2 ani în regim de detenție, dacă sunt îndeplinite condițiile pentru internarea sa într-o unitate de psihiatrie pentru măsuri de siguranță sau dacă încercarea de vindecare a dependenței pare de la bun început lipsită de perspectivă.
Art. 23. Internarea într-o unitate pentru infractori recidiviști periculoși

(1) Persoana care a împlinit vârsta de 24 de ani și a fost condamnată la minimum 2 ani de închisoare va fi internată de către instanță într-o unitate pentru infractori recidiviști periculoși:

1. dacă condamnarea s-a produs în mod exclusiv sau predominant pentru una sau mai multe fapte penale contra integrității corporale și a vieții, contra libertății, contra patrimoniului prin utilizarea sau amenințarea cu violența împotriva unei persoane, contra libertății și integrității sexuale, conform art. 28a din Legea privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri sau pentru una sau mai multe fapte penale săvârșite cu intenție la adresa siguranței publice,

2. dacă persoana a fost condamnată deja de două ori în mod exclusiv sau predominant pentru fapte de tipul celor prevăzute la punctul 1 la pedepse cu închisoarea de mai mult de 6 luni fiecare și din acest motiv, anterior săvârșirii faptelor deduse judecății instanței, a petrecut minimum 18 luni în închisoare, dar după împlinirea vârstei de 19 ani și

3. când există temerea că, din cauza predilecției sale pentru săvârșirea de fapte penale de tipul celor prevăzute la punctul 1 sau din cauza faptului că obișnuiește să-și câștige existența preponderent prin săvârșirea de astfel de fapte, persoana va continua să săvârșească astfel de fapte penale cu consecințe grave.

(2) Instanța nu va dispune măsura internării într-o unitate pentru infractori periculoși dacă sunt îndeplinite condițiile pentru internarea persoanei într-o unitate de psihiatrie vezi mai sus pentru măsuri de siguranță.

(3) Deținerea într-o unitate de psihiatrie pentru măsuri de siguranță conform art. 21 alin. 2 sau într-o unitate de terapie pentru infractori dependenți este asimilată executării în regim de detenție (alin. 1 punctul 2) în sensul că perioada deținerii în aceste unități va fi dedusă din pedeapsă.

(4) Pedeapsa anterioară nu va fi luată în considerare dacă de la executarea ei și până la următoarea faptă au trecut mai mult de 5 ani. În acest termen nu sunt avute în vedere perioadele în care persoana condamnată a fost deținută în baza unui mandat oficial. Dacă pedeapsa a fost executată doar prin deducerea unei perioade anterioare de detenție, termenul începe abia de la data la care sentința de condamnare a început să producă efecte juridice.

(5) Condamnările pronunțate în străinătate vor fi avute în vedere dacă sunt întrunite condițiile de la art. 73 și se prezumă că făptuitorul ar fi fost condamnat și de către o instanță națională la o pedeapsă cu iînchisoarea mai mare de 6 luni și ar fi petrecut în regim de detenție perioada prevăzută la alin. 1 punctul 2.
Art. 24. Succesiunea executării pedepselor cu închisoarea și a măsurilor de siguranță privative de libertate

(1) Internarea într-o unitate de psihiatrie pentru măsuri de siguranță sau într-o unitate de terapie pentru infractorii dependenți se execută anterior pedepsei cu închisoarea. Perioada deținerii în aceste unități se deduce din durata pedepsei cu închisoarea. Dacă măsura internării este revocată anterior expirării duratei pedepsei cu închisoarea, infractorul va fi transferat într-un penitenciar, cu excepția cazului în care executarea restului de pedeapsă a fost suspendată condiționat sau regimul de executare a fost relaxat.

(2) Internarea într-o unitate pentru infractori recidiviști periculoși se execută după executarea pedepsei cu închisoarea. Anterior transferării infractorului în unitatea pentru infractori recidiviști periculoși, instanța verifică din oficiu dacă internarea mai este necesară.
Art. 25. Durata măsurilor de siguranță privative de libertate

(1) Măsurile de siguranță se dispun pe durată nedeterminată. Acestea se execută atâta timp cât scopul lor o impune cere. Internarea într-o unitate de terapie pentru infractori dependenți nu poate însă să depășească 2 ani, iar internarea într-o unitate pentru infractori recidiviști periculoși nu poate să depășească 10 ani.

(2) Instanța dispune cu privire la revocarea măsurii de siguranță.

(3) Instanța verifică din oficiu cel puțin o dată pe an dacă măsura internării într-o unitate de psihiatrie pentru măsuri de siguranță sau într-o unitate pentru infractori recidiviști periculoși mai este necesară.

(4) Instanța verifică din oficiu cel puțin o dată la 6 luni dacă măsura internării într-o unitate de terapie pentru infractori dependenți trebuie menținută.
Art. 26. Sechestrul asigurător

(1) Bunurile utilizate de făptuitor în scopul săvârșirii faptei penale, alese de către acesta în scopul de a fi utilizate la săvârșirea acestei infracțiuni, sau care au fost obținute prin săvârșirea acestei infracțiuni, fac obiectul măsurii sechestrului asigurător dacă caracterul special al acestora face măsura oportună în scopul de a preîntâmpina săvârșirea de fapte penale.

(2) Nu se va dispune măsura sechestrului asigurător dacă persoana îndreptățită îndepărtează caracterul special al bunurilor, în special prin îndepărtarea dispozitivelor sau mărcilor sau aducându-le în stare de neîntrebuințare, care facilitează săvârșirea de fapte penale. Bunurile în legătură cu care o persoană care nu a participat la săvârșirea faptei penale emite pretenții legale pot face obiectul măsurii sechestrului asigurător doar dacă persoana în cauză nu garantează că bunurile nu vor fi utilizate la săvârșirea de infracțiuni.

(3) În cazul în care condițiile sechestrului asigurător sunt îndeplinite, bunurile vor face obiectul sechestrului asigurător și atunci când nici o persoană nu poate fi urmărită sau condamnată pentru fapta penală respectivă.

Art. 27. Pierderea calității de funcționar public și alte urmări ale condamnării

(1) În urma condamnării la o pedeapsă cu închisoarea de către o instanță națională pentru una sau mai multe fapte penale săvârșite cu intenție funcționarul public își va pierde funcția dacă

1. pedeapsa dispusă este mai mare de un an de închisoare,

2. pedeapsa cu închisoarea cu executare în regim de detenție este mai mare de 6 luni sau

3. condamnarea s-a produs și sau exclusiv pentru comiterea delictului de abuz al unei relații de autoritate (art. 212 CP).

(2) Dacă o condamnare în temeiul unei legi federale atrage după sine o altă urmare legală decât cea prevăzută la alin. 1, urmarea legală încetează a mai produce efecte, în lipsă de prevedere stipulație contrară și dacă nu constă în pierderea unor drepturi speciale de a alege, de a dispune sau de a desemna, în termen de 5 ani. Termenul începe imediat ce pedeapsa a fost executată și măsurile de siguranță au fost executate sau revocate; dacă pedeapsa a fost executată doar prin deducerea din pedeapsă a unor zile, termenul începe o dată cu rămânerea definitivă a hotărârii.