Comunicat de presa



Yüklə 68 Kb.
tarix23.09.2018
ölçüsü68 Kb.
#70183


S.C. B U R S A D E V A L O R I B U C U R E S T I S.A.




B-dul. CAROL I nr. 34-36  cod postal 020922  etaj 13-14 sector 2  Bucuresti  Romania 

WEB: www.bvb.ro Tel: 40-21-3079500 Fax: 40-21-3079519 E-mail: bvb@bvb.ro


10 octombrie 2006



COMUNICAT DE PRESA

Incepand din 20 septembrie 2006, pe piata reglementata administrata de catre B.V.B. investitorii pot achizitiona valori mobiliare prin tranzactii de cumparare in marja

Bursa de Valori Bucuresti informeaza ca incepand cu 20 septembrie 2006, data la care au intrat in vigoare prevederile noului Cod Bursier, valorile mobiliare admise la tranzactionare pe piata reglementata administrata de catre B.V.B. pot fi achizitionate si prin intermediul tranzactiilor de cumparare in marja.


Pentru a realiza tranzactii de cumparare in marja, investitorii vor deschide un cont de marja la unul dintre participantii la sistemul de tranzactionare al B.V.B. si vor incheia un contract privind derularea acestui tip de operatiuni in baza unui credit acordat de intermediar pentru achizitionarea de valori mobiliare. La deschiderea contului in marja, investitorii vor depune garantii reprezentand echivalentul a cel putin 50% din valoarea de piata a valorilor mobiliare ce urmeaza a fi achizitionate, garantii care pot fi constituite sub forma de numerar sau de valori mobiliare. Pe parcursul derularii contractului de cumparare in marja, valorile mobiliare din contul de marja vor fi evaluate si monitorizate zilnic de catre intermediar. Pentru eliminarea pierderilor, in cazul in care valoarea contului in marja scade sub un anumit nivel, in contractul incheiat intre investitor si participantul la sistemul de tranzactionare al BVB va fi inclusa o clauza referitoare la “ordinul de vanzare automata”.
De asemenea, prin noul Cod bursier a fost reglementata derularea la BVB a tranzactiilor de vanzare in lipsa. Aceste operatiuni vor putea fi initiate numai cu un numar limitat de simboluri bursiere, care vor fi selectate dintre cele mai lichide titluri admise la tranzactionare pe piata reglementata administrata de catre BVB. Lista valorilor mobiliare eligibile pentru realizarea de tranzactii de vanzare in lipsa va fi publicata de catre BVB numai dupa aprobarea reglementarilor Depozitarului Central privind imprumutul de actiuni, moment care va trebui sa preceada debutul operatiunilor de vanzare in lipsa pe piata bursiera.

Directorul general al Bursei de Valori Bucuresti, Stere Farmache, a declarat: “Introducerea pe piata de capital din Romania a tranzactiilor de cumparare in marja este in acelasi timp un raspuns la nevoia investitorilor de a avea acces la noi tehnici de tranzactionare si o recunoastere a progreselor inregistrate in ultimii ani de piata bursiera. Experienta acumulata la nivelul intermediarilor si cresterea gradului de sofisticare a investitorilor permit acestora sa beneficieze de avantajele utilizarii “efectului de levier” asociat cumpararilor in marja, in conditiile unei evaluari si administrari eficiente a riscurilor.”



DEPARTAMENTUL RELATII PUBLICE


Yüklə 68 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©genderi.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə