Dintre cei care doresc să călătorească în Europa

INTRODUCERE

În 2016, un număr record de refugiați și de migranți au încercat să ajungă pe țărmurile europene pe ruta central-mediteraneeană. Peste 181 000 de persoane au fost detectate pe această rută, în 2016; marea majoritate a acestora au ajuns în Italia. Anul 2016 a fost, de asemenea, un an record în ceea ce privește numărul persoanelor care și-au pierdut viața pe mare: peste 4 500 de persoane s-au înecat încercând să traverseze marea¹. În prezent, ruta central-mediteraneeană este din nou principala rută utilizată de migranți și refugiați pentru a ajunge în Europa, așa cum era înainte de creșterea numărului de sosiri pe ruta est-mediteraneeană, la sfârșitul anului 2015 și începutul anului 2016. Suferințele umane și costurile generate de această situație sunt intolerabile.

Multe motive explică creșterea afluxului de migranți pe ruta central-mediteraneeană, precum instabilitatea din Libia, dar și factori mai largi, cum ar fi conflictele violente și situația economică din Africa Subsahariană. Este puțin probabil ca acești factori să dispară în viitorul apropiat, fapt care duce la persistența fluxurilor și, prin urmare, la creșterea presiunii suportate de cele mai afectate state membre ale UE: Italia și Malta.

Libia deține o poziție de răscruce pe ruta central-mediteraneeană, reprezentând punctul de plecare pentru 90 %² dintre cei care doresc să călătorească în Europa³. Persoanele care introduc ilegal migranți și traficanții exploatează o situație politică instabilă și controlul fragmentat asupra teritoriului și frontierelor. Aceștia contribuie, prin acțiunile lor și încălcările drepturilor omului, la instabilitatea din țară, sporind astfel vulnerabilitatea migranților. Înregistrarea de progrese în direcția unei situații politice stabile este esențială pentru asigurarea unui viitor durabil pentru Libia și a stabilității regiunii, în ansamblu. Găsirea unei soluții durabile la provocările în materie de guvernare și de securitate cu care se confruntă Libia continuă să fie o prioritate pentru Libia, pentru UE, pentru statele sale membre și pentru partenerii săi internaționali, fiind esențială pentru un răspuns eficient și sustenabil pe termen lung la problema migrației. În acest scop, UE va continua să sprijine Guvernul de uniune națională al Libiei (GNA) și Consiliul prezidențial, ca autorități legitime ale Libiei⁴ și parteneri cruciali în acest demers.

UE și statele sale membre au definit în mod progresiv un răspuns în materie de politică mai puternic și mai coerent, în scopul gestionării fluxurilor de migranți și al salvării de vieți pe ruta central­mediteraneeană. Consiliul European din decembrie 2013 a concluzionat: „Un angajament sporit cu țările terțe pentru a preveni îmbarcarea migranților în călătorii periculoase spre Uniunea Europeană ar trebui să reprezinte o prioritate.” În 2015, Comisia a prezentat o agendă europeană cuprinzătoare privind migrația⁵. După pierderea a sute de vieți omenești în urma unui naufragiu survenit în apropiere de Lampedusa, în aprilie 2015, Consiliul European a concluzionat că UE „ va mobiliza toate resursele pe care le are la dispoziție pentru a împiedica noi pierderi de vieți omenești pe mare și a combate [...] cauzele profunde ale situației de urgență umanitare cu care ne confruntăm” și a decis „să consolideze prezența noastră pe mare”. Prin urmare, a fost asigurată prezența permanentă a UE pe mare, fapt care a contribuit la salvarea a zeci de mii de oameni. Din octombrie 2015, UE a lansat o fază de cooperare intensă cu partenerii din Africa, dând curs măsurilor adoptate în cadrul Summitului de la Valletta privind migrația, din 2015⁶. Începând din iunie 2016, cadrul de parteneriat a lansat acțiuni specifice de cooperare cu principalele țări în ceea ce privește originea migranților și rutele de tranzit⁷. În decembrie 2016, Consiliul European a subliniat „necesitatea de a consolida sprijinul pentru paza de coastă din Libia, inclusiv prin EU NAVFOR MED operația SOPHIA”, și faptul că „trebuie lansate inițiative pentru a oferi posibilități de returnare voluntară asistată migranților blocați în Libia și pentru a limita călătoriile periculoase.”

Este evident că, dacă nu se iau măsuri suplimentare, începând cu primăvara anului 2017, fluxurile necontrolate de migrație neregulamentară pe ruta central-mediteraneeană vor continua. Astfel cum a afirmat prim-ministrul Maltei, Joseph Muscat, în discursul său către Parlamentul European: „În primăvara următoare, Europa se va confrunta cu un aflux masiv de migranți pe ruta central-mediteraneeană. [...] Un singur stat membru nu poate gestiona sau absorbi acest nou aflux. Prin urmare, esența principiilor de bază ale Uniunii Europene va fi greu pusă la încercare dacă nu acționăm acum”⁸.

În consecință, UE și statele sale membre trebuie să identifice și să întreprindă, înainte de primăvara și vara viitoare, acțiuni operaționale care pot aduce o schimbare. Acțiunea coordonată a UE trebuie să se desfășoare în strânsă cooperare cu statele membre și, în cazul în care statele membre sunt implicate în propriile acțiuni - în special Italia și Malta - eforturile UE vor fi concepute astfel încât să completeze aceste eforturi și să le sprijine, prin mobilizarea tuturor instrumentelor disponibile la nivelul UE, aplicând o abordare coerentă și comună. GNA este un partener crucial în acest demers și toate acțiunile trebuie să se desfășoare în deplină coordonare cu GNA și cu sprijinul acestuia. UE își va consolida eforturile de îmbunătățire a capacității GNA.

Prezenta comunicare comună identifică o serie de acțiuni-cheie care pot avea un impact direct și se concentrează asupra acelor acțiuni care pot fi inițiate într-o perioadă de timp relativ scurtă, vizând diferitele etape de-a lungul rutei central-mediteraneene. Aceste acțiuni fac parte dintr-o strategie cuprinzătoare, care se axează în mod deosebit pe ruta prin Libia, dar care ține seama, de asemenea, de contextul regional mai larg (în special Tunisia, Egipt și Algeria), cu scopul de a preveni o deplasare a rutei și a evita orice consecințe negative pentru țările vecine. Strategia ține seama, de asemenea, de importanța implicării municipalităților libiene și a cooperării strânse cu organizații internaționale, cum ar fi OIM și UNHCR, care desfășoară activități în această țară.

Un alt element important îl constituie eforturile depuse în interiorul UE pentru gestionarea migrației, în special prin proceduri eficiente și înregistrarea completă la sosirea în UE, precum și prin returnarea efectivă a persoanelor care nu au nevoie de protecție internațională. În special, o politică de returnare credibilă clarifică faptul că pericolele asociate cu traversarea Mării Mediteraneene nu justifică asumarea riscurilor pe care le implică acest demers. Având în vedere noile nevoi, Comisia va actualiza, în următoarele săptămâni, Planul de acțiune al UE privind returnarea,⁹ în scopul asigurării cu celeritate a unui răspuns eficace. În special, Comisia va identifica, pe baza actualelor norme ale UE, modalitățile prin care se poate asigura o mai bună punere în aplicare a deciziilor de returnare, utilizând flexibilitatea prevăzută de normele menționate, și va oferi orientări clare în acest sens.

1. PROVOCAREA REPREZENTATĂ DE MIGRAȚIE PE RUTA CENTRAL­MEDITERANEEANĂ

În 2016, peste 181 000 de migranți în situație neregulamentară au fost detectați pe ruta central-mediteraneeană, marea majoritate a acestora ajungând în Italia. Italia a raportat o creștere cu 18 % a numărului de sosiri, față de 2015, acest număr depășind chiar nivelul maxim al sosirilor înregistrat în 2014. În comparație cu Italia, numărul de sosiri în Malta este redus. Libia a fost principala țară de plecare pentru aproape 90 % dintre migranți, fiind urmată de Egipt (7 %), Turcia (1,9 %), Algeria (0,6 %) și Tunisia (0,5 %)¹⁰.

Aceste cifre arată că, în 2016, ruta central-mediteraneeană a fost principala rută de sosire în Europa pentru migranții în situație neregulamentară. În timp ce pe ruta est-mediteraneeană, în 2015 s-a atins cel mai mare nivel al cazurilor detectate de trecere ilegală a frontierelor, respectiv 885 000 de cazuri, reducerea înregistrată după semnarea Declarației UE-Turcia, la 18 martie 2016¹¹ a fost semnificativă (a se vedea figura 1). Creșterea, în continuare, a numărului de cazuri de trecere ilegală a frontierelor detectate pe ruta central-mediteraneeană este, prin urmare, cu atât mai evidentă (a se vedea figura 2).

Figura 1. Numărul de sosiri pe ruta est-mediteraneeană în perioada 2015-2016 (sursa: Frontex - date până în noiembrie 2016)

Figura 2. Numărul de sosiri pe ruta central-mediteraneeană în perioada 2015-2016 (sursa: Ministerul de Interne al Italiei - Total 2015: 153 842 Total 2016: 181 436)

Defalcarea pe naționalități arată un flux constant de migranți din Africa Subsahariană. În topul primelor 10 țări de origine a migranților care au debarcat în Italia, în 2016, s-au aflat: Nigeria (21 %), Eritreea (11 %), Guineea (7 %), Côte d’Ivoire (7 %), Gambia (7 %), Senegal (6 %), Mali (6 %), Sudan (5 %), Bangladesh (4 %) și Somalia (4 %). Ponderea altor țări de origine a fost de 22 %.

Puțin mai mult de jumătate dintre migranții care au sosit în Italia au solicitat azil. Cu toate că întotdeauna a existat migrație, se pare că în acest caz este vorba de o deplasare structurală din Africa Subsahariană și nu există niciun indiciu conform căruia aceste tendințe s-ar putea modifica, atât timp cât situația economică și cea politică/de securitate din țările de origine nu se îmbunătățește.

O tendință îngrijorătoare este faptul că numărul migranților vulnerabili, în special al femeilor și minorilor, este în creștere. Dintre cei 181 000 de migranți care au debarcat în Italia, aproximativ 24 000 erau femei (13 %, aproape jumătate dintre acestea provenind din Nigeria), iar aproximativ 28 000 erau minori (15 %), marea majoritate a acestora fiind neînsoțiți (91 %). Aceasta reprezintă o creștere a ponderii comparativ cu 2015 (10 %) și o creștere a ponderii minorilor neînsoțiți (75 % în 2015). Printre primele cinci țări de origine a minorilor neînsoțiți se află: Eritreea (15 %), Gambia (13 %), Nigeria (12 %), Egiptul (10 %) și Guineea (10 %).

2. REDUCEREA NUMĂRULUI DE TRAVERSĂRI, SALVAREA DE VIEȚI OMENEȘTI PE MARE

Răspunsul la tragediile de pe mare

De la începutul acestui deceniu, peste 13 000 de migranți în situație neregulamentară și-au pierdut viața încercând să ajungă în Europa pe ruta central-mediteraneeană. Italia și Malta au depus eforturi considerabile pentru a reduce riscul de pierderi de vieți omenești și pentru a răspunde, prin activități de căutare și salvare, la apelurile de urgență primite pe mare. În 2013, guvernul italian a lansat prima acțiune coordonată de amploare vizând salvarea de vieți omenești pe mare, prin intermediul operației navale și aeriene Mare Nostrum.

De la sfârșitul anului 2014, cooperarea la nivelul UE, desfășurată întotdeauna cu deplina respectare a drepturilor omului și a dreptului internațional, a avut o contribuție importantă. În urma operațiilor Triton și Sofia, au fost salvați pe mare peste 200 000 de migranți.

Principalele inițiative ale UE în apele Mării Mediterane centrale Forța navală a Uniunii Europene – Marea Mediterană (EUNAVFOR MED operația SOPHIA) a fost creată în timp record, în iunie 2015, în scopul identificării, capturării și înlăturării navelor și activelor utilizate sau suspectate a fi utilizate de cei care introduc ilegal migranți sau de traficanții de persoane, în vederea subminării modului lor de operare în zona central-sudică a Mării Mediterane, precum și în scopul prevenirii pierderii în continuare de vieți omenești pe mare. Începând din octombrie 2015, operația a intrat în a doua fază, care implică acțiuni de abordaj, percheziționare, sechestrare și deviere, în marea liberă, a navelor suspectate de a fi folosite pentru introducerea ilegală de persoane sau pentru traficul de persoane. Mandatul actual se încheie în iulie 2017. În cursul operațiunii, 25 de state membre^12 au contribuit cu aproape 1 800 de membri de personal și cu active. Activele utilizate în prezent includ 6 nave de suprafață și 6 active aeriene. Operația Sophia a neutralizat până în prezent aproximativ 372 de nave care au introdus în mod ilegal migranți, a contribuit la arestarea a aproximativ 101 persoane suspectate de a fi introdus ilegal migranți și a salvat aproape 32 000 de persoane în marea liberă. Mandatul său a fost consolidat în iunie 2016 pentru a include două sarcini de sprijin: formarea pazei de coastă și a marinei libiene și contribuirea la punerea în aplicare a embargoului ONU asupra armelor în marea liberă, în largul coastei Libiei. Operația Sophia este autorizată, în prezent, să își desfășoare activitatea în marea liberă, în imediata apropiere a Libiei și, prin urmare, nu își desfășoară activitatea în apele teritoriale libiene. În noiembrie 2014, Frontex a lansat operațiunea Triton, care a pus accentul pe protecția frontierelor, dar și pe furnizarea de sprijin pentru operațiunile de căutare și salvare. În iulie 2015, zona sa operațională a fost extinsă către sud, facilitând, de asemenea, acordarea de sprijin pentru operațiunile de căutare și salvare desfășurate mai la sud. Ofițerii detașați de Frontex sprijină demersul autorităților italiene de înregistrare a migranților care sosesc pe teritoriul UE. Domeniile principale ale operațiunii Triton s-au extins pentru a include criminalitatea transfrontalieră, cum ar fi introducerea ilegală de persoane, traficul de droguri, pescuitul ilegal și poluarea maritimă. Operațiunea Triton își desfășoară activitatea sub comanda Ministerului de Interne al Italiei. La acțiunile operațiunii participă în total 28 de țări europene^13, prin punerea la dispoziție fie de echipamente tehnice, fie de polițiști de frontieră.