Domnul Eckstein Kovacs Peter: Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului are un Capitol II – „Proceduri speciale”



Yüklə 153,22 Kb.
səhifə10/12
tarix19.07.2018
ölçüsü153,22 Kb.
#57132
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   12

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Domnule deputat Anghel Stanciu, îmi fac datoria să vă amintesc că nu ne aflăm într-o şedinţă a Camerei Deputaţilor, din respect, cel puţin, pentru senatori, motiv pentru care orice solicitare a dumneavoastră trebuie să aibă un suport regulamentar în Regulamentul şedinţelor comune. (Discuţii în sală)

Am rugămintea să vă dau cuvântul, înainte de a solicita dumneavoastră. Deci, vă rog frumos, aveţi cuvântul.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule ministru.

Supun votului dumneavoastră … Vă rog, domnule senator Funar.

Domnul Ioan-Aurel Rus:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Vin şi eu cu Regulamentul celor două Camere şi nu mă voi opri doar la art.22 teza a doua, ci voi merge mai departe pentru că în prima parte se cuvenea, în baza cerinţei unui lider sau vicelider de grup, să se facă apelul, iar pe urmă urmează partea interesantă.

"În cazul în care cvorumul legal nu este întrunit, preşedintele suspendă şedinţa şi arată ziua şi ora de reluare a lucrărilor."

Şi eu merg mai departe, domnule preşedinte, la art.23.

"Preşedintele sau vicepreşedintele care îl înlocuieşte şi care conduce dezbaterile veghează la respectarea Regulamentului şi menţinerea ordinii în sala de şedinţe." (rumoare, discuţii)

Eu vă ştiu un jurist, un profesionist bun, şi un om care apăraţi legea şi Regulamentul şi vă rog să faceţi acest lucru. Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Tabără.

Domnul Victor – Viorel Ponta:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Petru Andea, aveţi cuvântul.

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Da, doamna deputat, este corect.

Trecem la raportul privind amendamentele respinse. La pct.19, este un amendament al unui grup de deputaţi social-democraţi.

Dacă îl susţine cineva dintre iniţiatori?

Domnul deputat Chiş Filonaş.

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă există alte intervenţii ale grupurilor. Domnul deputat Viorel Pupeză.

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Noi îl susţinem, dar v-am ruga să fie exact ca la art.2 alin.2, aşa cum am decis acolo, ca sumele respective să le trecem la final, adică votăm acest articol, dar fără sume. De ce? Pentru că va veni Anexa la bugetul învăţământului şi probabil că aţi citit în presă – oricum, colegii de la Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport ştiu foarte bine care este situaţia. Avem un amendament al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, foarte important, care prevede un anumit transfer de la investiţii către salariile profesorilor. Sigur, acel amendament s-ar putea să treacă sau s-ar putea foarte bine să nu treacă. Oricum, noi trebuie să lăsăm această posibilitate în textul legii, ca, în cazul în care va fi admis acel amendament al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, să putem face modificările ulterioare. Am discutat şi cu Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, şi cu grupurile parlamentare, în principiu, cam toată lumea a fost de acord să votăm, deci, textul legii, dar fără cifre.

Mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule senator.

Vă rog frumos! Vă rog, dacă mai există alte intervenţii, să se anunţe! Nu mai sunt.

Domnul deputat Furo.



Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni senatori şi deputaţi,

Domnilor miniştri,

Aş putea repeta motivaţia anterioară, dar cum nu-mi fac speranţe că se va înţelege ceva, renunţ.

Solicit, însă, de la domnul ministru o precizare. În text există suma de 1.696,2 milioane. În materialul care ne-a parvenit pe cale neortodoxă, există cifra de 1.910,8 milioane.

Dacă aţi vrea să ne precizaţi de ce apare această diferenţă, deoarece la art.6 ar fi sinteza. Alte venituri nu apar pe sinteza aceasta. Deci, aici este o diferenţă pe care poate ne-o explicitaţi.

Vă mulţumesc.

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Mulţumesc, doamna deputat. Am reţinut această propunere de procedură şi o voi supune la vot, imediat ce se termină discuţiile pe procedură.

Domnul deputat Anghel Stanciu, aţi solicitat cuvântul pe procedură, înţeleg. Cu rugămintea de a face şi o propunere de procedură, din moment ce aţi solicitat cuvântul.

Domnul Gheorghe Firczak (din sală):

(din sală) (Coboară de la tribună în sală.) Domnule preşedinte, vă rog să-mi daţi cuvântul. (rumoare, discuţii)



Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Stimaţi colegi,

Nu o să reiau nici un argument, nu o să reiau nici un fel de interpretare, pentru că totul a devenit, la ora actuală, un joc absurd.

Reprezentanţii Opoziţiei se străduiesc să aducă în dezbaterile parlamentare pe miniştrii de la guvernare, ca să aibă cu cine să discute, iar reprezentanţii arcului guvernamental încearcă, prin toate mijloacele şi prin toate interpretările posibile şi imposibile, să le acopere dezinteresul pentru Legea fundamentală, care este bugetul de stat, şi care cârmuieşte guvernarea lor.

Păi, să luăm atunci act că votul dumneavoastră a consfinţit dezinteresul guvernamental pentru buget, dezinteresul guvernamental pentru guvernare şi dispreţul Guvernului, pe care dumneavoastră l-aţi învestit, pentru dumneavoastră înşivă.

Asta este concluzia! Vă mulţumesc. (Aplauze).



Domnul Victor-Viorel Ponta:

Vă mulţumim, domnule senator.

Mi-aş fi dorit foarte mult, dar îi mulţumesc domnului vicepreşedinte, care îl înlocuieşte pe domnul vicepreşedinte Corneliu Vadim Tudor, sunt convins că, aşa cum de dimineaţă a fost foarte util în toate domeniile, ar fi putut fi şi acum.

Vă rog să încercăm, atunci când luăm cuvântul, să facem propuneri concrete.

Domnul deputat Mihai Săniuţă, aveţi cuvântul.

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule preşedinte de şedinţă, dau curs sugestiei dumneavoastră şi am luat Regulamentul şedinţelor comune. În spiritul art.22 alin.1, ţinând seama de textul acestuia, în numele Grupurilor parlamentare ale PRM vă solicit să constataţi că nu mai există cvorum. Modalitatea de a constata este la îndemâna dumneavoastră şi aveţi experienţa necesară pentru a declara închisă şedinţa de astăzi.

Mulţumesc.

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Domnul deputat Florin Iordache.



Domnul Kelemen Hunor:

Domnule preşedinte de şedinţă, constataţi că antevorbitorul meu, într-adevăr, a constatat că pe partea stângă a sălii nu prea mai sunt deputaţi şi senatori. În eventualitatea în care aţi accepta această solicitare, vă rog să începeţi apelul nominal cu Senatul, fiindcă noi, data trecută, am început cu Camera Deputaţilor. În acest caz, cred că este bine să începem cu Senatul. Dar dacă vă uitaţi pe partea dreaptă a sălii, veţi vedea că senatorii şi deputaţii sunt acolo, nu trebuie să facem apel nominal, ci să continuăm încă 20 de minute şi, dacă ne străduim, am putea vota 4-5 articole.



Doamna Verginia Vedinaş:

Domnule preşedinte,

Distins prezidiu,

Stimaţi colegi,

Mă voi referi cu precădere la partea din amendament care priveşte alocarea unui procent de 6% pentru educaţie, prevalându-mă şi de statutul meu de dascăl universitar.

Dragi colegi de la putere, constat cu consternare cum dumneavoastră trataţi promisiunile pe care vi le-aţi asumat prin Programul de guvernare, ca o chestiune facultativă, pe care o respectaţi sau nu, după cum vă dictează interesele. În tratatele de drept public, şi invoc unul de referinţă, care aparţine senatorului şi profesorului Antonie Iorgovan, dar şi în tratatele de specialitate din alte state, se scrie că „acordarea votului de încredere de către Parlament asupra unei liste guvernamentale şi unui program de guvernare echivalează cu încheierea unui contract de guvernare care se încheie între Guvernul proaspăt învestit, pe de o parte, majoritatea parlamentară, care îl susţine, şi popor.

Constatăm, dragi colegi, că a formula nişte promisiuni, nişte obiective în Programul de guvernare, în nici un caz nu poate fi tratat ca o chestiune facultativă. Ar fi astfel de aşteptat ca atunci când Guvernul se îndepărtează de la promisiunile pe care şi le-a asumat, nu noi, opoziţia, ci majoritatea parlamentară, care-l susţine, să-l tragă de mânecă şi să spună: „Ce se întâmplă?” „Ce faci?” „Ce se întâmplă cu promisiunile pe care ni le-am asumat?”

În încheiere, aş vrea să vă invoc, dragi colegi, un argument din realităţile altor state şi am avut recent onoarea să particip într-o delegaţie oficială, condusă de preşedintele Văcăroiu, care a făcut o vizită oficială în Danemarca şi Norvegia. Pentru că şi la domniile-lor era perioada de adoptare a bugetului de stat, am putut să aflăm, dragi colegi, că proiectul de buget fusese depus la începutul lunii octombrie şi se aşteptau să-l voteze la sfârşitul lunii noiembrie sau, poate, în prima jumătate a lunii decembrie. Ei nu se grăbeau să-l voteze, aşa cum ni se impune nouă, în câteva zile, să dăm peste cap şi să-l votăm, numai să fie votat.

Una din întrebările care s-au pus colegilor noştri norvegieni a fost aceea: „Ce se întâmplă cu fiscalitatea în 206?” Vor creşte sau nu taxele? Doamna ministru al finanţelor, cu care ne-am întâlnit, a spus: vor creşte taxele, dar acest lucru nu ne îngrijorează, deoarece noi ne-am asumat, prin Programul de guvernare, această perspectivă şi am vorbit despre ea. În campania electorală populaţia ne susţine şi noi ne ţinem, întotdeauna, promisiunile. E cazul, dragi colegi, să ne mai uităm şi la ceea ce este bine în alte state.

Aristotel, acum 2000 de ani, spunea că un stat care nu-şi respectă învăţământul, care n-are grijă de educaţie, dă dovadă de o crasă iresponsabilitate.

Vă invoc, dragi colegi, ca noi să dăm dovadă de responsabilitate şi să susţinem acest amendament, care nu face decât să răspundă şi să corespundă nu numai celor ce s-a obligat puterea prin program, ci şi aşteptărilor şi nevoilor populaţiei. Vă mulţumesc.

Domnul Victor – Viorel Ponta:

Mulţumesc, domule deputat.

Domnul deputat Mircea Costache, aveţi cuvântul.

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Intervin cu dreptul la replică pe care mi l-aţi …

Domnul Adrian Moisoiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Mă adresez, în special, domnului ministru, aici, de faţă. Pentru că, în urmă cu o săptămână, pentru a doua oară, am fost într-o emisiune, la Radio Tg.Mureş, intitulată „Părerea ta” şi în care, de fiecare dată, am fost interpelat la telefon de oameni din judeţul Mureş care se plângeau, şi pe bună dreptate, şi nu înţelegeau de ce anume, domnule ministru, aţi făcut o discriminare atunci când, de exemplu, de Paşti sau de Crăciun, pentru alte categorii de pensionari aţi dat câte un tichet sau o sumă de bani, iar pentru cei care au pensiile din agricultură nu aţi dat nimic, deşi aceştia sunt cei mai necăjiţi, aşa cum s-a spus şi puţin mai înainte, adică au pensiile cele mai mici.

Deci, dacă s-a găsit prin hotărâre de Guvern o sumă prin care s-au acordat nişte prime de aceste sărbători, pensionarii din agricultură nu ar fi meritat? Aceşti oameni care, poate, domnule ministru, poate ar fi chiar bunicul sau părintele dumneavoastră, tatăl dumneavoastră. V-aţi gândit vreodată la acest aspect?

Deci, mă întorc, stimaţi colegi, la amendamentul care s-a făcut de către Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială şi de ceilalţi colegi care l-au susţinut aici de faţă şi consider că este absolut necesar să se găsească acea brumă de bani care poate să vină şi să completeze aceste fonduri pentru asigurarea unor pensii decente celor care au lucrat în agricultură.

Vă mulţumesc.

Domnul Anghel Stanciu:

Stimaţi senatori.

Nu am asistat, de când sunt în Parlament la atâta fraudă, număraţi-vă şi vedeţi că suntem în jur de 140 şi raportăm că suntem 242. Eu cred că dacă aşa a învăţat tânăra generaţie să numere, de vină suntem noi, profesorii, şi ne cerem scuze, nu i-am învăţat aritmetică, nu i-am învăţat logică, suntem total vinovaţi şi merităm aceste salarii de mizerie.

Votaţi împotriva şcolii că e bine, ne vom duce în Congo! (Discuţii în sală.)

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat. Vom vota mai întâi 12, care este amendament de eliminare, şi apoi 13, în cazul în care, evident, 12 nu este adoptat.

Dar, înainte de a vota cele două amendamente, îl invit la microfon pe domnul ministru Vlădescu.

Domnul Valeriu Gheorghe:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

De fapt, tot ce voiam să spun a spus-o în final, chiar domnul deputat Bivolaru. Ieri s-a hotărât, prin vot, care va fi procedura de urmat de acum înainte şi când va fi cazul, miniştrii vor fi prezenţi, aşa cum spuneaţi dumneavoastră când se vor discuta problemele din ministerele respective la anexe. Nu are rost să mai reluăm discuţia pe această temă. Se pierde, din nou, timpul, să mai ceară cineva şi o pauză de consultare pentru a lua o decizie pe această temă. Trebuie să respectăm hotărârea pe care am luat-o ieri.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule senator.

Domnul deputat Mircea Costache.

Mai există alte intervenţii la acest amendament? Nu mai există.

Atunci, cu domnul deputat finalizăm dezbaterile.

Domnul Ioan Aurel Rus:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnilor preşedinţi,

Stimaţi colegi,

Am stat câteva minute mai ridicat acolo şi am privit în sală şi am numărat exact. În partea puterii sunt doar 117 parlamentari prezenţi, domnule preşedinte, aşa că noi contestăm votul. Cred că trebuie să folosim o altă metodă sau solicitaţi să se vină în sală. Nu putem asista la înşelăciunea pe faţă şi nu putem participa la o astfel de mascaradă.

Vă rog să mă înţelegeţi, să încercaţi să faceţi cvorumul, este datoria dumneavoastră, că sunteţi la guvernare, nu este datoria noastră, a celor din opoziţie.



Domnul Victor-Viorel Ponta:

Domnul secretar Valeriu Zgonea. (Rumoare în sală).



Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu:

Ceea ce a spus doamna deputat Vasilescu este legat de faptul că, în discuţiile care vor avea loc ulterior acestui art.7, există probabilitatea ca anumite amendamente respinse să fie votate de către plen. Ca atare, acum, noi să votăm în principiu acest art.7, fără cifre, urmând ca dacă, ulterior, vor fi agreate amendamente care să modifice cifrele care există la ora actuală în art.7, să poată fi modificate.

Aceasta a fost ideea doamnei deputat Vasilescu, pe care noi, comisiile, o susţinem, domnule preşedinte. Mulţumesc.

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Domnul deputat Firczak. Aveţi cuvântul.



Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Eu cred că s-au dat destule argumente, domnule preşedinte, şi, procedural, conform Regulamentului şedinţelor comune, nici nu trebuie să supuneţi la vot o cerere a viceliderului Grupului PSD, de consultare a liderilor. Sunt destule argumente. Este Regulamentul în vigoare al şedinţelor comune. De aceea, domnule preşedinte, după ce toţi colegii înscrişi pe lista de vorbitori vor epuiza această listă, vă rog să procedaţi regulamentar şi să oferiţi pauza pentru consultări solicitată de viceliderul Grupului parlamentar PSD, domnul deputat Stanciu.

Doamna Monalisa Gălăţeanu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Cu toţii ştim că cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică nu au beneficiat de suficienţi bani în ultima perioadă. Aceasta este raţiunea pentru care parlamentarii Partidului Social Democrat au iniţiat acest amendament, prin care solicită majorarea bugetului alocat pentru cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică până la cel puţin 1% din produsul intern brut.

Pe mine, însă, mă surprinde motivarea pe care a dat-o comisia la respingerea amendamentului nostru, spunând că prin Convenţia de la Lisabona se prevede că bugetul alocat cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice trebuie să se majoreze la 1% din PIB tocmai în anul 2010 şi atunci, sigur, Guvernul îşi alocă această marjă de 3 ani, în care bugetul alocat cercetării să fie unul mai mic.

Stimaţi colegi, vreau să vă spun că zilele acestea tocmai frecventez cursurile Colegiului Naţional de Apărare, am onoarea să fiu acolo colegă cu unii dintre parlamentarii de la putere şi, de curând, am audiat prelegerea preşedintelui Academiei Române, însuşi, care spunea, citând din Convenţia de la Lisabona, că, într-adevăr, toate ţările semnatare, printre care şi România, s-au obligat ca până în anul 2010 să aloce cel puţin 3% din produsul intern brut.

Aceasta este raţiunea pentru care parlamentarii Grupului PSD au susţinut ca în bugetul pe anul 2007, cuantumul alocat cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice să fie de cel puţin 1% din PIB, astfel încât creşterile graduale să ne ajute ca, până în 2010, să ne îndeplinim sarcinile asumate prin semnarea Convenţiei de la Lisabona.

Vă mulţumesc.

(Domnul Corneliu Vadim Tudor preia conducerea şedinţei.)

Domnul Bogdan Olteanu:

Suntem în procedură de vot. Vă dau cuvântul după aceea.

Da, vă mulţumesc. Domnii secretari, vă rog să număraţi.

Da, vă mulţumesc. 116 voturi pentru.

Voturi împotrivă, vă rog. 182 de voturi împotrivă. Amendamentul a fost respins. (rumoare, vociferări)

Domnilor colegi…

Vă invit să contestaţi votul la secretarii de şedinţă.

Suntem la pct. 4 . Înainte de pct. 4 avem o chestiune de procedură. Domnul deputat Dragoş Dumitriu.



Domnul Victor-Viorel Ponta:

Domnule senator Dinescu, înţeleg că vreţi să luaţi cuvântul.



Domnul Victor-Viorel Ponta:

Nu, domnule senator, nu vă supăraţi, aici sunt şedinţe comune şi mergem pe Regulamentul şedinţelor comune, nu pe Regulamentul de la Senat.

Am rugămintea să aşteptaţi puţin, să terminăm discuţiile pe procedură şi am să vă dau cuvântul imediat, pentru exercitarea dreptului la replică.

Vă mulţumesc.



Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi domni senatori şi deputaţi,

Domnilor miniştri,

Aseară, într-o elegantă intervenţie, domnule preşedinte, distinsul nostru coleg, Varujan Vosganian a făcut nişte afirmaţii, care au necesitat aseară înscrierea la cuvânt a subsemnatului şi a distinsului coleg, domnul senator Funar.

Domnule preşedinte,

Din afirmaţiile distinsului nostru coleg, la această înaltă tribună, s-ar putea înţelege că parlamentarii opoziţiei, prin intervenţiile lor, ar putea, de fapt, să facă demagogie, populism ieftin pe tema învăţământului şi domnia-sa solicită să precizăm, dacă, într-adevăr, dorim binele învăţământului, de unde să tăiem, din ce sectoare... Aceste afirmaţii, Grupurile parlamentare PSD din Senat şi Cameră refuză să le accepte şi refuză, totodată, să creadă că domnul Vosganian le-a făcut în mod serios. Şi aceasta din două motive:

1.Acum doi ani, în 2004, Partidul Social Democrat a introdus în Legea învăţământului prevederea de 6% din PIB, pentru învăţământ. Deci, nu putea să facă demagogie introducând în lege când era la putere un astfel de lucru.

2.Opoziţia, dincolo de ceea ce urmăreşte să ducă la îndeplinire din ce şi-a propus când era la putere, are şi sarcina de a cenzura, evident, în mod constructiv, şi a controla puterea.

Dacă noi, de la această tribună, facem demagogie, atunci prevederea de 6% din Programul de guvernare, de 1% pentru cercetare, cât se cere la pct. 3 acum din amendamente respinse, era demagogie?

Acordul cu sindicatele, domnule preşedinte, semnat de domnul Pogea, domnul ministru Pogea, domnul Marko Bela, domnul ministru Vlădescu, domnul ministru Barbu, domnul ministru Hărdău, domnul secretar de stat Nistor, prevedea la pct. 1 „asigurarea cheltuielilor pentru învăţământ să atingă 5% din PIB”, era demagogie? Nu era. S-a realizat 4,5%, cu 0,4 venituri proprii.

Ceea ce spunea preşedintele, în scrisoarea domniei-sale, anume că este timpul ca banii din educaţie să nu mai fie furaţi pentru a acoperi pierderile din sectoarele nerentabile ale economiei, era demagogie? Nu era.

Ceea ce afirma domnul Tăriceanu, primul-ministru, deja, că se va asigura până în 2007, 6% din PIB, era demagogie? Era populism? Nu era.

De aceea, domnule preşedinte, vă rugăm să consideraţi că nu luăm în serios ceea ce a spus distinsul nostru coleg, pentru că şi puterea şi opoziţia doresc investiţie în resursa umană.

De aceea, acest amendament, făcut de colegii noştri de la PRM, nu trebuie să-l respingem, eventual, ar trebui să-l amânăm şi să căutăm ca prin celelalte amendamente pe care le avem, să ducem la îndeplinire ceea ce PSD-ul a pus în lege, acum doi ani, şi ceea ce puterea actuală a promis în campania electorală. Noi nu credem că a fost populism atunci, ci am crezut sincer că putem să ducem ţara acolo unde toţi doresc: în Uniunea Europeană. Să nu uităm că am acceptat, în acquis-ul comunitar, 6% din PIB pentru învăţământ şi 1% pentru cercetare.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu:

Domnule preşedinte,

Acel amendament admis pe care dumneavoastră îl aveţi pe lista amendamentelor admise reprezintă, de fapt, discuţiile care au avut loc în cadrul comisiilor reunite, în care au avut loc anumite modificări ale Anexei nr. 3.

Propunerea pe care noi v-am făcut-o este legată de faptul că în plen pot continua aceste discuţii aferente amendamentelor respinse şi că cifrele care se regăsesc în acest amendament admis pot fi modificate. De aceea, v-am propune să fim de acord cu amendamentul admis, în forma care este el, mai puţin cifrele care sunt componente ale acestui amendament, ele putând fi modificate în cazul în care plenul va fi de acord cu anumite amendamente respinse, în decursul discuţiilor viitoare.



Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule ministru.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de la pct.15.

Vă rog să votaţi.

Cine este pentru? 117 voturi.

Voturi împotrivă? 171.

Vă mulţumesc.

Amendamentul a fost respins.

La pct.16, dacă se susţine amendamentul?

Doamna deputat Aura Vasile, domnul deputat Ioan Bivolaru.

Vă rog, domnul deputat Bivolaru.

Doamna Aurelia Vasile:

Mulţumim foarte mult.

Domnilor parlamentari,

Asistăm, în aceste zile, la dezbaterea Proiectului bugetului de stat, proiect care ne-a fost înaintat de către Guvernul Tăriceanu, şi avem unele întrebări privind calitatea lui tehnică, calitatea lui profesională, dar astăzi, domnul ministru m-a lămurit că acest proiect este realizat de un creier de un kilogram. Probabil că acest creier de un kilogram e împărţit la toţi miniştrii din Guvernul Tăriceanu şi probabil că şi motivaţiile pentru realizarea pe capitole a acestui proiect de buget este dată de cantităţile de zero virgulă nu ştiu cât grame pe ministru.

Mă întorc la amendamentul despre care vorbeam.

Domnilor deputaţi, cred că trăim într-un moment în care, poate nu numai în acest moment, dar şi, poate, prin politicile Guvernelor anterioare, faţă de adevăratele creiere ale României, domnule ministru, trebuie să ne aplecăm cu responsabilitate, să le dăm exact ceea ce merită, pentru a nu-şi căuta locuri de muncă dincolo, peste graniţă, unde, de foarte multe ori, cei care se instruiesc în România, cei care trebuie să producă dezvoltarea României dezvoltă alte activităţi dincolo de graniţă, dar cel mai rău este că, de foarte multe ori, trebuie să presteze activităţi care nu sunt în concordie cu pregătirea lor profesională.

Domnilor deputaţi, vă rog să dăm importanţă acestor oameni care şi-au petrecut viaţa studiind, acestor oameni cărora trebuie să le dăm respectul cuvenit, şi să votaţi acest amendament.

Vă mulţumesc.



Yüklə 153,22 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   12




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©genderi.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə