Nicolaus olahus
Yüklə 2,07 Mb. Pdf görüntüsü
|
NICOLAUS OLAHUS – PERMANENŢE UMANISTE 59
Dacă în finalul Hungariei, descrierea unei comunităţi izolate, pline de ciudăţenii, vine să completeze atmosfera fabuloasă, în ultimul capitol din Atila, secuii se bucură de atenţia specială a scriitorului, care consemnează originea lor şi particularităţile prin care se disting de restul populaţiei. Sunt prezentaţi ca cei mai vechi descendenţi ai hunilor în Ardeal; mai aspri şi mai încăpăţânaţi în nesupunerea lor, folosind instrumente mai rudimentare decât maghiarii, ei mai comunică între ei prin beţe pe care încrustează tainice semne ancestrale. Îi pedepsesc pe laşi şi pe trădători dărâmându-le casa, tăindu-i în două. Deşi scutiţi de biruri, refuză să dea până şi vitele datorate regelui pentru împrejurări civile deosebite. Menţionând acest fapt, Olahus face o divagaţie autobiografică, de certă valoare documentară: “Verum id quoque
Mihnea vodă, ruda sa, a fost ucis pe când era escortat de tatăl scriitorului, refugiat fiind la Sibiu, pe vremea regelui Vladislav, sau cum, necurmându-se vreodată discordia dintre Dăneşti şi Drăculeşti, unchiul Stanciu îi piere într-un complot şi că fiul acestuia, vărul Petru, ajuns voievod muntean, alungat şi pierzându-şi nasul din cauza boierilor trădători, mai speră la dreptate. Episoadele autobiografice prezintă un real interes documentar şi dau per- sonalitate operei. Pe de altă parte, aceasta este, mai cu seamă, rodul implicării artistice a scriitorului, depăşindu-se stricta răspundere ştiinţifică. Se pătrunde într-un univers mult mai primitor, plin de calde culori. Însăşi scriitura se uma- nizează, devenind mai captivantă, mai plăcută. Talentul de artist al cuvântului îl consacră pe Nicolaus Olahus, îngemănat fiind şi cu viziunea proprie spiritului său elevat. De aceea, dacă omul de ştiinţă se poate poticni în noianul de date şi poate ezita înaintea unor izvoare contradictorii legate de timpuri imemoriale, literatul se simte mereu în elementul său şi, dincolo de stilul “maxim oratoric”, solicitat, chiar pentru un conţinut istoric neutru, de antici, slujitorul “literelor frumoase” mai are un privilegiu: poate filtra prin propriu-i
60 ANTAL GYÖNGYVÉR suflet subiectul expunerii sale, marcându-l astfel prin pecetea personalităţii- unicat. Iau naştere cadre noi, pe un fundal mult nuanţat, eroii se preschimbă în personaje, naraţiunea, descrierea, portretele, discursurile dispunând de un preţios filon de ficţiune, devenind mai strălucitoare prin crusta virtualităţii. Şi când, în cele din urmă, datorită proiectării fabulosului peste suportul de real, tabloul este desăvârşit, lectorul va şti că nu parcurge un manual de geografie sau istorie, ci trăieşte, uitând de sine, ba într-o “ţară de basm” (171), ba între nişte barbari a căror virtute îi trece pe tărâm legendar. Referindu-se la bogăţia şi pitorescul unei insule a Dunării, Csepel, Olahus creează un superb cadru geografic, asemănător unei ctitorii de cultură renascentistă, pline de fast. Cel care altădată surprinde în peisaj câte o frântură a tragediei umane, inserează, de astă-dată, o secvenţă cinegetică din traiul regal al unor personaje apropiate lui (în slujba cărora şi-a pus, cu devotament, întreaga înţelepciune): “Avibus phasianis, perdicibus, turdis, gallinis silves- tribus ac aliis silvestribus ac aliis diversi generis aviculis, cervis, damis, apris, leporibus abundantissima. Ad haec, silvis, nemoribus, vineis, pascuis, frumento et aliis ad usum mortalium necessariis leguminibus adeo insignis, ut nihil, quod sive ad necessitatem victus, sive ad voluptatem pertineat, huic deesse videatur. Quae sola et Ludovico II regi et Mariae reginae, principibus meis, tam in venationibus et aucupiis, quam aliis rebus, animum recreantibus, dum nonnunquam ab aliis absoluti gravioribus negotiis, animi gratia eo divertere, magnum amoenumque praebuit oblectamentum” (172). Pe alocuri, fundalul cultural deplin renascentist se substituie spaţiului geografic, ambele fiind luxuriante şi ambele pângărite de Semilună. Pagini întregi descriu faimoasa Bibliotheca Corvina, atât de dragă umanistului, care are ocazia să-i cunoască pe îndemânaticii săi copişti şi pe eruditul lor meşter, Felix Ragusinus; scriitorul nu poate ierta turcilor crima devastării acestui lăcaş de cultură, risipirea şi distrugerea valoroaselor volume, pentru folosirea în alte scopuri a argintului închizătorilor lor: “Quas omnes Turca, post Ludovici regis, ad campum Moháts, interitum, qui anno MDXXVI 29 Augusti contigit, Buda, Septembris sequentis octava die, postea capta, partim dilaceravit, partim in alios usus argento detracto dissipavit” (173). Natura, însă, rămâne impresionantă. În apropierea localităţii Felhéviz, care ea însăşi dispune de terme elegant acoperite, ape termale aflate sub cerul liber compun imagini ireale: “Sunt et aliae sub dio ibidem in tribus aut quatuor locis thermae, omnes mirum in modum salubres. Aliquae ex his a ripa Danubii vix decem absunt passibus, sub dio patentes, in queis rustici vinearumque cultores lavari consuavere, capite et humeris tenus extantes. Quod intuentibus speciem quodammodo praebet picturae resurrectionis generalis, in parietibus aedium sacrarum pictae” (174). Yüklə 2,07 Mb. Dostları ilə paylaş:
|