96
ANTAL GYÖNGYVÉR
Evocând şirul nesfârşit al celor apropiaţi, zeul îi adresează celui îndoliat
o retorică întrebare, în urma căreia poetul va trebui să se recunoască alinat:
“«Cum tales habebas fratres fidos sodales
Unius ob mortem sicne dolere potes?»[…]
Tunc ego caelesti perflatus numine Divum
Maerorem meritis tristiamque levo.
Non aliter Zephyrus depellit nubila laetus
Quam luctum pellunt verba relata meum.” (293)
Căci, în acelaşi poem adresat lui Emericus de Calna, Apollo îi mai oferă
poetului o alternativă la jale: slăvirea prin cântări a nou-născutului fiu al
prietenului său:
“Candide Musarum charitum nosterque sacerdos,
Linque tuum gemitum et luctibus adde modum.
Turbatumque animum curisque ingentibus aegrum
Flectibus immodicis parce onerare tuum.
Mens etenim duris labefacta doloribus aegra est
Intimaque assiduus conficit ossa dolor.
Quin posito luctu meliorem concipe mentem
Carminibusque novum concelebra puerum.
Prospera sollicito decantes omnia cantu
Augeat ut prolem tempus in omne suum.
Sitque animus, cordi tibi sit praestantis amici,
Exprime laetitiae signa decora tuae.” (294)
Două poezii scrise de Olahus pe această temă, un epicediu latin şi un
epitaf în elină, propovăduiesc cuvântul divinităţii întru consolarea celor
îndoliaţi, una prin îngerul Gabriel, cealaltă printr-un alt mesager ceresc,
Mercurius. Prima, de inspiraţie creştină, a doua, profană, au, în esenţă,
aceeaşi structură, acelaşi mesaj, emanând suflul aceleiaşi epoci. În cea dintâi,
Dumnezeu promite viaţă veşnică lui Paulus Bakyth, care a murit pentru
creştinătate de mâna turcului. Căzut la datorie, eroul este elogiat, elogiul fiind
parte integrantă a consolaţiei. Datorită accentelor sapienţiale ale textului,
Bakyth pare să-şi piardă identitatea, devenind arhetipul creştinului viteaz:
“Angelus aetherea Gabriel demissus ab arce
Eximii profert verba verenda Dei:
«Non este cur oculos lachrimis oneretis amicos
Pulsetisque gravi pectora vestra manu.
Aspicitis mutilum quod enim sine vertice corpus
Avulsit caput hoc relligionis amor,
NICOLAUS OLAHUS – PERMANENŢE UMANISTE
97
Quod pugnans fuerit Turca truncatus ab hoste
Christicolae hoc opus est conspicuique viri.
Degeneres animi pro me fera proelia nunquam
Nec pavidae mentes Martis ad arma ruunt.
Paulus hic intrepide subiit cognomine Bakyth
Munia quaeque viri fortis et arma mea.
Qui quamvis summa cervice resectus
Iam tamen hunc capiti consociabo suo.
Tristia vos igitur sinui date funera terrae
Occupat ast gremium spiritus ipse meum.»
Dixit et ad superum Gabriel remeavit Olympum
Officiumque suum graviter exiquitur.” (295)
În cea de-a doua, în polemica separării sau a unirii, după moarte, a
sufletului cu trupul, poetul optează pentru resurecţia ambelor. Se remarcă
împletirea elementelor de mitologie profană cu concepţia creştină a judecăţii
de apoi şi a învierii:
“Adstans Mercurius vasto Cyllenius antro
Nuncius e coelis aurea sceptra gerens,
Ad natum Clarae quum mors tulit impia tristem
Et lacrimabundum talia verba refert:
«Quid miser heu ploras? tamquam sit mortua, si quam
Non dubium est vita nunc meliore fruit.
Hanc ego transvexi iussu sic in aethera laetam
Ad Iovis aetherei limina plena bonis
Haec anima et rursus iungetur corpore per me
Ultima cum venerit Iudicis illa dies
Hanc tum pro meritis, pro condicione laboris
Corporis et animae vita erit una simul.»” (296)
Dar cea mai cutremurătoare consolatio îi aparţine lui Nicasius: o adre-
sează poporului din Rhemi, prorocindu-i iminentul martiriu, faptul că vor fi
cu toţii victimele sângeroşilor barbari, această voinţă a Domnului fiind întru
spălarea păcatelor lor. Episcopul le alină durerea şi le dă putere prin exemplu
său şi prin promisiunea vieţii veşnice, condiţionate de o credinţă fierbinte,
neabătută. Evocând viaţa de după moarte ca pe o fericire nepieritoare (care
nu se sfârşeşte “niciodată, în nici un veac”), Nicasius îi opune “chinurile de o
clipă” ale morţii, prin care trebuie să fie ispăşite “păcatele cărnii”, pentru care
Attila îi va sacrifica, nu prin forţa sa, ci prin vrere divină. Această consolare
pentru propria cumplită moarte, fiind concepută de un ales al Domnului,