137
neglijând prevederea de la lit.e) art.19 al Legii Republicii Moldova privind actele legislative,
prevedere la care ne-am referit cu ocazia relevării polisemantismului termenului „şantaj”.
În conformitate cu acelaşi pct.14 al Hotărârii Plenului CSJ a RM nr.16/2005, prin
„tratament inuman” trebuie de înţeles orice tratament, altul decât tortura, de natură să provoace
intenţionat grave suferinţe fizice ori psihice, care nu pot fi justificate, iar prin „tratament
degradant” trebuie de înţeles orice tratament, altul decât tortura, care umileşte în mod grosolan
individul în faţa altora sau îl impune să acţioneze împotriva voinţei şi conştiinţei sale, sau este de
natură să producă victimei sentimente de teamă, de inferioritate, de îngrijorare şi să-i înfrângă
rezistenţa fizică şi morală. Putem remarca că, după modul în care aceşti temeni sunt definiţi,
tortura şi tratamentul inuman se aseamănă foarte mult, iar distincţia între termenii respectivi, aşa
cum se susţine în doctrină [6, p.150], o sesizăm graţie jurisprudenţei Curţii Europene a
Drepturilor Omului, care a statuat că ceea ce distinge tortura de relele tratamente (tratamente
inumane) este „pragul” sau nivelul minim de severitate, fapt ce oferă posibilitatea de a califica
acţiunea drept tortură. De asemenea, consemnăm că tratamentul degradant, spre deosebire de
tortură, se particularizează prin faptul lezării demnităţii şi integrităţii fizice a persoanei [137].
După relevarea conţinutului celor patru noţiuni distincte utilizate în dispoziţia de la lit.d)
alin.(3) art.189 CP RM, putem identifica că o caracteristică esenţială a acestora o constituie
suferinţa (fizică sau psihică) deosebit de chinuitoare ce se cauzează victimei în
procesul comiterii
şantajului, fapt ce denotă trăsăturile negative ale personalităţii făptuitorului, precum ar fi
ferocitatea. Prin aceasta şi se explică agravarea răspunderii penale pentru şantaj, a cărei premisă
este tocmai periculozitatea socială deosebită a făptuitorului. Din aceste raţiuni, corect s-a
remarcat în literatura de specialitate [13, p.40] că noţiunea „prin schingiuire sau tortură”,
utilizată în alte componenţe de infracţiune, are un conţinut similar cu noţiunea „cu deosebită
cruzime”, utilizată în dispoziţia de la lit.j) alin.(2) art.145 CP RM. Despre aceasta ne vorbeşte
interpretarea noţiunii „cu deosebită cruzime”, folosită în contextul infracţiunii de omor
intenţionat, interpretare efectuată în pct.15 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie „Cu
privire la practica judiciară în cauzele despre omorul premeditat”, nr.9 din 15.11.1993:
„Calificând omorul premeditat conform pct.6 art.88 CP RM din 1961, se va lua în consideraţie
faptul că noţiunea de „cruzime deosebită” se îmbină atât cu metodele omorului, cât şi cu alte
circumstanţe, care demonstrează manifestarea unei cruzimi deosebite de către vinovat. Semnul
unei cruzimi deosebite există în cazurile în care înainte de a curma viaţa sau în procesul
săvârşirii omorului victima a fost supusă torturilor, schingiuirilor sau s-a săvârşit o batjocură
asupra jertfei (sublinierea ne aparţine –
n.a.) sau omorul a fost săvârşit prin metoda, care cu
buna-ştiinţa vinovatului este îmbinată cu pricinuirea unor suferinţe deosebite victimei (aplicarea
138
unui număr mare de leziuni corporale, utilizarea unei toxine cu acţiune chinuitoare, arderea de
viu, înecarea, înăbuşirea, lipsirea îndelungată de hrană, apă etc.). O cruzime deosebită se poate
manifesta, de asemenea, şi prin săvârşirea omorului în prezenţa rudelor apropiate ale victimei,
când vinovatul îşi dădea seama că prin acţiunile sale le pricinuieşte mari suferinţe” [32, p.309].
În literatura de specialitate, cruzimea deosebită este definită ca fiind acţiunea sau inacţiunea
intenţionată, care însoţeşte sau succede infracţiunea violentă, nefiind obligatorie pentru
săvârşirea acestei infracţiuni sau pentru producerea urmărilor prejudiciabile ale acestei
infracţiuni, şi care se exprimă în cauzarea victimei sau apropiaţilor acesteia a unei suferinţe
suplimentare (de regulă, grave), de natură fizică sau psihică [168, p.8]. Reieşind din această
definiţie, dar mai cu seamă din interperetarea pe care Plenul Curţii Supreme de Justiţie a
Republicii Moldova o atribuie tratamentului inuman şi degradant, rezultă că noţiunea „deosebită
cruzime” este semantismul autentic şi al cuvintelor „tratament inuman sau degradant”, care de
asemenea implică suferinţe deosebit de chinuitoare. De fapt, acţiunile de schingiuire, tortură,
tratament inuman şi degradant, încorporate de legiuitor în varianta agravată de la lit.d) alin.(3)
art.189 CP RM, sunt în esenţă varietăţi specifice ale violenţei, motiv din care are dreptate autorul
rus Э.А. Багун când susţine că conceptele „tortură”, „maltratare”, „schingiuire”, „batjocură”,
„sadism” fac parte din acelaşi registru noţional, reprezentând cazuri particulare de manifestare a
cruzimii [143, p.19]. Astfel privite lucrurile, propunem excluderea de la lit.d) alin.(3) art.189 CP
RM a cuvintelor „însoţite de schingiuire, tortură, tratament inuman sau degradant” şi înlocuirea
acestora cu sintagma „săvârşite cu o deosebită cruzime”. Astfel, va fi clar că deosebita cruzime
nu este ceva care însoţeşte şantajul presupunând aplicarea violenţei, dar se suprapune şantajului
presupunând aplicarea violenţei, formând un tot unitar cu acesta. Considerăm că o asemenea
remaniere legislativă, în sensul utilizării unei terminologii constante, va contribui substanţial la
sporirea calităţii de ansamblu a legii penale a Republicii Moldova şi, în ultimă instanţă, la
evitarea interpretărilor eronate în practica judiciară.
3.2.5. Şantajul urmat de dobândirea bunurilor cerute
Agravarea răspunderii penale pentru fapta prejudiciabilă de şantaj urmată de dobândirea
bunurilor cerute se justifică pe fundalul profilării unei urmări imediate, exprimate în prejudiciul
patrimonial efectiv. Din aceste raţiuni, în varianta agravată de la lit.e) alin.(3) art.189 CP RM
şantajul se situează la categoria infracţiunilor materiale, astfel încât momentul de consumare este
cel al producerii prejudiciului patrimonial efectiv. Din aceste considerente s-a şi susţinut că, în
ceea ce priveşte esenţa juridică a acestei modalităţi, ea reprezintă o variaţie atipică a şantajului –
şantajul fapt epuizat [15, p.294].