Nicolaus olahus
Yüklə 2,07 Mb. Pdf görüntüsü
|
154 ANTAL GYÖNGYVÉR prezent la Mohács, alături de Ludovic II, şi, la bătrâneţe, în 1566, luptă împo- triva turcilor la Óvár. Otrava care îi umple inima la dezastrul din 1526 şi la pierderea Budei, eşec catastrofal ce duce la transformarea Ungariei la paşalâc, îşi lasă amprenta şi în operele sale literare, scrise, în bună parte, pentru redeşteptarea speranţei celor acum înfrânţi. În cuvântul adresat de mama episcopului de Iaurinum fiului ei, poetul surprinde printre urmările războiului pribegia. Bătrâna doamnă, ruptă de patrie, este alinată doar de fiul ei, găsindu-şi sfârşitul departe de locurile natale:
“Inclitus at postquam cecidit Ludovicus atroci Thurcarum rabie cunctaque Marte ruunt, Huc me longaevam pietas migrare coegit, Summa mei nati et figere hac urbe pedem. […] Et quamvis magnos fuerim perpessa dolores Ac celebris fugiens undique pressa malis Attamen omne malum, luctus pietate perenni Solabar gnati, qui mihi vita fuit. […] At quam longa dies gravidos confecerat artus, Ipsa meum fatum deprecor esse brevem. Audit omnipotens longo et defessa labore Consopiit membra, ac iussit adesse sibi”. (527) În epicediul patriotului Paulus Bakyth, decapitat de turci, Domnul ves- teşte prin îngerul Gabriel suprema răsplată pentru eroul său:
“Aspicitis mutilum quod enim sine vertice corpus Avulsit caput hoc relligionis amor, Quod pugnans fuerit Turca truncatus ab hoste Christicolae hoc opus est conspicuique viri. Degeneres animi pro me fera proelia nunquam Nec pavida mentes Martis ad arma ruunt. Paulus hic intrepide subiit cognonine Bakyth Munia quaeque viri fortis et arma mea. Qui qamvis summa cervice resectus Iam tamen hunc capiti consociabo suo. Tristia vos igitur sinui date funera terrae, Occupat ast gremium spiritus ipse meum.” (528) Pătrunderea turcilor în spaţiul spiritualităţii creştine înseamnă nimicirea unor bunuri culturale incomensurabile. Dacă pieirea faimoasei biblioteci din Alexandria a frustrat omenirea de o moştenire spirituală inestimabilă şi irecu- NICOLAUS OLAHUS – PERMANENŢE UMANISTE 155
perabilă, devastarea bibliotecii Corvine înseamnă pentru Olahus profanarea patriei sale spirituale – o crimă de neiertat. În principatele române, vasalitatea costă vieţi de domni, căci voievozii sunt numiţi de Poartă şi ucişi tot de aceasta. A fi os domnesc presupune oricum o viaţă primejdioasă; tatăl umanistului a avut înţelepciunea să se retragă din timp între hotarele unui context civic mai blând, spre deosebire de unchiul care va plăti cu viaţa implicarea sa în problemele domniei. Însă turcii, lacomi de bani, dispun după bunul lor plac de tronurile principatelor, răzgândindu-se în faţa unei pungi mai mari. Aşa piere şi Mihnea-vodă, despre care Olahus arată că îi este rudă de sânge, ca şi voievodul Mailat. Iar vărul bun al umanistului, Petru, fiul lui Stanciu, îi scrie că, ajuns pe tronul Munteniei prin Mahomed-paşa, a avut de suferit tăierea nasului de către boierii trădători care au preferat în locul său pe un alt platnic al Porţii: “Petrus ab Argyes, Stantzulis filius […] patruelis meus, scripsit ad me his diebus, ex Hungaria, se creatum fuisse in Transalpina Vayvodam, per Mahumetum imperatoris Turcarum bassam et quum regno praesset, missum esse, aliquo post tempore, a Turca alium, adversae factionis, cum exercitu, qui se expulso, regnum occuparet […] perfidia usi, victum liberasse et se cepisse, partique nasium truncata, expulisse” (529). Viteaza cetate a Timişului opreşte puhoiul otoman ce năvăleşte dinspre Samandria peste Dunăre, iar la Turnu-Roşu, transilvănenii zădărnicesc toate planurile duşmanilor, spre satisfacţia scriitorului care, descriind calea de acces dinspre Muntenia în Transilvania, arată că datorită îngustimii şi povârnişurilor pasului, turcilor le-a putut veni de hac mica oaste transilvană: “Turcae, qui hinc invaserunt Transylvaniam, magnam saepe a parva manu accepre cladem“ (530). Dacă de savuroasele vinuri maghiare se bucură mahomedanii, dacă cerbii Ungariei sunt decimaţi de ei, dacă atâtea cetăţi maghiare au căzut pradă turcilor, scriitorului îi rămâne bucuria că regele parţilor (care au fost înfrânţi de sciţii din care se trag hunii !), Tamerlan, l-a închis pe Baiazid într-o cuşcă, purtându-l, ca pe o fiară, prin Asia întreagă, că transilvănenii cresc cai mai iuţi decât au turcii, şi că Bali-beg a fost pus pe fugă pe Câmpia Pâinii de Ştefan Báthori. Asemenea vremuri grele implică în luptă şi episcopi patrioţi. Pierzând în amintita bătălie două sute de cavaleri înzăuaţi, episcopul Transilvaniei le caută trupurile pe câmpul de luptă şi le duce la Alba-Iulia, cinstind supremul lor patriotism. Departe de casă, dorul de patrie îl sfâşie pe Olahus; el tânjeşte să-şi împrospăteze sufletul din văzduhul ţării:
Yüklə 2,07 Mb. Dostları ilə paylaş:
|