125
Nu are nici o relevanţă la încadrare metoda de realizare a distrugerii sau a deteriorării bunu-
rilor. Acestea pot fi diverse: tăiere, rupere, spargere, dărâmare, uciderea animalului, incendiere,
explozie, inundare etc. De asemenea, sunt lipsite de însemnătate pentru încadrare categoriile
bunurilor. Acestea pot fi diverse: fungibile, nefungibile, mobile sau imobile etc. Important este
ca acestea să fie străine făptuitorului şi să nu coincidă cu bunurile ce formează obiectul material
principal al şantajului; or, într-o asemenea ipoteză, cerinţa de a se transmite bunul pe care însuşi
făptuitorul l-a distrus sau deteriorat în prealabil nu ar mai corespunde naturii juridice a şantajului,
care ni se înfăţişează ca o infracţiune comisă în scop de cupiditate. Această alegaţie o deducem şi
din pct.12 al Hotărârii Plenului CSJ a RM nr.16/2005, potrivit căruia năzuinţa făptuitorului de a
distruge sau deteriora bunurile este orientată spre „întărirea cererii de a se transmite bunurile ...”.
Distrugerea sau deteriorarea bunurilor se înglobează în totalitate în prevederile lit.e)
alin.(2) art.189 CP RM, deoarece constituie parte a unui întreg. Astfel, călăuzindu-ne de regula
de calificare stipulată la art.118 CP RM, fapta va fi încadrată doar în conformitate cu circum-
stanţa agravantă analizată, fără a pretinde la un concurs cu art.197 CP RM, atunci când prin
aceste acţiuni sau inacţiuni se cauzează daune în proporţii mari. De asemenea, nu se va reţine
nici răspunderea contravenţională în conformitate cu art.104 din Codul contravenţional al
Republicii Moldova, dacă daunele cauzate sunt estimate până la 50 000 lei. Totodată, dacă făp-
tuitorul, având
ab initio intenţia de a comite fapta de şantaj, distruge sau deteriorează bunurile,
după care renunţă de bunăvoie să înainteze una dintre cele trei cereri patrimoniale, atunci art.197
CP RM sau, după caz, art.104 din Codul contravenţional al Republicii Moldova, îşi redobândesc
autonomia. O deducem din prevederile alin.(3) art.56 CP RM: „Persoana care a renunţat de
bunăvoie la ducerea infracţiunii până la capăt este supusă răspunderii penale numai în cazul în
care fapta săvârşită conţine o altă infracţiune consumată”. Cu alte cuvinte, renunţarea de bună-
voie la comiterea şantajului este o circumstanţă care exclude răspunderea pentru tentativa de
şantaj, însă implică răspunderea pentru
ceea ce a comis de facto.
În prezenţa circumstanţei agravante de la lit.e) alin.(2) art.189 CP RM, infracţiunea de
şantaj presupune producerea unor urmări prejudiciabile. Acestea constau în: schimbarea substan-
ţei, aspectului, formei bunului sau în încetarea existenţei sale, a capacităţii sale de utilizare pe
care a avut-o înainte de comiterea faptei. De aceea, în această modalitate agravată a şantajului
infracţiunea adoptă caracterul unei componenţe materiale.
Spre deosebire de incriminarea de sine stătătoare prevăzută la art.197 CP RM, în cazul
şantajului săvârşit cu distrugerea sau deteriorarea bunurilor, legiuitorul nu înaintează careva
cerinţe cu referire la cuantumul sau caracterul daunei cauzate prin acţiunea adiacentă cercetată.
De aceea, considerăm că nu este necesar a raporta încadrarea faptei în conformitate cu varianta
126
agravată de la lit.e) alin.(2) art.189 CP RM la condiţia cauzării unei daune considerabile sau
esenţiale în sensul în care aceasta este relevată la alin.(2) art.126 CP RM, aşa cum susţin unii
autori [3, p.295]. Nu are nici o relevanţă la încadrare dacă i s-au cauzat sau nu victimei daune
considerabile sau esenţiale prin distrugerea sau deteriorarea bunurilor. Intenţia făptuitorului este
orientată spre exercitarea unei presiuni asupra conştiinţei şi voinţei victimei, astfel ca ea să se
conformeze cerinţelor patrimoniale înaintate. De aceea, făptuitorul îşi poate focaliza acţiunea de
distrugere sau deteriorare asupra unui bun care nu prezintă o valoare economică în sine, însă are
o însemnătate spirituală pentru victimă, fapt despre care făptuitorul cunoaşte, iar pentru exerci-
tarea unei influenţe motivaţionale de a transmite aparent benevol bunurile, dreptul asupra aces-
tora sau de a săvârşi acţiuni
cu caracter patrimonial, aceasta este suficient.
3.2. Elemente circumstanţiale agravante ale şantajului prevăzute la alin.(3) art.189 CP RM
3.2.1. Şantajul săvârşit de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
Agravarea răspunderii penale în asemenea circumstanţe şi dislocarea acesteia printre
variantele calificate de la alin.(3) art.189 CP RM reprezintă o reflecţie a continuităţii diferenţierii
răspunderii penale în ipoteza în care şantajul este comis cu o pluralitate de făptuitori; or, nu în
zadar, şantajul săvârşit de două sau mai multe persoane a fost incriminat la alin.(2) art.189 CP
RM, iar şantajul săvârşit de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală – la
alin.(3) art.189 CP RM. Pe lângă aceasta, grupul criminal organizat şi organizaţia criminală,
potrivit art.43 CP RM, reprezintă forme ale participaţiei. În context, are dreptate E.Visterniceanu
când afirmă: „Faţă de o infracţiune, săvârşită de două sau mai multe persoane, infracţiunea,
săvârşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală, denotă un grad de pericol
social mult mai înalt. Explicaţia este că specificul celor mai periclitante două forme de
participaţie – grupul criminal organizat şi organizaţia criminală – constă în profesionalismul
participanţilor, în concreşterea acestor structuri cu unele instituţii statale, în tendinţa acestora de
a stabili legătură reciprocă la nivel internaţional, precum şi în alţi factori care subminează
siguranţa societăţii şi a statului” [138, p.179]. Veridicitatea stabilirii legăturilor reciproce la nivel
internaţional de către aceste formaţiuni criminale o atestă următorul exemplu din practica
judiciară:
În perioada anilor 1999 – 2005, S.(N.)A. a luat parte la activitatea unei bande armate
organizate (varietate a grupului criminal organizat –
n.a.).
Aceasta a fost formată în anii 1995 –
1996 de către cetăţenii Ucrainei M.V. şi P.O., în scopul de a submina securitatea publică prin
atacuri asupra persoanelor fizice şi juridice, prin comiterea infracţiunilor deosebit de grave şi
excepţional de grave: omoruri la comandă, şantaj. Banda avea în structura sa câteva grupări,
care erau dislocate pe teritoriul Ucrainei – or. Odesa, or. Reni (regiunea Odesa), precum şi pe