Nicolaus olahus
Yüklə 2,07 Mb. Pdf görüntüsü
|
140 ANTAL GYÖNGYVÉR cu minunatele săli regale: „Hinc Orientem versus, palatia regis tabulatis
Muzica vocală este la mare cinste şi conferă o atmosferă miraculoasă, profund creştină, catedralei episcopale de la Oradea, unde, la locul de veci al împăratului Sigismund, coriştii se succed zi şi noapte, fără încetare, cântând psalmii lui David: „Civitas Varadinum, sedes episcopi, ecclesia cathedrali,
păstrează statuia ecvestră de bronz a sfântului rege şi este impunătoare prin grandioasele edificii ridicate aici de educatorul lui Olahus, episcopul Thurzó Zsigmond: “Arx huius conspicua est, tum statua equestri, Divi Ladislai aerea, ingenti molis, tum aedium magnificentia, quas Sigismundus Turzo episcopus, meum olim nutricius, aedificaverat” (471). Regele Vladislav ridicase şi el, lângă ocolul vânătoresc Nyék, un alt palat “cu săli grandioase”. Iar locul de naştere şi de creştinare a lui Sf. Ştefan, Strigonium, dispune de o faimoasă cetate şi arhiepiscopie. Aparţinând catedralei cetăţii, capela cu hramul Sfintei Fecioare a cardinalului constantinopolitan Bakócz Tamás, construită cu imense cheltuieli, este un unicat, fiind “ad summum usque intrinsecus ex rubro marmore […]. Hoc superne in orbem coarctatur, et cupro inaurato concameratur, opus sane magnificum et pretiosum” (472). Umanistul mai aminteşte aici un edificiu cupolic decorat cu picturi şi adăpostind o bibliotecă “ticsită cu vechi codice” – ambele clădiri fiind remarcabile, alături de Capitoliul ruinat de turci. Pe Muntele Sacru al Ungariei, în partea apuseană a pădurii Bakony, Sfântul rege Ştefan întemeiase abaţia Sf. Martin.: “Ad latus huius occidentale, abbatia S. Martini, reditibus opulentissima, in monte que appellatur Sacer mons Pannonicae, editissimo amoenissimaque sita est, ad omnes plagas, op- pida et latos campos prospieciente, per D. Stephanum regem exstructa” (473). În momentul promovării sale în funcţia de arhiepiscop de Strigoniu, Szathmári György lasă în urma sa, la Pécs, minunate ctitorii; acareturile regale de agrement construite de Bornemisza János pe lângă cetatea Deven, în apropiere de Posonium, oferă delectare prin comoditate şi datorită cadrului natural, iar Ştefan Báthori, scăpat cu viaţă din bătălia antiotomană desfăşurată pe Câmpia Pâinii, lângă Orăştie, ridică, în locul unde era să-şi afle sfârşitul, o memorabilă capelă: “Stephanum Bathorium vaivodam equus ab hostibus vulneratus deiecerat, qui deciderat loco sacellum postea aedificavit, huius rei perpetuum monumentum” (474). Şi ca o mărturie de piatră a istoriei antice, Olahus menţionează grandiosul pod peste Dunăre al lui Traian, conceput de Apolodor din Damasc; cu îndreptăţită mândrie, scriitorul consemnează aici
NICOLAUS OLAHUS – PERMANENŢE UMANISTE 141
fragmentul din cronica lui Cassius Dio, referitor la strădalnica muncă de ridicare a podului în vâltoarea Istrului. Cât despre Attila, dincolo de oraşele ctitorite în amintirea numelui şi faptelor sale – Buda şi Utinum [Udine] – deşi prima a ajuns, spre supărarea regelui, să poarte numele fratelui ucis (acesta uzurpându-l, astfel, pe vecie), cea de-a doua fiind ridicată “ut memoriam sui nominis […] apud posteros
avut întemeind serviciul poştelor. Cele patru staţii de la Colonia, Jadera, Lituania şi de pe Don au fost menite să-l ţină la curent, în Sicambria, cu toate evenimentele, pentru a nu fi surprins de eventualele întreprinderi armate organizate împotriva sa şi, prin agilitatea aceloraşi crainici, să-i ofere lui însuşi posibilitatea de a-şi informa comandanţii asupra propriilor intenţii: “Ipse vero Atila, ut rerum quae in omnibus orbis regionibus agerentur esset conscius, quatuor veredariorum constituit stationes: primam in Colonia Agrippina, alteram in Jadera, civitate Dalmatiae, tertiam in Lithuania, quartam ad fluvium Tanaim. Ex his locis singula totius fere orbis acta, permutatos in locis suis nuntios, Sicambriam ad eum deferebantur. Contra, ipse quoque illorum quoslibet voluntatis suae certiores faciebat. His ita compositis, tum opportunitatem rei contra hostes a se bene gerendae observabat, tum quid illi adversum se agerendi vellent, satis exploratum in tempore habebat” (476). Caracteristică omului de cultură renascentist, iubirea de logos, ca forţă motrice a umanismului, însufleţeşte epoca, însoţind orice preocupare a spiritului uman. Filologia [34*], în grija ei pentru rigoarea şi precizia expre- siei, impune respectarea adevărului istoric, prin exigenţa ei critică [35*]. Sondarea semantică a putut duce la profunzimi lingvistice care să redea fidel mesajul Scripturii, tălmăcind întocmai cuvântul Domnului. Preocuparea pentru literă apropie omul de studia divinitatis, căci litera are conţinut spiritual. De asemenea, la Valla, care întemeiază critica filologică a textelor biblice, şi Poliziano, exeget al operelor antice, filologia este îngemănată cu cugetarea. Bruni ia atitudine împotriva mentalităţii “oficiale” care separă res de litterae, iar Barbaro pledează pentru literele prin care omul se distinge de animal. Dragostea de litere, lectura perseverentă, este însă, în viziunea lui Mario Nizolio, şi adevărată filosofie, dând sens umanităţii prin limbă şi creaţie. Însuşi Erasmus elogiază lectura eliberată de tendenţiozitate dogmatică şi pătrunsă de criticism, dar şi de toleranţă (477). Apreciind importanţa fi- lologiei, Ernest Renan observă că “spiritul modern […] a fost întemeiat în aceeaşi zi cu filologia” (478). Acelaşi exeget remarcă, în L’avenir de la science: “Critica nu cunoaşte respectul”, “e o forţă ireverenţioasă”, “vinovată de lezmajestate” (479). Filologia presupune, deci, spirit critic, autenticitate Yüklə 2,07 Mb. Dostları ilə paylaş:
|