Rezumatul tezei de doctorat

 

Analiza aprofundată a reglementărilor interne ale României consacrate actelor de stare 

civilă  nu  este  un  scop  în  sine,  ci  un  demers  științific  care  are  ca  finalitate,  pe  de  o  parte, 

facilitarea  interpretării și aplicării practice corecte  a normelor  juridice din domeniu și, pe de 

altă parte, identificarea unor posibile inadvertențe sau lacune normative, precum și formularea 

de propuneri de lege ferenda pentru remedierea lor. 

Pentru fundamentarea științifică a tezei, înțeleg să folosesc, ca instrumente de lucru, în 

special, lucrări ale unor doctrinari români, între care îi evoc pe următorii: D. Lupulescu, Gh. 

Penculescu,  M.  Anghene,  I.  Reghini,  Ș.  Diaconescu,  O.  Ungureanu,  Al.  Bacaci  și  C  –  C. 

Hageanu. De asemenea, de un real folos îmi sunt studiile publicate de conducătorul de doctorat, 

prof. univ. dr. T. Bodoașcă, pe diverse teme privind starea  civilă și  actele de stare civilă în 

sistemul  de  drept  al  României  după  elaborarea  și  intrarea  în  vigoare  a  actualului  Cod  civil 

român. 

Ca  metode  de  cercetare  științifică,  înțeleg  să  utilizez,  în  special,  metoda  istorică, 

analitică și comparativă. Metoda istorică îmi va facilita abordarea unor aspecte privind evoluția 

în  timp  a  reglementărilor  destinate  stării  și  actelor  de  stare  civilă.  Metoda  analitică  îmi  va 

permite să analizez logico-juridic normele de drept consacrate acestui domeniu, să le interpretez 

corect,  în  acord  cu  voința  legiuitorului,  să  identific  eventualele  lacune  sau  inadvertențe 

legislative și să fundamentez soluții de lege ferenda în vederea eliminării lor. În sfârșit, metoda 

comparativă va fi utilizată pentru identificarea asemănărilor și deosebirilor, pe de o parte, între 

actualele  și  precedentele  reglementări  interne  ale  României  și,  pe  de  altă  parte,  între  aceste 

reglementări și cele similare din alte sisteme de drept. 

 

 

---

 

1.  

CAPITOLUL I - ASPECTE GENERALE DESPRE 

STAREA CIVILĂ ȘI ACTELE DE STARE CIVILĂ

 

 

1.1. 

STAREA CIVILĂ

 

 

1.1.1. 

Definiția și natura juridică a stării civile

 

Din punct de vedere etimologic, expresia stare civilă sau statut civil (al persoanei fizice) 

provine din asocierea termenilor status (cu înțelesul de stare sau situație ori, după unii autori, 

atribute necesare pentru a avea capacitate juridică) și civis (cu semnificația de cetățean). 

Art.  59  din  Cod  civil  român  (2009),  sub  denumirea  marginală  „atributele  de 

identificare”, dispune că „orice persoană are dreptul la nume, la domiciliu, la reşedinţă și la o 

stare civilă, dobândite în condițiile legii” (s.n.). Dacă art. 59 C. civ. doar evocă starea civilă, 

art. 98 C. civ. îi stabilește semnificația. Acest articol, sub denumirea marginală „starea civilă”, 

prevede că „starea civilă este dreptul persoanei de a se individualiza, în familie şi societate, prin 

calităţi strict personale care decurg din actele şi faptele de stare civilă”. 

În acord cu denumirea Capitolului al II-lea din Titlul al II-lea (persoana fizică) al Cărții 

I (despre persoane), atributele de identificare și, în cadrul lor, starea civilă, constituie o categorie 

distinctă a drepturilor inerente persoanei fizice. 

Rolul stării civile este de individualizare a persoanei fizice în familie și societate. Pentru 

a completa imaginea juridică a stării civile, consider oportun să ofer unele explicații în legătură 

cu termenii individualizare, familie și societate. 

Ca  drept  nepatrimonial,  starea  civilă  conferă  persoanei  posibilitatea  de  a  fi 

individualizată  (particularizată  sau  identificată)  cu  ajutorul  calităților  care  rezultă  din  actele 

juridice și faptele juridice stare civilă la care a participat. 

Față de cele prezentate, definesc starea civilă acel „drept nepatrimonial al persoanei 

fizice de a fi individualizată în familia sa și în societate printr-un ansamblu de calități personale 

ce rezultă din acte și fapte juridice de stare civilă în care este implicată, dovedite cu actele de 

stare civilă”. 

 

---

 

1.1.2.  

Caracterele juridice ale stării civile

 

1.1.2.1.   

Precizări prealabile

 

În  doctrină,  de  regulă,  sunt  analizate  următoarele  caractere  juridice  ale  stării  civile: 

legalitatea,  indivizibilitatea,  personalitatea,  indisponibilitatea,  imprescriptibilitatea  și 

naționalitate. 

 

1.1.2.2.   Legalitatea 

Legalitatea, principiu specific statelor de drept, caracterizează starea civilă a persoanei 

fizice, întocmai ca toate drepturile cei îi sunt recunoscute. 

Legalitatea este fundamentată pe faptul că în existența stării civile a persoanei fizice este 

interesată,  după  cum  am  afirmat  anterior,  și  societatea,  reprezentată  prin  instituțiile  și 

autoritățile statului. În acest sens, în doctrină, în mod sugestiv, s-a afirmat că „starea civilă este 

deci de domeniul legii, iar nu de domeniul voinței individuale”. 

 

1.1.2.3.  Indivizibilitatea 

Indivizibilitatea,  constă  în  faptul  că,  la  un  moment  dat,  persoana  fizică  are  o  singură 

stare  civilă,  chiar  dacă  este  alcătuită  dintr-o  sumă  de  elemente,  între  care  există  o  relativă 

independență. 

Indivizibilitatea  este  intim  legată  de  unitatea  și  unicitatea  stării  civile,  dar  și  a 

opozabilității  ei  erga  omnes.  Datorită  acestor  legături,  în  cadrul  raporturilor  juridice  la  care 

participă,  o  persoană  fizică  nu  se  poate  folosi  de  anumite  elemente  ale  stării  civile  doar  în 

relațiile cu anumite persoane și să le ignore în raporturile cu altele. 

 

1.1.2.4. 

 

Indisponibilitatea 

Indisponibilitatea este explicată prin aceea că starea civilă și elementele ei componente 

nu pot face obiectul vreunei înstrăinări sau renunțări. Mai mult, starea civilă nu poate face obiect 

de tranzacție, renunțare sau revocare. 

 

---