4.3.2.
Constatarea fizică a morții
De regulă, moartea unei persoane se constată prin examinarea medicală a cadavrului,
identificat ca fiind al unei anumite persoane fizice. Practic, constatarea fizică a morții nu se
poate realiza pe baza unor declarații de martori ori a unor prezumții.
În urma constatării fizice a morții, este întocmit și este eliberat certificatul medical
constatator al decesului, în condițiile art. 35 din Legea nr. 119/1996. În acest certificat este
consemnată data decesului, care marchează momentul în care persoana fizică încetează de a
mai fi subiect de drept.
4.3.3.
Constatarea judecătorească a morții
4.3.3.1. Preliminarii
În situațiile în care nu există cadavrul și este imposibilă constatarea fizică a morții, însă
sunt suficiente și temeinice indicii în legătură cu moartea unei persoane, se procedează la
declararea judecătorească a morții.
Actualul Cod civil reglementează un caz general (art. 49) și două cazuri speciale (art.
50) de declarare judecătorească a morții persoanei fizice.
4.3.3.2.
Cazurile în care se poate dispune declararea judecătorească
a morții
A. Cazul general
„În cazul în care o persoană este dispărută și există indicii că a încetat din viață, aceasta
poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate,
cu condiția să fi trecut cel puțin 2 ani de la data primirii ultimelor informații sau indicii din care
rezultă că era în viață”, conform art. 49 alin. (1) C. civ.
În acest caz, pentru admisibilitatea cererii, trebuie întrunite cumulativ următoarele
condiții: persoana fizică este dispărută; există indicii că persoana este moartă; de la data
ultimelor informații sau indicii din care rezultă că persoana era în viață au trecut cel puțin doi
ani.
B.
Cazurile speciale
Primul caz special este prevăzut de art. 50 alin. (1) C. civ. „Cel dispărut în împrejurări
deosebite, cum sunt inundațiile, cutremurul, catastrofa de cale ferată ori aeriană, naufragiul, în
cursul unor fapte de război sau într-o altă împrejurare asemănătoare, ce îndreptățește a se
presupune decesul, poate fi declarat mort, dacă au trecut cel puțin 6 luni de la data împrejurării
în care a avut loc dispariția”.
Pentru existența acestui caz, trebuie îndeplinite următoarele condiții: dispariția
persoanei fizice a avut loc într-o împrejurare deosebită; împrejurarea deosebită trebuie să
îndreptățească presupunerea că persoana a decedat; au trecut cel puțin 6 luni de la data
împrejurării în care a avut loc dispariția.
Al doilea caz special este reglementat de art. 50 alin. (3) C. civ. „Atunci când este sigur
că decesul s-a produs, deși cadavrul nu poate fi găsit sau identificat, moartea poate fi declarată
prin hotărâre judecătorească, fără a se mai aștepta împlinirea vreunui termen de la dispariție”.
În acest caz, se impune întrunirea următoarelor condiții: producerea decesului este
sigură; cadavrul nu a fost găsit sau identificat.
4.3.3.3.
Aspecte procedurale privind declararea judecătorească a
morții
A. Instanța competentă
Sub aspect material, declararea judecătorească a morții este de competența judecătoriei,
conform art. 94 alin. (1) lit. i) C. pr. civ. În schimb, teritorial este competentă judecătoria în a
cărei circumscripție teritorială cel dispărut a avut domiciliul cunoscut, conform art. 944 C. pr.
civ.
B. Măsuri prealabile
Art. 945 C. pr. civ. instituie măsuri prealabile judecării cererii de declarare a morții.
După ce a fost sesizată instanţa de judecată, preşedintele acesteia are obligația de a „cere
primăriei comunei, oraşului, municipiului sau sectorului municipiului Bucureşti, precum şi
organelor poliţiei în a căror rază teritorială a avut ultimul domiciliu cunoscut cel dispărut să
culeagă informaţii cu privire la acesta”, în condițiile art. 945 alin. (1) C. pr. civ.
Preşedintele instanței este obligat să dispună „să se facă afişarea cererii la ultimul
domiciliu cunoscut al celui dispărut, la sediul primăriei comunei, oraşului, municipiului sau
sectorului municipiului Bucureşti şi la sediul instanţei, precum şi publicarea într-un ziar de largă
circulaţie a unui anunţ despre deschiderea procedurii de declarare a morţii, cu invitaţia ca orice
persoană să comunice datele pe care le cunoaşte în legătură cu cel dispărut”, conform art. 945
alin. (2) C. pr. civ. De asemenea, „preşedintele va sesiza instanţa de tutelă de la ultimul
domiciliu cunoscut al celui a cărui moarte se cere a fi declarată, spre a numi, dacă este cazul,
un curator, în condiţiile prevăzute de Codul civil”, conform art. 945 alin. (3) C. pr. civ. În sfârșit,
în condițiile aliniatului ultim al art. 945 C. pr. civ., „dacă în patrimoniul persoanei a cărei moarte
se cere a fi declarată există bunuri imobile, preşedintele va cere, din oficiu, notarea cererii în
cartea funciară, precum şi înregistrarea acesteia în registrul comerţului, dacă este profesionist”.
C. Judecarea cererii
Art. 946 alin. (1) C. pr. civ. dispune că „după trecerea a două luni de la data efectuării
publicaţiilor şi după primirea rezultatelor cercetărilor, se va fixa termen de judecată”.
Din analiza acestei dispoziții legale rezultă că termenul de două luni începe să curgă din
data la care, în cadrul măsurilor prealabile, a fost afișată cererea, respectiv publicat anunțul
despre declanșarea procedurii de declarare judecătorească a morții. În tăcerea legiuitorului, dacă
aceste publicări (afișări) au fost realizate la date diferite, termenul de două luni curge începând
cu data la care a fost realizată ultima afișare.
În cadrul acestei proceduri, persoana fizică a cărei moarte urmează să fie declarată este
citată la ultimul domiciliu cunoscut. De asemenea, citația se publică „într-un ziar de largă
circulație”. Dacă persoana în cauză are un mandatar, se citează și acesta. În sfârșit, dacă a fost
numit, se citează și curatorul persoanei respective. La judecarea acestor cauze este obligatorie
participarea procurorului, în condițiile prevăzute de art. 946 alin. (4) C. pr. civ. La judecarea
acestor cauze trebuie citată și persoana care a introdus cererea de chemare în judecată, în calitate
de reclamant.
Hotărârile pronunțate în asemenea cauze sunt supuse numai apelului, conform art. 94
pct. 1 lit. a) și art. 483 alin. (2) C. pr. civ.
D. Efectele hotărârii judecătorești declarative de moarte
Hotărârea judecătorească de declarare a morții este supusă comunicării în condițiile art.
947 C. pr. civ.
Art. 52 alin. (1) C. civ., dispune că „cel declarat mort este socotit că a încetat din viaţă
la data pe care hotărârea rămasă definitivă a stabilit-o ca fiind aceea a morţii” (teza I). „Dacă