Tipologia figurilor de stil
Yüklə 63,5 Kb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- I. Figuri de sunet (metaplasme – grupul μ)
- II. Figuri de construcţie/ sintactice (metataxe – grupul μ)
- IV. Figuri de gândire/ logice (metalogisme – grupul μ) Antifraza
|
Tipologia figurilor de stil Bidu-Vrânceanu, Angela, Cristina Călărașu, Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, Mihaela Mancaș, Gabriela Pană-Dindelegan, 2001, Dicționar de științe ale limbii, București, Nemira. Grupul µ (J. Dubois, F. Edeline, J. M. Klinkenberg, P. Minguet, F. Pire, H. Trinon), 1974, Retorica generală, introducere de Silvian Iosifescu, traducere și note Antonia Constantinescu și Ileana Littera, București, Univers. I. Figuri de sunet (metaplasme – grupul μ) a) accidente fonetice: metateza: (istoric) lat. formosus – rom. frumos; (popular) protopop - potropop sincopa: (istoric) oculus, non oclus, calida, non calda; am vin’t sinereza: le-am dat, re-u-ma-tism – reu-ma-tism apocopa: cinema(tograf); sor’ta, las’ sa fie; să găzduie, să grăie (regional) b) figuri de sunet propriu-zise: aliteraţia: vâjâind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie, Răsai asupra mea,/ lumină lină (Eminescu), pluteşte un lanţ de lebede albe (Bacovia) asonanţa: apele plâng clar izvorând în fântâne; coroana-i arde pare (Eminescu) paronomaza: traduttore, tradittore; O love! O live! (Shakespeare); Eu cred că sufeream de prea mult suflet (Blaga) rima + Clasificare
! rimă ecou (concentrică) – a) rime omonimice : Se-aşterne bruma peste vii/ De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii? (Eminescu), b) identice: Plec capul la pământ încet-încet/Ca tristul glas de vânt, încet-încet (Eminescu), c) incorporată: cristalină-alină, ochii-rochii-Dochii c) figuri etimologice: parigmenon: Singur fuse îndrăgitul, singur el îndrăgitorul (Eminescu) poliptoton: Şi ne-am iubit/Şi azi toată lumea ştie/ Că ne iubim.../Dar cât ne vom iubi,/Nici noi nu ştim/Nici lumea nu va şti (Minulescu) d) jocuri de cuvinte: anagrama: alb – bal; luna – alun, antene atente (Barbu) calamburul: banul este un nume rar (Kogălniceanu) II. Figuri de construcţie/ sintactice (metataxe – grupul μ) a) figuri propriu-zise: repetiţia enumeraţia paralelismul sintactic: O, desmiardă, pân’ ce fruntea-mi este netedă și lină/O, desmiardă, pân-ești jună ca lumina cea din soare,/Pân’ ești clară ca o rouă, pân’ ești dulce ca o floare,/Pân’ nu-i fața mea zbârcită, pân’ nu-i inima bătrână (Eminescu) chiasmul: toate-s vechi şi nouă toate (Eminescu); A fost un joc al morţii drumul meu?/ Dar moartea să se joace nu-i deprinsă (Philippide) anafora: Uite-n livadă lupii/ Uite-n vifore lupii,/ Uite cerbii,/ Uite firul ierbii (Arghezi) epifora: De ce te temi, / cu mine nu te teme (Eminescu) anadiploza: Dai voie bună, voia bună creşte./ Dai dragoste şi dragostea sporeşte. (Arghezi) epanadiploza: Nu te iubesc atâta cât ştiu să te iubesc? (Eminescu) refrenul b) construcţii sintactice devenite figuri prin utilizare contextuală: asindetul: veni, vidi, vici; acţiune fulger polisindetul: şi lui Ştefăniţă vodă îi era prea drag, şi-l ţinea prea bine, şi tot la masă îl punea, şi să giuca în cărţi cu dânsul, şi la sfaturi (Neculce) elipsa: şi nebuna de mătuşa Mărioara, după mine; şi eu fuga iepureşte prin cânepă şi ea pe urma mea (...) şi eu fuga, şi ea fuga, şi eu fuga, şi ea fuga... (Creangă) zeugma: dovedeşte-mi faptele şi că n-ai minţit silepsa: totul este vis anacolutul: Moşneagul când a văzut-o, i s-au umplut ochii de lacrămi (Creangă); Ea, când a văzut asta, a fost imposibil să reziste. dislocarea: trandafiri aruncă roşii (Eminescu), Şi sângele din vii şi din castani,/ Pe faţa ruginie a undelor s-a prins (Arghezi); un murg să vie, cum aş vrea (Blaga) hiperbatul: tăcerea vocile şi le-a pierdut/ care-o făceau pe vremuri să răsune (Arghezi); a scrie multă vreme la cumpănă au stat cugetul nostru (Costin) inversiunea: ale turnurilor umbre peste unde stau culcate (Alexandrescu), că eşti frumoasă, cred: că mă iubeşti, îţi mulţumesc (Eminescu) c) figuri sintactico-lexicale: poliptoton, parigmenon, antanaclaza. antanaclaza: O lume e în lume şi o vecie ţine (Eminescu) III. Figuri semantice/ tropi (metasememe – grupul μ) a) seria metaforică : Metaforă I. a) in praesentia (explicită, coalescenţă): A este B, AB, BAGEN, B de A b) in absentia (implicită, implicaţie): B în locul lui A II. expresia morfologică
III. lanţ metaforic (metaforă în lanţ) – metaforă filată : O raclă mare-i lumea. Stelele-s cuie/ Bătute-n ea şi soarele-i fereastra/ La temniţa vieţii (Eminescu) IV. semantic: raportul [Concret], [Abstract] [Concret], [Abstract] V. catacreze: a se îmbulzi, a se închega
I. sintactic Forma canonică: A este x ca B: pământul e rotund ca o portocală - comparaţia explicită: Mori de vânt, cu aripi deschise izbite de pământ,/ Păreau un cârd de berze...(Pillat) Termeni de corelare: ca (şi), cum, precum, asemenea, astfel, întocmai, decât; verbe: a părea, a se asemăna, a semăna
II. semantic: raportul [Concret], [Abstract], [Concret], [Abstract]:
Epitet Clasificare gramaticală a) expresia morfologică - epitet adjectival: raze dulci şi argintoase (Bolintineanu), noaptea-i dulce-n primăvară, liniştită, răcoroasă (Alecsandri) - epitet substantival genitival/ prepoziţional/ apozitiv: val de aur (Alecsandri), natura fecioară (Heliade), stelele proroace (Eminescu) -epitet adverbial: plânge dureros, turbat mă sfâşia (Heliade), -epitet gerunzial: jelinda mea cântare (Heliade), notele murinde (Eminescu) b) după structura sintactică: - epitet antepus (inversiune): pieritorul sunt, alba lună (Alecsandri) - epitetul multiplu (lanţ de epitete): câmpia înălbită, netedă, strălucitoare (Alecsandri) - epitet invers: asprimea soartei (adică soartă aspră) (Heliade), amarul tinerelor mele patimi (Blaga) -epitete cuplate: unda cea visător bolnavă, palid dulce soare, păru-ţi d-auree mătase (Eminescu) Clasificare estetică:
Clasificare semantică:
Personificarea „Okeanos se plânge pe canaluri...” (Eminescu) + metonimie: „Parnasul şi Olimpul cu fală se priviră ...” (Alexandrescu) +sinecdocă: „sclavie în tăcere...” + metaforă: „Cum se plimbă prin răstoace/ Iarna pe un urs călare,/ Iarna cu şapte cojoace” (Alecsandri) personificarea abstractelor: „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie...” (Eminescu) personificarea elementelor naturale: „Natura toată doarme...” (Heliade), „voioasă lunca râde” (Alecsandri)
Cauză / efect: a trăi din munca altuia, „La noi sunt lacrimi multe” (Goga) Conţinut/ conţinător: şi-a terminat farfuria, a înghiţit paharul dintr-o dată Materie/ obiect: a vândut un porţelan, colecţionează aramă Creator/operă: cântă bine Chopin, are acasă un Rembrandt Instrument/ acţiune: a trecut ţara prin foc şi sabie Semn/ obiect: coroană, sceptru, cruce etc. Loc de provenienţă/ obiect produs: L-a tratat cu un porto, a cumpărat olandă General/ particular: a înşelat vigilenţa paznicilor Abstract/ concret: se află în primăvara vieţii Specific pentru generic: mănâncă o pâine de pe urma mea
Parte / întreg (S. particularizantă): văd o pânză la orizont, trăiesc sub acelaşi acoperiş Întreg/ parte (s. generalizantă): a băut un vin bun Sigular pentru plural (s. numărului): „Românul e născut poet” (Alecsandri), „...tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul,/ Mi-e prieten numai mie...” (Eminescu) Antonomaza „Simţi că strângi la piept pe-o Iudă” (Eminescu) - A. particularizantă: un Apollo, o Afrodită, un Hagi Tudose - A. generalizantă: o frumuseţe, o catastrofă (despre o persoană) Neologisme provenite din nume proprii: diesel, joben, adidas, xerox.
„Bravos, musiu Spiridoane! zice; dormi, ce-ţi mai pasă! (...) Şi mi-a pus şi mâna-n păr...” (Caragiale) Curajosul! Deşteptul! „Eu cu Dumitru, însă, o duceam într-un cântec, strângând viorele şi toporaşi de pe lângă plai şi mergeam tot zburând şi hârjonindu-ne, de parcă nu eram noi râioşii din Broşteni, cari făcusem atât bucurie la casa Irinucăi” (Creangă) Antiteza „Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite/ Eu am ivit cuvinte potrivite/ (...) Făcui din zdrenţe muguri şi coroane,/ Veninul strâns l-am preschimbat în miere/ Lăsând întreagă dulcea lui putere” (Arghezi) „Din demon făcui o sfânta, dintr-un chiot simfonie” (Eminescu) + oximoron „În muta voastră şoaptă...” (Heliade) + figuri sintactice (chiasm, anadiploză, epanadiploză): „La-nceput pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă,/Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă,/ Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns./ (...) Dar nici de văzut nu fuse şi nici ochiu care s-o vază./Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface...” (Eminescu)
„Sălbatecul Vodă e-n zale şi fier, / Şi zalele-i zuruie crunte,/ gigantică poart-o cupolă pe frunte, / Şi vorba e tunet, răsufletul ger,/ Iar barda-i din stânga ajunge la cer,/ Şi Vodă-i un munte” (Coşbuc) Minte de îngheaţă apele. Avea inima cât un purice. A fost o furtună infernală. Pielea ei e mai albă ca zăpada.
„Seara, toţi provincialii de ambe sexe năvălesc la dânsul. (...) spune cum a petrecut; cum s-a eglindisit la bal la curte; cum era balul de frumos: sala era pardosită cu oglinzi, păreţii de porţelan, uşile de cristal şi mobilile de chihlimbar, şi alte multe minunăţii şi mândreţe care fac pe prietinii săi să caşte gurile ascultându-l.” (Negruzzi) - sarcasm : „Dacă eşti fiul lui Dumnezeu, pogoară-te de pe cruce!”; Dramele, aproape toate, au avut un caracter medical: Orbul, Nebuna, Idiotul, Ghebosul, Oftigosul...cât pe ce era teamă să nu se reprezinte boala sifilitică!” (Hasdeu)
„În fiecare sunet tăcerea ta se-aude” (Arghezi) „Şi te uram cu-nverşunare,/Te blestemam, căci te iubesc” (Eminescu) „Este oare ceva mai plin de înţeles ca neînţelesul?” (Blaga) Parabola „Isus a spus pilda acesta: „Semănătorul a ieşit să-şi samene sămânţa. Pe când sămăna el, o parte din sămânţă a căzut pe lângă drum: a fost călcată în picioare şi au mâncat-o păsările cerului. O altă parte a căzut în mijlocul spinilor; spinii au crescut împreună cu ea şi au înecat-o. O altă parte a căzut pe pământ bun şi a crescut, şi a făcut rod însutit.” După ce a spus aceste lucruri, Iisus a strigat: „Cine are urechi de auzit să audă”.(...) Iată ce înţeles are pilda aceasta: „Sămânţa este Cuvântul lui Dumnezeu”. Eufemismul Filmul n-a fost rău. Omul nu e lipsit de calităţi. Necuratul, Cel de pe comoară, Ucigă-l toaca nevăzători, a da ortul popii Yüklə 63,5 Kb. Dostları ilə paylaş:
|