39
dintre elementele patrimoniului şi, în virtutea importanţei sale, anume ea este enumerată expres
în alin.(1) art.2 CP RM printre categoriile de valori sociale fundamentale protejate de legea
penală, nu însă patrimoniul, acesta din urmă subînţelegându-se prin sintagma „ordinea de drept”.
De aceea, reţinerea proprietăţii printre aceste valori nu trebuie să fie interpretată ca o discordanţă
dintre valorile sociale declarativ protejate şi cele efectiv protejate penaliceşte. Această necores-
pundere terminologică dispare pe fundalul coraportului de parte-întreg dintre noţiunea de pro-
prietate şi cea de patrimoniu.
Mai mult ca atât, abordând latura practică a acestei probleme, la identificarea obiectului
juridic generic al infracţiunii nu putem neglija conţinutul incriminărilor prevăzute de articolele
incluse în Capitolul VI al Părţii Speciale a Codului penal al Republicii Moldova. Din analiza
tuturor incriminărilor dislocate în Capitolul „Infracţiuni contra patrimoniului” rezultă că dome-
niul de apărare penală vizează nu doar drepturile reale, dar şi drepturile de creanţă. Chiar dacă în
contextul celor 14 componenţe de infracţiune (art.186 – art.199 CP RM) drepturile de creanţă au
o pondere mai mică de proeminenţă decât drepturile reale, prezenţa primelor, deşi sumativă
(art.189, art.196 CP RM), nu a putut să nu aibă impact asupra conţinutului obiectului juridic
generic. Prin urmare, a susţine că relaţiile sociale cu privire la proprietate apar ca obiect al
apărării penale înseamnă a îngusta sfera de protecţie juridico-penală specifică Capitolului VI al
Părţii Speciale a Codului penal al Republicii Moldova. De aceea, are dreptate profesorul
S.Brînză când afirmă că „titulatura „Infracţiuni contra patrimoniului” este, în raport cu apărarea
oferită de legea penală, mai adecvată decât titulatura „Infracţiuni contra proprietăţii”, de vreme
ce legea penală exercită această apărare sub aspectul menţinerii poziţiei faptice a bunurilor,
poziţie care poate să derive din alte drepturi reale decât din dreptul de proprietate” [10, p.201].
În definitiv, relaţiile sociale cu privire la patrimoniu alcătuiesc conţinutul obiectului juridic
generic al infracţiunii
de şantaj
În altă ordine de idei, din conjunctura incriminării faptei de şantaj rezultă caracterul
complex al acestei infracţiuni. De aceea, structura
obiectului juridic special al infracţiunii
prevăzute la art.189 CP RM este una bipartită: pe de o parte, este format din
obiect juridic
principal, iar, pe de altă parte, din
obiect juridic secundar.
Distingerea obiectului juridic principal al şantajului de obiectul juridic secundar pare a fi
un subiect polemizat în literatura de specialitate. Aceasta se datorează, îndeosebi, faptului că la
baza identificării obiectului juridic special este pus criteriul ierarhizării valorilor sociale protejate
de legea penală. Iată de ce, unii autori consideră că, în rezultatul comiterii şantajului, în principal
se aduce atingere persoanei, sub aspectul atributelor sale, precum: viaţa, sănătatea, libertatea,
onoarea şi demnitatea, iar în plan secundar sunt afectate relaţiile sociale cu privire la proprietate,