Universitatea de stat din moldova

 
 
42 
 
obiectul juridic secundar al şantajului. Astfel, libertatea ca drept fundamental al persoanei poate 
implica  o  diversitate  de  conotaţii  cu  substrat  economic  sau  social,  precum:  libertatea  de 
conştiinţă,  libertatea  de  liberă  circulaţie,  libertatea  de  exprimare,  libertatea  de  asociere  etc., 
ultimele  două  fiind  excluse  din  sfera  de  incidenţă  a  potenţialelor  valori  lezate  prin  şantaj.  În 
acelaşi timp, ca atribut al persoanei, libertatea se lichefiază cu categoria de inviolabilitate. Pe de 
altă  parte,  printre  valorile  sociale  care  pot  fi  lezate  în  plan  facultativ  lipsesc,  spre  exemplu: 
integritatea  fizică  sau  psihică,  integritatea  corporală  a  persoanei  sau  viaţa  acesteia.  După  Л.Д. 
Гаухман  şi  С.В.  Mаксимов  [160,  p.144],  în  calitate  de  obiecte  juridice  suplimentare  pot  să 
apară, în mod alternativ: relaţiile sociale referitoare la onoarea şi demnitatea persoanei, relaţiile 
sociale  referitoare  la  securitatea  sănătăţii  sau  integrităţii  corporale  a  persoanei,  relaţiile  sociale 
referitoare  la  securitatea  vieţii  sau  sănătăţii  persoanei,  relaţiile  sociale  referitoare  la  libertatea 
persoanei, relaţiile sociale referitoare la sănătatea persoanei.  
Mai explicit, dar nu şi autotcuprinzător enumeră valorile sociale care se subscriu obiectului 
juridic  secundar  al  şantajului  V.Cuşnir.  Potrivit  acestui  autor,  obiectul  juridic  secundar  este 
reprezentat  de  relaţiile  sociale  privind  libertatea  psihică  a  persoanei,  libertatea  de  circulaţie, 
sănătatea, integritatea corporală, onoarea şi demnitatea sau viaţa persoanei [3, p.392].  
Dar, în ce ipoteze ale şantajului se aduce atingere libertăţii psihice a persoanei, libertăţii de 
circulaţie, sănătăţii, integrităţii corporale, onoarei şi demnităţii sau vieţii persoanei?  
Pentru  a  concretiza  aceste  ipoteze,  dar  în  acelaşi  timp  pentru  a  nu  crea  dificultate  în  a 
înţelege  valorile  sociale  şi  relaţiile  sociale  aferente  lezate  în  plan  facultativ,  vom  analiza 
conţinutul  obiectului  juridic  secundar  în  dependenţă  de  varianta-tip  şi  variantele  agravate  ale 
şantajului.  
Având  în  vedere  că  la  varianta-tip  a  infracţiunii  de  şantaj  acţiunile  adiacente  se  concre-
tizează în  toate cazurile într-o formă de ameninţare,  considerăm  că  fascicolul de relaţii  sociale 
afectate în subsidiar se referă la libertatea psihică a persoanei, nu însă la inviolabilitatea psihică a 
cetăţenilor,  aşa  cum  afirmă  unii  autori  [22,  p.15;  210].  Prin  „libertate  psihică  a  persoanei”  se 
înţelege putinţa ce-i este lăsată fiecărei persoane de a hotărî (de a dispune) în toate actele sale, în 
cadrul ordinii juridice, după cum va crede de cuviinţă, deci cum îi va dicta conştiinţa, sentimen-
tele şi interesele sale [114, p.245-246]. Deşi libertatea, ca atribut al persoanei, se încorporează în 
noţiunea  de inviolabilitate a persoanei, ultima,  fiind  o categorie mai largă,  se exclude din  sfera 
valorilor sociale periclitate prin ameninţare, ca parte integrantă a faptei prejudiciabile de şantaj.  
Totodată, nu putem fi de acord cu opinia [90, p.47; 221, p.67; 161, p.119] precum că, în 
cazul ameninţării cu răspândirea unor ştiri defăimătoare, obiectul juridic secundar este constituit 
din  relaţiile  sociale  a  căror  existenţă  şi  desfăşurare  normală  este  condiţionată  de  protejarea 

---

 
 
43 
 
onoarei  şi  demnităţii persoanei,  după  cum  nu putem  fi de  acord cu opinia [221, p.67], potrivit 
căreia, în cazul ameninţării cu aplicarea violenţei, obiectul juridic secundar este format din viaţa 
şi sănătatea persoanei. Considerăm că, indiferent de forma de ameninţare, fie este vorba despre 
ameninţarea  cu  aplicarea  violenţei,  ameninţarea  cu  distrugerea  sau  deteriorarea  bunurilor,  cu 
răspândirea  unor  ştiri  defăimătoare  sau  despre  ameninţarea  cu  răpirea  persoanei,  ceea  ce 
protejează  legiuitorul  în  plan  secund  în  alin.(1)  art.189  CP  RM  este  libertatea  psihică  a 
persoanei; or, ameninţarea este o constrângere pur psihică. Această teză a fost demonstrată încă 
în 1907 de către ilustrul penalist rus И.Я. Фойницкий [223, p.89]: „Ameninţarea constituie una 
dintre genurile de atentate asupra libertăţii (sublinierea ne aparţine – n.a.), a cărei esenţă constă 
în influenţarea asupra psihicului victimei (sublinierea ne aparţine – n.a.), provocarea unei temeri 
şi, cel puţin, în constrângerea indirectă a acesteia la anumite acţiuni sau inacţiuni determinate”. 
De  altfel,  această  optică  de  idei  este  împărtăşită  şi  de  alţi  autori.  Bunăoară,  С.В.  Позднышев 
[195,  p.136]  susţine  că,  din  toate  variantele  existente  de  determinare  a  esenţei  ameninţării, 
aceasta  mai  mult  se  juxtapune  la  categoria  atentatelor  contra  libertăţii.  Chiar  dacă  nu  se 
concretizează tipul de libertate, în măsura în care ameninţarea este recunoscută ca o influenţare 
asupra  psihicului  persoanei,  nu  există  temei  de  a  nu  considera  că  valoarea  socială  şi  relaţiile 
sociale aferente în cazul ameninţării se proiectează în jurul libertăţii psihice. Iată de ce legiuitorul 
român, incriminând fapta de ameninţare (art.193), a plasat-o în Capitolul II al Titlului II al Părţii 
Speciale  a  Codului  penal  [28],  cu  denumirea  „Infracţiuni  contra  libertăţii  persoanei”,  obiectul 
juridic al căreia constă în relaţiile sociale referitoare la libertatea psihică a persoanei [109, p.86]. 
Relaţiile  sociale  cu  privire  la  libertatea  psihică  a  persoanei  constituie  obiectul  juridic 
secundar şi în contextul variantei agravate de la lit.d) alin.(2) art.189 CP RM  – „Şantaj săvârşit 
prin ameninţare cu moartea”. Prin săvârşirea acestei acţiuni adiacente nu se aduce atingere vieţii 
persoanei.  Această  valoare  este  doar  pusă  în  pericol  prin  ameninţarea  de  a  i  se  aduce  efectiv 
atingere, motiv pentru care nu putem agrea opinia [90, p.47], potrivit căreia, în cazul ameninţării 
cu  moartea,  obiectul  juridic  secundar  este  format  din  relaţiile  sociale  a  căror  existenţă  şi 
desfăşurare normală este condiţionată de protejarea vieţii.  
Onoarea şi demnitatea persoanei, dar, deopotrivă, şi reputaţia profesională a acesteia, pot 
să  apară  în  calitate  de  valori  sociale  lezate  numai  în  eventualitatea  realizării  ameninţării  cu 
răspândirea unor ştiri defăimătoare. Aceasta teză poate fi dedusă indirect şi din pct.8 al Hotărârii 
Plenului  Curţii  Supreme  de  Justiţie  a  Republicii  Moldova  „Cu  privire  la  practica  judiciară  în 
procesele  penale  despre  şantaj”,  nr.16  din  07.11.2005  [71]  (în  continuare  –  Hotărârea  Plenului 
CSJ  a  RM  nr.16/2005):  „Ştirile  defăimătoare  reprezintă  informaţia  veridică  sau  falsă,  a  cărei 
divulgare poate aduce atingere onoarei şi  demnităţii  persoanei (sublinierea ne aparţine  – n.a.)”. 

---