Universitatea de stat din moldova

 
 
48 
 
Ceea ce-i lipseşte detentorului precar este animus sibi habendi, ceea ce-l distinge de posesor. În 
definitiv,  posesorul  stăpâneşte  bunul  pentru  sine,  deosebindu-se  de  detentorul  precar,  care 
foloseşte bunul pentru altul. 
Pe  aceeaşi  undă  de  cercetare,  nu  putem  face  abstracţie  de  la  prevederea  de  la    alin.(2) 
art.303  din  Codul  civil  al  Republicii  Moldova,  care  prevede  că  nu  toate  persoanele  care,  deşi 
deţin stăpânirea bunului, sunt considerate posesori ai  acestora. Spre  exemplu, nu va fi posesor 
vânzătorul care vinde mărfurile în magazin, deşi el deţine stăpânirea asupra bunurilor; de aseme-
nea, nu va fi posesor al strungului nici muncitorul care lucrează la acest strung. În aceste cazuri, 
conform dispoziţiilor alin.(2) din acest articol, posesor va fi considerată persoana care i-a învestit 
cu împuternicirile respective pe vânzător şi strungar [1, p.578]. De aceea, nu este exclusă posibi-
litatea ca cerinţa patrimonială să fie înaintată faţă de vânzătorul ce realizează mărfurile, faţă de 
paznicul care efectuează paza bunului, persoane care însă nu sunt posesori. Cum vor fi încadrate 
acţiunile făptuitorului care conştientizează că bunurile nu aparţin victimei, dar solicită transmi-
terea acestora sub imperiul unei constrângeri? Răspunzând la această întrebare, Л.Д. Гаухман şi 
С.В.  Максимов  [161,  p.120]  înaintează,  justificat,  soluţia  concursului  de  infracţiuni:  şantaj  şi 
instigare la furt  (alin.(4) art.42 şi art.186 CP RM) – în ipoteza înaintării cerinţei persoanei care 
efectuează paza bunului solicitat; şantaj şi instigare la delapidarea averii străine (alin.(4) art.42 şi 
art.191 CP RM) – în ipoteza solicitării transmiterii bunurilor aflate în administrarea victimei. 
În contextul în care legiuitorul desemnează apartenenţa bunurilor cerute de făptuitor prin 
inserarea  a  trei  titulari  ai  raporturilor  patrimoniale,  ne  interesează  dacă  victima  infracţiunii  de 
şantaj poate fi şi o persoană juridică. Această întrebare rezultă mai cu seamă din faptul că pro-
prietarul,  posesorul  sau  deţinătorul  bunurilor  poate  fi  atât  persoană  fizică,  cât  şi  persoană  juri-
dică.  
În  literatura  de  specialitate  rusă  s-a  remarcat  că  victime  ale  infracţiunii  de  extorcare 
(art.163 CP FR) pot fi şi persoanele juridice, atât cele de drept public, cât şi cele de drept privat 
[139,  p.14].  Este  adevărat  că  aceşti  subiecţi  sunt  expuşi  pericolului  de  a  li  se  cauza  o  anumită 
daună  patrimonială  sau  chiar  pot  suporta  de  facto  daune  patrimoniale,  dar
 
atât  cererea,  cât  şi 
ameninţarea se înaintează nemijlocit persoanelor împuternicite să reprezinte interesele persoanei 
juridice, de regulă, administratorilor (conducătorilor) sau persoanelor care au legătură cu aceştia. 
Şi  în  planul  realizării  ameninţării,  ca  acţiune  adiacentă,  este  exclusă  posibilitatea  ca  persoana 
juridică  să  apară  în  calitate  de  victimă;  or,  fiind  o  ficţiune  juridică,  ea  nu  dispune  de  libertate 
psihică. Aşadar, doar în eventualitatea în care se dobândesc bunurile cerute (lit.e) alin.(3) art.189 
CP RM), prin efectul cauzării prejudiciului patrimonial efectiv persoanei juridice, aceasta poate 

---

 
 
49 
 
să apară, indirect, în calitate de victimă a infracţiunii de şantaj. Cu alte cuvinte, doar în varianta 
atipică a şantajului victimă poate fi şi persoana juridică. 
Pe de altă parte, din sediul materiei desprindem şi un cerc de persoane în privinţa cărora se 
comite acţiunea adiacentă din  cadrul  faptei prejudiciabile de şantaj:  proprietarul,  posesorul  sau 
deţinătorul bunurilor ori rudele sau apropiaţii acestora. Deci, cercul de persoane asupra cărora se 
îndreaptă ameninţarea este suplimentată de alte două categorii: rudele, precum şi apropiaţii pro-
prietarului, posesorului şi deţinătorului. În conformitate cu alin.(1) art.134 CP RM, prin rudenie 
se înţelege legătura bazată pe descendenţa unei  persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că 
mai multe persoane au un ascendent comun. În primul caz, rudenia este pe linie dreaptă, iar în al 
doilea  caz  –  pe  linie  colaterală.  În  contrast,  noţiunea  de  „apropiaţi”  nu  este  definită  de  legea 
penală. Pentru a identifica conţinutul acestei noţiuni, vom apela la pct.6 al Hotărârii Plenului CSJ 
a  RM  nr.16/2005,  potrivit  căruia  prin  „apropiaţi”  se  are  în  vedere  persoanele,  ale  căror  viaţă, 
sănătate  şi  bunăstare  sunt  importante  pentru  destinatarul  cererii,  în  virtutea  relaţiilor  personale 
care  s-au  creat  între  el  şi  acele  persoane.  Deci,  victime  ale  infracţiunii  de  şantaj  pot  fi  nu  doar 
subiecţii drepturilor patrimoniale, dar şi persoanele care nu au nici o legătură cu aceste drepturi, 
însă,  datorită  unor  raporturi  care  există  între  acestea  şi  subiecţii  drepturilor  patrimoniale, 
urmează a fi recunoscute drept victime ale şantajului în virtutea periclitării intereselor acestora, 
ce derivă din acţiunea prejudiciabilă lato sensu a infracţiunii prevăzute la art.189 CP RM. 
De asemenea, în cadrul mecanismului infracţional specific art.189 CP RM se poate sesiza 
o pluralitate de victime, aceasta nefiind o regulă; or, destinatarul cererii patrimoniale poate să nu 
coincidă cu persoana asupra căreia se exercită acţiunea adiacentă (persoana ameninţată, persoana 
răpită etc.). Pentru a ilustra această ipoteză, vom aduce următoarele exemple din practica judi-
ciară:  P.S. şi D.A. au fost condamnaţi de către instanţa de fond în baza  art.189 alin.(2) lit.b), d) 
CP RM. La 02 februarie 2006, aproximativ la ora 21:00, aceştia, împreună cu R.P. şi G.A., au 
plecat în satul Malinovscoie, r-nul Râşcani, şi i-au cerut lui J.P. să le transmită  (sublinierea ne 
aparţine  –  n.a.)  bani  în  sumă  de  1500  dolari  SUA,  un  sac  de  făină,  doi  saci  cu  seminţe  de 
floarea-soarelui, câteva borcane cu carne şi alte produse alimentare. Fiind refuzaţi, ei l-au ame-
ninţat pe J.P şi pe membrii familiei lui cu răfuială fizică şi cu omor şi i-au dat termen de o săptă-
mână să pregătescă banii şi produsele alimentare. În perioada 2 februarie 2006 – 13 februarie 
2006,  D.A.  l-a  sunat  de  nenumărate  ori  pe  J.P.  pe  telefonul  mobil,  insistând  să  i  se  transmită 
banii  ceruţi  şi  produsele  alimentare,  continuând  ameninţările.  La  13  februarie  2006,  aproxi-
mativ la ora 17:00, P.I. şi D.A. iarăşi au venit în satul Malinovscoie, r-nul Râşcani. Negăsindu-l 
acasă  pe  J.P.,  P.I.  a  ameninţat-o  cu  violenţa  pe  V.S.,  concubina  lui  J.P.,  şi  că  o  va  răpi 
(sublinierea ne aparţine – n.a.) [50]; • După expirarea a 10 zile din momentul înaintării cerinţei 

---