50
de către G.V., B.I. şi alte persoane neidentificate de organul de urmărire penală către S.V.,
aplicându-i-se lovituri peste diferite părţi ale corpului, ca acesta să le transmită 10 000 dolari
SUA, S.V. i-a anunţat prin telefon că nu dispune de aceşti bani. Atunci, G.V., B.I. şi persoanele
neidentificate de organul de urmărire penală, înarmându-se cu arma de vânătoare de modelul
„Wincester”, s-au deplasat la domiciliul părinţilor lui S.V. din s.Mândra, r-nul Teleneşti, şi,
ameninţându-i cu răfuială fizică, l-au răpit pe S.I., fratele lui S.V. (sublinierea ne aparţine –
n.a.), pe care l-au ţinut într-un loc nestabilit de către organul de urmărire penală [76]. Dar, din
totalitatea cauzelor studiate de noi, de cele mai dese ori destinatarul cererii patrimoniale este una
şi aceeaşi persoană în privinţa căreia se săvârşeşte acţiunea adiacentă a şantajului.
În alt context, vom strădui să ne pronunţăm asupra soluţionării problemei privind oportuni-
tatea sau inoportunitatea enumerării exhaustive a titularilor ce desemnează apartenenţa bunurilor
cerute şi a destinatarilor ameninţării. Întâi de toate, relevăm că în literatura de specialitate
opiniile cu privire la acest subiect nu sunt unanime. Bunăoară, în literatura de specialitate rusă, în
lipsa
indicării destinatarului în dispoziţia articolului din Codul penal al Federaţiei Ruse în
redacţia din 1996 care prevede răspunderea penală pentru extorcare (art.163), teoreticienii se
pronunţă asupra desemnării cercului integral de persoane asupra cărora se îndreaptă fapta preju-
diciabilă [221, p.81].
Per a contrario, în literatura de specialitate autohtonă [105, p.47; 89, p.202], modelul
reglementării exhaustive a fost supus criticii, motiv din care de nenumărate ori s-a propus soluţia
legislativă de a se evita enumerarea atât a titularilor ce desemnează apartenenţa bunurilor, cât şi
a persoanelor asupra cărora se orientează acţiunea adiacentă a şantajului. Într-adevăr, o analiză a
celor trei categorii de persoane ce desemnează apartenenţa bunurilor ne conduce la ideea că
bunurile solicitate sunt străine de făptuitor, el neavând nici un drept asupra lor, deci mult mai
simplu, aşa cum susţine D.Moiseev (fără a afecta eficienţa aplicării art.189 CP RM), ar fi ca
apartenenţa bunurilor cerute să fie desemnată prin sintagma „bunurile străine”, iar destinatarii
ameninţării să fie desemnaţi prin formula „altă persoană” (alta în raport cu făptuitorul) [107,
p.176]. Argumentele invocate întru susţinerea acestei poziţii ne conving să ne pronunţăm asupra
inoportunităţii enumerării exhaustive a destinatarilor acţiunii principale şi ai acţiunii adiacente a
faptei prejudiciabile de şantaj. În special, ne referim la următoarele: „Cine este concret acea
persoană (persoana ameninţată – n.a.) nu are nici o importanţă la calificarea faptei. În mod sigur,
făptuitorul nu poate ameninţa o persoană care nu are nici o legătură cu destinatarul cererii” [107,
p.176]. În definitiv, pentru a reduce încărcătura semantică a textului de lege, mult mai avantajos
ar fi de a consacra în dispoziţia art.189 CP RM un model implicit de desemnare a categoriilor de
victime.
51
2.1.2. Obiectul material (imaterial) al infracţiunii de şantaj
Faţă de cerinţele de constituire a conţinutului juridic al infracţiunii de şantaj, norma de
incriminare prevăzută la art.189 CP RM condiţionează entitatea, asupra căreia se îndreaptă ne-
mijlocit influenţarea infracţională, de anumite însuşiri sau trăsături. Tradiţional, această dimen-
siune poartă denumirea de obiect material al infracţiunii, prin care se înţelege entitatea materială
(un obiect, lucru, fiinţă, energie etc.) asupra căreia se îndreaptă, în materialitatea sa, conduita
interzisă şi prin intermediul căreia este lezată sau pusă în pericol însăşi valoarea sau relaţia socia-
lă ocrotită de legea penală [64, p.151]. Totuşi, nu putem să nu remarcăm că, prin natura sa,
infracţiunea de şantaj implică şi dimensiuni nematerializate, care de asemenea contribuie la sta-
bilirea valorilor şi relaţiilor sociale care formează obiectul juridic, acestea, în cazul în care li se
aduc atingere, având o importanţă semnificativă la încadrarea faptei drept infracţiune. Aceste
dimensiuni au intrat în terminologia juridico-penală sub denumirea de „obiect imaterial”, prin
care se înţelege entitatea incorporală asupra căreia se îndreaptă nemijlocit fapta infracţională,
prin al cărei intermediu se aduce atingere obiectului juridic al infracţiunii [116, p.25-30]. De
aceea, infra vom aduce argumentele de rigoare pentru a ne fundamenta opinia că în actualul
cadru incriminator naţional infracţiunea de şantaj dispune atât de obiect material, cât şi de obiect
imaterial.
Pe lângă acest specific, infracţiunea de şantaj, fiind prin excelenţă o infracţiune complexă,
dispune, aşa cum am constatat anterior, nu doar de obiect juridic special complex, dar şi de
obiect material (imaterial) complex. Identificarea obiectului material (imaterial) principal şi a
obiectului material (imaterial) secundar este direct proporţională cu modalităţile acţiunii princi-
pale şi ale acţiunii adiacente din cadrul faptei prejudiciabile. Tocmai în dependenţă de aceste
semne constitutive vom determina şi conţinutul obiectului material (imaterial) al infracţiunii de
şantaj. Altfel spus, caracterul principal sau secundar al obiectului material depinde de natura
acţiunii principale şi a celei adiacente a şantajului, astfel încât obiectul material principal se
deduce din acţiunea principală, iar obiectul material facultativ – din acţiunea adiacentă.
Aşadar, în ipoteza în care acţiunea principală a şantajului se exprimă în cerinţa de a se
transmite bunurile, şantajul are în calitate de obiect material principal: bunurile care au o
existenţă materială, sunt create prin munca omului, dispun de valoare materială şi cost deter-
minat, fiind bunuri mobile şi străine pentru făptuitor. După cum este lesne de observat, în acest
context, obiectul material principal al şantajului este identic cu obiectul material al infracţiunilor
săvârşite prin sustragere.
În context, în vederea ilustrării unor categorii ale obiectului material principal, atunci când
fapta de şantaj ia forma cererii de a se transmite bunurile, aducem ca exemplu următorul caz din
Dostları ilə paylaş: |