Universitatea de stat din moldova

 
 
119 
 
cerinţelor  cu  caracter  patrimonial.  Putem  constata  că  violenţa  fizică,  ca,  de  altfel,  şi  violenţa 
psihică,  poate  avea  un  caracter  prelungit.  Aceasta  în  contextul  în  care  făptuitorul,  neavând  un 
rezultat  din  prima,  îşi  întăreşte  cerinţele  sale,  exercitând  o  presiune  în  plus  asupra  voinţei 
victimei  prin  aplicarea  nemijlocită  a  violenţei,  paralizându-i  astfel  posibilităţile  de  acţiune,  el 
acţionând  cu  aceeaşi  intenţie  infracţională,  urmărind  acelaşi  scop.  În  aceste  condiţii,  fapta  lui 
constituie o infracţiune prelungită, motiv din care este exclus un concurs de infracţiuni.  
După  orientarea  făptuitorului,  violenţa  nepericuloasă  pentru  viaţă  sau  sănătate  poate  fi 
aplicată  în  vederea  înfrângerii  voinţei  victimei,  pentru  ca  cea  din  urmă  să  îndeplinească  una 
dintre cerinţele patrimoniale ori violenţa nepericuloasă pentru viaţă sau sănătate este aplicată din 
motive de răzbunare pentru neîndeplinirea cererii patrimoniale.  
După unii autori, indiferent de orientarea făptuitorului la aplicarea violenţei, acţiunile ur-
mează a fi calificate doar în conformitate cu alineatul articolului ce prevede răspunderea pentru 
şantaj. Drept argument se invocă caracterul prelungit al faptei prejudiciabile de şantaj, susţinân-
du-se  că  „începutul  este  înaintarea  cererii,  iar  sfârşitul  –  realizarea  ei”  [169,  p.28].  Dezvoltând 
ideea  respectivă,  Iu.Larii  consideră  că  aplicarea  violenţei  din  răzbunare  este  o  prelungire 
nemijlocită a şantajului, care reprezintă în sine realizarea reală a acelei posibilităţi ce se conţine 
în conţinutul ameninţării [91, p.47]. 
Nu  putem  împărtăşi  acest  punct  de  vedere.  Aceasta  deoarece  argumentele  invocate  de 
autori se prezintă ca fiind defectuoase. Astfel, ideea că sfârşitul şantajului este legat de realizarea 
cererii  patrimoniale  vine  în  contradicţie  cu  momentul  de  consumare  a  şantajului  –  înaintarea 
cererii însoţită de una dintre acţiunile adiacente. Dacă s-a executat sau nu cerinţa patrimonială, 
nu are relevanţă. Eventual, executarea cererii de a fi transmise bunurile implică o agravare a răs-
punderii penale, dat fiind prevederea de la lit.e) alin.(3) art.189 CP RM. De asemenea, aplicarea 
violenţei  din  răzbunare  nu  poate  constitui  o  prelungire  nemijlocită  a  şantajului,  deoarece 
făptuitorul  acţionează  nu  în  continuarea  intenţiei  sale  iniţiale.  Dacă  făptuitorul  acţionează  în 
continuarea intenţiei sale iniţiale, atunci el nu are un motiv de răzbunare, ci un interes material. 
Interesul  material  al  făptuitorului    se  epuizează  odată  cu  nereuşita  lui  de  a-şi  atinge  scopul  de 
cupiditate, de aceea apare o intenţie supravenită – de a se răzbuna pentru neîndeplinirea cererilor 
patrimoniale. Din aceste raţionamente, luăm în vizor opiniile acelor autori [149, p.19; 145, p.88], 
potrivit cărora, dacă violenţa nu a fost urmată de efectul scontat, atunci realizarea ei ulterioară în 
scop  de  răzbunare  pentru  neîndeplinirea  cererii  patrimoniale  (sublinierea  ne  aparţine  –  n.a.) 
necesită o calificare juridică aparte, fiindcă aceste acţiuni n-au fost îndreptate asupra acaparării 
averii. 
 

---

 
 
120 
 
3.1.3. Şantajul săvârşit prin ameninţare cu moartea 
Ameninţarea cu moartea (a se citi – cu omorul) este o varietate a ameninţării cu violenţa, 
deci  face  parte  din  contextul  noţional  al  violenţei  psihice,  care  apare  în  contextul  şantajului  pe 
post  de  acţiune  adiacentă,  constituind  un  semn  calificativ,  deci  care  agravează  răspunderea 
penală. Diferenţierea răspunderii penale pentru şantaj săvârşit prin ameninţare cu moartea a fost 
dictată de anumiţi factori, precum: dinamica răspândirii acestei varietăţi de ameninţare; gradul de 
pericol social al acestei acţiuni adiacente; periculozitatea pe care o comportă făptuitorul. Pentru a 
demonstra frecvenţa constrângerii victimei prin ameninţare cu omor, vom transpune următoarele 
cazuri  din  practica  judiciară:  În  noaptea  de  1  spre  2  iunie  1999,  C.Ş.  împreună  cu  S.A.,  N.B., 
G.I., N.I., B.G. şi alte persoane, care nu au fost stabilite, întru realizarea planului criminal, s-au 
înarmat cu arme de foc şi s-au deplasat spre casa nr.49 de pe str. Akademiceskaia, or. Odesa. 
Ajunşi la destinaţie, au oprit automobilul „Fiat Croma”, condus de L.O., în care se afla şi P.S., 
au aplicat  faţă de ei forţa fizică, după ce  i-au scos  pe aceşti doi  din  automobil,  i-au încătuşat,  
le-au pus pe cap pungi de polietilenă şi i-au dus în casa de pe str. Dolgaia 81 „a”, or. Odesa, 
privându-i ilegal de libertate. Conform planului, de comun acord cu ceilalţi membri ai bandei, 
prin extorcare, cu aplicarea violenţei, ameninţându-i cu moartea (sublinierea ne aparţine – n.a.), 
l-au  impus  pe  P.S.  să  ceară  de  la  rude,  apropiaţii  săi  şi  de  la  colaboratorii  firmei  „Master” 
răscumpărarea  din  captivare  în  mărime  de  1,5  mln.  dolari  SUA  [44];  •  În  noaptea  de  1  spre       
2  august  2003,  D.L.  aflându-se,  în  stare  de  ebrietate,  în  casa  tatălui  său  din  s.Lopăţica,  r-nul 
Cahul, având scopul de a o şantaja pe concubina ultimului, C.I., a ameninţat-o cu un cuţit că o 
va omorî (sublinierea ne aparţine – n.a.) cerându-i suma de 10 000 lei. Ulterior, lovind-o pe C.I. 
cu  mâinile  peste  faţă  şi  corp,  i-a  cauzat  dureri  fizice  [81];  •  La  17  mai  2006,  în  jurul  orelor 
21:11, în parcul „Valea Trandafirilor”, mun. Chişinău, C.I., C.N., B.A. şi B.I., ameninţându-l pe 
C.O. cu cauzarea vătămărilor corporale şi cu moartea (sublinierea ne aparţine – n.a.), au cerut 
să le transmită bani în sumă de 600 dolari SUA [118]. 
Aceste exemple demonstrază cu prisosinţă că legea penală nu putea să nu intervină pentru 
a  asigura  o  prevenţie  adecvată  şi  a  consacra  o  punibilitate  raţională  şi  echitabilă.  Din  aceste 
raţiuni, apreciem ca fiind oportună defalcarea ameninţării cu moartea din cadrul ameninţării cu 
violenţa şi instituirea acesteia în calitate de variantă agravată a şantajului. 
După conţinutul său, ameninţarea cu moartea presupune comiterea de către făptuitor a unor 
acte de natură a insufla victimei temere că ea se găseşte într-un pericol de a i se provoca decesul 
sub  formă  de  moarte  cerebrală.  În  esenţă,  ameninţarea  cu  moartea  coincide  într-o  oarecare 
măsură cu latura obiectivă a componenţei prevăzute la art.155 CP RM. Totodată, spre deosebire 
de ameninţarea cu omorul ca o componenţă de sine stătătoare prevăzută la art.155 CP RM, ame-

---