Universitatea de stat din moldova

 
 
121 
 
ninţarea cu moartea, în  contextul art.189 CP RM, este însoţită de anumite cerinţe determinate. 
De aceea, ameninţarea cu moartea,  în cazul şantajului, trebuie să fie concepută ca o constrângere 
la ceva, şi anume la: transmiterea unor bunuri sau a dreptului asupra acestora, ori la săvârşirea 
unor acţiuni cu caracter patrimonial. Din complexitatea faptei de şantaj deducem şi o concurenţă 
dintre  o  parte  şi  un  întreg,  unde  partea  este  reprezentată  de  art.155  CP  RM,  iar  întregul  –  de 
art.189 alin.(2)  lit.d) CP  RM.  Iar, în  conformitate cu art.118 CP RM,  urmează să  aplicăm  doar 
întregul, ceea ce presupune că, în cazul şantajului săvârşit prin ameninţare cu moartea, nu va fi 
necesar de a încadra suplimentar fapta în conformitate cu art.155 CP RM. 
Ameninţarea cu moartea nu presupune prin  sine însăşi  o etapă de determinare a intenţiei 
făptuitorului de a lipsi victima de viaţă, fapt demonstrat de multiplele cercetării teoretice şi prac-
tice ale acestei probleme, în rezultatul cărora s-a ajuns la concluzia că ameninţarea cu omorul are 
o natură juridică de sine stătătoare [186, p.29]. Din această alegaţie deducem că făptuitorul nici 
pe departe nu urmăreşte, în  cazul ameninţării cu moartea, intenţia de a suprima viaţa victimei, 
intenţia lui este orientată spre a o aduce pe victimă într-o stare de nelinişte, aceasta având teamă 
pentru  viaţa  sa.  Ca  şi  în  cazul  celorlalte  forme  de  ameninţare  care  sunt  prevăzute  la  alin.(1) 
art.189 CP RM, şi în cazul ameninţării cu moartea victima trebuie să perceapă ameninţarea ca 
având  un  caracter  real.  Cu  referire  la  ultima  trăsătură,  consemnăm  că  ameninţarea  cu  moartea 
trebuie  să  fie  de  natură  a  alarma  victima,  în  sensul  că  dacă  aceasta  nu  va  executa  cerinţele 
patrimoniale  înaintate,  făptuitorul  va  trece  la  materializarea  ameninţării  sale.  În  acest  sens, 
trebuie să se ţină seama de persoana celui ameninţat, de starea lui psihică, de gradul de percepţie 
etc. În context, este relevant următorul caz din practica judiciară: La 15 martie 2006, ora 14:00, 
B.V., aflându-se, împreună cu B.V. şi L.B., pe str. C.Stere 7, or. Căuşeni, l-au forţat pe cet. N.S. 
să urce în automoilul lor şi, aplicându-i forţa fizică, în urma căreia i-au pricinuit dureri fizice, 
ameninţându-l cu moartea, i-au cerut transmiterea obiectelor din aur sau a sumei de 5000 lei, 
fixându-i  termenul  transmiterii  banilor  pentru  data  de  15  martie  2006,  ora  18:00.  Apreciind 
ameninţările  cu  moartea  ca  fiind  reale  şi  realizabile  (sublinierea  ne  aparţine  –  n.a.),  N.S. le-a 
transmis acestora, contrar voinţei sale, o brăţară de aur de 15 gr. la preţul de 4500 lei [42]. 
Dacă însă făptuitorul a trecut la materializarea ameninţării cu moartea, atunci acţiunile făp-
tuitorului depăşesc latura obiectivă a art.189 CP RM, motiv din care fapta va constitui concurs de 
infracţiuni dintre şantaj şi omor intenţionat. Această soluţie de încadrare este valabilă numai în 
cazul concursului real, nu şi în cazul concursului ideal (comiterea omorului în timpul săvârşirii 
şantajului, atunci când violenţa se aplică o singură dată). Aceasta deoarece făptuitorul ar fi tras la 
răspundere  de  două  ori  pentru  aceeaşi  faptă,  adică  pentru  aceeaşi  violenţă  periculoasă  pentru 
viaţă  sau  sănătate,  prin  aceasta  încălcându-se  principiul  non  bis  in  idem.  Prima  dată,  violenţa 

---

 
 
122 
 
periculoasă pentru viaţă sau sănătate ar fi luată în vizor în contextul lipsirii de viaţă a persoanei, 
iar  a  doua  oară  violenţa  periculoasă  pentru  viaţă  sau  sănătate  ar  fi  luată  în  consideraţie  drept 
semn indispensabil al faptei prejudiciabile de şantaj. 
Având în vedere că în cadrul componenţei de omor intenţionat este prevăzută circumstanţa 
agravantă  „din  interes  material”,  apare  ca  firească  întrebarea  dacă  în  ipoteza  concursului  real 
dintre şantaj şi omor intenţionat va fi aplicabilă lit.b) alin.(2) art.145 CP RM. 
În  primul  rând,  trebuie  să  recunoaştem  drept  valabilă  opinia,  potrivit  căreia,  pentru  exis-
tenţa omorului săvârşit din interes material, este suficient a se constata că făptuitorul a urmărit 
anume un astfel de interes [17, p.4]. Aşadar, realizarea interesului material depăşeşte fapta preju-
diciabilă prevăzută la lit.b) alin.(2) art.145 CP RM, motiv pentru care s-ar impune că, în ipoteza 
în  care  a  fost  realizat  interesul  material  şi,  implicit,  scopul  de  cupiditate al  faptei  de  şantaj,  ar 
trebui să se ia în consideraţie lit.b) alin.(2) art.145 CP RM. Ar fi aşa dacă nu ne-am lovi de faptul 
că  forma  atipică  a  şantajului  (infracţiunea  fapt  epuizat)  constituie  o  circumstanţă  agravantă  a 
infracţiunii (lit.e) alin.(3) art.189 CP RM). În acest context, se impune în primul rând invocarea 
lit.e)  alin.(3)  art.189  CP  RM.  Aşa  stând  lucrurile,  concursul  de  infracţiuni  dintre  lit.e)  alin.(3) 
art.189 CP RM şi lit.b) alin.(2) art.145 CP RM ar genera încălcarea principiului non bis in idem; 
or, unul şi acelaşi interes material s-ar lua în calcul de două ori. În concluzie, răspunzând la între-
barea  formulată,  consemnăm  că  la  încadrare  nu  este  necesar  a  fi  luată  în  consideraţie  lit.b) 
alin.(2) art.145 CP RM. 
După această digresiune absolut necesară, menţionăm că ameninţarea cu moartea se poate 
exprima  în  variate  forme:  direct,  indirect;  prin  orice  mijloace  de  comunicare  (cuvinte,  gesturi 
etc.), ceea ce presupune că nu are nici o relevanţă forma exteriorizării ameninţării cu omorul. În 
acelaşi  timp,  ameninţarea  cu  moartea,  ca  acţiune  adiacentă  în  cadrul  faptei  prejudiciabile  de 
şantaj, urmează a fi delimitată de ameninţarea cu omorul, ca incriminare distinctă, prevăzută la 
art.155  CP  RM.  Astfel,  în  art.155  CP  RM  este  transcrisă  condiţia  existenţei  pericolului  de 
realizare  a  ameninţării  cu  omorul,  care  are  rolul  de  circumstanţă  –  semn  facultativ  obligatoriu 
care întregeşte latura obiectivă a componenţei de infracţiune. Pentru a fi în prezenţa pericolului 
de realizare a ameninţării cu omorul este nevoie să fie întrunite cumulativ două condiţii: 1) apa-
riţia  la  victimă  a  temerii  pentru  viaţa  sa,  în  cazul  punerii  ameninţării  în  executare  (condiţia 
subiectivă);  2)  apariţia  pericolului  realizării  ameninţării  (condiţia  obiectivă)  [15,  p.119].  În 
contrast, în cazul ameninţării cu moartea, ca acţiune adiacentă în cadrul faptei prejudiciabile de 
şantaj,  doar  condiţia  subiectivă  –  apariţia  la  victimă  a  temerii  pentru  viaţa  sa  –  constituie  o 
condiţie obligatorie. Nu  are nici o relevanţă dacă a existat  de facto  pericolul lipsirii de viaţă a 

---