Universitatea de stat din moldova

 
 
137 
 
neglijând  prevederea  de  la  lit.e)  art.19  al  Legii  Republicii  Moldova  privind  actele  legislative, 
prevedere la care ne-am referit cu ocazia relevării polisemantismului termenului „şantaj”. 
În  conformitate  cu  acelaşi  pct.14  al  Hotărârii  Plenului  CSJ  a  RM  nr.16/2005,  prin 
„tratament inuman” trebuie de înţeles orice tratament, altul decât tortura, de natură să provoace 
intenţionat  grave  suferinţe  fizice  ori  psihice,  care  nu  pot  fi  justificate,  iar  prin  „tratament 
degradant” trebuie de înţeles orice tratament, altul  decât  tortura, care umileşte în  mod  grosolan 
individul în faţa altora sau îl impune să acţioneze împotriva voinţei şi conştiinţei sale, sau este de 
natură să producă victimei  sentimente de teamă,  de inferioritate, de îngrijorare şi  să-i  înfrângă 
rezistenţa  fizică  şi  morală.  Putem  remarca  că,  după  modul  în  care  aceşti  temeni  sunt  definiţi, 
tortura şi tratamentul inuman se aseamănă foarte mult, iar distincţia între termenii respectivi, aşa 
cum  se  susţine  în  doctrină  [6,  p.150],  o  sesizăm  graţie  jurisprudenţei  Curţii  Europene  a 
Drepturilor  Omului,  care  a  statuat  că  ceea  ce  distinge  tortura  de  relele  tratamente  (tratamente 
inumane) este „pragul” sau nivelul minim de severitate, fapt ce oferă posibilitatea de a califica 
acţiunea  drept  tortură.  De  asemenea,  consemnăm  că  tratamentul  degradant,  spre  deosebire  de 
tortură, se particularizează prin faptul lezării demnităţii şi integrităţii fizice a persoanei [137]. 
După relevarea conţinutului celor patru noţiuni  distincte utilizate în dispoziţia de la lit.d) 
alin.(3)  art.189  CP  RM,  putem  identifica  că  o  caracteristică  esenţială  a  acestora  o  constituie  
suferinţa (fizică sau psihică) deosebit de chinuitoare ce se cauzează victimei în procesul comiterii 
şantajului,  fapt  ce  denotă  trăsăturile  negative  ale  personalităţii  făptuitorului,  precum  ar  fi 
ferocitatea. Prin aceasta şi se explică agravarea răspunderii penale pentru şantaj, a cărei premisă 
este  tocmai  periculozitatea  socială  deosebită  a  făptuitorului.  Din  aceste  raţiuni,  corect  s-a 
remarcat  în  literatura  de  specialitate  [13,  p.40]  că  noţiunea  „prin  schingiuire  sau  tortură”, 
utilizată  în  alte  componenţe  de  infracţiune,  are  un  conţinut  similar  cu  noţiunea  „cu  deosebită 
cruzime”, utilizată în  dispoziţia de la lit.j) alin.(2) art.145 CP RM. Despre aceasta ne vorbeşte 
interpretarea  noţiunii  „cu  deosebită  cruzime”,  folosită  în  contextul  infracţiunii  de  omor 
intenţionat, interpretare efectuată în pct.15 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie „Cu 
privire  la  practica  judiciară  în  cauzele  despre  omorul  premeditat”,  nr.9  din  15.11.1993: 
„Calificând omorul premeditat conform pct.6 art.88 CP RM din 1961, se va lua în consideraţie 
faptul  că  noţiunea  de  „cruzime  deosebită”  se  îmbină  atât  cu  metodele  omorului,  cât  şi  cu  alte 
circumstanţe, care demonstrează manifestarea unei  cruzimi  deosebite de  către vinovat.  Semnul 
unei  cruzimi  deosebite  există  în  cazurile  în  care  înainte  de  a  curma  viaţa  sau  în  procesul 
săvârşirii  omorului  victima  a  fost  supusă  torturilor,  schingiuirilor  sau  s-a  săvârşit  o  batjocură 
asupra  jertfei  (sublinierea  ne  aparţine  –  n.a.)  sau  omorul  a  fost  săvârşit  prin  metoda,  care  cu 
buna-ştiinţa vinovatului este îmbinată cu pricinuirea unor suferinţe deosebite victimei (aplicarea 

---

 
 
138 
 
unui număr mare de leziuni corporale, utilizarea unei toxine cu acţiune chinuitoare, arderea de 
viu, înecarea, înăbuşirea, lipsirea îndelungată de hrană, apă etc.). O cruzime deosebită se poate 
manifesta, de asemenea, şi  prin  săvârşirea omorului în  prezenţa rudelor  apropiate  ale victimei, 
când vinovatul îşi dădea seama că prin acţiunile sale le pricinuieşte mari suferinţe” [32, p.309]. 
În  literatura  de  specialitate,  cruzimea  deosebită  este  definită  ca  fiind  acţiunea  sau  inacţiunea 
intenţionată,  care  însoţeşte  sau  succede  infracţiunea  violentă,  nefiind  obligatorie  pentru 
săvârşirea  acestei  infracţiuni  sau  pentru  producerea  urmărilor  prejudiciabile  ale  acestei 
infracţiuni,  şi  care  se  exprimă  în  cauzarea  victimei  sau  apropiaţilor  acesteia  a  unei  suferinţe 
suplimentare  (de  regulă,  grave),  de  natură  fizică  sau  psihică  [168,  p.8].  Reieşind  din  această 
definiţie,  dar  mai  cu  seamă  din  interperetarea  pe  care  Plenul  Curţii  Supreme  de  Justiţie  a 
Republicii Moldova o atribuie tratamentului inuman şi degradant, rezultă că noţiunea „deosebită 
cruzime” este semantismul autentic şi  al  cuvintelor  „tratament  inuman sau degradant”, care de 
asemenea  implică  suferinţe  deosebit  de  chinuitoare.  De  fapt,  acţiunile  de  schingiuire,  tortură, 
tratament inuman şi degradant, încorporate de legiuitor în varianta agravată de la lit.d) alin.(3) 
art.189 CP RM, sunt în esenţă varietăţi specifice ale violenţei, motiv din care are dreptate autorul 
rus  Э.А.  Багун  când  susţine  că  conceptele  „tortură”,  „maltratare”,  „schingiuire”,  „batjocură”, 
„sadism” fac parte din acelaşi registru noţional, reprezentând cazuri particulare de manifestare a 
cruzimii [143, p.19]. Astfel privite lucrurile, propunem excluderea de la lit.d) alin.(3) art.189 CP 
RM a cuvintelor „însoţite de schingiuire, tortură, tratament inuman sau degradant” şi înlocuirea 
acestora cu sintagma „săvârşite cu o deosebită cruzime”. Astfel, va fi clar că deosebita cruzime 
nu este ceva care însoţeşte şantajul presupunând aplicarea violenţei, dar se suprapune şantajului 
presupunând  aplicarea  violenţei,  formând  un  tot  unitar  cu  acesta.  Considerăm  că  o  asemenea 
remaniere legislativă, în sensul utilizării unei terminologii constante, va contribui substanţial la 
sporirea  calităţii  de  ansamblu  a  legii  penale  a  Republicii  Moldova  şi,  în  ultimă  instanţă,  la 
evitarea interpretărilor eronate în practica judiciară. 
 
3.2.5. Şantajul urmat de dobândirea bunurilor cerute 
Agravarea  răspunderii  penale  pentru  fapta  prejudiciabilă  de  şantaj  urmată  de  dobândirea 
bunurilor cerute se justifică pe fundalul profilării unei urmări imediate, exprimate în prejudiciul 
patrimonial  efectiv.  Din  aceste  raţiuni,  în  varianta  agravată  de  la  lit.e)  alin.(3)  art.189  CP  RM 
şantajul se situează la categoria infracţiunilor materiale, astfel încât momentul de consumare este 
cel  al  producerii  prejudiciului patrimonial efectiv. Din aceste considerente s-a şi  susţinut că, în 
ceea ce priveşte esenţa juridică a acestei modalităţi, ea reprezintă o variaţie atipică a şantajului – 
şantajul fapt epuizat [15, p.294]. 

---