Universitatea de stat din moldova

 
 
129 
 
infracţiunii de şantaj săvârşit de un grup criminal organizat (ca efect al declarării recursului în 
anulare şi aplicării efectului retroactiv al legii penale noi, conform art.10 CP RM – n.a.). Astfel, 
în ianuarie 2003, el, împreună cu C.N., M.I., S.A. şi alte două persoane, sub un pretext inventat, 
precum  că I.C. ar  fi  bătut  o persoană  care,  în consecinţă,  a decedat,  au mers  acasă la  I.C.,  în 
s.Oniţcani,  r-nul  Criuleni.  Acolo,  ameninţându-l  cu  moartea  pe  el  şi  pe  membrii  familiei  sale, 
şantajându-l că îl vor declara organelor de drept, au cerut să le transmită 6000 dolari SUA, ce 
constituiau  suma  de  84  161,4  lei.  Înţelegând  aceste  ameninţări  ca  fiind  reale  şi  realizabile,  în 
perioada  de  la  21  ianuarie  până  la  30  ianuarie  2003,  I.C.  le-a  transmis,  în  diferite  locuri  din 
or.Chişinău, 3000 dolari SUA, ce constituiau suma de 42 000,5 lei [80].   
Cu  referire  la  cea  de-a  doua  ipoteză  a  circumstanţei  agravante  de  la  lit.a)  alin.(3)  art.189 
CP  RM,  noţiunea  de  organizaţie  criminală  este  definită  în  art.47  CP  RM:  reuniune  de  grupuri 
criminale organizate într-o comunitate stabilă, a cărei activitate se întemeiază pe diviziune, între 
membrii  organizaţiei  şi  structurile  ei,  a  funcţiilor  de  administrare,  asigurare  şi  executare  a 
intenţiilor  criminale  ale  organizaţiei,  în  scopul  de  a  influenţa  activitatea  economică  şi  de  altă 
natură a persoanelor fizice şi juridice sau de a o controla, în alte forme, în vederea obţinerii de 
avantaje  şi  realizării  de  interese  economice,  financiare  sau  politice.  Analizând  această  noţiune 
legislativă,  M.Grama  distinge  următoarele  trăsături  caracteristice  organizaţiei  criminale:               
1) reuniune de grupuri criminale; 2) consolidarea grupurilor criminale într-o comunitate stabilă;    
3) divizarea activităţii organizaţiei între membrii organizaţiei şi structurile ei; 4) scopul organi-
zaţiei  [8,  p.380].  În  ce  priveşte  ultima  trăsătură,  remarcăm  că  scopul  acestei  entităţi  criminale 
cuprinde  un  segment  variat  de  obiective,  iar  prin  raportare  la  componenţa  investigată,  scopul 
imediat  al  şantajului  săvârşit  de  o  organizaţie  criminală  este  cel  de  cupiditate,  pe  când  scopul 
mediat  poate  fi,  spre  exemplu,  influenţarea  activităţii  economice  a  unei  persoane  fizice  sau 
juridice, preluarea controlului asupra activităţii acesteia etc.  
Dacă  grupul  criminal  organizat  se  particularizează  prin  stabilitate,  atunci  organizaţia 
criminală  implică  consolidarea,  presupunând  coeziune  şi  solidaritate  social-psihologică  a 
membrilor  organizaţiei  criminale.  De  asemenea,  datorită  înaltului  grad  de  organizare,  între 
structurile  superioare,  medii  şi  inferioare  ale  organizaţiei  criminale  se  atestă  legături  ierarhice 
complexe, în conformitate cu un „cod de conduită” nescris [138, p.181]. 
În acord cu prevederea de la alin.(4) art.47 CP RM, organizatorul şi conducătorul organiza-
ţiei criminale poartă răspundere pentru toate infracţiunile săvârşite de această organizaţie; or, în 
conştiinţa  organizatorilor  şi  conducătorilor  organizaţiei  criminale  trebuie  să  se  cuprindă  toate 
semnele  obiective  ale  faptei  prejudiciabile  de  şantaj,  precum  şi  pericolul  social  al  reuniunii  pe 
care o organizează şi o conduc, inclusiv pericolul social al tuturor faptelor care sunt săvârşite de 

---

 
 
130 
 
organizaţia  criminală.  Per  a  contrario,  în  conformitate  cu  alin.(5)  art.47  CP  RM,  membrul 
organizaţiei  criminale  poartă  răspundere  penală  pentru  infracţiunile  la  a  căror  pregătire  sau 
săvârşire a participat. Astfel, membrul organizaţiei criminale îşi dă seama de apartenenţa lui la 
respectiva  entitate  criminală,  de  scopurile  acesteia  şi  doreşte  să  săvârşească  infracţiuni  în 
interesul organizaţiei criminale. 
 
3.2.2. Şantajul săvârşit cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă 
Atribuirea şantajului  săvârşit cu aplicarea armei  sau a altor obiecte folosite în  calitate de 
armă la categoria semnelor calificative este pe deplin justificată. În primul rând, fapta prezintă un 
pericol social ridicat în legătură cu agresivitatea de care dă dovadă făptuitorul, iar, în al doilea 
rând,  în  virtutea  atentatului  capabil  de  a  cauza  vătămări  de  diferit  grad,  ba  chiar  şi  decesul 
victimei,  ambianţă  care  îi  creează  făptuitorului  încrederea  în  atingerea  scopului  scontat,  el 
acţionând cu o deosebită îndrăzneală. 
Cu  referire  la  varianta  agravată  analizată,  în  pct.20  al  Hotărârii  Plenului  CSJ  a  RM 
nr.16/2005 se consemnează că instanţele judecătoreşti urmează să stabilească, în concordanţă cu 
art.129  alin.(1)  CP  RM,  coroborat  cu  prevederile  Legii  cu  privire  la  arme,  precum  şi  în  baza 
raportului de expertiză, dacă obiectul aplicat în cadrul şantajului reprezintă sau nu o armă, iar în 
prezenţa  unor  temeiuri  legale,  acţiunile  persoanei  care  a  aplicat  arma  în  procesul  comiterii 
infracţiunii  prevăzute  la  art.189  CP,  trebuie  calificate  suplimentar  conform  art.290  CP  RM. 
Urmând  cele statuate de Plenul Curţii Supreme  de  Justiţie a Republicii  Moldova,   în  acord cu 
art.1  al  Legii  Republicii  Moldova  cu  privire  la  arme  [92],  prin  „armă”  trebuie  de  înţeles 
dispozitivul  (mijlocul  material),  destinat  (adaptat)  prin  construcţie  şi  util  din  punct  de  vedere 
tehnic  pentru  vătămarea  unei  persoane,  a  unui  animal,  pentru  apărarea  contra  unui  atac  sau 
pentru imitarea proprietăţilor de luptă. După cum  reiese din  pct.20  al  Hotărârii Plenului  CSJ a 
RM nr.16/2005, tipul de armă nu are importanţă la reţinerea agravantei de la lit.b) alin.(3) art.189 
CP RM, motiv din care oricare dintre tipurile de arme, enumerate la art.3-5 ale Legii cu privire la 
arme, pot constitui instrumente aplicate în contextul infracţiunii de şantaj.  
Relevantă  pentru  aplicarea  agravantei  analizate  este  condiţia  ca  arma  în  contextul  şanta-
jului să fie funcţionabilă. De aceea, corect se susţine în doctrină că aplicarea unei arme inutiliza-
bile sau defectate (fapt cunoscut făptuitorului), ori a unei machete (imitaţii) de armă, ori a unui 
obiect asemănător cu arma nu formează, de regulă, circumstanţa agravantă respectivă. Excepţie 
constituie  cazurile  când  obiectele  nominalizate  sunt  aplicate  ca  obiecte  folosite  în  calitate  de 
armă (de exemplu, victima este lovită în tâmpla capului cu patul de oţel al unui pistol defectat 
sau cu macheta de plumb a unui pistol etc.) [15, p.139-140]. Într-adevăr, dacă, săvârşind şantajul, 

---