131
făptuitorul, va utiliza un obiect care doar în aparenţă se aseamănă cu arma veridică şi în virtutea
calităţilor sale fizice nu este susceptibil să cauzeze daune sănătăţii victimei, asemenea acţiuni nu
cad sub incidenţa lit.b) alin.(3) art.189 CP RM, deoarece, de una singură, percepţia subiectivă a
victimei, fără a fi luate în consideraţie proprietăţile obiective ale instrumentului şi intenţia făptui-
torului, nu este suficientă pentru a încadra fapta în conformitate cu agravanta analizată. Prin
aplicarea unei arme defectate ori a unei machete de armă, ori a unui obiect asemănător cu arma,
făptuitorul îşi proiectează să genereze doar un efect psihologic asupra victimei, ceea ce pentru
varianta-tip a infracţiunii de şantaj este suficient; or,
infra vom prezenta argumentele de rigoare
care demonstrează că utilizarea instrumentelor reprezintă de fapt o ameninţare.
Pe lângă armă, ca instrument de comitere a şantajului, răspunderea penală se va agrava şi
atunci când se face uz de alte obiecte utilizate în calitate de armă. Astfel, în acord cu prevederile
alin.(2) art.129 CP RM, sunt asimilate armelor orice alte obiecte ce ar putea fi folosite ca arme
sau care au fost întrebuinţate pentru atac. Mult mai explicit este interpretată în literatura de
specialitate noţiunea „alte obiecte folosite în calitate de armă”. Se susţine, pe bună dreptate, că
obiecte folosite în calitate de armă pot fi considerate obiectele fabricate sau adaptate special
pentru vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii (de exemplu, un segment al unui furtun de
cauciuc, în interiorul căruia a fost turnat plumb), obiectele de menire gospodărească sau orice
alte obiecte utilizate de către infractor ca mijloc de aplicare a violenţei periculoase pentru viaţa
sau sănătatea victimei (toporul, ranga, lanţul, scândura, piatra etc.), chiar dacă acestea nu au fost
pregătite
din timp, ci au fost găsite la locul infracţiunii [138, p.168].
Condiţia
sine qua non pe care o impune legiuitorul prin circumstanţa agravantă analizată
vizează aplicarea instrumentelor subzistente. Potrivit pct.20 al Hotărârii Plenului CSJ a RM
nr.16/2005, aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă în contextul şantajului
semnifică folosirea acestor obiecte în vederea anihilării victimei şi se poate concretiza în:
tragerea ţintită a focurilor de armă, aplicarea loviturilor, demonstrarea armei sau a obiectului
folosit în calitate de armă în scopul intimidării etc. De aceea, în practica judiciară s-a considerat
că şantajul a fost săvârşit cu aplicarea altor obiecte folosite în calitate de armă, prin demonstrarea
obiectului în scop de intimidare, în următorul caz:
M.A., M.V., J.V., A.R., A.I. şi O.V., prin
înţelegere prealabilă, primul fiind înarmat cu un topor (sublinirerea ne aparţine
– n.a.)
, au cerut
de la LM., B.Gh., B.I.,V.Şt. şi C.V., sub ameninţarea cu aplicarea violenţei, să le transmită în
decurs de 30 de minute 300 dolari SUA [125]
.
Prin excelenţă, exemplul din practica judiciară reliefat
supra ne demonstrează şi posibi-
litatea răsfrângerii circumstanţei agravante asupra participanţilor. Astfel, chiar dacă numai M.A.
era înarmat cu toporul, instanţa de judecată, „apreciind probele, a considerat dovedită vina