141
D.O. a primit bani extorcaţi în sumă de 140 dolari SUA (sublinierea ne aparţine
– n.a.)
, după
care a fost reţinut de către colaboratorii de poliţie ai secţiei „Nord” DCCO MAI RM [48].
De asemenea, se pot atesta şi situaţii în care semnul calificativ de la lit.e) alin.(3) art.189
CP RM este prezent în contextul unor acţiuni prelungite. Invocăm, în special, următoarea speţă:
la 22 octombrie 2000, ora 19:00, C.T., împreună şi prin înţelegere prealabilă cu C.N., B.Gh. şi
Z.Gh., în mod repetat s-a deplasat în comuna Satul Nou, jud. Lăpuşna, acasă la L.A., unde,
ameninţându-l cu violenţa şi cu moartea, a cerut să i se transmită 1000 de lei. Ulterior, primind
suma de 400 lei, a continuat ameninţările, înaintându-i cerinţa de a i se transmite 700 dolari
SUA. Concepând ameninţările ca fiind reale şi în scopul de a preîntâmpina consecinţele ce pot
surveni, la 23 octombrie 2000, în incinta barului „Garasov” din mun. Chişinău, L.A. i-a
transmis lui C.T. suma de 700 dolari SUA [77].
Având în vedere că în ipoteza acestei circumstanţe agravante infracţiunea supusă investi-
gaţiei se apropie de acele sustrageri care adoptă forma unei infracţiuni materiale, se impune ca
fiind absolut necesar de a disocia, în acest perimetru de analiză, şantajul, urmat de dobândirea
bunurilor cerute (lit.e) alin.(3) art.189 CP RM), de escrocherie (art.190 CP RM). Aceasta se
impune, mai cu seamă, din considerente de identitate terminologică; or, termenul „dobândire”
este infiltrat atât în dispoziţia alin.(1) art.190 CP RM, cât şi în conţinutul variantei agravate de la
lit.e) alin.(3) art.189 CP RM. Congruenţa respectivă comportă, însă, diferenţe de substanţă: în
cazul şantajului, dobândirea bunurilor are semnificaţia de acţiune adiacentă în cadrul faptei
prejudiciabile, deţinând în subsidiar şi rolul de circumstanţă agravantă, pe când în cazul escro-
cheriei dobândirea bunurilor îndeplineşte rolul de acţiune principală în cadrul faptei prejudi-
ciabile a acestei forme de sustragere.
De altfel, oportunitatea delimitării şantajului, urmat de dobândirea bunurilor cerute, de
escrocherie se profilează şi pe fundalul mecanismului asemănător de săvârşire a celor două
componenţe de infracţiune: făptuitorul exercită o influenţă psihică asupra conştiinţei şi voinţei
victimei în vederea cedării bunurilor râvnite de făptuitor, influenţă care are ca finalitate
transmiterea aparent benevolă a acestora. În acest context, o analiză detaliată a laturii obiective a
componenţei infracţiunii prevăzute la art.190 CP RM ne permite să constatăm că, în cazul
escrocheriei, voinţa victimei privind dispunerea de bunurile care se află în posesia ei este
denaturată; or, ultima nu percepe caracterul ilegal al acţiunilor făptuitorului. Însăşi înşelăciunea
şi abuzul de încredere, care îndeplinesc rolul de acţiuni adiacente ale escrocheriei, tocmai acest
lucru ni-l demonstrează. Or, are dreptate Р.З. Абдулгазиев când susţine că înşelăciunea creează
victimei convingerea despre existenţa unui temei al subiectului de a obţine averea [140, p.100].
Per a contrario, în cazul infracţiunii de şantaj, voinţa victimei este paralizată, ea conşientizând