Universitatea de stat din moldova

 
 
110 
 
între  acestea  şi  subiecţii  drepturilor  patrimoniale,  urmează  a  fi  recunoscute  ca  victime  ale 
şantajului în virtutea periclitării intereselor lor ce derivă din acţiunea prejudiciabilă a şantajului 
concepută lato sensu; 
4)  Prin  comiterea  infracţiunii  de  şantaj,  făptuitorul  aduce  atingere  relaţiilor  sociale  cu 
privire  la  patrimoniu  nu  pe  calea  influenţării  nemijlocite  asupra  bunurilor,  ci  prin  influenţarea 
directă  asupra  persoanei,  uzând  în  acest  sens  de:  ameninţare,  de  aplicarea  violenţei,  de  răpirea 
persoanei etc., care sunt oarecum distincte în planul realizării faptei prejudiciabile. Acestea, chiar 
fiind  comise  simultan  cu  cerinţa  patrimonială,  nu  se  contopesc  în  textura  elementului  material, 
motiv  din  care  formele  de  ameninţare,  violenţa  fizică,  deteriorarea  sau  distrugerea  bunurilor, 
tortura,  schingiuirea,  tratamentul  inuman  sau  degradant,  precum  şi  răpirea  proprietarului, 
posesorului  sau  deţinătorului,  a  rudelor  sau  apropiaţilor  acestora  apar  în  postură  de  acţiuni 
adiacente în conţinutul constitutiv al infracţiunii de şantaj şi nicidecum nu au rolul de metodă de 
comitere a infracţiunii; 
5) De lege lata, cererea de a se transmite dreptul asupra bunurilor ca acţiune principală în 
cadrul şantajului presupune pretinderea de către făptuitor de a-i fi transmise nu tocmai un drept 
propriu-zis, dar anumite facultăţi (însuşiri) în privinţa acestora, facultăţi ce derivă dintr-un drept 
real,  deoarece  este  cu  neputinţă  a  transmite  un  drept  subiectiv,  pot  fi  transmise  doar  anumite 
însuşiri ale bunurilor;  
6) Prin „alte acţiuni cu caracter patrimonial” trebuie să înţelegem executarea de lucrări sau 
prestarea de servicii; 
7)  Criteriul  principal  de  delimitare  a  infracţiunii  de  şantaj  (presupunând  ameninţarea  cu 
aplicarea  violenţei)  de  infracţiunile  de  tâlhărie  şi  jaf  (presupunând  ameninţarea  cu  aplicarea 
violenţei) rezidă în aspectul temporal al intenţiei făptuitorului orientate spre a dobândi bunurile, 
şi nicidecum aspectul temporal al realizării ameninţării, ultimul având doar caracter facultativ în 
procesul de disociere a acestor infracţiuni conexe; 
8)  Utilizarea  termenului  „defăimătoare”  restrânge,  în  mare  măsură,  cercul  informaţiilor 
care pot fi răspândite de către făptuitor pentru constrângerea psihică a victimei de a se conforma 
cerinţelor patrimoniale, motiv din care ameninţarea cu răspândirea informaţiilor veridice despre 
comiterea unei infracţiuni sau contravenţii,  ameninţarea cu divulgarea secretului adopţiei sau a 
secretului confesiunii, deşi sunt în măsură să constrângă victima la satisfacerea cerinţelor ilegale 
cu  caracter  patrimonial  înaintate  de  făptuitor,  nu  poate  alcătui  conţinutul  acţiunii  adiacente  a 
şantajului – „ameninţarea cu răspândirea unor ştiri defăimătoare”; 
9)  Ameninţarea  de  a  nu  returna  victimei  bunurile  anterior  luate  de  făptuitor  nu  poate  fi 
echivalată cu ameninţarea de a distruge sau deteriora bunurile victimei; or, prin privarea victimei 

---

 
 
111 
 
de  posibilitatea  de  a  întrebuinţa  bunul,  ultimul  nu  suferă  modificări  de  ordin  fizic  în  materiali-
tatea sa, motiv din care, o asemenea ipoteză nu poate constitui modalitate faptică a infracţiunii de 
şantaj;  
10)  Ameninţarea  cu  răpirea  proprietarului,  posesorului,  deţinătorului,  a  rudelor  sau  a 
apropiaţilor acestora constituie insuflarea victimei a temerii că, dacă nu se va conforma cererii 
patrimoniale a făptuitorului, atunci ea, rudele sau apropiaţii ei vor fi: capturate, luate şi deplasate 
din locul de aflare a acestora, urmate de reţinerea cu privarea deplină de libertate contrar voinţei 
(prin constrângere fizică sau psihică) sau cu neluarea în seamă a voinţei acestora (prin profitarea 
de imposibilitatea lor de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa) sau reţinute cu privarea deplină de 
libertate prin înşelăciune sau abuz de încredere; 
11)  Deşi  componenţa  infracţiunii  prevăzute  la  art.189  CP  RM  este  formală,  pe  fundalul 
caracterului  complex  al  laturii  obiective  se  profilează  posibilitatea  existenţei  tentativei  la 
infracţiunea de şantaj, ca activitate infracţională neconsumată; 
12)  Scopul  de  cupiditate  este  un  semn  obligatoriu  al  laturii  subiective  a  şantajului,  însă 
acesta  nu  implică  neapărat  şi  un  motiv  de  cupiditate,  astfel  încât  nu  are  relevanţă  la  încadrare 
dacă folosul patrimonial este urmărit de făptuitor pentru el însuşi sau pentru un terţ; 
13)  Reieşind  din  instrumentariul  juridico-penal  în  vigoare,  şi  anume:  din  prevederile 
alin.(2) art.21 CP RM, nu există temeiuri suficiente de a trage la răspundere penală pentru şantaj 
săvârşit în proporţii mari şi deosebit de mari (art.189 alin.(5) şi (6) CP RM) persoanele care au 
vârsta între 14 şi 16 ani. 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

---

 
 
112 
 
3. ELEMENTE CIRCUMSTANŢIALE AGRAVANTE ALE INFRACŢIUNII 
DE ŞANTAJ: EXAMEN TEORETIC ŞI PRACTIC 
3.1. Elemente circumstanţiale agravante ale şantajului prevăzute la alin.(2) art.189 CP RM 
3.1.1. Şantajul săvârşit de două sau mai multe persoane 
Circumstanţa  agravantă  de  la  lit.b)  alin.(2)  art.189  CP  RM  desemnează  o  circumstanţă 
obiectivă,  constituind  o  pluralitate  de  făptuitori.  Agravarea  răspunderii  penale  în  ipoteza 
şantajului  săvârşit  de  două  sau  mai  multe  persoane  se  fundamentează  pe  ideea  unificării 
eforturilor a câtorva persoane, care îşi concentrează acţiunile în atingerea scopului infracţional. 
Totodată, săvârşirea şantajului în prezenţa pluralităţii de făptuitori va avea un impact mai mare 
asupra  conştiinţei  şi  voinţei  victimei,  astfel  încât  ea  va  percepe  că  orice  împotrivire  de  a  se 
conforma  cerinţelor  patrimoniale  este  inutilă,  având  în  vedere  inevitabilitatea  transpunerii  în 
realitate  a  ameninţărilor.  Aceste  avantaje  sunt  conştientiazate  în  plan  intelectiv  de  către 
făptuitori, motiv din care în majoritatea cazurilor se purcede la o cooperare dintre două sau mai 
multe persoane, în sensul participării la realizarea laturii obiective a şantajului. 
În conformitate cu pct.18 al Hotărârii Plenului CSJ al RM nr.16/2005, „şantajul săvârşit de 
două sau mai multe persoane are loc în următoarele cazuri: 
a)
 
şantajul a fost săvârşit în coautorat (inclusiv coautorat cu repartizarea rolurilor); 
b)
 
şantajul a fost săvârşit de către o persoană, care întruneşte semnele subiectului infrac-
ţiunii, în comun cu o persoană, care nu întruneşte aceste semne; 
c)
 
şantajul a fost săvârşit de către o persoană, care întruneşte semnele subiectului infrac-
ţiunii,  prin  intermediul  unei  persoane,  care  cu  bună-ştiinţă  nu  este  pasibilă  de  răspundere 
penală”. 
Nu  avem  nici  o  rezervă  faţă  de  această  interpretare;  or,  circumstanţa  agravantă  „de  două 
sau mai multe persoane” se aplică nu doar atunci când şantajul este săvârşit în coautorat, ci şi în 
ipotezele  în  care  o  persoană,  care  întruneşte  semnele  subiectului  infracţiunii,  apelează  la 
eforturile unor persoane iresponsabile sau care nu au atins vârsta răspunderii penale. Astfel, este 
suficient  ca  numai  una  dintre  persoanele  care  săvârşeşte  latura  obiectivă  a  şantajului  să  aibă 
semnele  subiectului  infracţiunii  ca  să-i  fie  imputată  agravanta  specificată.  Din  această 
perspectivă, nu putem fi de acord cu autorii [91, p.46] care consideră că şantajul săvârşit de două 
sau  mai  multe  persoane  se  referă  la  participaţia  simplă.  Se  îngustează  nejustificat  cercul 
ipotezelor  care  se  referă  la  circumstanţa  agravantă  analizată.  De  aceea,  are  dreptate 
E.Visterniceanu când afirmă că „expresia „săvârşită de două sau mai multe persoane” denotă clar 
că  contribuţia  la  executarea  faptei  date  presupune,  în  primul  rând,  dar  nu  în  mod  exclusiv, 
coautoratul” [138, p.152]. Această alegaţie este confirmată şi de profesorul S.Brînză: „Noţiunea 

---