Universitatea de stat din moldova

 
 
108 
 
cu excepţia ameninţării cu moartea. De aceea, considerăm că la fixarea vârstei răspunderii penale 
pentru  şantaj  legiuitorul  corect  s-a  condus  de  gradul  de  pericol  social  şi,  implicit,  de 
conştientizarea  semnificaţiei  acestuia  de  către  făptuitor,  făcând  astfel  o  diferenţiere 
corespunzătoare dintre varianta-tip şi variantele agravate de la alin.(2), (3) şi (4) art.189 CP RM. 
Totuşi,  trebuie  să  recunoaştem  că  lucrurile  nu  sunt  chiar  atât  de  perfecte  în  această  materie. 
Aceasta deoarece legiuitorul a omis să fixeze în alin.(2) art.21 CP RM limita de vârstă de 14 ani 
pentru  faptele  incriminate  la  alin.(5)  şi  (6)  art.189  CP  RM.  În  acelaşi  timp,  fosta  incriminare 
corespondentă acestor alineate, şi anume – art.195 CP RM (abrogat), continuă să figureze în lista 
incriminărilor  pentru  care  vârsta  răspunderii  penale  este  prevăzută  între  14  şi  16  ani  (alin.(2) 
art.21  CP  RM).  De  aceea,  de  lege  lata,  considerăm  ca  fiind  lipsită  de  temei  tragerea  la 
răspundere  penală  a  persoanei  care  are  vârsta  între  14  şi  16  ani  pentru  şantajul  săvârşit  în 
proporţii mari şi deosebit de mari; în caz contrar, făcând referire la art.195 CP RM, care de iure 
nu mai există, am încălca flagrant principiul legalităţii. Din aceste raţiuni, se impune excluderea 
din  alin.(2)  art.21  CP  RM  a  menţiunii  privind  art.195  CP  RM  şi,  în  mod  corespunzător, 
suplimentarea art.189 CP RM, din acelaşi alin.(2) art.21 CP RM, cu alin.(5) şi (6), care vor urma 
după alin.(4). 
Pe lângă vârstă, ca condiţie generală de existenţă a subiectului, se mai cere şi responsabili-
tatea  persoanei.  În  acord  cu  art.22  CP  RM,  prin  responsabilitate  se  subînţelege  acea  stare 
psihologică  a  persoanei  care  are  capacitatea  de  a  înţelege  caracterul  prejudiciabil  al  faptei, 
precum  şi  capacitatea  de  a-şi  manifesta  voinţa  şi  de  a-şi  dirija  acţiunile.  După  cum  se  poate 
observa,  responsabilitatea  poate  fi  apreciată  prin  prisma  a  doi  factori:  unul  intelectiv,  ce 
presupune capacitatea persoanei de a înţelege semnificaţia faptei, a urmărilor ei, şi altul volitiv, 
ce  presupune  capacitatea  persoanei  de  a  fi  stăpână  pe  faptele  sale,  pe  care  le  dirijează  în  mod 
conştient. 
În  timp  ce  responsabilitatea  este  o  stare  normală  şi  generală  a  persoanei,  deci,  fiind 
prezumată,  nu  necesită  a  fi  dovedită,  iresponsabilitatea  este  o  stare  anormală  a  persoanei  şi 
trebuie probată pentru a înlătura tragerea la răspundere penală. 
În  conformitate  cu  prevederile  art.23  CP  RM,  nu  este  pasibilă  de  răspundere  penală  per-
soana  care,  în  timpul  săvârşirii  unei  fapte  prejudiciabile,  se  afla  în  stare  de  iresponsabilitate, 
adică  nu  putea  să-şi  dea  seama  de  acţiunile  ori  inacţiunile  sale  sau  nu  putea  să  le  dirijeze  din 
cauza  unei  boli  psihice  cronice,  a  unei  tulburări  psihice  temporare  sau  a  altei  stări  patologice. 
Faţă  de  o  asemenea  persoană,  în  baza  hotărârii  instanţei  de  judecată,  pot  fi  aplicate  măsuri  de 
constrângere cu caracter medical, prevăzute de legea penală.  

---

 
 
109 
 
În acelaşi timp, potrivit alin.(2) art.22 CP RM, nu este pasibilă de pedeapsă persoana care, 
deşi a săvârşit infracţiunea în stare de responsabilitate, înainte de pronunţarea sentinţei de către 
instanţa de judecată s-a îmbolnăvit de o boală psihică care a lipsit-o de posibilitatea de a-şi da 
seama de acţiunile ori inacţiunile sale sau de a le dirija. Faţă de o asemenea persoană, în baza 
hotărârii  instanţei  de  judecată,  pot  fi  aplicate  măsuri  de  constrângere  cu  caracter  medical,  iar 
după însănătoşire – ea poate fi supusă pedepsei. 
Deşi nu este fixată în prevederile alin.(1) art.21 CP RM, o altă condiţie constă în libertatea 
de voinţă şi acţiune, presupunând că subiectul a decis în mod liber asupra săvârşirii faptei şi a 
avut libertatea de a decide şi libertatea de a acţiona potrivit propriei sale voinţe. În cazul în care 
făptuitorul  acţionează  sub  imperiul  constrângerii  (fizice  sau  morale),  fapta  nu  mai  poate  fi 
imputabilă, deoarece, potrivit dispoziţiei legale, aceasta constituie o cauză ce înlătură caracterul 
penal al faptei (art.39 CP RM). 
Dispoziţia  art.189  CP  RM  nu  înaintează  careva  condiţii  speciale  subiectului  infracţiunii. 
Deci, subiectul infracţiunii de şantaj este unul general (necircumstanţiat), acesta putând fi oricare 
persoană, care întruneşte toate semnele descrise supra. 
 
2.5. Concluzii la Capitolul 2 
Cercetarea,  sub  aspect  teoretic  şi  practic,  a  elementelor  constitutive  ale  infracţiunii  de 
şantaj ne permite să formulăm următoarele concluzii: 
1) Pentru a se atesta semnul obiectului infracţiunii – obiectul juridic special, este nevoie ca 
atingerea adusă relaţiilor sociale cu privire la patrimoniu (reprezentând obiectul juridic principal 
al  infracţiunii de şantaj)  să fie însoţită de  atingerea  adusă  relaţiilor sociale cu privire la oricare 
dintre următoarele valori sociale (reprezentând obiectul juridic secundar al infracţiunii prevăzute 
la  art.189  CP  RM):  libertatea  psihică  sau  fizică  a  persoanei,  integritatea  fizică  sau  psihică  a 
persoanei, integritatea corporală a persoanei, sănătatea sau viaţa persoanei, integritatea, substanţa 
şi potenţialul de utilizare a bunurilor unei alte persoane;
  desfăşurarea  normală  a  activităţii  agen-
tului  economic  sau  a  activităţii  profesionale  a  persoanei  fizice;  menţinerea  solvabilităţii  agentului 
economic
; 
2)  Prin  natura  sa,  dipoziţia  art.189  CP  RM  implică  atât  entităţi  materializate,  cât  şi 
dimensiuni nematerializate, prin care făptuitorul influenţează pentru a aduce atingere valorilor şi 
relaţiilor sociale care formează obiectul juridic, motiv din care infracţiunea de şantaj dispune atât 
de obiect material, cât şi de obiect imaterial; 
3) Victime ale infracţiunii de şantaj pot fi nu doar subiecţii drepturilor patrimoniale, dar şi 
persoanele  care  nu  au  nici  o  legătură  cu  aceste  drepturi,  însă,  graţie  unor  raporturi  care  există 

---