Microsoft Word Rezumat docx

al trăirilor exuberante sau melancolice. Liricul nu este golit de emoție, ci, după întâlnirea 

cu filosofia, expresia devine mai viguroasă, mai sugestivă.  

 

Evoluția  liricii  nu  reprezintă,  propriu-zis,  o  schimbare  de  tematică,  ci  una  de 

atitudine; proiectate sub incidența luminii, primele versuri, din Poemele luminii, amintesc 

de influența Lebensphilosophiei, a lui Nietzsche și Bergson, prin dimensiunea ontologică 

a  relației  individului  cu  pulsiunile  misterului  cosmic.  În  volumul  Pașii  profetului, 

panismul, înțeles ca o manifestare sofianică, adâncește relația cu universul, iar eul stihial 

devine  receptacul  și  adoptă  o  atitudine  contemplativă  de  așteptare  extatică.  În  marea 

trecere  aduce  o  schimbare  de  atmosferă,  care  se  va  acutiza  în  Lauda somnului;  drama 

singurătății,  a  separării  de  celest  se  instalează  într-o  lume  desacralizată,  dominată  de 

sentimentul acut al înstrăinării și al morții. Influența expresionismului se estompează în 

favoarea  infuziei de mituri și de simboluri arhaice, generate de fondul sufletesc latent, 

purtător al unor valori ancestrale. 

 

Ființa  umană  se  regăsește  în  universul  copilăriei  trăite  la  sat,  perimetru  al 

sacralității, iar atmosfera din Cumpăna apelor se regenerează sub influența organicului și 

a  resemnării.  Influența  folclorului  devine  evidentă  atât  la  nivel  tematic,  cât  și  la  nivel 

formal, prin preluarea modelului prozodic popular, și se accentuează în volumul următor,  

La  curțile  dorului.  Natura  satului,  impregnată  cu  atributele  divinului,  este  singura 

modalitate de comunicare a ființei cu celestul. Volumul Nebănuitele trepte va produce o 

reconciliere cu absolutul, spiritualizarea emoției este definitorie, privirea trece dincolo de 

materialitatea lucrurilor, încercând să descopere esența existenței. Dominanta tematică a 

acestui volum este păstrată în volumele postume, unde sunt reluate și modificate atidunal 

și stilistic majoritatea temelor din volumele anterioare. 

 

În evoluția poeziei se observă o scădere progresivă a influenței expresioniste, în 

favoarea  inspirației  folclorice  care  este  dublată,  la  nivel  reflexiv,    de  o    accentuare  a 

dimensiunii  filosofice,  mai  subtile  și  mai  dificil  de  cuantificat.  Viziunea  metafizică  a 

filosofului și influența conjugată a expresionismului și a folclorului generează o poezie 

dominată de sentimentul misterului cosmic, de dorința de transcendere și, în același timp, 

de conștiența unei existențe perimate, desacralizate. Nevoia regresiunii către un timp al 

increatului,  un  timp  paradiziac,  este  împlinită  prin  retragerea  în  universul  satului, 

indisolubil legat de vârsta mitică a copilăriei. Această viziune poetică definește idiostilul 

---

lui  Lucian  Blaga  și  modifică  fundamental  limba  poetică  și  modul  de  structurare  a 

figurativului. 

 

Prima  parte  a  capitolului  4,  Limbajul poetic modern,  are  aspectul  unei  abordări 

diacronice,  cu  caracter  teoretic,  constând  în  prezentarea  sintetică  a  opiniilor  unor 

cercetători  consacrați  despre  conceptul  și  natura  limbajului  poetic  și  despre 

particularitățile  limbajului  poetic  modern.  Cea  de-a  doua  parte  are  caracter  aplicativ  și 

reprezintă o analiză a limbii și a stilului lui Lucian Blaga, pentru a stabili aportul său în 

modernizarea  limbajului  poetic.  Analiza  este  precedată  de  o  privire  sintetică  asupra 

contribuției pe care poeți contemporani reprezentativi, George Bacovia, Tudor Arghezi și 

Ion Barbu, o au în domeniul poeziei. 

 

Deși  nu  au  un  rol  stilistic  definitoriu,  am  menționat  prezența  în  discurs  a  unor 

devieri fonetice, care apar în paralel cu formele corecte: fonetismele populare (streașină, 

țărnă,  cetire,  mumă);  folosirea  ocazională  a  unor  cuvinte  în  care  diftongul  ,,îi”  apare 

monoftongat, ca în graiurile de nord (câne, pâne); trecerea lui ,,ă” proton la ,,a” (paseri); 

închiderea lui ,,e” la ,,i” în forma de plural a unor substantive feminine (suferinți, sau a 

lui  ,,e”  median  la  ,,i”  (contimporan);  prezența  formelor  verbale  iotacizate  conform  cu 

specificul  muntenesc  (să  cate,  să  vie,  să  rămâie,  să  puie,  chiemat)  sau  a  formelor 

feminine de genitiv singular formate cu desinența ,,ei” care o înlocuiește pe cea corectă 

,,ii”  (tăgăduirei,  iubirei).  Folosite  pentru  eufonie  aceste  abateri  de  la  norma  literară 

apropie versul de limba arhaică a mitului.  

 

Lexicul  evidențiază  originalitea  stilului  lui  Lucian  Blaga  prin  selecția  atentă  a 

cuvintelor  care,  potrivit  viziunii  expresioniste,  pot  să  exprime  tentația  absolutului,  sunt 

încărcate  cu  ,,sarcină  mitică”

7

.  Lexicul  folosit  este  unul  obișnuit,  dar  poetul  reușește  să 

exploreze valențele lui semantice, printr-o modificare a semnificantelor, pentru a genera 

un  limbaj  expresiv,  sugestiv,  caracteristic  unui  lirism  de  substanță.  Frecvența  unor 

cuvinte

8

: 

lumină (82 de întrebuințări, rang 1), pământ (66 de întrebuințări, rang 5),  cer 

(64 de întrebuințări, rang 6), stea (57 de întrebuințări, rang 8), apă (55 de întrebuințări, 

rang 9), mână, noapte, vânt, lume (49 de întrebuințări, rang 12), trimite evident către o 

                                                                                                               

7

 Lucian Blaga, „Despre mituri”, în Trilogia culturii, ed. cit., p. 376 –377. 

8

 Conf. Mircea Borcilă, op. cit. 

---