Microsoft Word Rezumat docx

apropiată de modelul  prozodic al poeziei populare, dovedind o

 foarte mare elasticitate în 

abordarea mijloacelor prozodice care sunt utilizate în funcție de necesitățile textului și ale 

mesajului poetic. 

 

O trecere în revistă a principalelor metataxe și metalogisme prezente în discursul 

poetic a evidențiat o tendință a liricii moderne care nu mai face o delimitare clară între 

aceste figuri, ele fiind în mare parte subordonate tropilor, lărgind astfel granițele figurilor 

retorice clasice. Metataxe, refrenul romantic și paralelismul sintactic, au rolul expres de a 

pune în valoare figurile semantice, metafora și simbolul, și de a suplini oarecum absența 

unor  reguli  prozodice  ferme.  Frecvența  paralelismului,  în  special  în  poeziile  postume, 

este  potrivită  cu  caracterul  aforistic  și  simbolic  al  poeziei  și  are  rolul  de  a  determina 

,,expresia la o concentrare în simetrie”

15

, rar întâlnită în poezia românească. 

 

Încadrată de Grupul µ în categoria metalogismelor, repetiția, cu toate formele sale 

–  repetiția  lexicală  simplă,  anafora,  epifora,  anadiploza  sau  epanadiploza,  pune  în 

evidență o anumită structură semantică, o intensifică, sau substituie gradul de comparație 

superlativ.  De  cele  mai  multe  ori,  repetiția  este  dublată  la  nivel  fonic  de  prezența 

aliterației  sau  a  rimei  interioare  și  devine  un  mijloc  prin  care  Blaga  suplinește  absența 

unui model prozodic tradițional, generând o eufonie a textului și o anumită ritmică

16

.

 

 

Analiza figurativului e evidențiat rolul definitoriu al metasememelor în definirea 

idiostilului  lui  Lucian  Blaga,  prin  utilizarea  particulară  în  consonanță  cu  viziunea 

metafizică.  Metasememele  reprezintă  segmentul  cel  mai  productiv  al  liricii  lui  Lucian 

Blaga; atenția poetului se concentrează pe capacitatea cuvântului de a genera sensuri noi, 

capabile  să  exprime  rolul  ontologic  al  ființei  umane  în  univers  și  sentimentul 

transcendenței, generate substanța mitică a imaginarului poetic. 

 

În urma analizei semantice și stilistice a epitetului, am constatat frecvența acestei 

figuri,  care  contribuie  substanțial  la  amplificarea  sugestiei,  conferind  poeziei  impresia 

irealității și potențând fiorul tainei care învăluie existența, într-un mod specific poeziei lui 

Lucian  Blaga,  o  poezie  de  factură  expresionistă  care  se  centrează  pe  ideea  misterului. 

Printre aspectele particulare ale întrebuințării epitetului le amintm pe cele legate de topică 

– antepunerea forțează exprimarea naturală indicând o intenție de comunicare și pune în 

                                                                                                               

15

 Mihaela Mancaș, op. cit., p. 121. 

16

 Mihaela Mancaș, op. cit., p. 89. 

---

evidență  determinantul,  intensificând  o  anumită  nuanță  sau  idee.  De  asemenea,  prin 

procedeul modern al fragmentării – epitetul poate fi separat de determinatul său, distanța 

dintre aceștia favorizând ambiguitatea textului și dificultatea interpretării.  

 

Un  aspect  definitoriu  este    faptul  că  epitetul  nu  se  rezumă  doar  la  funcția 

determinativă  și  la  cea  expresivă,  ci,  mai  mult,  epitetul  devine  un  mijloc  de  sugestie, 

generând  sensuri  noi  conturând  prin  aportul  său  viziunea  ontologică  a  autorului. 

Incompatibilitatea semantică între determinat și determinantul său, utilizată în construcția 

epitetului,  este  o  anomalie  semantică  ce  conferă  textului  caracter  inedit.  Articularea 

epitetului  prin  antepunere  ,  însoțită  uneori  de  fragmentarea  textului  sau  de  scrierea  cu 

majusculă  este  procedeul  modern  prin  care  epitetul  este  învestit  cu  caracter  simbolic  și 

conduce la o ambiguizare a textului. Simbolizarea determinantului sau a determinatului în 

cadrul sintagmei pe care epitetul o construiește, devine procedeul  fundamental pe care 

Lucian Blaga își înalță întreaga arhitectură poetică – simbolizarea metasememelor. 

 

Am  evidențiat,  de  asemenea,  tendința  majoră  de  realizare  a  lanțurilor  figurative 

complexe,  unde  epitetul  nu  rămâne  o  simplă  determinare  cu  funcție  expresivă,  ci 

interferează cu alte figuri (epitetul metaforic, epitetul personificator și sinestezic) incluse 

în clasa metaforelor.  

 

Rolul comparației ca o modalitate fundamentală de realizare a expresiei poetice, a 

fost  remarcat  încă  de  la  apariția  primelor  volume  de  poezii

17

. Spre  deosebire  de  poezia 

tradițională, comparația comportă unele modificări, atât structurale, cât și semantice, care 

o  apropie  foarte  mult  de  procesul  metaforic  și  care  îi  conferă  o  forță  de  sugestie 

superioară prin intermediul căreia figura contribuie substanțial la conturarea specificului 

limbajului  poetic.  Un  număr  mare  de  poezii  sunt  organizate  în  jurul  unor  comparații, 

procedeu specific ce se întâlnește în special în primele volume care sunt dominate de un 

puternic imagism.  

 

O  particularitate  a  comparației  se  află  nivel  semanticși  constă  în  combinările 

neobișnuite între lexeme care aparțin unor domenii diferite, sfidând barierele semantice.  

Un alt aspect definitoriu este faptul că, din punct de vedere semantic, depășește atribuțiile 

acestui  trop,  fiind  învestită  cu  valențele  unei  metafore.  Cea  mai  valoroasă  și  mai  nouă 

                                                                                                               

17

 Eugen Lovinescu, Critice, vol. II, Ediţie îngrijită de Eugen Simion, Bucureşti, Editura Minerva, 1982, p. 

158. 

---