Nicolaus olahus
Yüklə 2,07 Mb. Pdf görüntüsü
|
134 ANTAL GYÖNGYVÉR Vives, umanistul spaniol care îl consideră pe Erasm părinte al său, exprimă la modul petronian carenţele învăţământului contemporan: teologia, care ar trebui, după opinia sa, să fie “partidul tuturor şi secta nimănui” (445) este la fel de coruptă ca toate celelalte discipline care profită de neştiinţa părinţilor, de nepriceperea dascălilor, de frăgezimea minţii şi cruditatea discipolilor, promovând cu senină fermitate, dogme peste dogme în cel mai pur stil scolastic. Iar Comenius, pledând, ca şi Montaigne, pentru o educaţie care să nu aibă nimic de a face cu constrângerea, arată că formarea omului trebuie să aibă în vedere percepţia, observaţia, experimentul şi raţiunea, pentru ca mintea să poată explica raportul cauză-efect (446). O înaltă ţinută morală are tratatul parenetic de factură bizantină, cunoscut sub numele de Învăţăturile lui
legătură cu literatura sapienţială a Renaşterii (447), cu operele lui Machiavelli şi Erasmus, care crede că “homines non nascitur, sed finguntur” (448). În versurile lui Olahus, prin îndrumări de proporţii mult mai reduse (cât să încapă pe o piatră funerară), mama episcopului de Jaurinum desăvârşeşte, de dincolo de moarte, educaţia fiului ei. Preceptele sale nu pierd din vedere virtuţile, evlavia, spiritul de dreptate, abstinenţa:
“Te virtutis amor rapiat, mentisque pudicae Officiisque precor sis memor usque tui. Iustitiamque colas, sancta pietate refertam, Et te mundani non trahat aura soli. Qua Deus aeternus voluit venerariter: hic sit Maxima cura tibi relligionis amor Viribus hanc autem placidae consistere mentis Corporis haut habita splendidiora puta. […] Hic pastus fuerit, verbo divinitus orto, Exemplo vitae corporeisque cibis Singula quae dixi memori tu mente reconde, Immemor haud charae sic genitricis eris Et te promeritum caelestia dona manebunt Iungerisque piis caetibus atque mihi.” (449) Într-un scurt pasaj autobiografic al Hungariei, Olahus evocă figura lui Bornemisza János, pe care îl consideră un al doilea părinte al său şi care i-a fost preceptor şi regelui Ludovic II.: “Mea aetate […] aedificatae fuerunt, per Joannem Bornemiszam, eius loci comitem, Secundi Ludovici regis nutricium, virum non minus strenuum, fortisque et magni animi, quam ingenio, consilio, fide et religione praestantem, mihi certe veluti alterum pa- rentem” (450). NICOLAUS OLAHUS – PERMANENŢE UMANISTE 135
Amintind grandioasele edificii ctitorite de episcopul orădean Thurzó Zsigmond, Olahus nu uită să menţioneze faptul că şi acesta i-a fost educator. Admiraţia pe care o exprimă poetul faţă de dascălul trimontan care educă tinerele vlăstare este asemănătoare cu cea manifestată pentru cartea prietenului Danus, pe care Olahus o prefaţează; amintind calităţile instructive ale acesteia, datorate îmbinării utilului cu plăcutul, umanistul remarcă marele ei avantaj de a fi concepută în mai multe limbi:
Alteori, poetul însuşi devine educator, formator în domeniul versificaţiei, ca în cazul unui oarecare G.E.:
“Sunt tibi quae rythmis constant non omnia carmen. Id numerus certos continet atque pedes. Legitimis carmen pedibus numerare necesse est Atque suos verbis iungere rite modos.” (452) Critica aceasta este o dovadă a faptului că elogiile literare pe care şi le adresează umaniştii nu sunt întotdeauna de complezenţă şi că, dacă este cazul, se procedează la corecturile de rigoare. Suprema educaţie, însă, omul o primeşte de la Dumnezeu. I se răsplăteşte astfel bunătatea şi i se pedepsesc păcatele, aşa cum reiese din Imnul de mulţumire pentru pace, unde, asemeni fiilor omului, fiii Domnului cunosc, din cauza greşelilor lor, nuiaua aspră a supremului Părinte, dar şi meritatele zile însorite:
“Promeritus nobis referunt mala crimina poena Nostra tuaeque ferunt iusta flagella manus Ceu duro gravium plectuntur verbere patrum Pro vitiis nati criminibusque suis. Corda premis multis vitiis sic nostra referta Iam dedimus poenas, te flagitante graves. Tristia post laetos tribuisti tempora soles Et claros iterum nube cadente, dies. Sic variare suas divina potentia cursus Clementemque solet sic aperire sinum.” (453) La rândul său, Attila, văzând că tinerii gladiatori ambulanţi pe care îi întâlneşte în drumul său către Concordia duc o viaţă de nimic, poruncind
Yüklə 2,07 Mb. Dostları ilə paylaş:
|