Nicolaus olahus

128

 

ANTAL GYÖNGYVÉR

fiul său celebrează răspândirea cărţii: “Te întâmpină pretutindeni dughenile 

de cărţi de tot felul, încât sunt înclinat să cred că nici pe vremea lui Platon, 

Cicero  sau  Papinian  învăţătura  nu  era  mai  la  îndemâna  oamenilor  decât 

astăzi” (417). 

În rândul cărţilor, un loc aparte ocupă Sfânta Scriptură. Văzând o paralelă 

între aceasta şi natură, Pico afirmă că “ambele sunt cărţi ale lui Dumnezeu, 

scrise  cu  caractere  diferite”  (418).  Pentru  Campanella  însă,  doar  “natura 

e cartea sacră a Domnului”, în timp ce “Scriptura e cartea sacră a omului, 

inspirată de divin” (419).

Concepând poezia dedicatorie a volumului de versuri aparţinând priete-

nului său Danus, Olahus închină cartea mai întâi “sfintelor zări ale zeilor”, 

cititul fiind o plăcere divină: 

   

“I liber et rapidis volita super aethera pennis

   

 

Ac celeri cursu sidera celsa pete.

   

Quando Deum sanctos superum satiaveris aures

   

 

Laetitia et caelum moveris omne nova.” (420)

 

În viziunea umanistului Olahus cartea este un luminator al muritorilor, un 

bun public al celor tineri şi bătrâni. Ea înseamnă cunoaştere, dar şi delectare, 

iar pentru autor, nemurire:

   

“Flecte dehinc cursum et mortalia corpora lustra

   

 

Ac solidae terrae fertiliora loca.

   

Voluarisque manu gratus placitusque libellus

   

 

Et volite rursus mille per ora virum

   

Nec te dispiciant lepidum juvenesque senesque

   

 

Nec querulae matres virginesque chorus.

   

Plurima sunt etenim iucunda negotia rerum

   

 

Scripta tuis chartis, quae didicisse iuvant. […]

   

Aeternamque tuo nomen conquire poëtae 

   

 

Fac Dani vigeat nomen ubique tui.” (421)

  Aceeaşi  admiraţie  i  se  cuvine  şi  lui  Franciscus  Craneveld  care,  cu 

ajutorul prietenului său Olahus, doreşte să-şi publice într-o carte poemele, pe 

care umanistul le apreciază pentru spiritul lor formativ:

   

“Adde quod eximium formas in principe vero

   

 

Ingenium, ut bellum tractat et arma gerat,

   

Praeter ea numeras ut concilientur amici

   

 

Moribus et claris concilietur amor.

   

Quid placidam deceat pacem per tempora cuncta

   

 

Virtutesque omnes cum pietate doces.” (422)

---

NICOLAUS OLAHUS – PERMANENŢE UMANISTE 

129

Preluând  ideea  acreditată  de  antici  că  fără  istoriografie  evenimentele 

omenirii s-ar pierde în noianul timpului, Olahus îl îndeamnă pe Franciscus 

de Burgundia să-şi “acordeze lira la virtuţile pioase ale lui Erasmus”, aşa cum 

nici Homer nu a lăsat uitării faptele eroilor greci:

   

“Insignes clari si non Agamemnonis artes

   

 

Homerus aut Achilles esset ordine 

   

Complexus, minime possent praestantia facta

   

 

Reges ducesque horum sequi nunc sedulo.” (423)

În acelaşi sens, lăudând lira lui Franciscus de Craneveld, poetul-cronicar 

al lui Carol V, cum Naso fusese, discret, al lui Octavianus, Olahus prevede şi 

nemurirea poetului care a consemnat istoria pentru posteritate:

   

“Clarus et illius [Nasonis] numerus Octavius ille,

   

 

Noster hic iste tuis sic celebratus erit.

   

Natalesque lares magnaque facta simul, 

   

 

Desine cunctari et doctas prohibere camaenas.

   

Quin procul hinc volitent, multa per ora virum 

   

 

Caesaris ut meritas decorant sua carmina laudes,

   

Nomine sic huius tu quoque clarus eris.

   

 

Inclita si Caroli super aetherea fama manebit, 

   

Et tua crede mihi musa perennis erit.” (424)

Tot  astfel,  în  prima  poezie  a  ediţiei,  acelaşi  îl  sfătuieşte  pe  Cornelius 

Graphaeus  Scribonius,  deşi  lăudându-i  versurile  bucolice  trimise  reginei 

Maria, să se întreacă pe sine, consemnând mai degrabă faptele de vitejie ale 

regilor contemporani, aşa cum şi Vergilius Maro a trecut de la “plectrele rus-

tice” la “faptele de armă ale bărbaţilor”:

   

“Quare age qui vincis doctissima pectora vatum

   

 

Vice suaviloquam teque tuamque lyram.

   

Quod fiet quando ruralia plectram relinquens

   

 

Magnum regum forcia facta canes. […]

   

Plurima matteries dabitur tibi magna canenti,

   

 

Non deerunt musae Caesaris acta tuae.

   

Nam domuit vastam Lybia, Gallosque rebelles

   

 

Europae dominus, mox Asiam adiiciet.

   

Laudando rabidi nobis fera proelia Martis

   

 

Vates priscorum et te superare potes.” (425)

Şi pentru Olahus, cea mai nepreţuită carte este, însă, Biblia. Aceasta re-

prezintă, pentru însuşi corifeul umaniştilor, Erasmus, obiectul unui stăruitor 

studiu:

---