Nicolaus olahus
Yüklə 2,07 Mb. Pdf görüntüsü
|
122 ANTAL GYÖNGYVÉR pars nihil omnino deesse videtur. Nonnullae aves, quae in Belgio, Gallia, et aliis regnis in pretio atque deliciis habentur, ut ardeae et rostratae, quas Galli, Becasses, Germani vero Schneppas vocant, aliaeque id generis nihil in Hungaria penduntur, neque earum est usus: tanta est aliarum delicatiorum copia” (395). Alături de vânătoare, pescuitul este nu numai o bogată sursă de hrană, ci şi un agrement de zi cu zi. Cele douăzeci de care de peşte scoase de ţărani din Balaton, în zona localităţii Dörgicse, cu o singură strângere a năvodului, sunt grăitoare în privinţa bogăţiei de peşte a apelor autohtone. Prisosul acestui aliment, dincolo de îndestulare şi petrecere agreabilă a timpului, înseamnă, în multe cazuri, risipă. Localnicii din Bachia vând pentru un singur ducat o mie de peşti feluriţi, cu lungimea de o jumătate de cot şi lăţimea de o palmă. Pârâul de munte care saltă pe sub ferestrele cetăţii de la Diósgyör a reginei adăposteşte bancuri de păstrăvi şi de alţi peşti valoroşi. Dar cei mai gustoşi şi mai rari, antaceii (sturionii) se prind în Dunăre, între Taurunum şi Posonium, după o ştiinţă amintind de un adevărat ritual: “Antacaeorum piscium, quorum supra meminimus, hoc modo fieri consuevit piscatio: Inter Taurunum et Posonium civitatem, sunt pleraque loca in Danubii alveo, ubi aqua est et altior et vorticosior. In his Antacaei habent suum veluti diversorium. In mense Novembri, antequam glacies appareat, trabibus, tota Danubii latitudo, paribus intervallis compingitur, relicto in medio ipsius alvei loco vacuo, qui nassa vel reti, ad id parato, communitur. Infra trabes, piscatores ex naviculis sua tendunt retia. In ripis interim Danubii, iaculationibus machinarum, veluti tonitura emituntur, quibus Antacaei ex suis latebris exciti, et vi quodammodo expulsi, Danubium circumnatant, quos postea piscatores, in retia delapsos, tam facile ad ripas trahunt ut nihil oneris sibi adesse sentiant. Nonnunquam, in loco et piscatione una, Antacaei, demptis aliis minoribus piscibus, prehenduntur, ad numerum mille, et ultra. Ex quibus reperiuntur nonnulli, duo decim et ultra pedum longi” (396). O altă modalitate de petrecere a timpului liber amintită în paginile de proză ale lui Olahus este baia în apele termale. Acestea sunt extrem de răs- pândite în teritoriile descrise de umanist, constituind o mirabilă bogăţie naturală. Puterea lor tămăduitoare este mult elogiată. Le apreciază şi familia regală, care dispune de terme proprii. Populaţia face tratament, între altele, la băile de la poalele abruptei stânci învecinate cu istoricul câmp Rákos, de pe care a fost prăvălit în prăpastie Sf. Gerard: “In huius radice, a Danubii ripa, ad viginti ferre passus recedente, scaturiunt thermae, aegris corporibus, praesertim pustulis et tabo infectis, maxime salubres. Inter quas sunt et aliae, quae Regiae nominantur, ob regis in his balneum, in quibus natare possis” (397). Vestite sunt termele de la Buda, precum şi cele de la Oradea, NICOLAUS OLAHUS – PERMANENŢE UMANISTE 123
Trencinium şi din Slavonia. Unele pun în mişcare mori de cereale, altele, ca cele de la Felhévíz, sunt pentru desfătarea oamenilor. Aici, bazine elegant acoperite sau aflate sub cerul liber slujesc plăcerii şi sănătăţii viticultorilor. Cu umerii şi capul rămase la suprafaţă, ei dau impresia unui vaporos “tablou al învierii universale, pictat pe pereţii unui lăcaş sfânt” – după cum remarcă scriitorul. Cu atât mai mult cu cât însănătoşirea lor este, cu adevărat, o înviere. Elevat agrement oferă, la două mile de Posonium, cetatea Deven, ridicată pe un munte de pe Morava, printr-un soi de căsuţe de vară cu deschidere spre peisajul danubian, acestea având comunicare cu dormitoarele regale: “Quae [arx] ex ea parte, qua […] urbem et Danubium prospicit, ambulationes cum quietis amoenisque interstructis aediculis [habet], ad quas ex regiis cubiculis patet transitus” (398). Acestea sunt datorate comitelui locului, Bornemisza János, preceptorul lui Ludovic II. Despre el, într-o digresiune autobiografică, Olahus afirmă, că îi este un “alter parens” . Primăvara, cântul de privighetoare oferă, în împrejurimile palatelor, cea mai dulce desfătare: “Cantus philomelarum et aliarum avicularum in ramis
retras în palatul de la Vişegrad, se odihneşte în curtea sprijinită pe bolţi, unde, printre lespezile pavajului, tei suavi îşi răspândesc parfumul primăvăratic; regele stă la soare sau prânzeşte în clipocitul fântânii arteziene, împodobită cu sculpturi, ori, aflat în cabinetul său de lângă faimoasa bibliotecă, deoarece acela comunică discret cu sanctuarul lui Sf. Ioan, ascultă slujba. Bunăvoia îi însoţeşte pe oameni în ritm de dans la petreceri şi ospeţe, unde se cinstesc pe îndelete cu vin. Localitatea Miskolc este renumită pentru dansurile sale: “Oppidum Miskolc (incolarum quibusdam olim ductis choreis
află Sirimium, patria unor vinuri renumite. Pesta este o mare consumatoare de vinuri, precum şi piaţă de desfacere de care beneficiază multe neamuri: “Pesthum civitas […] vinis exoticis non Sirmicis modo optimis, atque perinde ac Cretica sunt, dulci sapore praestantibus, sed etiam Baroniaicis, Somodinis, ac alterius generis […]. Poloni, Silesitae et pleraeque exterae nationes in ea vinum mercantur” (401). Nu este de mirare că pe faimoasa câmpie pestană a Rákosului, mulţime de oameni zac în plină zi, pentru a se “dezaburi” de vinul “grozav de dulce, dat pe gâtlej fără măsură”. Căci soiuri dulci, acrişoare sau potrivite, tari sau uşoare, albe şi, mai ales, roşii, duc omul în ispită. Fiindcă solul favorabil tuturor culturilor de viţă de vie transformă, fără îngrăşământ, chiar şi viţa sălbatică în sursa celui mai savuros vin, întrecând pe cele cultivate în Belgia. Şi ca, în paradisul băutorilor, fericirea să fie deplină,
Yüklə 2,07 Mb. Dostları ilə paylaş:
|