Nicolaus olahus
Yüklə 2,07 Mb. Pdf görüntüsü
|
118 ANTAL GYÖNGYVÉR Straspurg nomen inditum esse dicitur, quod sonat Arx viae” (376). Astfel, istoria hunilor devine un cerc vicios, legat de bogăţie. Fără ea, Attila nu ar fi avut posibilitatea să asedieze Argentina, care, însă, cucerită, i-a sporit-o şi mai mult. Încât, următoarea faptă a hunilor este, după uciderea în luptă al lui Gundicarius, regele celor care astăzi se numesc burgunzi, distrugerea unor avute oraşe ale Galiei: Lixovium, Besontion, Matiscon, Lugdunum, Cabilon, Lingonum. La asediul Aureliei Attila renunţa, căci se arată la orizont ceea ce va fi curând bătălia catalaunică. Dar Galia cea bogată este poarta către şi mai bogata Italia. După moartea lui Aëtius, oraşele acesteia vor cădea ca spicele aurii sub sabia hunilor, deoarece, deşi hotărât să stea o vreme, spre odihnă, în Sicambria, Attila nu are linişte, setea de putere, de răzbunare şi de înavuţire frământându-l zi şi noapte. Face să scapere sub ochii soldaţilor săi această nestemată – Italia: “Pannonia, Mysia, Thracia, Macedonia, Illyria, ac aliae
a fi mai convingător, le spune că toate acestea sunt în folosul lor, pentru a le spori avutul, şi că el îi va sprijini neabătut.: “Equidem non labore, non
bun augur pentru el, al corbului zburându-i de pe umăr în tării, cucereşte şi pradă o parte a Italiei, “oraşe deosebit de bogate” – arată Olahus –, norocul îl părăseşte sub zidurile Aquileiei. Jaful se întoarce împotriva sa, căci în cei trei ani de asediu, soldaţii huni prăpădesc orice potenţial aliment din împrejurimi. Se suferă şi de boli, iar cetatea nu se lasă deloc cucerită. Poftind la bogăţiile Italiei, militarii freamătă pentru Roma, cu preţul renunţării la Aquileia: “Utilius sibi esse Romam caput Italiae statim proficisci […], qua expugnata, caeterarum civitatum deditio facile sequeretur, atque totius Italiae opes Hunnis accederet” (379). Văzând că oamenii i se tem că nu se vor alege cu nimic de pe urma acestui asediu, Attila le promite răsplăţi. Dar nu le poate oferi decât după ce i se arată un nou semn: barza strămutându-şi puii. Şi astfel, Aquileia cade pradă hunilor, Attila ţinându-şi făgăduiala: “Omnia, quae in urbe erant in praedam dantur militum” (380). Jaful şi prădăciunea, pofta oarbă de înavuţire îi călăuziseră şi în răstimpul stabilit de comandant pentru refacerea forţelor. Cei cinci ani petrecuţi în Sicambria, după moartea lui Buda, înseamnă pentru populaţiile din Moesia, Macedonia, Ahaia, Tesalia şi Tracia, ba chiar şi pentru unele oraşe panonice deja supuse lui Attila, daune atât de mari, încât ele iau calea pribegiei, care încotro văd cu ochii, renunţând la agoniseala de o viaţă: “Milites […] damno afficere, vexare, adeo ut coloni
NICOLAUS OLAHUS – PERMANENŢE UMANISTE 119
suis, alio migrare coacti fuerint, ad ea quisque quae maluerunt loca” (381). De altfel, însăşi moartea lui Buda survine datorită neîndestulării, a setei de avere şi putere: Attila, pătruns iremediabil de ele, îl ucide în taină pe fratele său, care îl uzurpase din acelaşi motiv. În inconştienţa lor, hunii se trezesc distrugând la Rhemi tocmai bogăţiile pentru care îşi dăduseră viaţa până atunci. Episcopul nu reuşeşte să îi domolească, să îi lumineze, ci numai terifiantele semne cereşti. Dacă orice imperiu se bazează pe cuceriri şi pe expansiune, acumulându-se bogăţii, în schimb, la Roma, papa îi aminteşte regelui că romanii, la vremea lor, îşi sporiseră averea tratându-i omeneşte pe cei înfrânţi. În cuvântul său către soldaţi, înainte de invadarea Italiei, Attila observase, însă, că mărirea şi necuprinsele bogăţii le-au fost fatale romanilor: “Romanorum vires, impe- riumque magnum, amplum, magnificum et memorabile fuerit, universum com- plectens terrarum orbem, iam pridem vobis satis est perspectum id quo latius, illustrius et excellentius fuerat, eo maiori nunc obnoxium est praecipitio, ruinae, periculo” (382). Patima fanatică a înavuţirii nu-l părăseşte pe Attila nici în momentul în care o femeie aleasă precum Honoria, sora împăratului roman, îi propune să o ia de soţie. Deşi realizează onoarea unei asemenea căsătorii, regele nu uită să solicite de la Valentinianus, printre ameninţări, pe lângă mâna Honoriei, şi partea de stăpânire cuvenită acesteia: “Itaque misso legato ad Valentinianum, Honoriam sororem cum imperii parte sibi deposcit, quod ni faceret, reversurum se mox ad Italiam, et illum universo imperio privaturum sororisque vi potiturum minatur” (383). După expediţia de la Roma şi Ravenna, regele invocă suficienţa bogăţiilor pentru a îmblânzi spiritele războinice, gândind să se retragă, spre odihnă, în Sicambria.: “Iam […] satis ornamenti apud omnes gentes esse partum” (384). Dar el însuşi se simte, apoi, neîndestulat şi face demersuri ca şi Eurasia să-i ştie de frică. Însă ursitoarele rup firul vieţii sale şi, totodată, al imperiului hun. La rândul lor, urmaşii direcţi ai hunilor, secuii, pedepsesc prin dărâmarea casei şi prin lipsire de avere pe cei care calcă legea strămoşească a obştii: a nu dispune de bunuri este echivalent la ei cu a fi osândit. Importantă pentru viaţa omului, bunăstarea poate fi, însă, dobândită nu doar prin moştenire sau donaţie, prin generozitatea naturii ori prin război şi jaf, ci şi prin muncă. Poporul sârguincios este deseori surprins în paginile umanistului; iobagii din împrejurimile localităţii Dörgicse, care aparţine diecezei lui Olahus, trăiesc din peştele scos din Balaton în cantităţi uluitoare: “uno tractu pisces varii generis viginti currum saepe prehenderunt” (385). De pe urma muncii lor şi din recoltele de vin are venit bogat abaţia Somogyvár, de pe malul sudic al Balatonului. Ţăranii care locuiesc în satele
Yüklə 2,07 Mb. Dostları ilə paylaş:
|