Nicolaus olahus
Yüklə 2,07 Mb. Pdf görüntüsü
|
116 ANTAL GYÖNGYVÉR alterae in Maromarusio sunt reginae Hungariae ex donatione propter nuptias. Caeteri salis montes, qui plurimi sunt, ut lucrum regi et reginae ex iam dictis accrescat, vetiti sunt sub gravi poena coli, preaeter regis consesum atque arbitrium. Idem sit etiam in montibus aurum, argentum et mineras producentibus, qui ultra predictos sunt plurimi” (369). La Cremnicia, Cassovia şi Sibiu se bat monede de aur, numite ducaţi, şi de argint curat. Împreună cu salinele din Maramureş, aparţin reginei şi cetăţile şi localităţile din zonă: “Quae cum arce Hwzth in monte alto supra ripam Tibisci sita, tum Vysk, ac aliis oppidis, his subiectis, pertinent ad reginas Hungariae, iure donationis propter nuptias” (370). Regina spune ale ei şi alte trei frumoase cetăţi: Diósgyör, Óvár şi Munkács. În prima, construită pe un versant, înconjurată fiind de păduri, răsună cântul privighetorilor şi, pentru că sub ea curge un pârâu de munte colcăind de peşti, şi clipocitul apei. Cetatea este „mai degrabă frumoasă decât întărită”. În a doua, regina Maria a făcut investiţii pentru canalizare, în vederea împrospătării aerului. Aceste lucrări fuseseră necesare, deoarece cetatea este situată într-un loc mlăştinos, la vărsarea râului Lajta în Dunăre. Din fortăreaţa Munkács, bogată şi frumoasă, izvorăşte râul Latorca: „Orientem autem versus, in radicibus montis sylvosi, ex qua Lazaza oritur,
În sânul unei naturi atât de generoase, omul are şansa de a se înstări cu uşurinţă. Într-o digresiune, scriitorul consemnează că episcopul Transilvaniei, Gerendi Miklós, i-a scris despre o uluitoare întâmplare: “Scripsit […] co- lonum quendam circa Abrugh-Bánya […] nuper reperisse aurum huius generis in magnitudine panis rusticani, ponderis supra mille sexingentorum ducatorum” (372). Însă bogăţiile naturale evocate în Hungaria nu sunt menite de Dumnezeu doar pentru a bucura sufletul. Ci, aşa cum se exprimă scriitorul în mai multe rânduri, ele reprezintă “oportunităţi”, “avantaje”. În geografia umană al lui Olahus, opulenţa mediului reprezintă o potenţială bogăţie socială, natura se desfăşoară cu generozitate, nu doar ca frumuseţe, ci oferindu-se întru bunăstarea omului harnic şi cu poftă de viaţă. De aceea, şi în paginile lucrării Atila problema primului neam împământenit este legată de oportunităţile regiunii, de cât de prielnic este teritoriul pentru traiul oamenilor; hunii, ca popor migrator, cunosc bine importanţa cadrului natural propice: aşezându-se în Panonia, optează pentru avantaje fără seamăn. În corolarul periplului său, scriitorul conchide: “Hungariam igitur ipsam, rerum omnium quae tum ad
În Atila, hunii nu îşi riscă averile, ci le lasă în urmă, împreună cu familiile, spre siguranţă, iar căpetenia lor îşi foloseşte avuţia pentru a copleşi popoare
NICOLAUS OLAHUS – PERMANENŢE UMANISTE 117
şi regi, peste puterea armelor. Fastul îl înconjoară pe rege în cortul său, precum pe Corvin în palatul renascentist. Cortul însuşi este de mătase, fiind împodobit cu aur, perle şi pietre preţioase, având piloni de aur decoraţi cu briliante. Recuzita şi harnaşamentul sunt din aur şi din perle; până şi caii sunt adăpostiţi în asemenea corturi. Ca şi solii Corvinului, cei ajunşi cu mesaje înaintea lui Attila pleacă uimiţi şi încărcaţi cu daruri. La cucerirea Galiei una din ispitele cu care Attila îşi îmboldeşte militarii este, alături de glorie, bogăţia: “Spolia imprimis hostium nobis victoribus proponetur; tum regnum
Abătându-l pe Trasimundus de la atacarea taberei hune, a doua zi după bătălia catalaunică, Aëtius îl sfătuieşte să se îngrijească mai degrabă de propria sa avere, încăpută pe mâna fratelui săi: “Quod si in rebus novis animum intenderit, cupiditateque imperandi victus, imperium paternum, te excluso, sibi vindicaverit, opus domesticae manibus implicuerit?” (375). Preţul bogăţiilor dobândite prin războaie şi jafuri poate fi capital. Însă militarii lui Attila nu cunosc teama de moarte. În sălbatica lor vitejie nu pot fi opriţi decât de cuvântul comandantului. Dar comandantul nu are intenţia domolirii spiritului războinic. Dimpotrivă, îl trimite pe Gyula să asedieze Colonia; îşi expediază o parte a armatei să jefuiască Hispania; lasă oraşe şi regiuni întregi spre a fi prădate după bunul plac al furioşilor şi dezlănţuiţilor săi soldaţi, cum se întâmplă în cazul Argentinei, Flandrei, Stiriei, Carinthiei sau în Iliria, Dalmaţia, Spalato, Salona, Tragurium, Scardona, Sibinicum, Iadera, Nova Segnia, Potentia, Pola, Tergestum şi Capiferia. Argentina, niciodată cucerită până atunci, suferă o totală metamorfoză, devenind, în amintirea trecerii pe acolo a hunilor, Strassburg (“cetate a drumului”), cu grea poruncă de a nu i se reface zidurile cât timp Attila va fi în viaţă: “Hinc auctus
Yüklə 2,07 Mb. Dostları ilə paylaş:
|