Universitatea de stat din moldova

 
 
54 
 
general, şi obiectul material principal al şantajului, în special. În schimb, afirmă autorii, dreptul 
asupra bunurilor poate constitui obiectul imaterial principal al infracţiunii de şantaj, atunci când 
acţiunea principală din cadrul şantajului se exprimă în cererea de a se transmite dreptul asupra 
bunurilor  [18, p.674].  Într-adevăr, influenţă infracţională nemijlocită se exercită asupra facultă-
ţilor pe care le are un subiect al unui drept real. Din această perspectivă, nu putem fi de acord cu 
acei  autori  [5,  p.48]  care  susţin  că  obiecte  materiale  ale  actelor  de  şantaj  pot  fi  şi  documentele 
patrimoniale,  care,  prin  sine,  practic  nu  reprezintă  nici  o  valoare  materială,  dar  acordă  unei 
anumite  persoane  dreptul  de  a  primi  un  bun  patrimonial.  Întru  a  motiva  dezacordul  nostru  cu 
această opinie, invocăm  următorul raţionament: făptuitorul se orientează nu tocmai spre  a lipsi 
victima de titlul facultăţii asupra bunului, ci mai degrabă de a o lipsi de posibilitatea reală de a 
exercita  dreptul  asupra  bunurilor  în  urma  dobândirii  de  către  făptuitor  a  acestei  facultăţi.  De 
aceea, are dreptate Ig.Botezatu când afirmă: „Documentul care confirmă dreptul asupra bunurilor 
nu poate fi nicidecum  identificat  cu însuşi  dreptul  asupra bunurilor străine” [7, p.125].  În defi-
nitivă, atunci când acţiunea principală a şantajului se exprimă în cererea de a se transmite dreptul 
asupra bunurilor, influenţă infracţională nemijlocită se exercită asupra facultăţilor  unui bun, iar, 
în virtutea incorporalităţii sale, facultatea pe care o are un subiect  al unui drept  real  reprezintă 
obiectul imaterial al şantajului. 
În ceea ce priveşte cea de-a treia modalitate normativă a acţiunii principale – cererea de a 
săvârşi alte acţiuni cu caracter patrimonial – prin conţinutul său, obiectul influenţării nemijlocite 
infracţionale  de  asemenea  este  lipsit  de  corporalitate.  Aceasta  deoarece  concepţia  existentă  în 
doctrina penală a secolului trecut, privind subscrierea la categoria obiectelor materiale, de rând 
cu entităţile materiale, şi a acţiunilor participanţilor la relaţiile sociale [180, p.148] nu şi-a găsit 
confirmare.  O  acţiune,  chiar  având  caracter  patrimonial,  nu  poate  fi  apropiată,  relevă  absolut 
corect profesorul S.Brînză [10, p.436]. Vom demonstra, cu ocazia cercetării acţiunii principale în 
cadrul  faptei  prejudiciabile  de  şantaj,  că  prin  sintagma  „acţiuni  cu  caracter  patrimonial”
 
se 
înţelege  executarea  de  lucrări  sau  prestarea  de  servicii.  Nu  este  corect  a  le  atribui  acestora 
calitatea de obiect material, aşa cum susţin unii autori [215, p.199, 229]. Nu putem accepta nici 
opinia, potrivit căreia obiectul  material al şantajului în acest caz este nu însăşi acţiunea, dar folo-
sul patrimonial obţinut prin aceasta [140, p.39]. 
Lucrările constituie acţiuni orientate spre crearea entităţilor materiale, iar prestarea servicii-
lor vizează, de regulă, un rezultat nematerializat şi, ca excepţie, un rezultat materializat. Făptui-
torul însă, în ipoteza extorcării de lucrări sau servicii, constrânge victima la acţiuni determinate, 
nu însă la transmiterea rezultatului deja existent din executarea lucrărilor; or, în ultimul caz am fi 
în prezenţa primei modalităţi a acţiunii principale – cerinţa de a se transmite bunurile. De aceea, 

---

 
 
55 
 
făptuitorul  influenţează  tocmai  asupra  lucrării  sau  serviciului,  aducând  prin  aceasta  atingere 
relaţiilor sociale cu privire la patrimoniu care au în conţinutul lor un drept de creanţă. Nici lucra-
rea,  dar  nici  serviciul  nu  reprezintă  entităţi  materiale.  Din  această  cauză,  serviciul  şi  lucrarea 
îndeplinesc nu rolul de obiect material principal al infracţiunii, ci de obiect imaterial principal al 
infracţiunii analizate.  
Luând  în  consideraţie  regula  intimei  legături  dintre  acţiunea  prejudiciabilă  şi  entitatea 
asupra căreia se îndreaptă influenţarea nemijlocit infracţională, în cele ce urmează vom identifica 
lipsa sau prezenţa obiectului material (imaterial) secundar al şantajului în dependenţă de modali-
tăţile  acţiunii  adiacente  corespunzătoare.  Aşadar,  dacă  acţiunea  adiacentă  se  exprimă  în  una 
dintre formele de ameninţare (alin.(1) art.189 CP RM sau lit.d) alin.(2) art.189 CP RM), graţie 
naturii constrângerii aplicate, infracţiunea nu va înregistra un obiect material. Aceasta deoarece 
în calitate de obiect al influenţării nemijlocite infracţionale apare psihicul persoanei, care repre-
zintă o entitate nematerială, lipsită de corporalitate. De aceea, psihicul persoanei apare în calitate 
de obiect imaterial secundar.  
Dimpotrivă,  dacă  acţiunea  adiacentă  se  exprimă  în  aplicarea  violenţei  –  nepericuloase 
pentru viaţă sau sănătate (lit.c) alin.(2) art.189 CP RM) sau periculoase pentru viaţă sau sănătate 
(lit.c)  alin.(3)  art.189  CP  RM),  precum  şi  în  cazul  în  care  şantajul  soldat  cu  alte  urmări  grave 
(lit.f) alin.(3) art.189 CP RM) se exprimă în decesul victimei, atunci obiectul material secundar îl 
reprezintă corpul persoanei. Corpul persoanei reprezintă ansamblul de funcţii şi procese organice 
care asigură individului prezenţa biologică şi care, odată distruse sau dereglate, suprimă calitatea 
sănătoasă  a  persoanei  [15,  p.49].  Şi  în  cazul  schingiuirii,  torturii,  tratamentului  inuman  sau 
degradant  (lit.d)  alin.(3)  art.189  CP  RM)  este  posibilă  prezenţa  obiectului  material  secundar. 
Acesta există în cazul în care şantajul va lua forma influenţării nemijlocite infracţionale  asupra 
corpului  persoanei.  Dacă  o  atare  influenţare  lipseşte  (de  exemplu,  dacă  se  aplică  violenţa 
psihică),  lipseşte  şi  obiectul  material  secundar.  În  schimb,  se  profilează  prezenţa  obiectului 
imaterial secundar, reprezentat de psihicul persoanei. 
În cazul în care acţiunea adiacentă constă în deteriorarea sau distrugerea bunurilor, obiectul 
material secundar al şantajului îl constituie bunurile respective, altele decât bunurile ce formează 
obiectul material principal al şantajului. 
În  definitivă,  dacă  acţiunea  adiacentă  a  şantajului  se  exprimă  în  răpirea  unei  persoane 
(alin.(4)  art.189  CP  RM),  atunci  obiectul  material  secundar  este  prezent  numai  dacă  este  exer-
citată o influenţare nemijlocită infracţională asupra corpului persoanei. Aceasta în cazul în care 
răpirea  persoanei  se  realizează  prin  acţiunea  adiacentă  –  aplicarea  violenţei.  De  menţionat  că 
această  violenţă  trebuie  să  aibă  rolul  de  acţiune  ajutătoare  la  răpirea  persoanei.  Dacă  însă 

---