Universitatea de stat din moldova

 
 
58 
 
vătămării intenţionate grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii, excepţie la care vom reveni cu 
explicaţii de rigoare în contextul abordării particularităţilor variantei agravate de la lit.c) alin.(3) 
art.189 CP RM. 
De  menţionat  că  toate  manifestările  alternative  enumerate  apar,  în  contextul  componenţei 
investigate,  în  calitate  de  element  asigurător  al  cererii;  deci,  acestea  nu  pot  fi  decât  acţiuni 
adiacente  în  conţinutul  constitutiv  al  infracţiunii  de  şantaj.  Deşi  în  literatura  de  specialitate  au 
existat  tentative  de  a  li  se  atribui  rolul  de  metodă  de  comitere  a  infracţiunii  [193,  p.44;  190, 
p.67], ne vom motiva dezacordul prin invocarea următoarelor argumente:  
1) latura obiectivă a infracţiunii de şantaj are un caracter complex;  
2)  cererea,  pe  de  o  parte,  şi  ameninţarea  cu  sau  aplicarea  violenţei  etc.,  pe  de  altă  parte, 
comportă  diferenţe  de  substanţă:  după  caracter,  conţinut  şi  orientare,  astfel  că  acestea  sunt 
oarecum distincte în planul realizării faptei prejudiciabile şi chiar fiind simultan comise ele nu se 
contopesc în textura elementului material;  
3)  prin  comiterea  infracţiunii  de  şantaj,  făptuitorul  aduce  atingere  relaţiilor  sociale  cu 
privire  la  patrimoniu  nu  pe  calea  influenţării  nemijlocite  asupra  bunurilor,  ci  prin  influenţarea 
directă  asupra  persoanei,  uzând  în  acest  sens  de  ameninţare,  de  aplicarea  violenţei,  de  răpirea 
persoanei sau chiar de distrugerea sau deteriorarea bunurilor, ca mijloace de constrângere pentru 
a-i fi transmise aparent benevol bunurile sau dreptul asupra acestora ori pentru a se săvârşi alte 
acţiuni cu caracter patrimonial.  
Luând  în  consideraţie  ultimul  raţionament  invocat,  putem  afirma  că  cererea,  ca  acţiune 
principală a şantajului, apare în calitate de acţiune-scop, iar formele de ameninţare, violenţa fizi-
că,  deteriorarea  sau  distrugerea  bunurilor,  schingiuirea,  tortura,  tratamentul  inuman  sau  degra-
dant,  precum  şi  răpirea  proprietarului,  posesorului  sau  deţinătorului,  a  rudelor  sau  apropiaţilor 
acestora, ca acţiuni adiacente ale şantajului, apar în calitate de acţiuni-mijloc.  
Spre  deosebire  de  alte  infracţiuni  contra  patrimoniului,  conţinutul  constitutiv  de  bază  al 
infracţiunii  prevăzute  la  art.189  CP  RM  nu  se  subscrie  anumitor  urmări  prejudiciabile  pentru 
consumarea  şantajului.  Per  a  contrario,  în  ipoteza  unor  circumstanţe  agravante,  şantajul  se 
consideră  consumat  din  momentul  producerii  prejudiciului  patrimonial  efectiv  (lit.e)  alin.(2) 
art.189  CP  RM,  alin.(5)  şi  (6)  art.189  CP  RM)  sau  din  momentul  survenirii  altor  urmări 
patrimoniale ori nepatrimoniale (lit.e) alin.(2)  art.189 CP RM  şi lit.f) alin.(3) art.189 CP RM). 
Astfel  privite  lucrurile,  putem  afirma  că  construcţia  tehnico-legislativă  a  art.189  CP  RM  nu 
reprezintă o manevră juridică deliberată, dar o reflecţie a naturii juridice a infracţiunii de şantaj; 
or,  se  prezintă  ca  fiind  suficientă,  pentru  a  atinge  gradul  prejudiciabil  al  infracţiunii,  simpla 
atingere adusă libertăţii manifestării de voinţă în raporturile patrimoniale. 

---

 
 
59 
 
După relevarea absolut  necesară a structurii faptei prejudiciabile prevăzute la art.189  CP 
RM,  în  cele  ce  urmează  ne  vom  orienta  spre  investigarea  propriu-zisă  a  acţiunii  principale  a 
faptei de şantaj – cererea care vizează triada: „bunurile”, „dreptul asupra bunurilor” şi „acţiunile 
cu caracter patrimonial”. 
Potrivit  Dicţionarului  explicativ  ilustrat  al  limbii  române  [59,  p.336],  cererea  reprezintă 
exprimarea  unei  dorinţe,  a  unei  rugăminţi;  solicitare,  dorinţă;  pretenţie,  revendicare  etc.  În 
concepţia  autorului  А.В.  Башков  [145,  p.52],  cerinţa  extorcatoare  reprezintă  informaţia,  care 
conţine o rugăminte categorică, dispoziţie. După Ю.Ляпунов [189, p.6], cerinţa, despre care se 
vorbeşte  în  lege,  presupune  rugămintea  insistentă  şi  imperioasă,  adresată  victimei,  care,  în 
virtutea forţei sale, aminteşte mai mult de un ordin imperativ adresat victimei de a săvârşi acte 
patrimoniale  determinate.  În  concepţia  lui  Iu.Larii  [89,  p.202],
 
cererea  în  contextul  şantajului 
înseamnă acţiunea de solicitare, rugăminte sau dispoziţia de transmitere a bunurilor, a drepturilor 
asupra acestora sau de săvârşire a altor acţiuni cu caracter patrimonial, expusă de vinovat într-o 
formă categorică, insistentă. 
O interpretare asemănătoare atribuită cererii, dar cu mult mai cuprinzătoare, este dată de 
Plenul  Curţii  Supreme  de  Justiţie  a  Republicii  Moldova,  în  pct.2  al  Hotărârii  nr.16/2005: 
„solicitare insistentă şi categorică, având un caracter ultimativ, de a i se pune gratuit la dispoziţia 
acestuia bunuri sau documente, care îi dau dreptul  să dispună  de  aceste  bunuri  ca de a le sale 
proprii,  ori  care  îi  permit  să  devină  subiectul  unui  drept  real  derivat  (uzufruct,  uz,  abitaţie, 
superficie etc.), sau de a săvârşi în folosul făptuitorului acţiuni cu caracter patrimonial. Condiţia 
absolut  necesară  pentru  calificarea  infracţiunii  este  ca  această  propunere  să  fie  cu  bună-ştiinţă 
neîntemeiată şi ilegală”. 
Din definiţia de mai sus dată cererii, ca acţiune principală în cadrul faptei prejudiciabile de 
şantaj,  putem  desprinde  anumite  caractere  determinate  ale  acesteia.  În  primul  rând,  din  sediul 
materiei rezultă fără tăgadă că cererea care vizează cele trei componente ale triadei  „bunurile”,  
„dreptul  asupra  bunurilor”  şi  „acţiunile  cu  caracter  patrimonial”  poate  avea  doar  un  caracter 
patrimonial, adică obiectul cererii este posibil de a fi evaluat în bani. De aceea, suntem de acord 
cu opinia lui О.В. Дмитриев [164, p.13], care susţine că „constrângerea persoanei de a săvârşi 
careva  acţiuni  nepatrimoniale  (de  exemplu,  încheierea  căsătoriei)  nu  poate  fi  calificată  drept 
extorcare”.  Astfel,  cerinţa  de  a  săvârşi  acţiuni  cu  caracter  nepatrimonial  are  o  altă  acoperire 
punitivă, care asigură răspunderea penală pentru infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii persoanei, 
contra  libertăţii  persoanei,  infracţiunile  economice,  infracţiunile  contra  autorităţii  publice  şi  a 
securităţii de stat, contra securităţii publice şi a ordinii publice etc. Spre exemplu, constrângerea 
persoanei de a ceda paternitatea asupra unei invenţii, acţiune care nu are un caracter patrimonial, 

---