Universitatea de stat din moldova

 
 
74 
 
pe  o  soluţie  de  a-i  provoca    temere  victimei  şi  de  a  o  constrânge  la  îndeplinirea  cerinţelor 
înaintate  [148,  p.703].  Din  aceste  raţiuni,  consemnăm  că  ameninţarea  în  cadrul  şantajului 
presupune săvârşirea de către făptuitor a unei acţiuni de natură să insufle victimei temerea că este 
expusă unui pericol de a i se cauza un anumit rău dacă nu va îndeplini cerinţele patrimoniale ale 
făptuitorului. 
Condiţia  sine  qua  non  pentru  amplificarea  semnificaţiei  juridico-penale  a  ameninţării  în 
cadrul  şantajului  este  ca  aceasta  să  fie  percepută  de  către  victimă  ca  fiind  reală,  adică  să  fie 
conştientă  de  faptul  că  ameninţarea  poate  fi  materializată.  Doar  o  astfel  de  percepţie  poate  să 
exercite influenţă motivaţională de a executa cerinţele patrimoniale înaintate de făptuitor. 
La  determinarea  caracterului  real  al  ameninţării  este  necesar  a  studia  personalitatea 
făptuitorului,  a  clarifica  condiţiile  interne  care  au  stat  la  baza  comiterii  ameninţării,  a  cerceta 
orientarea,  conţinutul  şi  intensitatea  ameninţării,  a  analiza  relaţiile  precedente  existente  între 
victimă şi făptuitor, precum şi a constata caracterul perceperii de către victimă a ameninţării etc. 
În  alţi  termeni,  pentru  a  aprecia  că  victima  a  perceput  ameninţarea  ca  având  un  caracter  real, 
trebuie să ne conducem atât de semnele obiective (circumstanţele: numărul de persoane agresate, 
numărul  făptuitorilor,  comportamentul  lor,  frazele  pronunţate  şi  intonaţia  vocii,  gesturile  şi 
mimica acestora; locul; timpul; modul; mijloacele şi instrumentele etc.), cât şi de cele subiective 
(gradul  de  percepţie  a  ameninţării  de  către  victimă,  conştientizarea  acesteia  de  către  făptuitor, 
caracteristica personalităţii făptuitorului şi a victimei). Doar o simbioză dintre cele două semne 
este în măsură să răspundă acestei cerinţe. De aceea, nu este lipsită de relevanţă nici explicaţia 
făcută în pct.5 al Hotărârii Plenului CSJ a RM nr.16/2005, prin care se consemnează: „Caracterul 
real  al  ameninţării  poate  fi  atestat  chiar  şi  în  cazul  expunerii  aparent  cuviincioase,  printr-o 
purtare  corectă,  a  cererii  făptuitorului.  În  astfel  de  cazuri  însăşi  ambianţa,  creată  de  făptuitor, 
impune  victima  să  se  conformeze  cererii  acestuia  (de  exemplu,  victima  este  înfricoşată  de 
zvonurile  şi  faptele  legate  de  răfuiala  cu  cei  care  au  refuzat  să  îndeplinească  cererile 
făptuitorului)”. 
Totuşi, această din urmă explicaţie nu poate fi absolutizată; or, de vreme ce ameninţarea nu 
are un caracter explicit, aceasta fiind dedusă de către victimă din alte circumstanţe care îi creează  
temerea  de  a  i  se  cauza  anumite  prejudicii  drepturilor  sau  intereselor  ocrotite  de  lege,  este 
anevoios a demonstra prezenţa ei în cadrul mecanismului de săvârşire a faptei. Aceasta deoarece 
nu  putem  face  abstracţie  de  la  prevederile  alin.(3)  art.8  din  Codul  de  procedură  penală  al 
Republicii  Moldova  [30],  potrivit  cărora  concluziile  despre  vinovăţia  persoanei  de  săvârşirea 
infracţiunii  nu  pot  fi  întemeiate  pe  presupuneri.  În  acelaşi  timp,  toate  dubiile  în  probarea 

---

 
 
75 
 
învinuirii,  care  nu  pot  fi  înlăturate,  se  interpretează  în  favoarea  bănuitului,  învinuitului, 
inculpatului.  
Drept  dovadă  a  alegaţiei  de  mai  sus  vom  aduce  următorul  exemplu  de  înaintare  a  cererii 
patrimoniale,  lipsită  de  o  ameninţare  explicită,  exemplu  pe  care  îl  găsim  în  literatura  de 
specialitate: „Am aflat că desfăşuraţi activitatea de întreprinzător, iar în oraş toţi întreprinzătorii 
ne plătesc, de aceea, începând cu luna următoare, ne veţi achita lunar (se numeşte suma). Nu ne 
veţi  achita nouă, vor veni  alte  bande din  microraionul  vecin; ele  însă nu se vor rezuma doar la 
vorbe.  Astfel,  întreprinzătorul,  cunoscând  despre  faptul  că  cerinţa  a  fost  expusă  de  către  un 
membru al unui grup criminal organizat,  necondiţionat consimte asupra cerinţei înaintate” [141, 
p.25-26]. După cum este lesne de observat, ambianţa creată de făptuitor, in concreto: apartenenţa 
făptuitorului la un grup criminal organizat, precum  şi înştiinţarea victimei despre faptul că toţi 
întreprinzătorii achită „taxa de protecţie”, impune victima să se conformeze cererii; or, influenţa 
informaţională  exercitată  creează  victimei  o  temere  de  a  i  se  aduce  atingere  unor  drepturi  sau 
interese. Dar, respectând regula stipulată la alin.(3) art.8 CPP RM, orice îndoială va genera lipsa 
ameninţării. Nu există ameninţare, nu există nici componenţa de şantaj.  În acelaşi perimetru de 
cercetare,  consemnăm  că  lista  modalităţilor  acţiunii  adiacente  care  vizează    ameninţarea  sunt 
exhaustive,  ceea  ce  înseamnă  că  ameninţarea  cu  sustragerea  bunurilor,  ameninţarea  cu  răpirea 
mijlocului  de  transport,  deşi  sunt  însoţite  de  una  dintre  cerinţele  patrimoniale  specifice  art.189 
CP RM, nu pot forma infracţiunea de şantaj. În lipsa unei acoperiri juridico-penale determinate a 
acestor ipoteze, propunem, cu titlu  de lege ferenda,  completarea  şi  reformularea, în  prevederea 
de la  alin.(1)  art.189 CP RM,  a  cuvintelor „cu deteriorarea sau  distrugerea bunurilor  proprieta-
rului,  posesorului  sau  deţinătorului”  prin  sintagma  „sustragerea,  răpirea  ori  deteriorarea  sau 
distrugerea bunurilor lor”. 
În alt context, nu are nici o relevanţă forma de manifestare a ameninţării. Aceasta poate fi 
verbală,  scrisă  sau  chiar  concludentă.  Mai  mult  ca  atât,  ameninţarea  poate  fi  înaintată  prin 
intermediul unor terţe persoane. Cu referire la ultima ipoteză, vom aduce următorul exemplu din 
practica  judiciară:  La  24,  30  şi  31  mai  2007,  B.V.,  C.D.  şi  M.I.  au  avut  întâlniri  în  incinta 
hotelului „Chişinău”, mun. Chişinău, şi în incinta SRL „Sebastian”, mun. Chişinău, cu repre-
zentantul  lui  A.Gh.  –  G.Gh.,  (sublinierea  ne  aparţine  –  n.a.),  în  cadrul  cărora,  ameninţând  cu 
moartea şi cu răspândirea ştirilor defăimătoare (în privinţa  lui A.Gh. – n.a.), au cerut ca A.Gh. 
să le transmită bani în valută străină – suma de 200 000 euro [43]. 
După reliefarea generalizată a ameninţării, vom trece la dezvăluirea nemijlocită a modalită-
ţilor  normative  ale  acesteia.  Prima  formă  stipulată  la  alin.(1)  art.189  CP  RM,  dar  şi  cea  mai 
răspândită  în  practica  judiciară,  este  ameninţarea  cu  violenţa.  Gradul  înalt  de  răspândire  a 
acestei forme de ameninţare îl atestăm şi sub aspect legislativ; or, ameninţarea cu violenţa ni se 

---