Universitatea de stat din moldova

 
 
80 
 
Iată  un  exemplu  din  practica  judiciară  care  fundamentează  alegaţia  de  mai  sus:  L.A.,  la 
05.05.2008,  aproximativ  la  ora  21:00,  aflându-se,  în  stare  de  ebrietate  narcotică,  în  casa 
părinţilor  săi  din  comuna  Bubuieci,  prin  ameninţare  cu  aplicarea  violenţei  (sublinierea  ne 
aparţine – n.a.) şi cu deteriorarea bunurilor ce aparţin părinţilor, a cerut de la mama sa, L.Z., 
să-i transmită suma de 3000 lei. Fiindu-i refuzată transmiterea banilor (sublinierea ne aparţine – 
n.a.), inculpatul a ameninţat-o pe mama sa că dacă nu-i va transmite suma cerută, îi va da foc la 
casă şi o va omorî. După care, de la 5 mai 2008, aproximativ ora 21:00, până la 6 mai 2008, 
ora  04:00,  i-a  aplicat  ultimei,  în  mod  intenţionat,  multiple  lovituri  cu  pumnii  în  cap  şi  în  alte 
regiuni  ale  corpului,  a  lovit-o  cu  telefonul  în  cap,  a  muşcat-o  de  nas,  a  stropit-o  cu  cafea 
fierbinte,  a  aruncat  în  ea  cu  ţigări  aprinse,  a  sugrumat-o  cu  mâinile  de  gât,  încercând  să  o 
stranguleze, cauzându-i astfel vătămări corporale uşoare [49] (sublinierea ne aparţine – n.a.). 
Nu este exclusă însă situaţia ca făptuitorul să treacă imediat la materializarea ameninţării, 
neaşteptând  chiar  un  refuz  din  partea  victimei  de  a  i  se  transmite  banii  ceruţi.  Pentru  a  ne 
justifica concepţia promovată, vom apela la următoarea speţă: la 11.04.2005, ora 12:00, C.Gh., 
prin înţelegere prealabilă cu o persoană identificată de organul de urmărire penală, în privinţa 
căreia  materialele  sunt  disjunse  într-o  procedură  separată,  urmând  indicaţiile  şi  conform 
informaţiei parvenite de la C.M., s-au deplasat la locul de muncă al  cet. A.R. de pe str.Bacioii 
Noi  14,  mun.  Chişinău.  Acolo,  ameninţându-l  pe  ultimul  cu  violenţa  (sublinierea  ne  aparţine  – 
n.a.),  precum  şi  aplicându-i  violenţă  nepericuloasă  pentru  viaţă  sau  sănătate  (sublinierea  ne 
aparţine  –  n.a.),  manifestată  prin  aplicarea  loviturilor  cu  bastonul,  mâinile  şi  picioarele  peste 
diferite  părţi  ale  corpului,  i-au  cerut,  invocând  un  motiv  inventat,  să  transmită  în  folosul  lui 
C.M.  bani  în  sumă  de  500  lei.  Ulterior,  în  aceeaşi  zi,  aflându-se  pe  str.Bacioii  Noi  14/4,  mun. 
Chişinău,  în  urma  ameninţărilor  şi  violenţei  fizice  aplicate  faţă  de  A.R.,  C.Gh.  şi  persoana 
identificată au primit de la acesta 200 de lei [47]. 
În  acelaşi  timp,  pentru  soluţionarea  definitivă  a  momentului  preconizat  de  realizare  a 
ameninţării în cazul şantajului, ne vom prevala şi de interpretarea oficială în materie. Astfel, în 
pct.23 al Hotărârii Plenului CSJ a RM nr.16/2005 sunt reliefate potenţialele ipoteze de aplicare a 
art.189 CP RM, în detrimentul infracţiunilor prevăzute la lit.e) alin.(2) art.187 sau 188 CP RM: 
a)
 
făptuitorul  cere  transmiterea  bunurilor  în  viitor,  ameninţând  cu  aplicarea  imediată  a 
violenţei (sublinierea ne aparţine – n.a.), dacă victima nu va consimţi să-i execute cererea;  
b)
 
făptuitorul cere transmiterea bunurilor în viitor, ameninţând, totodată, să aplice violenţa 
în viitor  (sublinierea ne aparţine – n.a.), dacă victima nu-i va îndeplini cererea; 
c)
 
 făptuitorul cere transmiterea bunurilor în  viitor  şi aplică violenţa în  vederea  asigurării 
realizării cererii sale (sublinierea ne aparţine – n.a.).  

---

 
 
81 
 
Regretabil este că printre modalităţile faptice enumerate nu se conţine şi ipoteza ce rezultă 
din  speţa  prezentată  supra,  reflectată  în  Decizia  Curţii  Supreme  de  Justiţie  din  10.02.2010,  în 
Dosarul  nr.1re-381/10:  făptuitorul  cere  transmiterea  bunurilor  în  viitor,  ameninţând  victima  cu 
aplicarea violenţei şi aplicând violenţa imediat, în vederea asigurării realizării cererii sale. Deşi 
unii ar riposta, invocând că nominalizarea în una şi aceeaşi ipoteză atât a ameninţării cu aplicarea 
violenţei,  cât  şi  a  aplicării  acesteia,  este  lipsită  de  importanţă  din  motiv  de  transformare  a 
violenţei  psihice  în  violenţă  fizică,  precum  şi  din  cauza  caracterului  alternativ  al  acţiunilor 
adiacente  ale  şantajului,  în  realitate  însă,  incidenţa  a  mai  multor  acţiuni  adiacente  implicate  în 
mecanismul infracţional denotă, incontestabil, gradul de pericol social al faptei prejudiciabile şi 
periculozitatea pe care o comportă făptuitorul, motiv pentru care nu poate să nu fie luată drept 
circumstanţă de individualizare a pedepsei.  
Totuşi,  această  din  urmă  ipoteză  imputată  de  noi  nu  poate  suplini  definitiv  lista 
modalităţilor  faptice;  or,  acestea  nu  sunt  lipsite  de  fluctuaţie.  Indubitabil,  căci  din  cele  trei 
ipoteze identificate de Plenul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova mai putem deduce 
şi alte variaţii: făptuitorul cere transmiterea bunurilor în viitor, ameninţând cu aplicarea imediată 
a  violenţei,  dacă  victima  nu  va  consimţi  să-i  execute  cererea,  iar  după  ce  i  se  refuză  aplică 
violenţa  imediat  sau  în  viitor;  făptuitorul  cere  transmiterea  bunurilor  în  viitor,  ameninţând, 
totodată,  să  aplice  violenţa  în  viitor,  dacă  victima  nu-i  va  îndeplini  cererea,  iar  după  ce  i  se 
refuză, aplică violenţa imediat sau în viitor etc. 
În  concluzie  la  cele  etalate:  nu  caracterul  viitor  de  materializare  a  ameninţării  constituie 
linia de demarcare dintre jaf sau tâlhărie şi infracţiunea de şantaj, ci tocmai intenţia făptuitorului 
orientată  spre  a  obţine  bunurile  în  viitor.  De  aceea,  consemnăm  ca  fiind  reuşită  interpretarea 
oficială  realizată  de  Plenul  Curţii  Supreme  de  Justiţie,  reţinută  în  pct.23  din  Hotărârea 
nr.16/2005,  potrivit  căreia,  delimitând  şantajul  de  jaf  sau  de  tâlhărie,  instanţele  judecătoreşti 
trebuie  să  ţină  cont  că  în  cazul  şantajului  intenţia  făptuitorului  este  orientată  spre  dobândirea 
bunurilor cerute în viitor (sublinierea ne aparţine – n.a.), pe când dobândirea bunurilor în cazul 
jafului sau al tâlhăriei are loc simultan (sublinierea ne aparţine – n.a.) cu aplicarea violenţei sau 
cu  ameninţarea  aplicării  acesteia,  ori  îndată  (sublinierea  ne  aparţine  –  n.a.)  după  realizarea 
acestor acţiuni. Într-o anumită măsură, la această interpretare au contribuit reminiscenţele fostei 
Hotărâri a Plenului Judecăroriei Supreme a Republicii Moldova „Cu privire la practica judiciară 
în procesele penale despre sustragerea averii proprietarului”, nr.5 din 06.07.1992 [32, p.327]; or, 
potrivit pct.9 al acesteia, delimitând şantajul de jaf sau de tâlhărie, judecătoriile vor ţine cont de 
faptul că în cazul şantajului amenunţarea cu aplicarea forţei e îndreptată spre obţinerea bunurilor 
în viitor, dar nu în momentul ameninţării.  

---