Universitatea de stat din moldova

 
 
86 
 
primul  rând  are  menirea  de  a  asigura  consecvenţa  normelor  juridico-penale,  dar,  nu  în  ultimul 
rând,  de  a  exclude  orice  confuziune  cu  privire  la  limitele  interzisului  de  legea  penală.  Astfel, 
pentru  a  nu  ne  pomeni  în  aceeaşi  situaţie  legislativă  de  natură  confuză  cum  se  prezintă 
actualmente în Codul penal al Republicii Moldova circumstanţa agravantă „prin schingiuire sau 
tortură” (lit.e)  alin.(2)  art.151  şi  lit.f) alin.(2) art.152 CP RM), care  nici  pe departe nu implică 
semnificaţia pe care legiuitorul o fixează în  art.309
1 
CP RM  – „Tortura”, propunem înlocuirea 
termenului  „şantaj”  din  denumirea  art.189  CP  RM  cu  cel  de  „extorsiune”.  În  mod  sistemic, 
această  înlocuire  se  impune    şi  referitor  la  prevederea  de  la  art.217
4 
CP  RM.  Consemnăm  că, 
apelând  la  Dicţionarul  explicativ  ilustrat  al  limbii  române  [59,  p.700],  sesizăm  că  cuvântul 
„extorsiune” are semnificaţia de extorcare, avându-şi originea în latinescul extorsio. De notat că 
propunerea pe care o invocăm nu reprezintă un act deliberat format pe un teren gol. Dimpotrivă, 
propunerea  noastră  concordă  cu  viziunea  reputatului  om  de  ştiinţă  Traian  Pop,  care,  descriind 
prevederea  de  la  alin.(3)  art.350  (formă  specială  a  tâlhăriei)  din  Titlul  XIV    „Crime  şi  delicte 
contra patrimoniului” al Cărţii a II-a a Codului penal al României din 1937, releva următoarele: 
„Faptul  acesta  este  mai  mult  o  extorsiune  (sublinierea  ne  aparţine  –  n.a.),  un  şantaj,  decât  o 
tâlhărie ...” [114, p.461].
 
 
După această digresiune absolut necesară, ne vom orienta demersul nostru ştiinţific asupra 
elucidării  conţinutului  modalităţii  normative  a  acţiunii  adiacente  cercetate.  Astfel,  prin 
ameninţare cu răspândirea unor ştiri defăimătoare, potrivit pct.8 al Hotărârii Plenului CSJ a RM 
nr.16/2005,  urmează  să  înţelegem  inspirarea  temerii  că  făptuitorul  va  divulga  informaţii 
compromiţătoare  despre  proprietar,  posesor,  deţinător,  despre  rudele  sau  apropiaţii  acestora,  în 
cazul în care proprietarul, posesorul sau deţinătorul nu-i va îndeplini cererea.   
Pe acelaşi făgaş se situează şi unele opinii doctrinare. Bunăoară, în literatura de specialitate 
autohtonă  [3,  p.394]  s-a  remarcat  că  ameninţarea  cu  răspândirea  unor  ştiri  defăimătoare 
reprezintă ameninţarea ce trebuie să aibă drept obiect scoaterea în evidenţă a unei fapte, reale sau 
imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată, pentru soţul acesteia sau pentru o rudă 
apropiată. 
În  concepţia  autorilor  ruşi  Л.Д.  Гаухман  şi  С.В.  Максимов  [161,  p.121],  defăimătoare 
sunt  ştirile  despre  anumite  acte  ilegale,  imorale  sau  acte  indecente  ale  victimei  sau  ale 
apropiaţilor  ei.  La  rândul  său,  З.A.  Незнамова  [217,  p.242]  consideră  că  ştirile  defăimătoare 
constituie  oricare  informaţii,  a  căror  răspândire  poate  conduce  la  lezarea  onoarei  şi  demnităţii 
persoanei.  Incidenţa  acestor  valori  eventual  periclitate  (avem  în  vedere  ipoteza  realizării 
ameninţării, care nu are nici o relevanţă la încadrare în raport cu şantajul) este pretinsă şi de pct.8 
al Hotărârii Plenului CSJ a RM nr.16/2005: „Ştirile defăimătoare reprezintă informaţia veridică 

---

 
 
87 
 
sau falsă, a cărei divulgare poate aduce atingere  onoarei şi demnităţii persoanei (sublinierea ne 
aparţine – n.a.)”.  După alţi autori [89, p.205], şi reputaţia persoanei poate să apară în calitate de 
obiect al ameninţării cu răspândirea unor ştiri defăimătoare.  
Pentru a identifica întinderea obiectului ameninţării cu răspândirea unor ştiri defăimătoare 
în contextul faptei de şantaj, vom apela la interpretarea cauzală a categoriilor sociopsihologice, 
precum: onoarea, demnitatea şi reputaţia persoanei. Astfel, în acord cu pct.5 al Hotărârii Plenului 
Curţii  Supreme  de  Justiţie  a  Republicii  Moldova  „Cu  privire  la  aplicarea
 
legislaţiei  despre 
apărarea  onoarei,  demnităţii  şi  reputaţiei  profesionale  a  persoanei  fizice  şi  juridice”,  nr.8  din 
09.10.2006 [74, p.16], onoarea reprezintă aprecierea pozitivă care reflectă calitatea persoanei în 
conştiinţa  socială,  iar  demnitatea  reprezintă  autoaprecierea  persoanei  întemeiată  pe  aprecierea 
societăţii.  Reputaţia  profesională  reprezintă  reflectarea  calităţilor  profesionale  ale  persoanei  în 
conştiinţa  socială,  însoţită  de  aprecierea  pozitivă  a  societăţii.  În  această  ordine  de  idei,  putem 
remarca că onoarea şi reputaţia persoanei sunt categorii obiective, în contrast cu demnitatea, care 
este una subiectivă.  
Astfel privite lucrurile, nu putem face abstracţie de la faptul că ştirile defăimătoare cu care 
se  ameninţă  pot  viza  nu  doar  onoarea  şi  demnitatea  persoanei,  dar  şi  reputaţia  profesională  a 
acesteia.  De  exemplu,  dacă  conţinutul  unor  asemenea  informaţii  care  se  pretind  a  fi  răspândite 
vizează lipsa dexterităţilor de prestare a unor servicii sau de executare a unor lucrări care intră în 
sfera profesională a persoanei ori lipsa temeiurilor de atribuire a gradelor sau titlurilor ştiinţifice 
sau  didactice  deţinute,  atunci  aceste  informaţii  au  ca  obiect  reputaţia  profesională  a  persoanei. 
Per  a  contrario,  informaţiile  ce  se  referă  la:  practicarea  prostituţiei;  prezenţa  bolilor  psihice,  
contagioase,  a  bolilor  venerice  sau  a  sindromului  imunodeficienţei  achiziţionate;  consumul  de 
substanţe narcotice sau  psihotrope;  infidelitatea conjugală;  naşterea copiilor în  afara căsătoriei; 
întreruperea  sarcinii;  impotenţa  de  coabitare  sau  reproducere;  violarea  victimei  sau  săvârşirea 
faţă de ea a satisfacerii poftei sexuale în forme perverse etc. –  au ca obiect onoarea şi demnitatea 
persoanei.  În  acelaşi  timp,  trebuie  să  avem  în  vedere  că  ponegrirea  onoarei,  demnităţii  sau 
reputaţiei poate fi adusă în privinţa oricărei persoane, indiferent de starea ei fizică sau psihică, 
precum şi în privinţa unui defunct, bunul nume al căruia este important pentru victimă. Aceasta 
rezultă şi din protecţia oferită de legiuitor prin prisma prevederii de la alin.(3) art.16 din Codul 
civil al Republicii Moldova – „se admite apărarea onoarei şi demnităţii unei persoane fizice şi 
după moartea acesteia”.   
Totodată,  trebuie  să  remarcăm  că  ameninţarea  cu  răspândirea  unor  ştiri  defăimătoare  va 
constitui  mijloc  de  constrângere  a  victimei  de  a  transmite  aparent  benevol  făptuitorului  averea 
doar în acele situaţii în care victima va aprecia conţinutul informaţiilor drept dezonorabile. Din 

---