Universitatea de stat din moldova

 
 
88 
 
aceste considerente, apreciem ca fiind întemeiate opiniile potrivit cărora „influenţă motivaţională 
asupra victimei pot avea doar acele informaţii care sunt considerate importante de însăşi victimă” 
[179,  p.356];  „cât  de  defăimătoare  şi  în  ce  măsură  răspândirea  ştirilor  este  susceptibilă  a  leza 
onoarea şi demnitatea persoanei depinde de percepţia subiectivă a victimei” [217, p.242]. Iată un 
exemplu din practica judiciară care ne ilustrează mecanismul influenţării motivaţionale de a se 
conforma  cerinţelor  patrimoniale  înaintate  de  făptuitor,  pentru  ca  cel  din  urmă  să  nu 
materializeze  ameninţările  cu  răspândirea  unor  informaţii,  pe  care  victima  le  percepe  ca  fiind 
dezonorabile:  Începând  cu  luna  mai  2010,  S.V.,  sub  pretextul  de  a  face  cunoştinţă  mai 
îndeaproape  cu  P.I.,  a  primit  de  la  ultima,  prin  intermediul  unor  MMS  servicii,  mai  multe 
fotografii  de  ale  ei,  printre  care  două  imagini  intime.  Ulterior,  S.V.  ameninţând-o  pe  P.I.  cu 
răspândirea  unor  ştiri  defăimătoare,  manifestate  prin  publicarea  în  reţeaua  globală 
„INTERNET”,  cât  şi  prin  expedierea  pozelor  cu  imagini  intime  la  locul  de  muncă  şi  la  rude 
(sublinierea ne aparţine  – n.a.), a solicitat  de a i se transmite bani.  Apreciind ameninţările ca 
fiind reale şi că vor fi realizate, P.I., prin intermediul lui V.V., a transmis, în trei rate, suma de 
4000 lei [123]. 
În alt context, ne interesează în ce măsură influenţează natura conţinutului informaţiilor a 
căror  divulgare  este  ameninţată  victima  asupra  încadrării  juridice  a  faptei?  Încă  în  perioada 
sovietică, cercetătorii împărtăşeau opinia, potrivit  căreia pentru încadrarea faptei de  şantaj este 
irelevant dacă făptuitorul ameninţă cu răspândirea unor circumstanţe care au avut loc în realitate 
sau au fost inventate, pentru că, atât în primul, cât şi în al doilea caz, ameninţarea cu răspândirea 
acestora  reprezintă  mijloc  de  constrângere  a  victimei  de  a  satisface  cerinţele  infracţionale  ale 
extorcatorului  [207,  p.192].  O  astfel  de  interpretare  se  conţine  şi  în  alin.(2)  pct.8  al  Hotărârii 
Plenului  CSJ  a  RM  nr.16/2005:  „Ştirile  defăimătoare  reprezintă  informaţia  veridică  sau  falsă 
(sublinierea  ne  aparţine  –  n.a.)  ...  ”  şi  în  pct.3  al  Hotărârii  Plenului  Judecătoriei  Supreme  a 
Federaţiei Ruse  „Despre practica judiciară în cauzele de extorcare”, nr.3 din 04.05.1990 [196]: 
„Nu  are  importanţă    dacă  corespund  sau  nu  realităţii  informaţiile,  cu  a  căror  răspândire  se 
ameninţă  la  comiterea  extorcării”.  Nu  de  aceeaşi  părere  este  autorul  rus  A.Г.  Уфалов  [221, 
p.138]:  „...  conţinutul  acestei  ameninţări  se  referă  la  ştirile  cu  bună-ştiinţă  false,  inventate, 
defăimătoare  despre  victimă  sau  apropiaţii  ei  şi  realizarea  acestei  ameninţări  atrage  după  sine 
calificarea prin concurs pentru şantaj şi calomnie”. Reflectând asupra acestui din urmă punct de 
vedere, nu putem să nu fim de acord cu afirmaţia, în raport cu legea penală a Federaţiei Ruse în 
vigoare la data reflectării opiniei doctrinare, potrivit căreia realizarea ameninţării cu răspândirea 
unor  ştiri  defăimătoare  atragea  după  sine  calificarea  prin  concurs  pentru  şantaj  şi  calomnie. 
Aceasta  deoarece  luăm  în  vizor  regula  statuată  în  dreptul  penal  substanţial:  „Făptuitorul  va 

---

 
 
89 
 
răspunde pentru tot atâtea infracţiuni câte conţinuturi constitutive de infracţiuni independente a 
realizat” [65, p.127]. Totuşi, ţinem să remarcăm că, de lege lata, potrivit ordinii juridico-penale 
autohtone,  nu  este  supusă  răspunderii  penale  fapta  de  calomnie.  Din  aceste  raţiuni,  realizarea 
ameninţării  cu  răspândirea  unor  ştiri  defăimătoare,  cu  caracter  fals,  urmează  a  fi  încadrată  în 
conformitate cu art.70 din Codul contravenţional al Republicii Moldova [25].  
În  acelaşi  timp,  nu putem agrea viziunea lui A.Г. Уфалов reliefată  supra, potrivit  căreia 
conţinutul  ameninţării  se  referă  doar  la  ştirile  cu  bună-ştiinţă  false,  inventate,  defăimătoare 
despre  victimă  sau  apropiaţii  ei.  Aceasta  deoarece  atât  informaţiile  false,  cât  şi  cele  veridice, 
fiind  aduse  publicului,  pot  defăima  persoana.  Pentru  ilustrarea  acesteia,  vom  aduce  următorul 
exemplu:  A  îl  ameninţă  pe  B,  primar  în  satul  X,  că  dacă  nu-i  va  transmite  suma  de  500  euro, 
atunci  el  va  face  cunoscut  consătenilor  săi  faptul  că  fiica  acestuia  a  fost  traficată  în  Turcia  în 
scop  de  exploatare  sexuală,  informaţie  care  corespunde  adevărului.  Cu  siguranţă,  răspândirea 
unei asemenea informaţii ar dezonora persoana şi familia acesteia. De aceea, considerăm că nu 
are  relevanţă  dacă  se  ameninţă  cu  răspândirea  unor  ştiri  false  sau  veridice,  important  este  ca 
această ameninţare să exercite influenţă asupra voinţei victimei de a se conforma cerinţei patri-
moniale  a  făptuitorului,  iar  răspândirea  acesteia  poate  aduce  atingere  onoarei,  demnităţii  sau 
reputaţiei persoanei. 
Într-o  altă ordine de idei, din  esenţa noţiunii pe  care o imprimă sintagma  „ştiri defăimă-
toare”  în  general  şi  din  specificul  valorilor  sociale  facultative  care  pot  fi  periclitate  prin 
transpunerea în realitate a ameninţării cu răspândirea unor ştiri defăimătoare, în special, apare ca 
firească întrebarea: poate oare ameninţarea cu răspândirea unor ştiri ce se referă la comiterea de 
către  victimă,  rudele  sau  apropiaţii  acesteia  a  unor  fapte  ilegale  (infracţiuni,  contravenţii  sau 
delicte)  să  constituie  modalitatea  faptică  a  acţiunii  adiacente  a  şantajului  –  ameninţarea  cu 
răspândirea unor ştiri defăimătoare despre persoană, rudele sau apropiaţii acesteia?  
Răspunsul la această întrebare oferit de practica judiciară, pe de o parte, şi de doctrină, pe 
de altă parte, este lipsit de unanimitate. Astfel, în acord cu pct.8 al Hotărârii Plenului CSJ a RM 
nr.16/2005, se reliefează că informaţiile, veridice sau false, despre infracţiunile comise constituie 
exemple de ştiri defăimătoare în contextul infracţiunii de şantaj. Ţinând cont de această interpre-
tare  cauzală,  practică  judiciară  în  această  materie  pare  a  fi  constantă.  De  exemplu,  acţiunile 
făptuitorului au fost încadrate ca şantaj pentru faptul că:  la data de 04.11.2004, aproximativ la 
ora  19:00,  P.S.,  împreună  şi  prin  înţelegere  prealabilă  cu  U.V.,  aflându-se  în  apropierea 
Ambasadei  Federaţiei  Ruse  în  Republica  Moldova,  urmărind  scopul  dobândirii  avutului 
proprietarului prin şantaj, sub influenţa constrângerii psihice, ameninţând-o pe C.V. cu denunţ 
fals şi incriminare ilegală privind comiterea de către aceasta a unui furt (sublinierea ne aparţine 

---