Universitatea de stat din moldova

 
 
84 
 
Codul penal, promulgat de către împăratul Nicolai al II-lea la 22 martie 1903. În contextul legii 
penale  naţionale  în  vigoare  însă,  însuşi  titulul  articolului  poartă  denumirea  de  şantaj.  Însă,  aşa 
cum  am  relevat  anterior,  pe  lângă  această  acţiune  adiacentă,  la  alin.(1)  art.189  CP  RM  sunt 
inserate  cu  titlu  alternativ  alte  trei  acţiuni  adiacente.  Rezultă  deci  că  există  o  neconcordanţă 
vădită între conceptul formal şi cel material ale termenului „şantaj”. Nu doar originea legislativă 
a noţiunii de şantaj ne demonstrază acest lucru, dar şi semnificaţia uzuală a acestuia; or, verbul 
„a  extorca”  semnifică  a  obţine  cu  forţa,  prin  ameninţări,  prin  violenţă,  prin  şantaj  [59,  p.700] 
(sublinierea  ne  aparţine  –  n.a.).  Aşadar,  între  noţiunea  de  şantaj  şi  cea  de  extorcare  există  un 
coraport de parte-întreg. Însă, legiuitorul autohton a inversat acest coraport, astfel încât, de lege 
lata,  există  o  necorespundere  dintre  denumirea  art.189  CP  RM  şi  conţinutul  constitutiv  al 
textului  incriminator,  fapt  reţinut  de  majoritatea  oamenilor  de  ştiinţă  din  Republica  Moldova 
[106, p.67-69; 16, p.7-8; 5, p.174]. 
Chiar  dacă  încadrarea  juridică  a  faptei  se  efectuează  în  corespundere  cu  dispoziţia 
articolului, titlul normei de incriminare trebuie să exprime esenţa juridică a faptelor interzise; or, 
doar o astfel de abordare poate fi percepută adecvat de destinatarul legii penale. Mai mult ca atât, 
prin  utilizarea  termenului  „şantaj”  în  prevederea  de  la  art.173  CP  RM  pe  post  de  modalitate 
alternativă a acţiunii adiacente legiuitorul a creat oarecum o confuzie. Aceasta deoarece, aşa cum 
corect  se  susţine,  în  art.173  CP  RM  legiuitorul  utilizează  termenul  „şantaj”  într-o  accepţie  mai 
îngustă decât cea din art.189 CP RM; astfel, acelaşi termen – „şantaj” – este folosit cu înţelesuri 
distincte [18, p.424]. În art.189 CP RM termenul „şantaj” este folosit cu înţelesul de „extorcare” 
(termen utilizat în art.217
4
 CP RM) [16, p.7-8]. 
De remarcat că utilizarea unuia şi aceluiaşi termen cu semnificaţii distincte în acelaşi act 
normativ  este  inadmisibilă;  or,  potrivit  regulii  de  la  lit.e)  art.19  al  Legii  Republicii  Moldova 
privind actele legislative, „terminologia, utilizată în actul elaborat, este constantă şi uniformă ca 
şi  în  celelalte  acte  legislative  şi  în  reglementările  legislaţiei  comunitare;  se  va  utiliza  unul  şi 
acelaşi  termen  dacă  este  corect,  iar  folosirea  lui  repetată  exclude  confuzia”  [93].  De  aceea,  în 
scopul armonizării accepţiunii legislative şi a accepţiunii literare a termenilor, dar deopotrivă şi 
în  scopul  înlăturării  confuziilor  create  pe  marginea  polisemantismului  termenului  „şantaj”,  în 
literatura de specialitate  se propune înlocuirea lui cu termenul  „extorcare”, care include în  sine 
atât şantajul, cât şi alte semne (ameninţarea cu violenţa, cu deteriorarea sau distrugerea bunurilor, 
cu răpirea victimei sau a apropiaţilor ei) descrise direct în dispoziţia normei analizate [5, p.174; 
106, p.67]. 
Incontestabil,  operarea  în  titulatura  articolului  a unei  remanieri  legislative  se  prezintă  a  fi 
de  maximă  oportunitate.  În  acelaşi  timp,  nu  putem  trece  cu  vederea  faptul  că  propunerile  de 

---

 
 
85 
 
înlocuire a termenului „şantaj” cu cel de „extorcare”, fiind transpuse într-un model legislativ cu 
titlu de lege ferenda, se prezintă a fi în unele surse doctrinare nu tocmai cel mai reuşite. Aceasta 
deoarece s-a propus denumirea art.189 CP RM după cum urmează: „Dobândirea prin extorcare a 
unor bunuri  sau foloase  patrimoniale” [5, p.175].  Însă,  la o  analiză atentă a conţinutului dispo-
ziţiei invocate se desprinde iarăşi o neconcordanţă cu titulatura articolului. Pentru a fi expliciţi, 
consemnăm că prin utilizarea termenului „dobândirea” în denumirea normei propuse s-ar crea de 
fapt imaginea unei componenţe de infracţiune cu urmări imediate, dar care în realitate nu există.  
În acelaşi timp, ţinem să evidenţiem că înlocuirea termenului „şantaj” cu cel de „extorcare” 
ar  ridica  o  situaţie  de  identitate  a  conţinutului  art.189  CP  RM  cu  unele  modalităţi  agravate  ale 
unor infracţiuni, şi anume: ale celor prevăzute la lit.c) alin.(2) art.324 şi la lit.c) alin.(2) art.333 
CP RM, precum şi de identitate cu varianta-tip a infracţiunii de primire a unei remuneraţii ilicite 
pentru îndeplinirea lucrărilor legate de deservirea populaţiei (art.256 CP RM).  
Totodată, extorcarea, spre exemplu, în ipoteza agravantelor de la lit.c) alin.(2) art.324 şi de 
la  lit.c)  alin.(2)  art.333  CP  RM,  diferă  calitativ  de  extorcarea  patrimonială  şi  nu  poate  fi 
identificată  cu  aceasta,  deoarece  componenţele  nominalizate  constituie  infracţiuni  al  căror 
subiect  este,  în  cazul  art.324  CP  RM,  potrivit  ultimelor  remanieri  legislative  intervenite  prin 
Legea Republicii Moldova privind modificarea şi completarea unor acte legislative, nr.245-XIX 
din 02.12.2011 [98], doar persoana publică, inclusiv persoana publică străină sau persoana care 
gestionează o organizaţie comercială, obştească sau alte organizaţii nestatale (art.333 CP RM) şi, 
ca efect, extorcarea avantajelor necuvenite implică utilizarea de către aceste categorii de subiecţi 
calificaţi  a  situaţiei  sale  de  serviciu.  Din  aceste  raţiuni,  extorcarea  în  cazul  circumstanţelor 
agravante de la lit.c) alin.(2) art.324 şi de la lit.c) alin.(2) art.333 CP RM cuprinde ameninţări de 
a săvârşi doar acele acţiuni determinate care se află în legătură cu competenţele de serviciu ale 
persoanei publice sau ale persoanei care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau alte 
organizaţii nestatale. Oarecum trezeşte dubii şi într-o oarecare măsură este alogic ca o persoană 
publică sau o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau alte organizaţii 
nestatale  să  ameninţe  cu  distrugerea  sau  deterioarea  bunurilor  sau  cu  aplicarea  violenţei  etc. 
Astfel, are dreptate autorul А.К. Квициния [171, p.104] când afirmă că dacă persoana cu funcţie 
de răspundere pretinde valori sub ameninţarea comiterii unor acţiuni care nu intră în atribuţiile 
sale de serviciu, cum ar fi ameninţarea cu aplicarea violenţei, atunci calificarea trebuie să se facă 
în conformitate cu art.163 din Codul penal al Federaţiei Ruse, adică ca extorcare. 
De aceea, considerăm că soluţionarea problemei privind ajustarea conceptului formal la cel 
material  ale  termenului  „şantaj”  prevăzut  la  art.189  CP  RM  reprezintă  una  dintre  problemele 
ştiinţifice  de  importanţă  majoră  care  necesită  a  fi  soluţionată  de  urgenţă,  soluţionare  care  în 

---