Universitatea de stat din moldova

 
 
94 
 
victimei  acesta  nu  suferă  modificări  de  ordin  fizic  în  materialitatea  sa.  Pentru  a  ne  pronunţa 
asupra incorectitudinii acestei viziuni, vom lua în vizor următoarea speţă din practica judiciară:  
la  06  ianuarie  1995,  în  jurul  orei  15:20,  D.P.  a  luat  pe  ascuns  de  pe  str.  Tanchiştilor,  or. 
Comrat,  automobilul  de  model  „VAZ  2105”,  în  valoare  de  10  235  lei,  ce  aparţinea  lui  C.S.  şi 
haine personale care se aflau în automobil, în valoare de 350 lei. Ulterior, la 16 ianuarie 1995, 
în jurul orei 19:20, D.P. şi C.D. au venit acasă la C.S. în or. Comrat şi, cu scopul de a dobândi 
600 dolari SUA, i-au cerut ultimului ca a doua zi să se prezinte la autogara Comrat, unde urma 
să primească automobilul în schimbul recompensei cerute de ei [51].   
Pot oare acţiunile făptuitorului D.P. de a solicita taxa de restituire a mijlocului de transport 
să alcătuiască fapta de şantaj în lipsa acţiunii adiacente specifice şantajului? Oare putem echivala 
ameninţarea  de  a  nu  restitui  victimei  bunurile  anterior  luate  de  făptuitor  cu  ameninţarea  de  a 
distruge  sau  deteriora  bunurile  victimei  (ca  acţiune  adiacentă  a  şantajului),  aşa  cum  susţine      
А.А. Щербаков? Sigur că o asemenea viziune nu poate fi acceptată. În primul rând, din consi-
derente legale. Nu putem să nu remarcăm că o asemenea interpretare este extensivă şi defavora-
bilă, deci pasibilă de încălcare a principiului legalităţii (alin.(2) art.3 CP RM). Din aceste raţiuni, 
este regratabil că faptele lui D.P. au fost încadrate de către organul de urmărire penală ca sustra-
gere sub formă de furt în concurs cu infracţiunea de şantaj, soluţie reţinută, aşa cum se desprinde 
din acelaşi act procedural [51], şi de instanţa de apel.  
Nefiind de acord cu această soluţie, vom strădui să răspundem la întrebarea: Cum trebuie 
să fie încadrate acţiunile făptuitorului care restituie mijlocul de transport sustras în schimbul unei 
remuneraţii? În primul rând, insistăm asupra faptului că în speţa de mai sus mijlocul de transport 
„VAZ 2105” a fost sustras, nu însă răpit; or, solicitând remuneraţia de 600 dolari SUA în schim-
bul  automobilului,  făptuitorii  ca  şi  cum  dispun  de  mijlocul  de  transport,  manifestând  prin  acţi-
unile  lor  un  act  de  dispoziţie  asupra  acestuia.  Această  soluţie  este  confirmată  şi  de  pct.27  al 
Hotărârii  Plenului  Judecătoriei  Supreme  a  Federaţiei  Ruse  „Cu  privire  la  practica  judiciară  în 
cauzele referitoare la infracţiunile legate de încălcarea regulilor de circulaţie rutieră şi exploatare 
a mijloacelor de transport, precum şi ocuparea ilegală a acestora fără scop de sustragere”, nr.25 
din 09.12.2008 [198]. Totuşi, sustragerea, de una singură, nu poate să reflecte adevărata conjunc-
tură a mecanismului infracţional descris în speţa de mai sus. Aceasta deoarece făptuitorul a pus 
în executare intenţia de a returna mijlocul de transport în schimbul unei remuneraţii. De aceea, 
are  dreptate  V.Stati  când  susţine  că  în  asemenea  situaţii  sustragerea  mijlocului  de  transport  (în 
cazul  nostru  –  sub  formă  de  furt)  formează  concursul  cu  infracţiunea  de  escrocherie,  unde 
mijlocul de transport evoluează ca mijloc de săvârşire a infracţiunii de escrocherie, iar banii cu 
titlu de remuneraţie îndeplinesc rolul de obiect material al infracţiunii de escrocherie [132, p.47].  

---

 
 
95 
 
Într-un final, consemnăm că în această speţă faptele lui D.P. (luarea pe ascuns a mijlocului 
de  transport  în  scopul  restituirii  ulterioare  victimei,  în  schimbul  unei  recompense)  alcătuiesc 
elementele  constitutive  ale  infracţiunii  de  furt  (art.186  CP  RM),  iar  cerinţa  de  a  i  se  transmite 
suma  de  600  dolari  SUA  drept  recompensă  pentru  restituirea  automobilului,  în  lipsa  obţinerii 
remuneraţiei, trebuie încadrată ca tentativă de escrocherie (art.27, art.190 alin.(2) lit.b) CP RM), 
luând în consideraţie că făptuitorii nu au avut posibilitatea reală de a dispune de cei 600 dolari 
SUA solicitaţi cu titlu de recompensă, din cauze independente de voinţa lor. 
Ultima modalitate a acţiunii adiacente în cadrul faptei prejudiciabile de şantaj, prevăzută la 
varianta-tip,  este ameninţarea cu răpirea proprietarului, posesorului,  deţinătorului,  a rudelor 
sau a apropiaţilor  acestora. De remarcat  că, spre deosebire de celelalte  modalităţi ale acţiunii 
adiacente  pe  care  le-am  analizat  anterior,  ameninţarea  cu  răpirea  proprietarului,  posesorului, 
deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor acestora, ca modalitate a variantei-tip a şantajului, nu a 
fost reţinută nici de o lege penală care a acţionat pe teritoriul actual al Republicii Moldova, ea 
fiind  consacrată  în  Codul  penal  în  redacţia  din  1961,  de  rând  cu  acţiunea  adiacentă  –  răpirea, 
ambele  constituind  conţinutul  variantei  agravate  de  la  alin.(4)  art.125  CP.  Codul  penal  al 
Federaţiei  Ruse  în  redacţia  din  1996  în  genere  nu  reţine  această  formă  de  ameninţare  printre 
modalităţile  acţiunii  adiacente  din  cadrul  infracţiunii  de  extorcare  (art.163).  Din  perspectiva 
consacrării acestei varietăţi de ameninţare la varianta-tip a şantajului, considerăm că legiuitorul a 
urmărit  armonizarea  modalităţilor  acţiunii  adiacente  în  cadrul  faptei  prejudiciabile  de  şantaj 
prevăzute  la  varianta-tip  cu  cele  de  la  categoria  circumstanţelor  agravante,  asigurându-se  o 
corelativitate,  şi  anume:  ameninţarea  cu  răpirea  proprietarului,  posesorului,  deţinătorului,  a 
rudelor sau a apropiaţilor acestora (alin.(1) art.189 CP RM) şi răpirea proprietarului, posesorului, 
deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor acestora (alin.(4) art.189 CP RM).  
Necesitatea  evoluării  ameninţării  cu  răpirea  proprietarului,  posesorului,  deţinătorului,  a 
rudelor sau a apropiaţilor acestora printre modalităţile acţiunii adiacente ale şantajului o desprin-
dem  din  însăşi  practica  judiciară:  În  fapt,  în  noaptea  spre  20  iunie  1996,  aproximativ  la  ora 
01:30,  Ş.V.  a  pătruns  pe  teritoriul  staţiei  de  alimentare  auto  „Interforum-M”,  aflate  pe  str. 
Arborilor  17,  mun.  Chişinău.  S-a  apropiat  de  sistemul  de  scurgere  al  rezervorului,  unde,  cu 
scopul de a produce o explozie, fiind conştient de periculozitatea acţiunilor sale, a instalat între 
gâturile  cu  capace  o  mină  din  masă  plastică,  confecţionată  de  el,  după  care  l-a  anunţat  prin 
telefon  despre  acest  fapt  pe  L.L.,  proprietarul  staţiei  „Interforum-M”.  Ameninţându-l  că  va 
arunca în aer staţia, a cerut de la partea vătămată 150 mii  dolari SUA. Fiind refuzat şi aflând 
că  obiectul  a  fost    deminat,  Ş.V.,  în  decursul  lunilor  iunie  –  august  1996,  s-a  conectat  de  la  
cutiile de destribuţie la diferite telefoane cu ajutorul unui receptor telefonic din or. Bender, de 

---