Universitatea de stat din moldova

 
 
98 
 
pregătirea în cazul şantajului generează răspunderea penală. O deducem din prevederile alin.(2) 
art.26 CP RM în coroborare cu art.16 CP RM.  
Cu referire însă la posibilitatea existenţei tentativei în cazul şantajului, această probabilitate 
este într-o oarecare măsură incertă, având în vedere că în doctrina penală [8, p.267] s-a învederat 
regula, potrivit căreia, în cazul infracţiunilor cu componenţe formale, nu este posibilă realizarea 
acţiunilor  de  tentativă.  Totuşi,  această  regulă  nu  poate  fi  absolutizată;  or,  aşa  cum  corect  se 
susţine,  tentativa  la  infracţiunea  formală  este  posibilă  numai  atunci  când  latura  obiectivă  se 
constituie  din  diferite  acţiuni  prevăzute  în  dispoziţia  normei  de  incriminare  [4,  p.52].  De  fapt, 
promotorii  acestei  excepţii  au  în  vedere  posibilitatea  existenţei  tentativei  în  cazul  infracţiunilor 
complexe,  fiind  alcătuită,  sub  aspectul  laturii  obiective,  nu  dintr-o  singură  acţiune,  ci  dintr-un 
sistem de acţiuni, aşa cum se înfăţişează infracţinea de şantaj. De aceea, unii oamenii de ştiinţă 
care au investigat problemele răspunderii penale pentru şantaj nu ezită să confirme eventualitatea 
unei  tentative  în  cazul  acestei  infracţiuni  [164,  p.27:  140,  p.66].  Reflectând  asupra  acestei 
alegaţii,  nu  putem  să  nu  fim  de  acord  cu  ea.  Aceasta  deoarece,  reieşind  din  dispoziţia  alin.(1) 
art.189 CP RM, elementul material  al  şantajului are doar un caracter informaţional, astfel  încât 
emiterea  informaţiei  determinate  reclamă  condiţia  sine  qua  non  ca  această  informaţie  să  fie  şi 
percepută de către destinatar. Din această raţiune, au dreptate acei autori [185, p.10; 225, p.113] 
care susţin  că  consumarea  acţiunilor  de  şantaj trebuie legată  de aducerea întregii  informaţii, pe 
care o prezintă subiectul, la cunoştinţă cel puţin unei victime.  
Nu  putem  trece  cu  vederea  exemplul  adus  de  către  autorii  M.Bîrgău  şi  Iu.Larii  întru 
susţinerea  posibilităţii  existenţei  tentativei  de  şantaj:  „Infractorul  a  întocmit  şi  a  transmis  prin 
poştă  sau  printr-un  alt  mijloc  o  scrisoare  victimei,  care  cuprinde  în  conţinutul  său  cererea  de 
transmitere a bunurilor şi ameninţările în  caz de refuz, dar care n-a ajuns la destinatar datorită 
unor împrejurări ce nu depind de vinovat” [5, p.67]. Acest exemplu ne demonstrază cu pregnanţă 
că  tentativa  la  infracţiunea  de  şantaj  se  profilează  pe  fundalul  decalajului  de  timp  dintre 
săvârşirea acţiunilor informaţionale şi ajungerea acestora la destinatar, anume în ipoteza în care 
şantajul  este  comis  în  afara  unui  contact  personal  dintre  făptuitor  şi  victimă,  dacă  în  această 
perioadă de timp vor interveni careva cauze, independente de voinţa făptuitorului, care împiedică 
recepţionarea  de  către  destinatar  a  mesajelor  emise.  Astfel,  coraportând  exemplul  enunţat  la 
prevederile  art.27  CP  RM,  nu  putem  să  nu  fim  de  acord  cu  teza,  potrivit  căreia,  în  cazul 
infracţiunii de şantaj, este posibilă tentativa de infracţiune.  
Însă, ipoteza de mai sus reflectă doar una dintre faţetele tentativei la şantaj; or, tentativa la 
această infracţiune poate să se reţină şi în cazul existenţei unui contact personal dintre făptuitor şi 
victimă.  Aceasta  se  datorează  caracterului  real  al  ameninţării.  Am  şi  susţinut  în  paginile  ante-

---

 
 
99 
 
rioare că ameninţarea, ca modalitate normativă a acţiunii adiacente în cadrul faptei prejudiciabile 
de şantaj, trebuie să-i provoace victimei temerea că este expusă unui pericol de a i se cauza un 
anumit rău dacă nu va îndeplini cerinţele patrimoniale ale făptuitorului. În acelaşi perimetru de 
cercetare  am  demonstrat  că  pentru  amplificarea  semnificaţiei  juridico-penale  a  ameninţării, 
aceasta trebuie să fie inteligibilă victimei. Astfel, dacă din cauze independente de voinţa făptui-
torului nu şi-au produs efectul străduinţele lui de a-i atribui ameninţării un caracter real, trebuie 
să recunoaştem prezenţa unei tentative la infracţiunea de şantaj. 
În  alt  context,  trebuie  să  remarcăm  că,  adesea,  infracţiunea  de  şantaj  se  particularizează 
prin  caracterul  prelungit  al  faptei  prejudiciabile.  În  acelaşi  timp,  pentru  recunoaşterea  faptelor 
prejudiciabile ca fiind o infracţiune prelungită de şantaj, trebuie să se ţină cont de condiţiile pe 
care le desprindem din prevederile de la art.30 CP RM: să fie comise două sau mai multe acţiuni 
infracţionale identice, care, luate în ansamblu, reprezintă aceeaşi componenţă de şantaj; să existe 
un  scop  unic;  acţiunile  care  formează  infracţiunea  prelungită  trebuie  să  fie  comisă  de  una  şi 
aceeaşi persoană. Iată un exemplu din practica judiciară care ne confirmă această alegaţie: La 16 
ianuarie  2011,  aproximativ  la  orele  19:00,    S.M.  se  afla  în  faţa  magazinului  „Lux”  din  or. 
Criuleni. Urmărind scopul criminal de a obţine prin şantaj mijloace băneşti de la minorul D.I, a 
pretins de la acesta, ameninţându-l cu răfuială fizică, mijloace băneşti în sumă de 100 lei. Tot el, 
la  17  ianuarie  2011,  aproximativ  la  orele  16:30,  continuându-şi  acţiunile  criminale  îndreptate 
spre  obţinerea  mijloacelor  băneşti  prin  şantaj  (sublinierea  ne  aparţine  –  n.a.),  a  pătruns  pe 
teritoriul  Şcolii  Profesionale  nr.1  din  or.  Criuleni,  unde  în  repetate  rânduri  s-a  întâlnit  cu 
minorul D.I., de la care a pretins, ameninţându-l cu răfuială fizică, mijloace băneşti în sumă de 
150 lei. La 18 ianuarie 2011, aproximativ la orele 18:30, S.M, având acelaşi scop criminal de a 
obţine mijloace băneşti prin şantaj (sublinierea ne aparţine – n.a.), iarăşi a pătruns pe teritoriul 
Şcolii Profesionale nr.1 din or. Criuleni, unde l-a întâlnit pe minorul D.I., de la care, amenin-
ţându-l  cu  răfuială  fizică,  a  pretins  bani  în  sumă  de  100  lei.  Considerând  ameninţarea  drept 
reală, directă şi realizabilă, D.I. i-a transmis lui S.M. 100 de lei [128]. 
Momentul  consumării  infracţiunii  de  şantaj  în  această  speţă  coincide  cu  episodul  din  18 
ianuarie  2011,  şi  anume:  ameninţarea  minorului  D.I.  cu  răfuială  fizică  însoţită  de  pretinderea 
banilor  în  sumă  de  100  lei;  or,  în  acord  cu  prevederile  alin.(2)  art.30  CP  RM,  trebuie  să 
recunoaştem  că  momentul  consumării  infracţiunii  prelungite  este  momentul  săvârşirii  ultimei 
acţiuni  sau  inacţiuni  infracţionale.  În  acelaşi  timp,  concretizăm  că  dobândirea  de  către  S.M.  a 
celor  100  de  lei  reprezintă  şantaj  fapt  epuizat,  iar  această  stare  de  lucruri  reclamă  încadrarea 
faptei potrivit lit.e) alin.(3) art.189 CP RM. 
 

---