Universitatea de stat din moldova

 
 
56 
 
violenţa se aplică ulterior răpirii, aceasta utilizându-se cu intenţia de a subordona voinţa victimei 
în vederea executării cerinţei patrimoniale, atunci corpul persoanei va apărea în calitate de obiect 
material secundar, nu însă graţie răpirii, ci datorită unei alte acţiuni adiacente din cadrul faptei 
prejudiciabile de şantaj, prevăzute la lit.c) alin.(2) art.189 CP RM sau la lit.c) alin.(3) art.189 CP 
RM). Pentru a ne convinge de posibilitatea lipsei sau prezenţei în unele cazuri a obiectului mate-
rial secundar al şantajului atunci când acţiunea principală este însoţită de răpirea  proprietarului, 
posesorului sau deţinătorului, a rudelor sau apropiaţilor acestora, vom aduce următorul exemplu: 
Acţiunile lui C.D. şi C.O. au fost încadrate, de către organul de urmărire penală, în baza art.189 
alin.(4) CP RM, avându-se în vedere constatarea următoarelor circumstanţe: La 9 martie 2009, 
aproximativ  la  ora  09:00,  sub  pretextul  de  a-i  ajuta  la  transportarea  unor  bunuri,  C.D. 
împreună  cu  fratele  său,  C.O.,  l-au  ademenit  pe  D.D.  în  automobilul  de  model  „Renault 
Megan”, după ce s-au deplasat spre s.Dumbrava, mun. Chişinău. Ajungând în fâşia de pădure 
din  marginea  s.Dumbrava,  mun.  Chişinău,  la  un  loc  dosit  de  traseu,    l-au  coborât  violent  pe 
D.D.  din  automobil,  după  ce,  ameninţându-l  cu  moartea  şi  lovindu-l  cu  palmele  peste  faţă 
(sublinierea ne aparţine – n.a.), i-au cerut să le transmită bani în sumă de 3000 euro [122].  
Din  exemplul  reliefat  putem  surprinde  că  violenţa  a  fost  aplicabilă  ulterior  consumării 
faptei de  răpire, ultima fiind însoţită de acţiunea ajutătoare  – înşelăciunea, care, prin conţinutul 
său,  nu  poate  genera  prezenţa  unui  obiect  material.  Aşadar,  prin  excelenţă,  acest  caz  ne  dove-
deşte că nu în toate ipotezele şantajului însoţit de răpire corpul persoanei se profilează ca obiect 
material secundar al şantajului. Acesta apare, în exemplul de mai sus, graţie acţiunii adiacente – 
aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţă sau sănătate (lit.c) alin.(2) art.189 CP RM). 
Finalizând  cercetarea  conţinutului  şi  a  particularităţilor  obiectului  material  (imaterial)  al 
infracţiunii prevăzute la art.189 CP RM, consemnăm lipsa unui fundament legal, dar şi ştiinţific 
de a include şantajul în rândul infracţiunilor săvârşite prin sustragere. Or, doar în ipoteza în care 
acţiunea  principală  din  cadrul  faptei  prejudiciabile  de  şantaj  se  exprimă  în  cererea  de  a  se 
transmite bunurile proprietarului, ale posesorului  sau ale deţinătorului  putem  afirma  că şantajul 
ar adopta forma sustragerii. Însă, pe lângă această cerinţă patrimonială, norma de incriminare de 
la  art.189  CP  RM  este  suplimentată  de  cererea  de  a  se  transmite  dreptul  asupra  bunurilor 
proprietarului,  ale  posesorului  sau  ale  deţinătorului  şi  de  cererea  de  a  fi
 
săvârşite  acţiuni  cu 
caracter  patrimonial,  care  însă  nu  relevă  prezenţa  obiectului  material,  dar  incidenţa  obiectului 
imaterial.  De  aceea,  pentru  aprecierea  justă  a  semnificaţiei  pe  care  o  evocă  adevărata  natură 
juridică a infracţiunii,  vom apela la o analiză per ansamblu a dispoziţiei art.189 CP RM, nu însă 
doar a unei părţi din ea.
 
Aşadar, privită în ansamblu, infracţiunea de şantaj se prezintă ca fiind o 
infracţiune săvârşită în scop de cupiditate, dar care nu constituie o sustragere. 

---

 
 
57 
 
2.2. Latura obiectivă a infracţiunii de şantaj 
2.2.1. Acţiunea principală în cadrul faptei prejudiciabile de şantaj 
Din  caracterul  complex  al  infracţiunii  de  şantaj  rezultă  că  elementul  material  al  acesteia 
este compus din două acţiuni de sine stătătoare, dar intercondiţionate:  
1) acţiunea principală, care constă dintr-o cerere: de a se transmite bunurile; de a se trans-
mite dreptul asupra bunurilor; de a fi săvârşite alte acţiuni cu caracter patrimonial;  
2) acţiunea adiacentă, care constă, în mod alternativ, în:   
-  ameninţare:  cu violenţa adresată persoanei, rudelor sau apropiaţilor acesteia;  cu răspân-
direa unor ştiri defăimătoare despre acestea; cu deterioarea sau distrugerea bunurilor proprietaru-
lui, posesorului sau deţinătorului; cu răpirea proprietarului, posesorului sau deţinătorului, a rude-
lor sau apropiaţilor acestora (alin.(1) art.189 CP RM); cu moartea (lit.d) alin.(2) art.189 CP RM);  
- aplicarea violenţei: nepericuloase pentru viaţă sau sănătate (lit.c) alin.(2) art.189 CP RM) 
sau  periculoase  pentru  viaţă  sau  sănătate  (lit.c)  alin.(3)  art.189  CP  RM);  schingiuire,  tortură, 
tratament inuman sau degradant (lit.d) alin.(3) art.189 CP RM);  
- deteriorarea sau distrugerea bunurilor (lit.e) alin.(2) art.189 CP RM);  
- răpirea proprietarului, posesorului sau deţinătorului, a rudelor sau apropiaţilor acestora 
(alin.(4) art.189 CP RM).  
După cum este lesne de observat, printre modalităţile acţiunii adiacente ale şantajului pu-
tem surprinde şi pe acele care îndeplinesc în subsidiar rolul de circumstanţe agravante. Tocmai o 
asemenea  conjunctură  complexă  implică  elementul  material  al  infracţiunii  luate  în  vizor.  Din 
aceste raţiuni, nu putem fi de acord cu opinia unor autori [145, p.45; 199, p.356; 154, p.25], care, 
descriind specificul laturii obiective a componenţei de extorcare (faptă incriminată la art.163 CP 
FR, care este similară componenţei de şantaj prevăzute de legea penală a Republicii Moldova), 
insistă asupra incidenţei următoarelor acţiuni:  
1) înaintarea cerinţelor patrimoniale ilegale;          
2) aplicarea violenţei psihice – una dintre ameninţările stipulate în dispoziţia articolului.  
În acelaşi timp, nu putem să nu ripostăm şi faţă de viziunea lui Л.К. Малахов [190, p.28], 
potrivit căruia, în contextul extorcării (referindu-se la art.148 din Codul penal al Federaţiei Ruse 
în redacţia din 1960 – n.a.), realizarea ameninţării cu violenţa mereu se află în afara perimetrului 
componenţei  acestei  infracţiuni.  Aceasta  deoarece,  din  analiza  integrală  a  art.148  CP  FR  în 
redacţia din 1960, dar şi a prevederii de la art.189 CP RM, rezultă că violenţa apare pe post de 
acţiune adiacentă, în ambele variante de lege constituind forme calificate; deci, nu poate fi privită 
decât ca o parte integrantă a laturii obiective a infracţiunii. De aceea,  realizarea ameninţării cu 
violenţa  nu  va  depăşi  limitele  răspunderii  penale  ale  art.189  CP  RM,  cu  excepţia  cauzării 

---