Nicolaus olahus
Yüklə 2,07 Mb. Pdf görüntüsü
|
88 ANTAL GYÖNGYVÉR de proză. Formaţia sa teologică nu îl împiedică să perceapă viaţa socială după firea lucrurilor ci, dimpotrivă, în asceza sa sacerdotală, este un sincer propovăduitor al dragostei dintre soţi. Într-o scrisoare în versuri adresată prietenului său Emericus de Calna, îl binecuvântează pe acesta în momentul intrării sale în “plăcutul jug al căsniciei”, iar prin sfaturile sale conturează imaginea unei familii împăcate cu rostul ei, bazate pe dragostea şi fidelitatea dintre soţi, precum şi pe bunăstare:
“Quod tibi contigerit pulchra cum dote puellae Coniugii consors fida decusque tui Laetor et excutio maestum corde dolorem Laetitiaeque manent plurima signa meae. Maximus ille Deus, celsae qui praesidet arce, Producat vitam coniugis atque tuam, Et faciat pulchra faustum te prole parentem, Quae mentis superet dotibus aucta partem […] Sic humeros fortes substerne ferendo Dulceque conubii disce subire iugum. Ac purum colite dominae constanter amorem Ut multos crescat pignore casta domus.” (252) Idilica imagine care încununează finalul, numeroasa familie stând la masă în bună înţelegere, în spiritul datinilor, câştigă admiraţia poetului care recunoaşte fericirea:
Curând, această familie avea deja primul său vlăstar: următorul poem al lui Olahus este dedicat lui Gabriel, fiul său de suflet, copilul lui Emeric de Calna. (Durerea resimţită la moartea fratelui tinde să se preschimbe astfel, prin forţa vieţii, în bucurie.) Şi aici, în ursita cu care este dăruit pruncul, divinităţile stăruie, urându-i bun venit, asupra rostului verigii familiei în so- cietate: virtutea, nobleţea şi gloria – concepte dragi umanismului, sunt duse mai departe prin copii:
NICOLAUS OLAHUS – PERMANENŢE UMANISTE 89
Urarea de bine a poetului se leagă fidel de aceleaşi concepte umaniste de nobleţe (“însemne părinteşti”), virtute (“calităţile firii”), mos maiorum (“curate obiceiuri”), pioşenie (“credinţa şi bucuria evlaviei”), glorie (“faima să-ţi tindă spre îndepărtatele stele”). Familia ursită de poet pruncului cores- punde aceluiaşi ideal umanist:
Ducând acest trai virtuos, urmând legea creştină, după “împăcata senec- tute”, făpturii acum născute i se va deschide “înstelatul Olimp al zeilor”, iar ea va sluji “întreitei fiinţe a lui Dumnezeu” (256). (Se ştie, însă, dintr-o poezie scrisă de Olahus cu cinci ani mai târziu, că Gabriel a ajuns în împărăţia Domnului mult mai curând, spre cumplita suferinţă a părinţilor săi (257).) Căsătoria cu semnificaţii istorice pecetluieşte, uneori, alianţe. Carol Quintul, împăratul habsburg, şi regele Franţei, Francisc I, “cele două făclii ale lumii trecătoare” – cum îi numeşte poetul – asigură pacea binefăcătoare prin “inima încercatei Leonore” (258), iar Attila, renunţând comod la Honoria, sora împăratului Valentinianus, o alege de soţie pe strălucitoarea prinţesă bactriană, Mycoltha. Aethereus, fiul regelui anglilor, pentru a obţine mâna virtuoasei fecioare Ursula, unica fiică a regelui Britaniei, se angajează la o aşteptare de trei ani, pentru ca ea să-şi poată împlini piosul pelerinaj, însoţită de unsprezece mii de fecioare şi de Papa Cyriacus. Însă cununia prevestită de oracol se dovedeşte a fi una cu semnificaţii mult mai adânci: la Colonia (Köln), hunii masacrează tot alaiul creştin, Ursula şi cucernicele fecioare, prin martiriul lor, închinându-şi “neprihana Domnului Christos, adevăratul logodnic al fecioriei” (259). În goana lor războinică, hunii nu neglijează, în schimb, propriile familii. Ieşind din Sciţia, deja neîncăpătoare, şi invadând popoarele apusene, după ce îşi aleg căpeteniile, desemnează şi un om al ordinii şi dreptăţii, în persoana lui Kádár, cu scopul declarat de a-şi asigura familiile: “Ne tanta multitudo,
Yüklə 2,07 Mb. Dostları ilə paylaş:
|