Nicolaus olahus

358

 

ANTAL GYÖNGYVÉR

140. Ibididem: „Până atunci, înduplecat de rugăminţile unui mare prieten, ţi le-am 

dăruit acum pe acestea, oricum ar fi. Căci s-a cuvenit să ne supunem îndreptăţitelor 

păreri ale celor puternici, care erau pentru noi preţioase, atârnând greu.”

141. V. Firu-Albu, Umanistul,  p. 75.

142. Apud Ibidem, p. 74.

143. V. Ibidem, p.82.

144. V. Ibidem.

145. V. în Nicolaus-Olahus, Ungaria. Atila, p. 130: “Acestea fiind prezentate de 

noi, mai pe scurt şi mai modest de cât de roditoare este Ungaria, să trecem de-acum 

la subiectul propus.” (Mai departe: NOHA. Numărul paginii va fi semnalat prin cirfra 

postpusă unei bare.) 

146. NOHA/44: “Se disting  ruinele, păstrate până astăzi, ale oraşului Sicambria, 

despre care vom vorbi mai jos.”

147. Apud Adolf Armbruster, Romanitatea românilor. Istoria unei idei, Ed. Acad. 

R.S.R., Buc., 1972, p. 74. Citatele din această lucrare păstrează grafia originală.

148.  V.  Ibidem,  p.  74:  “Spun  că  ei  sunt  la  origine  oşteni  ai  romanilor,  trimişi 

pentru apărarea Panoniei de sciţi. De unde şi faptul că, pe drept, au o limbă romanică, 

în mare parte, însă rit ortodox” (t.n.).

149. V. Ibidem, p. 98: “Nu trebuie să trec sub tăcere nici faptul că există un popor 

deosebit de noi în limbă şi obiceiuri, în religie, pe care îl numim valah; aceştia [valahii] 

deşi  îl  recunosc  pe  Christos,  n-au  fost,  totuşi,  niciodată  supuşi  bisericii  romane;  în 

ceremonii nu sunt defel cu noi. Ei citesc scrisorile Sfântului Pavel şi Evanghelia într-o 

limbă străină, pe care n-o înţeleg nici neinstruiţii lor” (t.n.). 

150. V. Ibidem,  p. 118: “Acest popor, deşi este de rit grecesc, face parte, totuşi, 

din lumea romanică, atât prin limba coruptă din latină, cât şi prin părerea pe care o 

are de a se trage din romani; ei [românii] se numesc între ei romani” (t.n.). Descrierea 

anonimă, probabil a unui iezuit, pentru  papa Sixtus V, datează din 1587. 

151. V. Ibidem, p. 124: “Din limba latină au rezultat limbile care acum se folosesc 

în Italia, Spania, Franţa şi Valahia”  (t.n.).

152. V. Ibidem, p. 135: “Dar astăzi această ţară a Daciei cuprinde Transilvania, 

Valahia şi Moldova şi chiar o parte a Ungariei. Valahia sau Valachia a fost denumită, 

după unii, Flachia, apoi, prin stâlcire, Valahia, de când Traian l-a trimis pe Flaccus, cu 

o colonie de 30 de mii de oameni, pentru a lucra aici” (t.n.).

153. V. Ibidem, p. 83.

154. V. Nicolai Olahi Hungariae liber I, ed. Adamus Franciscus Kollarius, Vindo-

bonnae,  MDCCLXIII,  pp.  26-28  (mai  departe:  OH,  urmat  după  bară  de  numărul 

paginii):“datorită ochilor săi mari, însângeraţi parcă”.

155. V. Nicolai Olahi Hungariae liber II. Atila, ed. Adamus Franciscus Kollarius, 

Vindobonnae, MDCCLXIII, p. 172 (mai departe: OA, urmat după bară de numărul 

paginii): “[Unii] spun că aceşti oşteni din oraş au relatat pe urmă alor lor că din ochii 

---

NICOLAUS OLAHUS – PERMANENŢE UMANISTE 

359

acelui militar – oricine să fi fost el – (căci nu ştiau că este Attila) au scăpărat scântei 

ca de foc, când, urlând, îi cuprinse cu privirea.” (V. şi porterul lui Attila din Ibidem, p. 

105.)

156.  V.  NOHA/42:  “Acest  câmp  a  fost  desemnat  pentru  adunările  de  veche 

tradiţie ale alor noştri şi pentru alegerea regilor Ungariei, precum şi a palatinilor. Căci, 

potrivit obiceiului nostru, ei deopotrivă sunt aleşi aici, unde ai noştri ţin şi alte întruniri 

publice.”

157. V. Ibidem, p. 46: “În biserica sa colegiată, consacrată Sfintei Fecioare, […] 

trebuie unşi şi încoronaţi regii şi reginele de arhiepiscopul de la Strigonium, altminteri 

nu sunt consideraţi legitimi.” 

158. V. Ibidem, p. 52.

159. V. Ibidem, p. 100: “Pe aici năvăleau adesea turcii în Transilvania, pe abrupte 

cărări de munte, spre cea mai mare nenorocire a lor.”

160. V. Ibidem, p. 127.

161. V. Ibidem, p. 121: “atât nobilimea, cât şi cei de rând vânează deopotrivă 

fiarele, […], fiecare ba pentru nevoia, ba pentru plăcerea sa.” 

162. V. NH, p. 51: “La jumătate de milă de aici este localitatea Miskolc (faimoasă 

deja  şi  pe  vremuri  pentru  dansurile  purtate  cândva  de  locuitorii  săi),  subordonată 

cetăţii.” 

163.  NOHA/146:  “armele  erau  aduse  din  Sciţia:  scutul  rotund,  din  fier  şlefuit, 

acoperit  cu  piele,  arcul  cu  săgeţi,  lăncile  cu  vârf  ascuţit  şi  sabia  prinsă  pe  coapsă. 

[Hunii aveau] o statură nu prea înaltă, dar chipul şi privirea [le erau] înspăimântătoare, 

barba  lungă  şi  părul  neîngrijit.  Îmbrăcămintea  [o  aveau]  din  blănuri  lăţoase,  după 

obiceiul scitic.”

164. Ibidem, p. 174.

165. Ibidem, p. 140.

166.  -

167. Ibidem, p. 108.

168.  Ibidem,  p.  76:  “[Sunt]  un  popor  devotat,  nu  se  cunoaşte  să  se  fi  săvârşit 

vreodată vreo trădare de vreun slujitor [din rândul] lor, oricât de nestingherit intră în 

dormitorul regelui şi reginei.”

169. Ibidem, p. 104: “Această cetate este parcă un mic ducat. Căci i se supun 

boierii valahi, care îl slujesc pe mai marele cetăţii ca pe un principe.”

170.  OA/196-197:  “Însă  cei  mai  mulţi  fac  şi  aceasta  [donarea  vitelor]  foarte 

anevoie, ceea ce pe vremea mea s-a lăsat cu necazuri pentru tatăl meu. Bunăoară, după 

ce Paulus Thomoreus a fost trimis cu un anumit număr de oşteni, din porunca regelui 

Vladislav, în momentul naşterii fiului său Ludovic, pentru a însemna cu fierul aceste 

vite ale secuilor (căci vitele dăruite regelui se marchează cu fierul înroşit) şi tatăl meu, 

Ştefan Olahul, i-a trimis în ajutor şaisprezece călăreţi, Paulus însuşi, cerând vitele ce 

reveneau regelui după obiceiul neamului, cum ei se codeau în privinţa acestui lucru şi 

---